Modificări

Salt la: navigare, căutare

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

44 de octeți adăugați, 17 noiembrie 2011 16:12
fără descrierea modificării
Pe tine, vulturule cel preaînalt zburător al teologiei, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Preamilostivul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, [[Iisus]] Hristos, ca să lumineze cu al Său Har minţile noastre cele întunecate de patimi, spre a primi şi noi [[înţelepciunea]] cea de la Duhul lui Dumnezeu şi a cunoaşte dogmele dreptei credinţe şi minunile cele din Legea Sa, şi spre a lucra şi noi, după putere, pe cele ce le vom înţelege. Pe tine, ucenicul cel preaiubit al lui Hristos, care ai propovăduit lumii dragostea lui Dumnezeu şi dragostea de aproapele, te rugăm să ne ajuţi cu a ta mijlocire către Domnul, pentru ca şi noi prin Darul lui Dumnezeu să ajungem a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din toată vârtutea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Pe tine, vasul cel preacurat al fecioriei, te punem mijlocitor către Preabunul Dumnezeu, ca, prin ajutorul şi mila Sa să ne izbăvească de războaiele cele iuţi ale [[mânia|mâniei]] şi ale poftelor trupeşti, precum şi de potopul gândurilor celor necurate, care pururea din inimă izvorăsc şi care, ca nişte nori ai întunericului, din adânc risipindu-se, mintea noastră o întunecă spre pierzarea sufletelor noastre. Către tine, preafericite ucenic şi apostol, care de către Domnul, fiu al Preasfântei şi Preacuratei Sale Maici ai fost numit, şi căreia până la ducerea ei din lumea aceasta i-ai slujit, cădem cu toată umilinţa şi zdrobirea inimii noastre, ca, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi Pururea [[Fecioara Maria]], care este şi Maica Domnului, Maica ta şi Maica noastră a tuturor celor ce au crezut în Hristos, să mijloceşti pentru noi către Preadulcele nostru Mântuitor ca, prin a Sa milă şi îndurare, să nu ne lase pe noi în toate zilele vieţii noastre, nici în ceasul sfârşitului nostru, atunci când vom sta înaintea Lui şi ne va judeca. Amin!
:Adus de la "http://ro.orthodoxwiki.org/Acatistul_Sf%C3%A2ntului_Apostol_%C5%9Fi_Evanghelist_Ioan"
 
[[Categorie:Texte]]
[[Categorie:Acatiste]]
5.288 de modificări

Meniu de navigare