Acolit

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 martie 2008 06:10, autor: Cristianm (Discuție | contribuții) (Articol tradus)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Tânăr în stihar îndeplinind sarcinile unui slujitor al altarului
În unele biserici creştine, acolitul este cineva care doreşte să devină preot. În general, termenul se referă la oricine care îndeplineşte sarcini liturgice cum ar fi aprinderea candelelor din altar, pregătirea cărbunelui pentru tămâie şi asistarea ordinelor mari la Sfânta Litughie.

Acolitul în tradiţia bizantină

Biserica Ortodoxă nu mai are demult echivalentul acestui rang. Gradul de acolit a căzut în desuetudine la fel ca şi alte ordine mici cum ar fi portarul şi exorcistul. Exista de mult un ordin mic numit purtătorul de lumânări, responsabil de purtarea lumânărilor aprinse în timpul procesiunilor şi intrărilor liturgice. Cu toate acestea, acest grad a fost asimilat cu timpul de citeţ iar slujba de hirotonire a acestuia precizează ambele funcţii. Rolul acolitului şi purtătorului de lumânări sunt în prezent îndeplinite de citeţ, subdiaconi sau de băieţi ori bărbaţi nehirotoniţi. Subdiaconii poartă veşmintele lor obişnuite formate din stihar şi patrafirul purtat în cruce; citeţii şi slujitorii nehirotoniţi, în general poartă doar stiharionul.

Legături externe

Acest articol face parte din seria
Cler
Sinod local Antiohian
Ordinele mari Episcop | Preot | Diacon
Ordinele mici Subdiacon | Citeț | Cantor | Acolit
Ordine dispărute Horepiscop | Exorcist | Paznicul ușii | Diaconiță
Titluri episcopale Patriarh | Catolicos | Mitropolit | Arhiepiscop | Episcop | Vicar | Titular
Titluri preoțești Protopop | Paroh | Protosinghel | Sachelar | Iconom | Iconom stavrofor
Titluri diaconale Arhidiacon | Protodiacon | Ierodiacon
Titluri monahale Arhimandrit | Stareț | Egumen
Adiacente Hirotonie | Veșminte | Formule de adresare | Distincții bisericești | Exarh | Vicar
Editați această casetă