Adopționism: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Îmbunătăţire}}
+
'''Adopţionismul''' este o formă a [[erezie]]i [[monarhism]]ului, care a apărut sub diverse forme în secolele al II-lea şi al III-lea şi apoi, iarăşi, în secolele al VIII-lea şi al XII-lea în Apus. Acestă erezie susţine teoria [[Hristologie|hristologică]] conform căreia [[Iisus]] s-a născut om şi a s-a îndumnezeit mai târziu şi astfel a fost ''înfiat'' ca fiu al lui [[Dumnezeu]]. Această formă de erezie diferă de [[sabelianism|modalism]], cealaltă formă de monarhianism, în care „Tatăl” şi „Fiul” sunt două aspecte ale aceluiaşi subiect. Erezia adopţionismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul [[episcop]]ilor de Toledo şi Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franţa ca ''neo-adopţionism''.
 
 
'''Adopţionismul''' este o formă a [[erezie]]i [[monarhianism]]ului care a apărut sub diverse forme în secolele II şi III şi apoi, iarăşi, în secolele al VIII-lea şi al XII-leaîn Apus. Acestă erezie susţine teoria hristologică conform căreia Iisus s-a născut om şi a s-a îndumnezeit mai târziu şi astfel a fost ''înfiat'' ca fiul lui Dumnezeu. Această formă de erezie diferă de [[modalism]], cealaltă formă de monarhianism, în care “Tatăl” şi “Fiul” sunt două aspecte ale aceluiaşi subiect. Erezia adopţianismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul episcopilor de Toledo şi Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franţa ca ''neo-adopţionism''.
 
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, ''[[Păstorul lui Hermas]]'', a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.  
+
Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, ''[[Păstorul lui Herma]]'', a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.  
  
Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea [[Sfântul Duh|Duhului Sfânt]] iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la botez, el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.  
+
Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea [[Sfântul Duh|Duhului Sfânt]] iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la [[botez]], el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.  
  
Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care [[Paul de Samosata]], [[Ariue]], [[Nestor]] şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.
+
Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care [[Pavel de Samosata]], [[Arie]], [[Nestorie]] şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.
  
Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiuo colonie [[Nestorianism|nestoriană]]. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, [[episcop]]ul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din scaunul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.
+
Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiu o colonie [[Nestorianism|nestoriană]]. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din [[scaun]]ul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.
  
În secolul al XII-lea, Peter Abelard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numite ''neo-adopţionism'' care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.
+
În secolul al XII-lea, Pierre Abélard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numită ''neo-adopţionism'' care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==

Versiunea de la data 19 octombrie 2013 20:56

Adopţionismul este o formă a ereziei monarhismului, care a apărut sub diverse forme în secolele al II-lea şi al III-lea şi apoi, iarăşi, în secolele al VIII-lea şi al XII-lea în Apus. Acestă erezie susţine teoria hristologică conform căreia Iisus s-a născut om şi a s-a îndumnezeit mai târziu şi astfel a fost înfiat ca fiu al lui Dumnezeu. Această formă de erezie diferă de modalism, cealaltă formă de monarhianism, în care „Tatăl” şi „Fiul” sunt două aspecte ale aceluiaşi subiect. Erezia adopţionismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul episcopilor de Toledo şi Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franţa ca neo-adopţionism.

Istoric

Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, Păstorul lui Herma, a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.

Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la botez, el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.

Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care Pavel de Samosata, Arie, Nestorie şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.

Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiu o colonie nestoriană. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din scaunul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.

În secolul al XII-lea, Pierre Abélard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numită neo-adopţionism care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.

Legături externe