Acachie de Cezareea: Diferență între versiuni
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | {{ | + | {{Îmbunătăţire}} |
| − | '''Acachie de Cezareea''' (gr: | + | '''Acachie de Cezareea''' (gr: şκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop [[Arianism|arian]] şi un discipol şi urmaş în [[scaun]]ul palestinian al Cezareei lui [[Eusebiu de Cezareea]]. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul [[Chiril al Ierusalimului]] şi pentru participarea sa la fazele intense ale controversei ariane din a doua jumătate a secolului al IV-lea. |
==Viaţa== | ==Viaţa== | ||
| − | + | Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Probabil el este un sirian. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de chior (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care, fără îndoială că provenea dintr-un defect personal,<ref>Sfântul [[Ieronim]], ''Viri ill.'' III., XCVIII.</ref> deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigui. | |
| − | + | Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui [[Eusebiu de Cezareea]] alături de nivel său intelectual ridicat l-au scos în evidenţă şi l-au făcut ă devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor printre arieni, încă dinainte de moartea primului mare lider arian, [[Eusebiu de Nicomidia]], care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia,<ref>Sozomen, ''Historia Ecclesiastica'', iii. 5.</ref> unde în prezenţa împăratului [[Constantin al II-lea]] "[[biserică|Biserica]] de aur" a fost [[târnosire|târnosită]] de un grup de nouăzeci de episcopi, la care subscrie la Crezul ambiguu care atunci fusese micşorat prin eliminarea termenului [[homoousion]]??? şi prin eliminarea oricărei referinţe la "substanţă". Pentru acestea, el şi alţi câţiva ai partidei eusebiene, sunt [[depunere|depuşi]] la [[Sinodul din Sardica]] în 347. Atunci, refuzând să acquiesce în sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi se retrag la Filipolis, unde, în replică, ajută la emiterea unei sentinţe de [[excomunicare]] şi depunere a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Hosius al Cordobei. Pedepsele puse pe capul lui prin influenţa partidei niceneene nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul [[Ieronim]] ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era aşa de mare în acei ani încât atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix. | |
| − | + | În 358, conflictul său îndelungat cu [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]], [[episcop]]ul din [[Ierusalim]], a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim, se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor întâietăţi canonice. Acuzaţii şi contra-acuzaţii de [[erezie]] au fost adresate timp de câţiva ani, până când Acachie a reuşit să obţină demiterea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să să examineze o acuzaţie de contumacy, adică de sfidare, împotriva lui Chiril. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în funcţie după doi ani de o decizie a Sinodului din Seleucia. Dar prin sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, el a putut să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de [[Sinod]]ul din Constantinopol. Chiril a renunţat şi a plecat în exil până la ascensiunea împăratului [[Iulian Apostatul]] în anul 361. | |
| − | + | Acachie a avut un liderul prelaţilor care au reuşit să împartă în două [[sinod ecumenic|sinodul ecumenic]] pe care Constantin al II-lea în convocare. şi astfel a anulat autoritatea sinodului. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la [[Sinodul din Rimini|Rimini]] în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la [[Sinodul din Seleucia|Seleucia]] Isauria în Syria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci. Majoritatea erau [[semi-arianism|semi-arieni]]. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Împreună cu [[anomoeanism|anomoeanii]]?, el putea număra de partea sa în jur de patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian de la Niceea ("Crezul omagiului") iar [[Silvan de Tars]] a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea, în semn de protest. În ciuda protestului, Crezul a fost semnat în dimineaşa următoare cu uşile închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat ca "faptă a întunericului." Miercuri, [[Vasile de Ancyra]] şi [[Macedonie I al Constantinopolului|Macedonie al Constantinopolului]] au sosit împreună cu [[Ilarie de Poitiers]], [[Chiril al Ierusalimului]] şi [[Eustatie de Antiohia]]. Chiril încă se afla sub condamnare. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi aflaţi sub condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod, a prezentat şi citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de homoousion şi homoiousion "ca străini de [[sfânta Scriptură|Scriptură]]," şi anatemiza termenul de "anomoeon," dar mărturisea în mod distinct "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănarea doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον), a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci, majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi. | |
| − | + | Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat după sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie soon gained his ear. De urgenţă a fost convocat un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.<ref>Philostorgius iv. 12.</ref> Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o completare a victoriei lor, el şi [[Eudoxie al Antiohiei]], pe atunci episcop de Constantinopol, şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului de la Niceea]] şi toate menţionările termenului să fie scose din uz şi date uitării.<ref>Sozomen iv. 26.</ref> La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi adepţii săi au hirotonit episcopi noi în scaunele vacante. Printre aceştia, [[Meletie al Antiohiei|Meletie]] a fost pus pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, un prieten al Niceei, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie [[Crezul]] de la Niceea în anul 363.<ref>Socrates Scholasticus|Socrates iii. 25.</ref> Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu [[Eudoxie al Antiohiei]].<ref>Socrates iv. 2.</ref> Dar el nu a mai găsit nici un fel de sprijin la sinodul episcopilor macedonieni de la, şi prin urmare, depunerea sa de la Seleucia a fost confirmată. El a murit în anul 366. | |
==Scrieri literare== | ==Scrieri literare== | ||
| − | + | Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un patron al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de [[Eusebiu de Cezareea]].<ref>Jerome, ''Epistula ad Marcellam'', 141.</ref> Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre ''[[Ecleziastul]]'', dar şi şase cărţi sau eseuri despre ''Diverse'' (în greacă: σύμμικτα ζητηματα) subiecte. De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. În afară de un fragment considerabil al lucrării lui Acachie numite Aντιλογια, împotriva lui Marcellus de Ancyra păstrat în lucrarea ''Panarion'' a lui Epifanie de Salamina, toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut. | |
==Note== | ==Note== | ||
Versiunea de la data 21 noiembrie 2010 11:02
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Acachie de Cezareea (gr: şκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop arian şi un discipol şi urmaş în scaunul palestinian al Cezareei lui Eusebiu de Cezareea. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul Chiril al Ierusalimului şi pentru participarea sa la fazele intense ale controversei ariane din a doua jumătate a secolului al IV-lea.
