Modificări

Salt la: navigare, căutare

Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos

2.532 de octeți adăugați, 27 noiembrie 2013 13:51
ortografie
Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos
== '''Rugăciunile începătoare'''==
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
 '''SIMBOLUL CREDINŢEI''' 
Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfant Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.Amin !
Iisuse preadulce, mângâierea sufletului meu, Iisuse, curăţirea minţii mele, Stăpâne mult milostive, Iisuse, mântuieşte-mă; Iisuse Mântuitorul meu, Iisuse al meu atotputernice, nu mă lăsa pe mine, Mântuitorule, ci mă miluieşte şi mă izbăveşte de toată muncirea; de partea celor mântuiţi Iisuse al meu mă învredniceşte şi fă-mă părtaş cetei aleşilor Tăi, Iisuse iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. '''Amin'''. 
Născatoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Iisus cel preadulce, pe Iisus cel atotîndurator şi iubitor de oameni, pe Iisus cel singur bun şi îndurător, pe Acela roagă-L, Stăpâna lumii întru totul nevinovată, să mă miluiască pe mine păcătosul şi de partea cea de-a stânga să mă scape şi stării celei de-a dreapta să mă învrednicească, când va şedea să judece lumea, precum este scris.
Stih : Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea.
Nici o poruncă a Ta pe pământ n-am facutfăcut. Cum mă voi arăta Ţie, Celui ce şezi pe tron, să dau răspuns şi să fiu judecat pentru toate câte am făcut cu ştiinţă şi cu neştiinţă, Hristoase al meu Iisuse ? Drept aceea strig Ţie ! pentru rugăciunile slujitorilor Tăi, Iisuse, mântuieşte-mă pe mine păcătosul.
Stih : Eu către Dumnezeu am strigat şi Domnul m-a auzit pe mine.
'''PSALMUL 142''' :
 
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
 
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
 
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morţii cei din veacuri.
 
4. S-a mâhnit în mine duhul meu, în mine inima mea s-a tulburat.
 
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
 
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ înseţosat.
 
7. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
 
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
 
9. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne ! La Tine am scăpat,
 
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii.
 
11. Pentru numele Tau, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu.
 
12. Şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
 
Şi iarăşi :
 
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta, şi să nu intri la judecată cu robul Tău.
 
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta, şi să nu intri la judecată cu robul Tău.
 
Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii.
 
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
 
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru.
 
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru.
 
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru.
 '''Tropar''' 
Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat ! Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
 
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
 
Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat ! Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
 
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
Toate tainele tale sunt mai presus de cuget; toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu; cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu Cel adevărat, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
 
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
 
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
 
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
 
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
 
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte.
 
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
 
5. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
 
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
 
7. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale Mi-ai arătat mie.
 
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
 
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
 
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.
 
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
 
12. Nu mă lepada de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
 
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte.
 
