Adopționism: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} '''Adoptionism''' is a form of the heresy of Monarchianism that appeared in varying forms in the second and third centuries and then again in the eighth and...)
 
m
 
(Nu s-au afișat 9 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
'''Adopționismul''' sau '''adopțianismul''' este o formă a [[erezie]]i [[monarhism]]ului, care a apărut sub diverse forme în secolele al II-lea şi al III-lea și apoi, iarăși, în secolele al VIII-lea și al XII-lea în Apus. Acestă erezie susține teoria [[Hristologie|hristologică]] conform căreia [[Iisus]] s-a născut om și a s-a [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] mai târziu și astfel a fost ''înfiat'' ca fiu al lui [[Dumnezeu]]. Această formă de erezie diferă de [[sabelianism|modalism]], cealaltă formă de [[monarhianism]], în care „Tatăl” și „Fiul” sunt două aspecte ale aceluiași subiect. Erezia adopționismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul [[episcop]]ilor de Toledo și Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franța ca ''neo-adopționism''.
  
'''Adoptionism''' is a  form of the [[heresy]] of [[Monarchianism]] that appeared in varying forms in the second and third centuries and then again in the eighth and twelfth centuries in the West. The Christological view held was that Jesus was born human and became divine later during his baptism and thus was ''adopted'' as the son of God. This form of the heresy differs from [[Modalism]], the other form of Monarchianism, in which the “Father” and the “Son” are two aspects of the same subject. The adoptionism heresy revived again in the West during the eighth century by the bishops of Toledo and Urgell. It again appeared during the twelfth century in France as ''Neo-Adoptionism''.
+
==Istoric==
 +
Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, ''[[Păstorul lui Herma]]'', a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.  
  
==History==
+
Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea [[Sfântul Duh|Duhului Sfânt]] iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la [[botez]], el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.  
The adoptionistic idea may have had its origin within the first century after Christ, but the oldest extant work that expressed the idea, ''Shepherd of Hermas'', appeared in the second century. In this work the Redeemer, Jesus, was thought to be a virtuous man, chosen by God, who was united with the Spirit of God and did works as God commanded. Jesus, thus, was adopted as Son by divine decree. This then denied the preexistence of Christ. In this form the heresy continued during the second and third centuries.  
 
  
Known also as Dynamic Monarchianism, an early proponent of the heresy was Theodotus (the Tanner) of Byzantium. He taught, after arriving in Rome about 190, that the man Jesus was born of the virgin through the operation of the [[Holy Spirit]] and after the Holy Spirit descended upon him at his baptism, he became Christ and received the power for his ministry and then became God through his resurrection.  
+
Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care [[Pavel de Samosata]], [[Arie]], [[Nestorie]] şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.
  
Condemned early as a heresy this adoptionist view entered into the ideas of a number of later heretical positions, such as those by [[Paul of Samosata]], [[Arius]], [[Nestorius]], and others during the Christological arguments of the next several centuries.
+
Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiu o colonie [[Nestorianism|nestoriană]]. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din [[scaun]]ul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.
  
Adoptionism appeared again during the eighth century on the Iberian peninsula and again in the twelfth century in France. The adoptionist heresy was revived by Elipandus, the Archbishop of Toledo, in Spain late in the eighth century in the isolated atmosphere of Mohammedan rule and in an area where a [[Nestorianism|Nestorian]] colony had found refuge. In defending his position, Elipandus received aid from Felix, the [[bishop]] of Urgell in the Pyrenees, who taught a similar position. It was only after great efforts were made that the erring people returned to orthodoxy. While Elipandus was not removed as [[archbishop]] of Toledo, the adoptionist heresy was almost universally abandoned after his death.
+
În secolul al XII-lea, Pierre Abélard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numită ''neo-adopţionism'' care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.
  
In the twelfth century, Peter Abelard, in France, preached a variation of the heresy called ''Neo-adoptionism'' that, along with later variations, was based on erroneous understandings of the hypostatical union. 
+
==Legături externe==
 
 
==External links==
 
 
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Adoptionism  Wikipedia: Adoptionism]
 
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Adoptionism  Wikipedia: Adoptionism]
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/01150a.htm Catholic Encylopedia: Adoptionism]
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/01150a.htm Catholic Encylopedia: Adoptionism]
Linia 21: Linia 19:
  
 
[[Categorie:Erezii]]
 
[[Categorie:Erezii]]
 +
 +
[[en:Adoptionism]]

Versiunea curentă din 20 mai 2021 08:43

Adopționismul sau adopțianismul este o formă a ereziei monarhismului, care a apărut sub diverse forme în secolele al II-lea şi al III-lea și apoi, iarăși, în secolele al VIII-lea și al XII-lea în Apus. Acestă erezie susține teoria hristologică conform căreia Iisus s-a născut om și a s-a îndumnezeit mai târziu și astfel a fost înfiat ca fiu al lui Dumnezeu. Această formă de erezie diferă de modalism, cealaltă formă de monarhianism, în care „Tatăl” și „Fiul” sunt două aspecte ale aceluiași subiect. Erezia adopționismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul episcopilor de Toledo și Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franța ca neo-adopționism.

Istoric

Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, Păstorul lui Herma, a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.

Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la botez, el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.

Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care Pavel de Samosata, Arie, Nestorie şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.

Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiu o colonie nestoriană. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din scaunul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.

În secolul al XII-lea, Pierre Abélard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numită neo-adopţionism care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.

Legături externe