Acoperăminte

Sfintele Vase acoperite cu Pocrovețele

Sfântul Aer acoperind Sfintele Vase

Acoperămintele (gr. τα καλίμματα, ta kalimmata - acoperitoare) sau pocrovețele (din sl. покров, pokrov - acoperământ) sunt obiecte liturgice de forma unor șervete sau văluri mici, de formă pătrată sau (pentru Acoperămintele mici) cruciformă, confecționate pe cât posibil din același material ca și veșmintele liturgice ale slujitorilor bisericești (brocart, mătase, catifea sau alte materiale brodate cu semnul Sfintei Cruci și/sau cu diferite alte motive). Sunt trei acoperăminte, unul pentru Sfântul Disc, unul pentru Sfântul Potir, numite îndeobște Acoperămintele mici și un acoperământ mai mare, care le acoperă pe amândouă, numit Sfântul Aer.

Origine și semnificații

Originea probabilă a acoperămintelor Sfintelor Vase se găsește în șervetele cu care creștinii din primele veacuri acopereau Darurile spre a le feri de profanarea voită sau accidentală (de ex. pentru a le feri de insecte). Probabil au fost introduse în acest scop în uzul liturgic în vremea Sf. Ioan Gură de Aur. Odată cu dezvoltarea ritualului liturgic și cu începerea folosirii Sfântului Agneț la Sfânta Liturghie, Acoperămintele au luat forma lor actuală.

Folosirea și simbolistica liturgică

Acoperămintele sunt folosite mai întâi în ritualul Proscomidiei. După pregătirea Darurilor, preotul acoperă mai întâi Sfântul Disc cu steluța care evocă steaua care a strălucit la Nașterea Mântuitorului, apoi, tămâindu-l, așază primul acoperământ peste Disc, zicând Domnul a împărățit, cu podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul cu putere și S-a încins (Psalm 92,1). Apoi tămâiază al doilea acoperământ și îl așază peste Sfântul Potir, rostind Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, și de lauda Ta este plin pământul (tropar din Oda a IV-a a Canonului Utreniei, din prima Cântare a lui Moise). Acoperămintele mici simbolizează scutecele lui Hristos (sugerată probabil de asocierea cu steluța), dar și acoperământul Harului dumnezeiesc, după cum o confirmă și rugăciunea de la așezarea Sfântului Aer, care la rândul să poate avea și alte semnificații. Darurile rămân acoperite până la Ieșirea mare, în timpul căreia Cinstitele Daruri sunt purtate în procesiune din Proscomidiar până în Altar, prin mijlocul credincioșilor. Preotul oficiant sau diaconul poartă pe umeri Aerul, iar Sfintele Vase rămân acoperite cu pocrovețele mici.

După așezarea Darurilor pe Sfânta Masă, acoperămintele mici sunt date la o parte, iar peste Cinstitele Daruri se așază Aerul, care le acoperă pe toată durata anaforalei, până la rostirea Crezului. Atunci preotul sau preoții clatină încetișor Aerul deasupra Cinstitelor Daruri până la cuvintele Și a înviat a treia zi..., când preotul slujitor îl împăturește și îl pune deoparte.

După împărtășirea credincioșilor, Sf. Aer, steluța închisă și acoperământul Sfântului Disc sunt așezate pe Disc, Sfintele Vase dimpreună cu toate acoperămintele sunt duse înapoi în proscomidiar, unde rămân până la potrivirea Sfintelor Daruri (după ce preotul consumă Sfântul Trup și Sânge rămas în Potir), după care sunt toate așezate la locul anume rânduit pentru fiecare.

Surse

• Tipic bisericesc, ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003, ISBN 973-98741-4-2
• Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, prefață de Olivier Clément, traducere de Carmen Bolocan, Polirom, Iași, 1996, ISBN 973-9248-15-2
• Cezar Login (text îngrijit de), Cântările lui Moise
• Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, Curs de arheologie bisericească (Liturgica Generală I, an I, semestrul I), editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.