Acoperăminte
Acoperămintele (gr. τα καλίμματα, ta kalimmata= acoperitoare) sau pocroveţele (din sl. покров, pokrov = acoperământ) sunt obiecte liturgice de forma unor şervete sau văluri mici, de formă pătrată sau (pentru Acoperămintele mici) cruciformă, confecţionate pe cât posibil din acelaşi material ca şi veşmintele liturgice ale slujitorilor bisericeşti (brocart, mătase, catifea sau alte materiale brodate cu semnul Sfintei Cruci şi/sau cu diferite alte motive). Sunt trei acoperăminte, unul pentru Sfântul Disc, unul pentru Sfântul Potir, numite îndeobşte Acoperămintele mici şi un acoperământ mai mare, care le acoperă pe amândouă, numit Sfântul Aer.
Origine şi semnificaţii
Originea probabilă a acoperămintelor Sfintelor Vase se găseşte în şervetele cu care creştinii din primele veacuri acopereau Darurile spre a le feri de profanarea voită sau accidentală (de ex. pentru a le feri de insecte). Probabil au fost introduse în acest scop în uzul liturgic în vremea Sf. Ioan Gură de Aur. Odată cu dezvoltarea ritualului liturgic şi cu începerea folosirii Sfântului Agneţ la Liturghie, Acoperămintele au luat forma lor actuală.
Folosirea şi simbolistica liturgică
Acoperămintele sunt folosite mai întâi în ritualul Proscomidiei. După pregătirea Darurilor, preotul acoperă mai întâi Sfântul Disc cu steluţa care evocă steaua care a strălucit la Naşterea Mântuitorului, apoi, tămâindu-l, aşază primul acoperământ peste Disc, zicând „Domnul a împărăţit, cu podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul cu putere şi S-a încins” (Psalm 92,1). Apoi tămâiază al doilea acoperământ şi îl aşază peste Sfântul Potir, rostind „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, şi de lauda Ta este plin pământul” (Oda a IV-a din prima Cântare a lui Moise). Acoperămintele mici simbolizează scutecele lui Hristos (sugerată probabil de asocierea cu steluţa), dar şi acoperământul Harului dumnezeiesc, după cum o confirmă şi rugăcinea de la aşezarea Sfântului Aer, care la rândul să poate avea şi alte semnificaţii. Darurile rămân acoperite până la Ieşirea mare, în timpul căreia Cinstitele Daruri sunt purtate în procesiune din Proscomidiar până în Altar, prin mijlocul credincioşilor. Preotul oficiant sau diaconul poartă pe umeri Aerul, iar Sfintele Vase rămân acoperite cu pocroveţele mici.
După aşezarea Darurilor pe Sfânta Masă, acoperămintele mici sunt date la o parte, iar peste Cinstitele Daruri se aşază Aerul, care le acoperă pe toată durata anaforalei, până la rostirea Crezului. Atunci preotul sau preoţii clatină încetişor Aerul deasupra Cinstitelor Daruri până la cuvintele „Şi a înviat a treia zi...”, când preotul slujitor îl împătureşte şi îl pune deoparte.
După împărtăşirea credincioşilor, Sf. Aer, steluţa închisă şi acoperământul Sfântului Disc sunt aşezate pe Disc, Sfintele Vase dimpreună cu toate acoperămintele sunt duse înapoi în proscomidiar, unde rămân până la potrivirea Sfintelor Daruri (după ce preotul consumă Sfântul Trup şi Sânge rămas în Potir), după care sunt toate aşezate la locul anume rânduit pentru fiecare.
Surse
- Tipic bisericesc, ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003, ISBN 973-98741-4-2
- Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
- Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, prefaţă de Olivier Clément, traducere de Carmen Bolocan, Polirom, Iaşi, 1996, ISBN 973-9248-15-2
- Cezar Login (text îngrijit de), Cântările lui Moise
- Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, Curs de arheologie bisericească (Liturgica Generală I, an I, semestrul I), editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.
