Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Tânăr în stihar îndeplinindu-și sarcinile de slujitor al altarului
În Biserica primelor secole, acolitul era un cleric de rang inferior care avea rolul de a-l asista pe preot sau pe episcop la săvârșirea Sfintei Liturghii. El îndeplinea sarcini liturgice cum ar fi aprinderea candelelor din altar, pregătirea cărbunelui pentru tămâie etc. În unele biserici creștine, acolitul este o persoană care dorește/ se pregătește să devină preot.

Acolitul în tradiția bizantină

Biserica Ortodoxă nu mai păstrează în ziua de astăzi echivalentul acestui rang clerical, căzut în desuetudine ca și alte ordine mici cum ar fi portarul (ușierul) și exorcistul. Exista cândva și un rang numit al purtătorului de lumânări, responsabil de purtarea lumânărilor aprinse în timpul procesiunilor și intrărilor liturgice. Acesta a fost asimilat cu timpul de citeț, iar slujba de hirotesire a acestuia precizează ambele funcții. Astfel, rolul acolitului și al purtătorului de lumânări sunt în prezent îndeplinite de citeț, subdiaconi sau de băieți ori bărbați nehirotoniți. Subdiaconii poartă veșmintele diaconești obișnuite formate din stihar și orarul purtat în cruce; citeții și slujitorii nehirotoniți în general poartă doar stiharul.

Legături externe