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
 
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
 
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
 
17. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
 
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
 
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
 
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.
'''Canon de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos'''
'''Cântarea întâia''' 
În adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea-înarmată; iar Cuvântul întrupându-Se a pierdut păcatul cel prea rău; Domnul cel preaslăvit, căci cu slava S-a preaslăvit.
Stăpână, care ai născut pe Iisus Dumnezeu, roagă-L pentru noi netrebnicii robii tăi, Preacurată, ca să ne izbăvim de munci cu rugăciunile tale, noi cei întinaţi, ceea ce eşti fără de întinăciune, primind în tine slava cea de-a pururea.
'''Cantarea Cântarea a treia'''Pe piatra credintei intarindu-ma, Tu ai deschis gura mea asupra vrajmasilor mei; ca s-a veselit duhul meu a canta Tie : nu este Sfant ca Dumnezeul nostru si nu este drept afara de Tine, Doamne.
AuziPe piatra credinţei întărindu-mă, Iubitorule de oameni, Iisuse al Tu ai deschis gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu, pe robul Tau, care striga cu umilinta si ma izbaveste de osanda si a cânta Ţie : nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de munci, Iisuse al meu, Cel ce esti singurul indelung-rabdator, Iisuse preadulceTine, mult milostiveDoamne.
Ridica-maAuzi, Iubitorule de oameni, Iisuseal meu, pe mine, robul TauTău, cel ce cad care strigă cu lacrimiumilinţă şi mă izbăveşte de osândă şi de munci, Iisuse al meu si ma mantuieste, Iisuse al meu, pe mine cel Cel ce ma intorc si ma izbaveste Stapane, de gheenaesti singurul îndelung-răbdător, Iisuse preadulce, mult milostive.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhRidică-mă, Iisuse, pe mine, robul Tău, cel ce cad cu lacrimi, Iisuse al meu şi mă mântuieşte, Iisuse al meu, pe mine cel ce mă întorc şi mă izbăveşte Stăpâne, de gheena, Iisuse preadulce, mult milostive.
Vremea, Iisuse al meu, pe care mi-ai dat-o, in patimi am cheltuit-o, Iisuse al meu; drept aceea, nu ma lepada pe mine, Iisuse al meu, ci ma cheama, Te rog, Stapane, Iisuse preadulce, si ma mantuieste.Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. AminVremea, Iisuse al meu, pe care mi-ai dat-o, în patimi am cheltuit-o, Iisuse al meu; drept aceea, nu mă lepada pe mine, Iisuse al meu, ci mă cheamă, Te rog, Stăpâne, Iisuse preadulce, şi mă mântuieşte.
Fecioara, care ai nascut pe Iisus al meu, roaga-L sa ma izbaveasca de gheena, caci tu singura esti rugatoare pentru cei scarbiti, ceea ce esti de Dumnezeu daruita si ma invredniceste vietii celei vesnice, ceea ce esti cu totul fara prihanaŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CatavasieFecioară, care ai născut pe Iisus al meu, roagă-L să mă izbăvească de gheena, căci tu singură eşti rugătoare pentru cei scârbiţi, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită şi mă învredniceşte vieţii celei veşnice, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Pazeste-ne de nevoi pe noi robii Tai, milostive, ca noi cu deadinsul catre Tine scapam, ca la Izbavitorul Cel milostiv, Stapanul a toate, Domnul Iisus.'''Catavasie'''
SvetlinaPăzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, milostive, că noi cu deadinsul către Tine scăpăm, ca la Izbăvitorul Cel milostiv, Stăpânul a toate, Domnul Iisus.
Cele ceresti si cele pamantesti cu cuvantul Tau le-ai adus intru fiinta, ca un Atotputernic; iar cetele ingerilor cu cutremur stand inaintea Ta, neincetat lauda Iti aduc Tie, Stapane, Celui ce pe toate marginile le-ai stralucit cu lumina Ta, prin care si noi strigam Tie! mantuieste-ne pe noi cu milostivirea Ta.'''Svetlina'''
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhCele cereşti şi cele pământeşti cu cuvântul Tău le-ai adus întru fiinţa, ca un Atotputernic; iar cetele îngerilor cu cutremur stând înaintea Ta, neîncetat laudă Iţi aduc Ţie, Stăpâne, Celui ce pe toate marginile le-ai strălucit cu lumina Ta, prin care şi noi strigăm Ţie! mântuieşte-ne pe noi cu milostivirea Ta.
Iisuse preadulce, lumina lumii, lumineaza ochii sufletului meu, Fiul lui Dumnezeu, cu lumina Ta cea dumnezeiasca stralucitoare, ca sa Te laud pe Tine, lumina cea neinserata.Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. AminIisuse preadulce, lumina lumii, luminează ochii sufletului meu, Fiul lui Dumnezeu, cu lumina Ta cea dumnezeiască strălucitoare, ca să Te laud pe Tine, lumina cea neînserată.
A ta folosinta agonisind, Preacurata, si cu rugaciunile tale de nevoi izbavindu-ne, cu crucea Fiului tau, pretutindenea fiind paziti, dupa datorie pe tine toti cu buna credinta, te slavimŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cantarea a patraAi venit din FecioaraA ta folosinţă agonisind, nu solPreacurată, nici ingerşi cu rugăciunile tale de nevoi izbăvindu-ne, ci Tu insuticu crucea Fiului tău, Doamnepretutindenea fiind păziţi, Te-ai intrupat si m-ai mantuit după datorie pe mine omul; pentru aceasta strig catre Tine : Slava puterii taletine toţi cu bună credinţă, Doamne !te slăvim
Vindeca, Iisuse al meu, ranile sufletului meu, Iisuse al meu si ma scoate Te rog din mana lui veliar celui stricator de suflete, Iisuse al meu Milostive si ma mantuieste.'''Cântarea a patra'''
Am gresitAi venit din Fecioară, Iisuse al meu preadulcenu sol, Indurate Iisuse al meunici înger, mantuiesteci Tu însuţi, Doamne, Te-ai întrupat şi m-ma ai mântuit pe mine cel ce scap sub acoperamantul tauomul; pentru aceasta strig către Tine : Slavă puterii tale, Iisuse indelung-rabdatorule si imparatiei Tale ma invredniceste.Doamne !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhVindecă, Iisuse al meu, rănile sufletului meu, Iisuse al meu şi mă scoate Te rog din mâna lui veliar celui stricător de suflete, Iisuse al meu Milostive şi mă mântuieşte.
N-a gresitAm greşit, Iisuse al meupreadulce, nimeni precum am gresit eu ticalosul; ci cad rugandu-ma : Îndurăte Iisuse al meu, mantuieste-ma simântuieşte-mi daruieste mostenirea vietiimă pe mine cel ce scap sub acoperământul tău, Iisuse al meuîndelung-răbdătorule şi împărăţiei Tale mă învredniceşte.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cu totul laudataN-a greşit, Iisuse al meu, ceea ce ai nascut pe Iisus Domnulnimeni precum am greşit eu ticălosul; ci cad rugându-mă : Iisuse al meu, pe Acela roagamântuieşte-mă şi-L sa izbaveasca de munci pe toti cei ce te lauda pe tine si te numesc dupa adevarmi dăruieşte moştenirea vieţii, Nascatoare de DumnezeuIisuse al meu.