Viaţa
Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Probabil el este un sirian. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de chior (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care, fără îndoială că provenea dintr-un defect personal,[1] deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigui.
Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui Eusebiu de Cezareea alături de nivel său intelectual ridicat l-au scos în evidenţă şi l-au făcut ă devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor printre arieni, încă dinainte de moartea primului mare lider arian, Eusebiu de Nicomidia, care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia,[2] unde în prezenţa împăratului Constantin al II-lea "Biserica de aur" a fost târnosită de un grup de nouăzeci de episcopi, la care subscrie la Crezul ambiguu care atunci fusese micşorat prin eliminarea termenului homoousion??? şi prin eliminarea oricărei referinţe la "substanţă". Pentru acestea, el şi alţi câţiva ai partidei eusebiene, sunt depuşi la Sinodul din Sardica în 347. Atunci, refuzând să acquiesce în sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi se retrag la Filipolis, unde, în replică, ajută la emiterea unei sentinţe de excomunicare şi depunere a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Hosius al Cordobei. Pedepsele puse pe capul lui prin influenţa partidei niceneene nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul Ieronim ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era aşa de mare în acei ani încât atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix.
În 358, conflictul său îndelungat cu Chiril, episcopul din Ierusalim, a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim, se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor întâietăţi canonice. Acuzaţii şi contra-acuzaţii de erezie au fost adresate timp de câţiva ani, până când Acachie a reuşit să obţină demiterea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să să examineze o acuzaţie de contumacy, adică de sfidare, împotriva lui Chiril. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în funcţie după doi ani de o decizie a Sinodului din Seleucia. Dar prin sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, el a putut să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de Sinodul din Constantinopol. Chiril a renunţat şi a plecat în exil până la ascensiunea împăratului Iulian Apostatul în anul 361.
Acachie a avut un liderul prelaţilor care au reuşit să împartă în două sinodul ecumenic pe care Constantin al II-lea în convocare. şi astfel a anulat autoritatea sinodului. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la Rimini în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la Seleucia Isauria în Syria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci. Majoritatea erau semi-arieni. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Împreună cu anomoeanii?, el putea număra de partea sa în jur de patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian de la Niceea ("Crezul omagiului") iar Silvan de Tars a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea, în semn de protest. În ciuda protestului, Crezul a fost semnat în dimineaşa următoare cu uşile închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat ca "faptă a întunericului." Miercuri, Vasile de Ancyra şi Macedonie al Constantinopolului au sosit împreună cu Ilarie de Poitiers, Chiril al Ierusalimului şi Eustatie de Antiohia. Chiril încă se afla sub condamnare. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi aflaţi sub condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod, a prezentat şi citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de homoousion şi homoiousion "ca străini de Scriptură," şi anatemiza termenul de "anomoeon," dar mărturisea în mod distinct "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănarea doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον), a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci, majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi.
Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat după sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie soon gained his ear. De urgenţă a fost convocat un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.[3] Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o completare a victoriei lor, el şi Eudoxie al Antiohiei, pe atunci episcop de Constantinopol, şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele Sinodului de la Niceea şi toate menţionările termenului să fie scose din uz şi date uitării.[4] La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi adepţii săi au hirotonit episcopi noi în scaunele vacante. Printre aceştia, Meletie a fost pus pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, un prieten al Niceei, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie Crezul de la Niceea în anul 363.[5] Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu Eudoxie al Antiohiei.[6] Dar el nu a mai găsit nici un fel de sprijin la sinodul episcopilor macedonieni de la, şi prin urmare, depunerea sa de la Seleucia a fost confirmată. El a murit în anul 366.
Scrieri literare
Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un patron al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de Eusebiu de Cezareea.[7] Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre Ecleziastul, dar şi şase cărţi sau eseuri despre Diverse (în greacă: σύμμικτα ζητηματα) subiecte. De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. În afară de un fragment considerabil al lucrării lui Acachie numite Aντιλογια, împotriva lui Marcellus de Ancyra păstrat în lucrarea Panarion a lui Epifanie de Salamina, toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut.
Note
| Acachie de Cezareea | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Eusebiu |
Episcop de Cezareea 339-366 |
Urmat de: Ghelasie de Cezareea |
legături externe
- Wikipedia:Acacius_of_Caesarea
- Neander, August; General history of the Christian religion and church, Joseph Torrey (translator), Boston, (1853-54)
- Newman, John Henry; Arians of the Fourth Century (1833)
- Smith, William (editor); Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, "Acacius" (3), Boston, (1867)
- Wace, Henry and Piercy, William C.; Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century, "Acacius" (2) (1911).
- Acacius of Caesarea
Categorii > În afara Ortodoxiei > Erezii
Categorii > În afara Ortodoxiei > Mișcări, curente, grupări neortodoxe
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Episcopi de Cezareea Palestinei
Categorii > Oameni > Eretici
Categorii > Teologie
