Acachie de Cezareea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (leg.int.)
 
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
'''Acachie de Cezareea''' (gr: şκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop [[Arianism|arian]] şi un discipol şi urmaş în [[scaun]]ul palestinian al Cezareei lui [[Eusebiu de Cezareea]]. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul [[Chiril al Ierusalimului]] şi pentru participarea sa la fazele intense ale controversei ariane din a doua jumătate a secolului al IV-lea.  
+
'''Acachie de Cezareea''' (gr: Aκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop [[Arianism|arian]] şi un ucenic şi urmaş în [[scaun]]ul [[Cezareea|Cezareei Palestinei]] al lui [[Eusebiu de Cezareea]]. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul [[Chiril al Ierusalimului]] şi pentru rolul jucat de acesta în perioadele cele mai aprinse ale controversei ariene din a doua jumătate a secolului al IV-lea.  
  
 
==Viaţa==
 
==Viaţa==
Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Probabil el este un sirian. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de chior (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care, fără îndoială că provenea dintr-un defect personal,<ref>Sfântul [[Ieronim]], ''Viri ill.'' III., XCVIII.</ref> deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigui.
+
Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Acachie era probabil sirian de neam. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de "Chiorul" (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care fără îndoială că provenea de la un defect personal al acestuia ,<ref>Fer. [[Ieronim]], ''Viri ill.'' III., XCVIII.</ref>, deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigue.
  
Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui [[Eusebiu de Cezareea]] alături de nivel său intelectual ridicat l-au scos în evidenţă şi l-au făcut ă devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor printre arieni, încă dinainte de moartea primului mare lider arian, [[Eusebiu de Nicomidia]], care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia,<ref>Sozomen, ''Historia Ecclesiastica'', iii. 5.</ref> unde în prezenţa împăratului [[Constantin al II-lea]] "[[biserică|Biserica]] de aur" a fost [[târnosire|târnosită]] de un grup de nouăzeci de episcopi, la care subscrie la Crezul ambiguu care atunci fusese micşorat prin eliminarea termenului [[homoousion]]??? şi prin eliminarea oricărei referinţe la "substanţă". Pentru acestea, el şi alţi câţiva ai partidei eusebiene, sunt [[depunere|depuşi]] la [[Sinodul din Sardica]] în 347. Atunci, refuzând să acquiesce în sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi se retrag la Filipolis, unde, în replică, ajută la emiterea unei sentinţe de [[excomunicare]] şi depunere a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Hosius al Cordobei. Pedepsele puse pe capul lui prin influenţa partidei niceneene nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul [[Ieronim]] ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era aşa de mare în acei ani încât atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix.
+
Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui [[Eusebiu de Cezareea]] şi marea sa capacitate intelectuală l-au făcut să iasă în evidenţă şi devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor al arienilor încă dinainte de moartea primului mare conducător al arienilor, [[Eusebiu de Nicomidia]], care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia <ref>Sozomen, ''Historia Ecclesiastica'', iii. 5.</ref> unde, în prezenţa împăratului [[Constantin al II-lea]], avea să fie [[târnosire|târnosită]] "Basilica de aur" de un grup de nouăzeci de episcopi; cu acest prilej, Acachie subscrie la Crezul ambiguu redactat atunci, din care fusese eliminat termenul ''homoousion'' (prin care se preciza consubstanţialitatea sau deofiinţimea Fiului cu Tatăl) şi orice altă referinţă la "Substanţa" sau Firea dumnezeiască. Pentru acestea, el şi alţi câţiva membri ai partidei eusebiene au fost sunt [[depunere|depuşi]] din treaptă la [[Sinodul de la Sardica]] din 347. Atunci, refuzând să recunoască sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi s-au retras la Filippopolis (azi:Plovdiv, Bulgaria), unde Acachie contribuie la rândul lui la redactarea unei sentinţe de [[excomunicare]] şi depunere din treaptă a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Osie al Cordobei. Sancţiunile care i-au fost impuse de partida niceeană nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul [[Ieronim]] ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era pe atunci atât de mare încât, atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix.
  