Cantarea Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cu totul lăudata, ceea ce ai născut pe Iisus Domnul, pe Acela roagă-L să izbăvească de munci pe toţi cei ce te laudă pe tine şi te numesc după adevăr, Născătoare de Dumnezeu. '''Cântarea a cincea''' Luminarea Lumînarea celor ce zaceau in intuneric si mantuirea zăceau în întuneric şi mântuirea celor desnadajduiti desnădăjduiţi Tu estieşti, Hristoase, Mantuitorul Mântuitorul meu; si şi la Tine manecmânec, Imparatul paciiÎmpăratul păcii, lumineazaluminează-ma cu stralucirea strălucirea Ta, ca nu stiu ştiu alt Dumnezeu afara afară de Tine Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Tu eşti lumina minţii mele, Iisuse al meu; Tu eşti mântuirea sufletului meu celui desnădăjduit, Mântuitorule; Tu, Iisuse al meu, de munci şi de gheenă mă izbăveşte pe mine cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine ticălosul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Cu totul fiind surpat de patimi, de ocară, Iisuse al meu, trimite-mi mână de ajutor şi mă scoate pe mine, cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine, ticălosul ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iisuse preadulceFecioară, Fiul lui de Dumnezeunăscătoare, miluiestecare ai născut pe Iisus, pe Acela roagă-ma.L, Curată, să mântuiască pe toţi ortodocsii, pe călugări şi pe mireni şi să izbăvească de gheenă pe toţi cei ce strigă : nu ştim altă ajutătoare tare afară de tine !
Tu esti lumina mintii mele, Iisuse al meu; Tu esti mantuirea sufletului meu celui desnadajduit, Mantuitorule; Tu, Iisuse al meu, de munci si de gheena ma izbaveste pe mine cel ce strig : Mantuieste-ma, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine ticalosul.'''Cântarea a şasea'''
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhDe adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul cel nepătruns al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.
Cu totul fiind surpat de patimi de ocara, Iisuse al meupreadulce, trimite-mi mana de ajutor si ma scoate pe mineFiul lui Dumnezeu, cel ce strig : Mantuiestemiluieşte-ma, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine, ticalosul !mă.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. AminIisuse al meu, Hristoase mult milostive, primeşte-mă pe mine cel ce mă mărturisesc Ţie, o, Iisuse şi mă mântuieşte şi mă scoate din stricăciune, Iisuse al meu.
Fecioara, de Dumnezeu nascatoare, care ai nascut pe Iisus, pe Acela roaga-L, Curata, sa mantuiasca pe toti ortodocsii, pe calugari si pe mireni si sa izbaveasca de gheena pe toti cei ce striga : nu stim alta ajutatoare tare afara de tine !Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cantarea a saseaDe adancul pacatelor fiind inconjuratIisuse al meu, pe desfrânata şi pe desfrânatul şi pe Manase şi pe vameşul am covârşit cu patimile, o, chem adancul cel nepatruns Iisuse al milostivirii Tale; scoate-ma din stricaciune Dumnezeulemeu şi pe tâlharul, Iisuse şi pe niniviteni.
Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-maŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iisuse al Fecioară preacurată, ceea ce ai născut pe Iisus, Hristosul meu, Hristoase mult milostivetu care singură esti neîntinată, primestecurăţeşte-ma mă acum cu isopul rugăciunilor tale pe mine cel ce ma marturisesc Tie, o, Iisuse si ma mantuieste si ma scoate din stricaciune, Iisuse al meuîntinat.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh'''Catavasia'''
Iisuse al meuPăzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, Milostive, pe desfranata si pe desfranatul si pe Manase si pe vamesul am covarsit că noi cu patimiledinadinsul către Tine scăpăm, oca la Izbăvitorul cel preamilostiv, Iisuse al meu si pe talharulStăpânul a toate, Iisuse si pe niniviteniDomnul Iisus.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.Apoi rugăciunea aceasta :
Fecioara preacurataDoamne Iisuse Hristoase, ceea Dumnezeul meu, Care cercetezi făptura Ta, Căruia sunt arătate patimile mele şi neputinţa firii noastre omeneşti şi tăria pizmaşului nostru, Tu însuţi mă acoperă de răutatea lui, pentru că puterea lui este tare, iar firea noastră pătimaşă şi tăria neputincioasă. Tu, dar, o Bunule, Cel ce ai nascut pe Iisusştii neputinţa noastră, Care şi porţi greutatea neputinţei noastre, păzeşte-mă de tulburarea cugetelor şi de potopul patimilor şi fă-mă vrednic acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva în poftele mele cele întinate să pierd dulceaţa ei şi să mă aflu fără de ruşine şi fără de frică înaintea Ta. Ci, Doamne, Hristosul preadulcele meuIisuse, tu care singura esti neintinata, curatestemiluieşte-ma acum cu isopul rugaciunilor tale pe mine cel intinatmă şi mă mântuieşte.
Catavasia'''CONDACELE ŞI ICOASELE ACATISTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS'''
Pazeste-ne de nevoi pe noi robii Tai, Milostive, ca noi cu dinadinsul catre Tine scapam, ca la Izbavitorul cel preamilostiv, Stapanul a toate, Domnul Iisus.'''Condacul 1''' :
Apoi rugaciunea aceasta :Apărătorul cel mai mare şi Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie noi, robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, izbăveşte - ne pe noi din toate nevoile, care-Ţi strigăm Ţie ! Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă !
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care cercetezi faptura Ta, Caruia sunt aratate patimile mele si neputinta firii noastre omenesti si taria pizmasului nostru, Tu insuti ma acopera de rautatea lui, pentru ca puterea lui este tare, iar firea noastra patimasa si taria neputincioasa. Tu, dar, o Bunule, Cel ce stii neputinta noastra, Care si porti greutatea neputintei noastre, pazeste-ma de tulburarea cugetelor si de potopul patimilor si fa-ma vrednic acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva in poftele mele cele intinate sa pierd dulceata ei si sa ma aflu fara de rusine si fara de frica inaintea Ta. Ci, Doamne, preadulcele meu Iisuse, miluieste-ma si ma mantuieste.'''Icosul 1''' :
CONDACELE SI ICOASELE ACATISTULUI MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOSCondacul 1 :Aparatorul cel mai mare si Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbavit de moartea cea vesnica, cele de lauda aducem Tie noi, robii Tai si zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai indurari nenumarate, izbaveste - ne pe noi din toate nevoile, care-Ti strigam Tie ! Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !Icosul 1 :Facatorul ingerilor si Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor, deshidedeschide-mi mie, nepriceputului, mintea si şi limba, spre lauda preacuratului Tau Tău nume, precum ai deschis auzul si şi limba celui surd si gangav şi gângav de demult, ca sa graiesc si să grăiesc şi eu acestea :
Iisuse, preaminunate, mirarea ingerilorîngerilor;Iisuse, preaputernice, izbavirea stramosilorizbăvirea strămoşilor;
Iisuse, preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse, preaslavitepreaslăvite, taria ocarmuitorilortăria ocârmuitorilor;
Iisuse, preaiubite, plinirea proorocilor;
Iisuse, preaminunate, intarirea întărirea mucenicilor;Iisuse, prealine, bucuria calugarilorcălugărilor;Iisuse, preamilostive, dulceata preotilordulceaţa preoţilor;Iisuse, preainduratepreaîndurate, infranarea înfrânarea pustnicilor;Iisuse, preadulce, bucuria preacuviosilorpreacuvioşilor;Iisuse, preacurate, mintea cea intreaga întreagă a celor curati curaţi cu fecioria; Iisuse, Cel mai inainte înainte de veci, mantuirea pacatosilormântuirea păcătoşilor;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma '''Condacul 2 ''' :VazandVăzând, Doamne, pe vaduva văduva care plangea plângea foarte sişi, precum atunci, milostivindu-Te, ai inviat înviat pe fiul ei, pe care il îl ducea sa-l ingroapeîngroape, asa inviaza si aşa înviază şi sufletul meu cel omorat omorât cu pacatelepăcatele, Iubitorule de oameni, si şi Te milostiveste milostiveşte spre mine, care-Ti cant Tie Ţi cânt Ţie : Aliluia ! '''Icosul 2 ''' :Intelegerea Înţelegerea cea neinteleasa cautand neînţeleasă căutând Filip sa o inteleagaînţeleagă, graia grăia : Doamne, arata noua arată nouă pe TatalTatăl. Iar Tu ai zis catre dansul către dânsul : Atata vreme fiind cu Mine, au n-ai cunoscut ca Tatal că Tatăl este intru întru Mine si şi Eu intru Tatal întru Tatăl ? De aceea, TieŢie, Celui ce esti eşti necuprins, cu frica Iti graim frică Iţi grăim : Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;Iisuse, Împăratule cel prea-puternic;Iisuse, Stăpâne cel îndelung-răbdător;Iisuse, Mântuitorule cel preamilostiv;Iisuse, păzitorul meu cel preabun;Iisuse, curăţeşte păcatele mele;Iisuse, ridică fărădelegile mele;Iisuse, iartă nedreptăţile mele;Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! '''Condacul 3''' : Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Tăi care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste :Aliluia !
Iisuse, Dumnezeule cel mai inainte de veci;Iisuse, Imparatule cel prea-puternic;Iisuse, Stapane cel indelung-rabdator;Iisuse, Mantuitorule cel preamilostiv;Iisuse, pazitorul meu cel preabun;Iisuse, curateste pacatele mele;Iisuse, ridica faradelegile mele;Iisuse, iarta nedreptatile mele;Iisuse, nadejdea mea, nu ma lasa pe mine;Iisuse, ajutorul meu, nu ma lepada pe mine;Iisuse, Ziditorul meu, nu ma uita pe mine;Iisuse, Pastorul meu, nu ma pierde pe mine;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !Condacul 3 :Iisuse, Care ai imbracat cu putere de sus pe Apostolii Tai care sedeau in Ierusalim, imbraca-ma si pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu caldura Duhului Tau celui Sfant, si-mi da mie sa cant Tie cu dragoste : Aliluia !'''Icosul 3 :Iisuse, Cel ce ai multime de indurari, Care ai chemat pe vamesi, pe pacatosi si pe cei necredinciosi, nu ma trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niste mir de mult pret, primeste cantarea aceasta ''' :
Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, Care ai chemat pe vameşi, pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta : Iisuse, puterea cea nebiruitanebiruită;Iisuse, mila cea fara fără de sfarsitsfârşit;Iisuse, frumusetea frumuseţea cea prealuminataprealuminată;Iisuse, dragostea cea nebiruitanebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiestemiluieşte-ma pe mine pacatosulpăcătosul;Iisuse, auzi-ma pe mine cel zamislit in faradelegizămislit în fărădelegi;Iisuse, curatestecurăţeşte-ma pe mine, cel nascut in pacatenăscut în păcate;Iisuse, invataînvaţă-ma pe mine, netrebnicul;Iisuse, lumineazaluminează-ma pe mine, intunecatulîntunecatul;Iisuse, curatestecurăţeşte-ma pe mine, intinatulîntinatul;Iisuse, scoate-ma pe mine, desfranatuldesfrânatul;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma !Condacul 4 :Vifor de ganduri indoielnice avand inlauntru, Petru se afunda; iar vazandu-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup si umbland pe apa, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevarat, si, primind mana Ta cea mantuitoare, a zis : Aliluia !
'''Condacul 4''' : Vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat, şi, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis : Aliluia ! '''Icosul 4 ''' : Auzit-a orbul, Doamne, ca Tu treci pe cale si şi a strigat : Iisuse, Fiul lui David, miluiestemiluieşte-ma; si chemanduşi chemându-l i-ai deschis ochii lui. Lumineaza Luminează cu mila Ta si şi ochii cei cugetatori cugetători ai inimii mele, ai celui ce strig si graiesc şi grăiesc :
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, rascumparatorul răscumpărătorul celor de jos;Iisuse, pierzatorul pierzătorul celor de dedesubt;Iisuse, infrumusetatorul fapturilorînfrumuseţătorul făpturilor;Iisuse, mangaierea mângâierea sufletului meu;Iisuse, luminatorul mintii luminătorul minţii mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sanatatea sănătatea trupului meu;Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul meu, mantuiestemântuieşte-ma;Iisuse, luminatorul luminătorul meu, lumineazaluminează-ma;Iisuse, izbavesteizbăveşte-ma de tot chinul;Iisuse, mantuiestemântuieşte-ma pe mine, nevrednicul;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma !Condacul 5 :Precum ne-ai rascumparat pe noi de demult din blestemul legii cu sangele cel izbavitor din Dumnezeu, Iisuse, asa ne scoate pe noi din lanturile cu care sarpele ne-a impiedicat, prin patimile cele trupesti, prin indemnurile spre desfranare si prin trandavirea cea rea, pe noi, cei ce-Ti cantam Tie : Aliluia !Icosul 5 :Vazand pruncii evreilor in chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mainile si cunoscandu-L pe El a fi Stapanul, s-au nevoit cu stalpari a-I placea Lui, strigand : Osana ! Iar noi aducem Tie cantare, graind :
'''Condacul 5''' : Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izbăvitor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupeşti, prin îndemnurile spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie : Aliluia ! '''Icosul 5''' : Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile şi cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpari a-I plăcea Lui, strigând : Osana ! Iar noi aducem Ţie cântare, grăind : Iisuse, Dumnezeul cel adevaratadevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Imparatul Împăratul cel preaslavitpreaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Pastorul Păstorul cel prealuminat;Iisuse, pazitorul păzitorul prunciei mele;Iisuse, indreptatorul tineretilor îndreptătorul tinereţilor mele;Iisuse, lauda batranetilor bătrâneţilor mele;Iisuse, nadejdea nădejdea cea de la moartea mea;Iisuse, viata viaţa mea de dupa după moarte;Iisuse, linistea liniştea mea la judecata Ta;Iisuse, dorirea mea, nu ma rusina mă ruşina atuncea;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma !Condacul 6 :Vestirea si graiurile propovaduitorilor celor de Dumnezeu purtatori plinind-o, Iisuse, pe pamant Te-ai aratat si cu oamenii ai vietuit, Cel ce esti neajuns, si durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu ranile Tale noi tamaduindu-ne, ne-am deprins a canta : Aliluia !Icosul 6 :Rasarit-a in lume luminarea adevarului Tau si s-a izgonit inselaciunea cea diavoleasca, Mantuitorul nostru, ca idolii nerabdand taria Ta au cazut, iar noi, dobandind mantuire, multumire Iti aducem, cantand asa :