În 358, conflictul său îndelungat cu [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]], [[episcop]]ul din [[Ierusalim]], a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim, se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor întâietăţi canonice. Acuzaţii şi contra-acuzaţii de [[erezie]] au fost adresate timp de câţiva ani, până când Acachie a reuşit să obţină demiterea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să să examineze o acuzaţie de contumacy, adică de sfidare, împotriva lui Chiril. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în funcţie după doi ani de o decizie a Sinodului din Seleucia. Dar prin sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, el a putut să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de [[Sinod]]ul din Constantinopol. Chiril a renunţat şi a plecat în exil până la ascensiunea împăratului [[Iulian Apostatul]] în anul 361.
+
În 358, conflictul său prelungit cu [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]], [[episcop]]ul [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]] a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor dispute legate de întâietatea canonică. Ani de-a rândul aceştia au schimbat între ei acuzaţii şi contra-acuzaţii de [[erezie]], până când Acachie a reuşit să obţină depunerea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să îl judece pe Chiril pentru neprezentarea la proces, adică sfidarea Curţii. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în scaun după doi ani printr-o decizie a [[Sinodul de la Seleucia|Sinodului de la Seleucia]]. Dar, cu sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, acesta a reuşit să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de [[Sinod]]ul din Constantinopol. Chiril a cedat şi a plecat în exil până la urcarea pe tron a împăratului [[Iulian Apostatul]] în anul 361.
  
Acachie a avut un liderul prelaţilor care au reuşit să împartă în două [[sinod ecumenic|sinodul ecumenic]] pe care Constantin al II-lea în convocare. şi astfel a anulat autoritatea sinodului. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la [[Sinodul din Rimini|Rimini]] în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la [[Sinodul din Seleucia|Seleucia]] Isauria în Syria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci. Majoritatea erau [[semi-arianism|semi-arieni]]. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Împreună cu [[anomoeanism|anomoeanii]]?, el putea număra de partea sa în jur de patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian de la Niceea ("Crezul omagiului") iar [[Silvan de Tars]] a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea, în semn de protest. În ciuda protestului, Crezul a fost semnat în dimineaşa următoare cu uşile închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat ca "faptă a întunericului." Miercuri, [[Vasile de Ancyra]] şi [[Macedonie I al Constantinopolului|Macedonie al Constantinopolului]] au sosit împreună cu [[Ilarie de Poitiers]], [[Chiril al Ierusalimului]] şi [[Eustatie de Antiohia]]. Chiril încă se afla sub condamnare. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi aflaţi sub condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod, a prezentat şi citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de homoousion şi homoiousion "ca străini de [[sfânta Scriptură|Scriptură]]," şi anatemiza termenul de "anomoeon," dar mărturisea în mod distinct "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta  "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănarea doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον), a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci, majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi.
+
Acachie a fost unul dintre figurile conducătoare în rândul ierarhilor care au reuşit să împartă în două [[sinod ecumenic|sinodul ecumenic]] pe care Constantin al II-lea îşi propusese să îl convoace, ceea ce i-a anulat autoritatea. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la [[Sinodul de la Rimini|Rimini]] în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la [[Sinodul de la Seleucia|Seleucia]], în provincia Isauria din Siria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi la Seleucia a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci de persoane. Majoritatea erau [[semi-arianism|semi-arieni]]. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Punându-i la socoteală şi pe [[anomei]], el putea conta pe susţinerea a aproximativ patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian din Antiohia ("Crezul consacrării"), iar [[Silvan de Tars]] a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea în semn de protest. În ciuda protestului lor, Crezul a fost semnat în dimineaţa următoare în spatele uşilor închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat drept o "faptă a întunericului." Miercuri, [[Vasile de Ancyra]] şi [[Macedonie I de Constantinopol|Macedonie al Constantinopolului]] au sosit împreună cu [[Ilarie de Poitiers]], [[Chiril al Ierusalimului]] şi [[Eustatie al Antiohiei]]. Chiril era deja condamnat. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi care primiseră sentinţe de condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată, iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod a prezentat şi a citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de ''homoousion'' ("deofiinţă" cu Tatăl) şi ''homoiousion'' ("de o fiinţă asemănătoare" cu Tatăl) ca "străini de [[sfânta Scriptură|Scriptură]]," şi anatemiza termenul de "anomeu," dar mărturisea clar "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta  "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănare doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον) a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi.
  
Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat după sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie  soon gained his ear. De urgenţă a fost convocat un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.<ref>Philostorgius iv. 12.</ref> Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o completare a victoriei lor, el şi [[Eudoxie al Antiohiei]], pe atunci episcop de Constantinopol, şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului de la Niceea]] şi toate menţionările termenului să fie scose din uz şi date uitării.<ref>Sozomen iv. 26.</ref> La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi adepţii săi au hirotonit episcopi noi în scaunele vacante. Printre aceştia, [[Meletie al Antiohiei|Meletie]] a fost pus pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, un prieten al Niceei, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie [[Crezul]] de la Niceea în anul 363.<ref>Socrates Scholasticus|Socrates iii. 25.</ref> Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu [[Eudoxie al Antiohiei]].<ref>Socrates iv. 2.</ref> Dar el nu a mai găsit nici un fel de sprijin la sinodul episcopilor macedonieni de la, şi prin urmare, depunerea sa de la Seleucia a fost confirmată. El a murit în anul 366.
+
Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie  s-a făcut repede ascultat. A fost convocat foarte repede un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.<ref>Philostorgius iv. 12.</ref> Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o încununare a victoriei lor, el şi [[Eudoxie al Antiohiei]], pe atunci episcop de Constantinopol şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului de la Niceea]] şi orice menţiune a termenului ''homoousion'' să fie scoase din uz şi date uitării.<ref>Sozomen iv. 26.</ref> La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi susţinătorii săi au hirotonit noi episcopi în scaunele vacante. Printre aceştia se afla şi [[Meletie al Antiohiei|Meletie]] care a fost aşezat pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, care era favorabil niceenilor, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie [[Crezul]] de la Niceea în anul 363.<ref>Socrates Scholasticus|Socrates iii. 25.</ref> Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu [[Eudoxie al Antiohiei]].<ref>Socrates iv. 2.</ref>, dar nu s-a mai bucurat de nici un sprijin la sinodul episcopilor [[macedonianism|macedonieni]] de la Lampsac, astfel că a fost confirmată depunerea sa din treaptă stabilită de Sinodul de la Seleucia. A murit în anul 366.
  
 
==Scrieri literare==
 
==Scrieri literare==
Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un patron al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de [[Eusebiu de Cezareea]].<ref>Jerome, ''Epistula ad Marcellam'', 141.</ref> Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre ''[[Ecleziastul]]'', dar şi şase cărţi sau eseuri despre ''Diverse'' (în greacă: σύμμικτα ζητηματα) subiecte. De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. În afară de un fragment considerabil al lucrării lui Acachie numite Aντιλογια, împotriva lui Marcellus de Ancyra păstrat în lucrarea ''Panarion'' a lui Epifanie de Salamina, toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut.
+
Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un sprijinitor al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]].<ref>Ieronim, ''Epistula ad Marcellam'', 141.</ref> Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre [[Ecclesiastul]] regelui Solomon, dar şi şase cărţi sau eseuri, ''Miscellanea'', despre diverse subiecte (în greacă: σύμμικτα ζητηματα). De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. Cu excepţia unui fragment destul de mare din lucrarea lui Acachie numite Aντιλογια, o scriere împotriva lui Marcellus de Ancyra, păstrat în lucrarea ''Panarion'' a lui [[Epifanie de Salamina]], toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut.
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 26: Linia 26:
 