'''Condacul 6''' : Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta : Aliluia ! '''Icosul 6''' : Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, ca idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi, dobândind mântuire, mulţumire Iţi aducem, cântând aşa : Iisuse, adevarul adevărul cel ce izgonesti inselaciuneaizgoneşti înşelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, ImparateÎmpărate, intaritorul întăritorul tuturor tariilortăriilor;Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petrci intru milapetreci întru milă;Iisuse, painea vietiipâinea vieţii, saturasatură-ma pe mine cel flamandflămând;Iisuse, izvorul intelepciuniiînţelepciunii, adapaadapă-ma pe mine cel insetatînsetat;Iisuse, vestmantul veştmântul cel de veselie, imbracaîmbracă-ma pe mine cel intinatîntinat;Iisuse, acoperamantul acoperământul cel de bucurie, acoperaacoperă-ma pe mine nevrednicul;Iisuse, datatorul dătătorul celor ce cer, da-mi sa plang să plâng pentru pacatele păcatele mele;Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te cautacaută, afla si află şi sufletul meu;Iisuse, deshizatorul deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticaloasaticăloasă;Iisuse, rascumparatorul pacatosilorrăscumpărătorul păcătoşilor, curateste faradelegile curăţeşte fărădelegile mele;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma !Condacul 7 :Vrand sa descoperi taina cea ascunsa din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, si ca un Dumnezeu din morti ai inviat si cu slava la ceruri Te-ai inaltat si ne-ai ridicat pe noi, care-ti cantam Tie : Aliluia !Icosul 7 :Aratat-a faptura minunata, aratandu-Se noua, Facatorul : ca din Fecioara, mai presus de fire S-a intrupat si din mormant a inviat, nestricand pecetile, si la Apostoli prin usile incuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunandu-ne, cu credinta graim acestea :
'''Condacul 7''' : Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care-ţi cântăm Ţie : Aliluia ! '''Icosul 7''' : Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul : că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la Apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credinţă grăim acestea : Iisuse, Cuvantul Cuvântul cel necuprins;Iisuse, Cuvantul Cuvântul cel nevazutnevăzut;Iisuse, puterea cea neajunsaneajunsă;Iisuse, intelepciunea înţelepciunea cea mai presus de cuget;Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins in în scris;Iisuse, domnia cea nenumarata nenumărată cu anii;Iisuse, imparatia împărăţia cea nebiruitanebiruită;Iisuse, stapanirea stăpânirea cea fara fără de sfarsitsfârşit;Iisuse, taria tăria cea preainaltapreaînaltă;Iisuse, puterea cea vesnicaveşnică;Iisuse, Facatorul Făcătorul meu, miluiestemiluieşte-ma;Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul meu, mantuiestemântuieşte-ma;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma '''Condacul 8 ''' :Vazand straina intruparea Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, sa ne instrainam înstrăinăm din lumea cea desarta si deşartă şi mintea spre cele dumnezeiesti sa dumnezeieşti să o suim, ca pentru aceasta Dumnezeu pe pamant pământ S-a pogoratpogorât, ca sa ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cantam cântăm Lui : Aliluia ! '''Icosul 8 ''' : Cu totul era intre între cei de jos, si şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despartit despărţit Cel negraitnegrăit, cand când de voie pentru noi a patimitpătimit, si şi cu moartea Sa moartea noastra noastră a omoratomorât-o, si şi cu Invierea Învierea Sa a daruit viata dăruit viaţă celor ce-I canta cântă :
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, taria tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea mintiiminţii;Iisuse, bucuria cunostinteicunoştinţei;Iisuse, nadejdea nădejdea cea aleasaaleasă;Iisuse, pomenirea cea preavesnicapreaveşnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preainaltapreaînaltă;Iisuse, dorirea mea, nu ma lepada mă lepăda pe mine;Iisuse, Pastorul Păstorul meu, cautacaută-ma pe mine;Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul meu, mantuiestemântuieşte-ma;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma '''Condacul 9 ''' :Toata Toată firea ingereascaîngerească, Iisuse, fara fără de incetare slaveste preasfant încetare slăveşte preasfânt numele Tau in Tău în ceruri, strigand strigând : SfantSfânt, SfantSfânt, SfantSfânt! iar noi pacatosii păcătoşii pe pamantpământ, cu buzele de tinatină, cantam cântăm : Aliluia ! '''Icosul 9 ''' : Pe ritorii cei mult graitori ii grăitori îi vedem tacand tăcând ca niste pesti fara nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul meu; ca nu se pricep sa spuna să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci si şi om deplin. Iar noi, minunanduminunându-ne de o taina taină ca aceasta, cu credinta graim credinţă grăim acestea : Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic;Iisuse, Împăratul împăraţilor;Iisuse, Stăpânul stăpânilor;Iisuse, Judecătorul celor vii şi a celor morţi;Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;Iisuse, mângâierea celor ce plâng;Iisuse, slava săracilor;Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;Iisuse, curaţeşte-mă după mare mila Ta;Iisuse, izgoneşte de la mine trândăvirea;Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! '''Condacul 10''' :
Iisuse, Dumnezeul cel preavesnic;Iisuse, Imparatul imparatilor;Iisuse, Stapanul stapanilor;Iisuse, Judecatorul celor vii si a celor morti;Iisuse, nadejdea celor fara de nadejde;Iisuse, mangaierea celor ce plang;Iisuse, slava saracilor;Iisuse, nu ma judeca pe mine dupa faptele mele;Iisuse, curateste-ma dupa mare mila Ta;Iisuse, izgoneste de la mine trandavirea;Iisuse, lumineaza-mi gandul cel tainic al inimii;Iisuse, da-mi aducere aminte de moarte;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !Condacul 10 :Vrand sa mantuiesti Vrând să mântuieşti lumea, Rasaritule Răsăritule al rasariturilorrăsăriturilor, venind catre către apus, la firea noastra noastră cea intunecataîntunecată, Te-ai smerit pana până la moarte; drept aceea s-a preainaltat preaînălţat numele Tau Tău mai mult decat decât tot numele si şi de la toate fapturile ceresti si pamantesti făpturile cereşti şi pământeşti auzi : Aliluia ! '''Icosul 10 ''' :Imparate Împărate cel preavesnicpreaveşnic, Mangaietorule Mângăietorule cel adevaratadevărat, Hristoase, curatestecurăţeşte-ne pe noi de toata intinaciuneatoată întinăciunea, precum ai curatit curăţit pe cei zece leprosileproşi, si şi ne tamaduieste tămăduieşte pe noi, precum ai tamaduit tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vamesulvameşul, ca sa cantam Tie să cântăm Ţie cu umilinta umilinţă acestea :
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogatia bogaţia cea neimputinataneîmpuţinată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, bautura băutura cea nesecatanesecată;Iisuse, imbracamintea saracilorîmbrăcămintea săracilor;Iisuse, folositorul vaduvelorvăduvelor;Iisuse, aparatorul apăraătorul celor lipsitilipsiţi;Iisuse, ajutatorul ajutătorul celor ostenitiosteniţi;Iisuse, indreptatorul îndreptătorul celor strainistrăini;Iisuse, carmaciul cârmaciul celor ce inoata înoată pe mare;Iisuse, linistea liniştea celor invaluitiînvăluiţi;Iisuse, Dumnezeule, ridicaridică-ma pe mine, cel cazutcăzut;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma !Condacul 11 :Cantarea cu totul de umilinta aduc Tie, eu, nevrednicul, si strig Tie ca si cananeeanca : Iisuse, miluieste-ma, ca nu am fiica, ci trup, care cumplit este stapanit de diavolul si cu patimi si cu urgie este aprins, si-mi da tamaduire mie celui ce-Ti cant : Aliluia !Icosul 11 :Luminatorul cel primitor de lumina al celor din intunericul necunostintei, Pavel, care mai inainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu inteleptitor s-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Asa si mie, lumineaza-mi luminile cele intunecate ale sufletului, ale celui ce graiesc Tie :
'''Condacul 11''' : Cântarea cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu, nevrednicul, şi strig Ţie ca şi cananeeanca : Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul şi cu patimi şi cu urgie este aprins, şi-mi dă tămăduire mie celui ce-Ţi cânt : Aliluia ! '''Icosul 11''' : Luminătorul cel primitor de lumină al celor din întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelepţitor s-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie, luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ţie : Iisuse, Imparatul Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fara fără de moarte;Iisuse, Ziditorul meu cel preaslavitpreaslăvit;Iisuse, Indreptatorul Îndreptătorul meu cel preabun;Iisuse, Pastorul Păstorul meu cel preainduratpreaîndurat;Iisuse, Stapanul Stăpânul meu cel preamilostiv;Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul meu cel preamilosardpreamilostiv;Iisuse, lumineazaluminează-mi mintea cea intunecata întunecată cu patimile;Iisuse, tamaduiestetămăduieşte-mi trupul cel ranit rănit cu pacatelepăcatele;Iisuse, curatestecurăţeşte-mi mintea de gandurile gândurile cele desartedeşarte;Iisuse, pazestepăzeşte-mi inima de gandurile gândurile cele viclene;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma '''Condacul 12 ''' :DaruiesteDăruieşte-mi har, Dezlegatorule Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, si ma primeste şi mă primeşte pe mine, cel ce ma pocaiescmă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepadat lepădat de Tine, si ma cheama şi mă cheamă pe mine trandavultrândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, si ma şi mă auzi pe mine, cel ce-Ti cant Tie Ţi cânt Ţie : Aliluia ! '''Icosul 12 :Slavind invierea Ta, Te laudam toti si credem cu Toma ca Domn si Dumnezeu esti, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si va sa vii sa judeci viii si mortii. Atunci adica ma invredniceste sederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic ''' :
Slăvind învierea Ta, Te lăudăm toţi şi credem cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi va sa vii să judeci viii şi morţii. Atunci adică mă învredniceşte şederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic : Iisuse, Imparatul Împăratul cel mai inainte înainte de veci, mantuiestemântuieşte-ma;Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine inmiresmeazaînmiresmează-ma;Iisuse, caldura căldura cea iubitaiubită, incalzesteîncălzeşte-ma;Iisuse, acoperamantul acoperământul cel mai inainte înainte de veci, acoperaacoperă-ma;Iisuse, vestmantul veştmântul cel luminat, infrumuseteazaînfrumuseţează-ma;Iisuse, margaritarul mărgăritarul cel cinstit, lumineazaluminează-ma;Iisuse, piatra cea scumpascumpă, straluceste străluceşte peste mine;Iisuse, soarele dreptatiidreptăţii, lumineazaluminează-ma;Iisuse, lumina cea sfantasfântă, straluceste străluceşte peste mine;Iisuse, de durerile cele sufletesti si trupesti izbavestesufleteşti şi trupeşti izbăveşte-ma;Iisuse, scoate-ma din mana mâna potrivnicului;Iisuse, izbavesteizbăveşte-ma de focul cel nestins si şi de alte chinuri vesniceveşnice;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ma ! < H1>'''Condacul 13 ''' :  O, preadulce si intru şi întru tot indurate îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste primeşte acum aceasta putina rugaciune această puţină rugăciune a noastranoastră, precum ai primit cei doi bani ai vaduvei si pazeste mostenirea văduvei şi păzeşte moştenirea Ta de vrajmasii vrăjmaşii cei vazuti si vazuţi şi cei nevazutinevăzuţi, de venirea altor neamuri asupra noastranoastră, de neputinte si neputinţe şi de foamete, de toate scarbele si ranile scârbele şi rănile cele aducatoare aducătoare de moarte, si şi din chinurile cele viitoare scoate-ne pe noi, care cantam Tie cântăm Ţie : Aliluia !
( Acest condac se zice de trei ori )
Dupa După aceasta se zice iar si şi Icosul intai întâi : Facatorul ingerilor si Făcătorul îngerilor şi Doamne al Puterilor ... , Si Şi condacul intai întâi : Aparatorul Apărătorul cel mai mare si şi Doamne ...
RUGACIUNE CATRE ''RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOSDoamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele.! Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea, cu care vrajmasii Te-au adapat, sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe Cruce, sa intinda catre Tine mintea mea, cea trasa jos de diavoli. Capul Tau, pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa inalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de cei faradelege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit preasfanta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Duhul Tau, pe care l-ai incredintat Tatalui cand erai pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa te caut; nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor; nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbante cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata, ca sa poprnesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Sale fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, Doamne; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-ansa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine in necazuri si in toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin.Cantarea a sapteaCei trei tineri au calcat porunca potrivnica lui Dumnezeu de a se inchina chipului de aur in campul Deira si fiind aruncati in mijlocul focului, racorindu-se, au cantat : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !''