{{end box}}  
 
{{end box}}  
  
==legături externe==
+
==Surse==
*[[Wikipedia:Acacius_of_Caesarea]]
+
 
*Neander, August; [http://www.hti.umich.edu/cgi/t/text/text-idx?type=simple;ALLSELECTED=1;sid=f7822bef596dc35f41612804846ea115;xc=1;g=moagrp;rgn=full%20text;q1=Neander;cite1=Neander;cite1restrict=author;c=moa;c=moajrnl;view=toc;subview=short;sort=occur;start=1;size=25;idno=AJG3643.0002.001;cc=moa ''General history of the Christian religion and church''], Joseph Torrey (translator), Boston, (1853-54)
+
*[[:en:Acacius of Caesarea|OrthodoxWiki:Acacius of Caesarea]]
*Newman, John Henry; [http://www.newmanreader.org/works/arians/index.html ''Arians of the Fourth Century''] (1833)
+
 
*Smith, William (editor); ''Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology'', [http://www.ancientlibrary.com/smith-bio/0013.html "Acacius" (3)], Boston, (1867)
+
==Legături externe==
*Wace, Henry and Piercy, William C.; ''Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century'', [http://www.ccel.org/ccel/wace/biodict.v.i.iii.html "Acacius" (2)] (1911).
+
*en: [[Wikipedia:Acacius_of_Caesarea]]
*[http://www.newadvent.org/cathen/01081a.htm  Acacius of Caesarea]
+
*en: Neander, August; [http://www.hti.umich.edu/cgi/t/text/text-idx?type=simple;ALLSELECTED=1;sid=f7822bef596dc35f41612804846ea115;xc=1;g=moagrp;rgn=full%20text;q1=Neander;cite1=Neander;cite1restrict=author;c=moa;c=moajrnl;view=toc;subview=short;sort=occur;start=1;size=25;idno=AJG3643.0002.001;cc=moa ''General history of the Christian religion and church''], Joseph Torrey (translator), Boston, (1853-54)
 +
*en: Newman, John Henry; [http://www.newmanreader.org/works/arians/index.html ''Arians of the Fourth Century''] (1833)
 +
*en: Smith, William (editor); ''Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology'', [http://www.ancientlibrary.com/smith-bio/0013.html "Acacius" (3)], Boston, (1867)
 +
*en: Wace, Henry and Piercy, William C.; ''Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century'', [http://www.ccel.org/ccel/wace/biodict.v.i.iii.html "Acacius" (2)] (1911).
 +
*en: [http://www.newadvent.org/cathen/01081a.htm  Acacius of Caesarea]
  
 
[[Categorie: Episcopi]]
 
[[Categorie: Episcopi]]

Versiunea curentă din 20 octombrie 2013 13:15

Acachie de Cezareea (gr: Aκάκιος Mονόφθαλμος) a fost un episcop arian şi un ucenic şi urmaş în scaunul Cezareei Palestinei al lui Eusebiu de Cezareea. El este cunoscut, în principal, pentru opoziţia sa agresivă faţă de Sfântul Chiril al Ierusalimului şi pentru rolul jucat de acesta în perioadele cele mai aprinse ale controversei ariene din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

Viaţa

Nu se cunosc data şi locul naşterii sale. Acachie era probabil sirian de neam. De-a lungul întregii sale vieţi el a purtat porecla de "Chiorul" (în greceşte: `o Mονoφθαλμος) care fără îndoială că provenea de la un defect personal al acestuia ,[1], deşi este posibil să fie vorba de o trimitere maliţioasă la atitudinea sa nestatornică şi la abilitatea sa ieşită din comun de a face declaraţii ambigue.