Doamne Iisuse Hristoase Iisuse, nimani nDumnezeul nostru, care ai plâns pentru Lazăr şi lacrimi de întristare şi de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primeşte lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele.! Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele. Cu Sângele Tau, curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău, celui de viaţă făcător. Fierea, cu care vrăjmaşii Te-au adăpat, să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a gresit adăpat. Trupul Tău întins pe pamant din veacCruce, să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, ope care l-ai aplecat pe Cruce, Iisuse al să înalţe capul meucel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fărădelege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Faţa Ta, cea batjocorită cu pălmuiri şi cu scuipări, să umple de strălucire faţa mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredinţat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povăţuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inima plină de durere ca să te caut; nu am gresit eupocăinţa, ticalosul si ratacitulnici umilinţa, care întorc pe fii la moştenirea lor; nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Pentru aceastaCi Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, Iisuse al meudăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată, strig catre ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine : milostivestemă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-te spre a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în mineînchipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, cel Doamne; să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine; ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Straălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce cant : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine nevrednicul cu harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.
Hristoase Iisuse, strabate-ma cu frica Ta, strig catre Tine, o, Iisuse al meu si ma indrepteaza acum la limanul cel linistit, ca mantuindu-ma, Iisuse al meu indurate, sa-Ti cant Tie, strigand : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !'''Cântarea a şaptea'''
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhCei trei tineri au călcat porunca potrivnică lui Dumnezeu de a se închina chipului de aur în câmpul Deira şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri !
Hristoase Iisuse, de mii de ori eu ticalosulnimeni n-a greşit pe pământ din veac, o, Iisuse al meu, precum am fagaduit Tie a mea pocaintagreşit eu, dar am mintit, patimasul; pentru ticălosul şi rătăcitul. Pentru aceasta, Iisuse al meu, strig catre către Tine : lumineaza sufletul meu care petrece fara de intelegeremilostiveşte-te spre mine, Hristoase Dumnezeule al parintilor nostri cel ce cânt : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri !
Si Hristoase Iisuse, străbate-mă cu frica Ta, strig către Tine, o, Iisuse al meu şi mă îndreptează acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.la limanul cel liniştit, ca mântuindu-mă, Iisuse al meu îndurate, să-Ţi cânt Ţie, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri !
Ceea ce ai nascut pe Hristos Iisus, in chip minunat si mai presus de fire, pe Acela roaga-L, ceea ce esti cu totul fara de prihana, sa ierte toate pacatele mele cele mai presus de fire, Fecioara, ca, mantuindu-ma sa strig : Bine esti cuvantata ceea ce ai nascut pe Dumnezeu cu trup !Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cantarea Hristoase Iisuse, de mii de ori eu ticălosul, o, Iisuse al meu, am făgăduit Ţie a optaPe Dumnezeu Cel ce S-a pogorat in cuptorul cel cu foc la tinerii cei mea pocăinţă, dar am minţit, pătimaşul; pentru aceasta, Iisuse al meu, strig către Tine : luminează sufletul meu care petrece fără de demult si vapaia in racoreala a prefacut-oînţelegere, laudati-L fapturi ca pe Domnul si-L preainaltati intru toti vecii.Hristoase Dumnezeule al părinţilor noştri !
Pe Tine, Iisuse al meu, Te rog : precum ai izbavit pe desfranata, Iisuse al meu, de multe greseli, asa si pe mine, Iisuse Hristoase al meu, izbaveste-ma si curateste sufletul meu cel intinat, Iisuse al meuŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
La dulcetile celor necuvantatoare m-am plecatCeea ce ai născut pe Hristos Iisus, în chip minunat şi mai presus de fire, Iisuse si necuvantator mpe Acela roagă-am facutL, si lorceea ce eşti cu totul fără de prihană, o, Iisuse al meu Mantuitorule, cu adevarat m-am asemanatsă ierte toate păcatele mele cele mai presus de fire, eu ticalosulFecioară, ca un patimas; pentru aceasta, Iisuse izbavestemântuindu-ma de toata josnicia.mă să strig : Bine eşti cuvântată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup !
Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu'''Cântarea a opta'''
Am cazut, Iisuse, intre talharii Pe Dumnezeu Cel ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii cei stricatori de suflet si sunt dezbracat acum de haina cea tesuta de Dumnezeu, Iisuse al meu si zac plin de rani grele; toarna untdelemn si vindemult şi văpaia în răcoreală a prefăcut-o, Hristoase al meulăudaţi-L făpturi ca pe Domnul şi-L preaînalţaţi întru toţi vecii.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. AminPe Tine, Iisuse al meu, Te rog : precum ai izbăvit pe desfrânata, Iisuse al meu, de multe greşeli, aşa şi pe mine, Iisuse Hristoase al meu, izbăveşte-mă şi curăţeşte sufletul meu cel întinat, Iisuse al meu.
Ceea ce ai purtatLa dulceţile celor necuvântătoare m-am plecat, mai presus de cuvantIisuse şi necuvântător m-am făcut, şi lor, pe Iisus Hristoso, Dumnezeul Iisuse al meuMântuitorule, cu adevărat m-am asemănat, Nascatoare de Dumnezeueu ticălosul, Marieca un pătimaş; pentru aceasta, pe Acela roagaIisuse izbăveşte-L pururea sa mantuiasca de nevoi pe robii si cantaretii tai, Fecioara, ceea ce nu stii de barbattoată josnicia.
Cantarea a nouaPe Dumnezeu, Cuvantul, Care cu intelepciune mai presus de cuvantBinecuvântăm pe Tatăl, de la Dumnezeu a venit ca sa innoiasca pe Adam cel cazut cumplit in stricaciune din pricina mancarii; Fiul şi pe Cel ce din Sfanta Fecioara in chip negrait S-a intrupat pentru noi credinciosiiSfântul Duh, cu un gand in cantari sa-L slavim.Dumnezeu
Pe ManaseAm căzut, Iisuse al meu, pe vamesul, pe desfranata, pe desfranatul, milostive Iisuse si pe talharul am intrecutîntre tâlharii cei stricători de suflet şi sunt dezbrăcat acum de haina cea ţesută de Dumnezeu, Iisuse al meu, cu fapte de rusine si şi zac plin de ocara, Iisuse. Ci Turăni grele; toarnă untdelemn şi vin, Iisuse Hristoase al meu, intampinandu-ma, mantuieste-ma.
Pe toti cei ce au gresit de la Adam, Iisuse al meu, mai inainte de lege si in lege, Iisuse, si dupa lege si in legea harului, Iisuse al meu, i-am covarsit cu patimile, eu, ticalosul, ca un patimas; ci Tu, Iisuse al meu, cu judecatile Tale mantuieste-maŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului DuhCeea ce ai purtat, mai presus de cuvânt, pe Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Născătoare de Dumnezeu, Marie, pe Acela roagă-L pururea să mântuiască de nevoi pe robii şi cântăreţii tăi, Fecioară, ceea ce nu ştii de bărbat.
Sa nu fiu osebit, Iisuse al meu, de slava Ta cea negraita; sa nu aflu, Iisuse, partea cea de-'''Cântarea a stanga, preadulce Iisuse; ci Tu, impartasindu-ma oilor Tale celor de-a dreapta, Hristoase Iisuse al meu, fa-mi odihna ca un indurat.noua'''
Si acum si pururea si in vecii vecilor. AminPe Dumnezeu, Cuvântul, Care cu înţelepciune mai presus de cuvânt, de la Dumnezeu a venit ca să înnoiască pe Adam cel căzut cumplit în stricăciune din pricina mâncării; pe Cel ce din Sfânta Fecioară în chip negrăit S-a întrupat pentru noi credincioşii, cu un gând în cântări să-L slăvim.
Pe IisusManase, Nascatoare de DumnezeuIisuse al meu, pe Care L-ai purtatvameşul, Mariepe desfrânata, Fecioara curata, ceea ce singura nu stii de barbat, roaga-L ca pe Fiul tau si Facatoruldesfrânatul, sa izbaveasca milostive Iisuse şi pe cei ce alearga la tinetâlharul am întrecut, de ispiteIisuse al meu, cu fapte de nevoi si ruşine şi de focul ce va sa fieocară, Iisuse. Ci Tu, Iisuse al meu, întâmpinându-mă, mântuieşte-mă.
SvetlinaPe toţi cei ce au greşit de la Adam, Iisuse al meu, mai înainte de lege şi în lege, Iisuse, şi după lege şi în legea harului, Iisuse al meu, i-am covarsit cu patimile, eu, ticălosul, ca un pătimaş; ci Tu, Iisuse al meu, cu judecăţile Tale mântuieşte-mă.
Iisuse, datatorul intelepciunii si al gandului, indreptatorul celor saraci, folositorul celor lipsiti, doctorul celor bolnavi, tamaduieste si lumineaza, Iisuse, inima mea cea acoperita cu ranile pacatelor si cu stricaciunea patimilor, Iisuse, si ma mantuieste.Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
A Nascatoarei Să nu fiu osebit, Iisuse al meu, de Dumnezeu :slava Ta cea negrăită; să nu aflu, Iisuse, partea cea de-a stângă, preadulce Iisuse; ci Tu, împărtăşindu-mă oilor Tale celor de-a dreapta, Hristoase Iisuse al meu, fă-mi odihna ca un îndurat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Pe Iisus, Născătoare de Dumnezeu, pe Care L-ai purtat, Marie, Fecioară curată, ceea ce singura nu ştii de bărbat, roagă-L ca pe Fiul tău şi Făcătorul, să izbăvească pe cei ce aleargă la tine, de ispite, de nevoi şi de focul ce va să fie. '''Svetlina''' Iisuse, dătătorul înţelepciunii şi al gândului, îndreptătorul celor săraci, folositorul celor lipsiţi, doctorul celor bolnavi, tămăduieşte şi luminează, Iisuse, inima mea cea acoperită cu rănile păcatelor şi cu stricăciunea patimilor, Iisuse, şi mă mântuieşte. A Născătoarei de Dumnezeu : Cu stralucirea strălucirea Celui ce a rasarit răsărit din tine, FecioaraFecioară, mintea mea o stralucestestrăluceşte, inima o lumineazaluminează, intunericul pacatelor il izgoneste si întunericul păcatelor îl izgoneşte şi pierde ceata ceaţa lenii mele.
Stihiri :
Numele Tau Tău cel minunat, Iisuse, Mantuitorul Mântuitorul nostru, ingerii Il lauda in îngerii Îl laudă în ceruri si şi noi, pacatosiipăcătoşii, pe pamantpământ, cu buze de tina, Il cantamÎl cântăm, pentru care miluiestemiluieşte-ne pe noi.
Numele Tau Tău cel preamare, Mantuitorul sezator Mântuitorul şezător de-a dreapta TataluiTatălui, in în ceruri se cinstestecinsteşte; iar pe pamant negraita intruparea pământ negrăită întruparea Ta se slaveste si pogorarea slăveşte şi pogorârea Ta in în iad infricoseaza înfricoşează pe diavoli, de care si şi pe noi ne izbavesteizbăveşte, Hristoase Dumnezeule si şi ne mantuieste mântuieşte pe noi.
Avacum, ca intrîntr-o ghicitura ghicitură mai inainte cunoscand înainte cunoscând lucrurile Tale cele minunate, cu frica s-a mirat. Si Şi apropiindu-se anii ai fost cunoscut desfranatilor si talharilordesfrânaţilor şi tâlharilor, Iisuse, iar eu, ticalosulticălosul, petrec in nebagare în nebăgare de seamaseamă; ci macar măcar de acum inaintedaînainte dă-mi mie intelepciunea si înţelepciunea şi frica Ta, indurateîndurate, si şi mare milamilă.
Slava Tatalui si Slavă Tatălui şi Fiului si Sfantului şi Sfântului DuhSi Şi acum si şi pururea si in şi în vecii vecilor. Amin.
Nascatoare Născătoare de Dumnezeu, ceea ce esti izbavitoare eşti izbăvitoare tare celor ce nadajduiesc in nădăjduiesc în tine, indrepteazaîndreptează-ne la linistea liniştea cea lina lină a dumnezeiestii dumnezeieştii voiri, cu indraznirea îndrăznirea ta cea de MaicaMaică, pe care o ai catre către Fiul tau, Maica Maică a lui Dumnezeu.
Cuvine-se cu adevarat sa adevărat să te fericim pe tine Nascatoare Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si fericită şi prea nevinovata si nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara fără de moarte, miluiestemiluieşte-ne pe noi !Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara fără de moarte, miluiestemiluieşte-ne pe noi !Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara fără de moarte, miluiestemiluieşte-ne pe noi !
Slava Tatalui si Slavă Tatălui şi Fiului si Sfantului şi Sfântului Duh si şi acum si şi pururea si in şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Preasfântă Treime, miluiestemiluieşte-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele curăţeşte păcatele noastre. StapaneStăpâne, iarta faradelegile iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele TauTău.
Doamne miluiestemiluieşte, Doamne miluiestemiluieşte, Doamne miluiestemiluieşte.
Slava Tatalui si Slavă Tatălui şi Fiului si Sfantului şi Sfântului Duh si şi acum si şi pururea si in şi în vecii vecilor. Amin.
Tatal Tatăl nostru, Care esti in eşti în ceruri, sfinteascasfinţească-Se numele TauTău, vie imparatia împărăţia Ta, fie voia Ta, precum in în cer si şi pe pamantpământ. Painea noastra Pâinea noastră cea spre fiintafiinţă, da ne-o noua astazinouă astăzi, si şi ne iarta noua gresalele iartă nouă greşalele noastre, precum si şi noi iertam gresitilor nostriiertăm greşiţilor noştri. Si Şi nu ne duce pe noi in ispitaîn ispită, ci ne izbaveste izbăveşte de cel raurău.
Pentru rugaciunile rugăciunile Preasfintei Nascatoare Născătoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor SfintilorSfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemiluieşte-ne pe noi. Amin.
Cand Când Te-ai pogorat pogorât la moarte, Cel ce esti viata fara eşti viaţă fără de moarte, atunci iadul ai omorat omorât cu stralucirea strălucirea Dumnezeirii; iar cand când ai inviat înviat pe cei morti morţi din cele de dedesubt, toate puterile ceresti cereşti au strigat ! Datatorule Dătătorule de viataviaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tieslavă Ţie.
Slava Tatalui si Slavă Tatălui şi Fiului si Sfantului şi Sfântului Duh
Cand Când Te-ai pogorat la moarte, Cel ce esti viata fara eşti viaţă fără de moarte, atunci iadul ai omorat cu stralucirea strălucirea Dumnezeirii; iar cand când ai inviat înviat pe cei morti morţi din cele de dedesubt, toate puterile ceresti cereşti au strigat ! Datatorule Dătătorule de viataviaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tieslavă Ţie.
Si Şi acum si şi pururea si in şi în vecii vecilor. Amin.
Toate tainele tale sunt mai presus de cuget; toate sunt preamaritepreamărite, Nascatoare Născătoare de Dumnezeu; cu curatia curaţia fiind pecetluita si pecetluită şi cu fecioria pazitapăzită, cu adevarat Maica adevărat Maică te-ai cunoscut, nascand născând pe Dumnezeu Cel adevaratadevărat, pe Care roagaroagă-L sa mantuiasca să mântuiască sufletele noastre.
Doamne miluieste miluieşte ( de 40 ori )
Ceea ce esti eşti mai cinstita decat cinstită decât Heruvimii si şi mai marita fara mărită fără de asemanare decat asemănare decât Serafimii, care fara stricaciune fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul Cuvântul L-ai nascutnăscut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare adevărat Născătoare de Dumnezeu te marimmărim.
Slava Tatalui si '''Slavă Tatălui şi Fiului si Sfantului şi Sfântului DuhSi Şi acum si şi pururea si in şi în vecii vecilor. Amin.'''
==Articole înrudite==
[[Categorie:Texte]]
[[Categorie:Acatiste]]
5.288 de modificări

Meniu de navigare