Prestigiul de care se bucura ca prieten şi succesor a lui Eusebiu de Cezareea şi marea sa capacitate intelectuală l-au făcut să iasă în evidenţă şi să devină purtătorul de cuvânt şi spiritul călăuzitor al arienilor încă dinainte de moartea primului mare conducător al arienilor, Eusebiu de Nicomidia, care a murit în 342. În 341, Acachie participă la sinodul din Antiohia [2] unde, în prezenţa împăratului Constantin al II-lea, avea să fie târnosită "Basilica de aur" de un grup de nouăzeci de episcopi; cu acest prilej, Acachie subscrie la Crezul ambiguu redactat atunci, din care fusese eliminat termenul homoousion (prin care se preciza consubstanţialitatea sau deofiinţimea Fiului cu Tatăl) şi orice altă referinţă la "Substanţa" sau Firea dumnezeiască. Pentru acestea, el şi alţi câţiva membri ai partidei eusebiene au fost sunt depuşi din treaptă la Sinodul de la Sardica din 347. Atunci, refuzând să recunoască sentinţa care îi privea, el şi episcopii excomunicaţi s-au retras la Filippopolis (azi:Plovdiv, Bulgaria), unde Acachie contribuie la rândul lui la redactarea unei sentinţe de excomunicare şi depunere din treaptă a judecătorilor săi, printre care şi episcopul Iulius al Romei şi Osie al Cordobei. Sancţiunile care i-au fost impuse de partida niceeană nu i-au micşorat în nici un fel prestigiul. Sfântul Ieronim ne spune că stima de care se bucura din partea lui Constantin al II-lea era pe atunci atât de mare încât, atunci când Episcopul Liberus al Romei a fost depus şi exilat în anul 357, Acachie a reuşit să pună în locul acestuia pe antipapa Felix.

În 358, conflictul său prelungit cu Chiril, episcopul Ierusalimului a ajuns la apogeu odată cu depunerea lui Chiril. Conflictul, care data aproape de la instalarea lui Chiril ca episcop la Ierusalim se pare că izbucnise şi se amplificase din cauza unor dispute legate de întâietatea canonică. Ani de-a rândul aceştia au schimbat între ei acuzaţii şi contra-acuzaţii de erezie, până când Acachie a reuşit să obţină depunerea lui Chiril şi exilarea acestuia cu ajutorul episcopilor palestinieni, pe care el îi convinsese să îl judece pe Chiril pentru neprezentarea la proces, adică sfidarea Curţii. Chiril a plecat în exil, dar a fost repus în scaun după doi ani printr-o decizie a Sinodului de la Seleucia. Dar, cu sprijinul de care se bucura Acachie de la împăratul Constantin al II-lea, acesta a reuşit să revoce reistalarea lui Chiril la Ierusalim. În anul 360, Chiril a fost condamnat încă o dată, de data aceasta de Sinodul din Constantinopol. Chiril a cedat şi a plecat în exil până la urcarea pe tron a împăratului Iulian Apostatul în anul 361.

Acachie a fost unul dintre figurile conducătoare în rândul ierarhilor care au reuşit să împartă în două sinodul ecumenic pe care Constantin al II-lea îşi propusese să îl convoace, ceea ce i-a anulat autoritatea. În timp ce episcopii apuseni s-au reunit la Rimini în 359, el şi adepţii săi s-au reunit la Seleucia, în provincia Isauria din Siria (acum Silifke, Turcia). Numărul episcopilor prezenţi la Seleucia a fost estimat undeva între o sută cincizeci şi o sută şaizeci de persoane. Majoritatea erau semi-arieni. Acachie avea un grup bine disciplinat de adepţi, numiţi acachieni, după liderul lor. Punându-i la socoteală şi pe anomei, el putea conta pe susţinerea a aproximativ patruzeci de episcopi. După ce majoritatea a confirmat Crezul semi-arian din Antiohia ("Crezul consacrării"), iar Silvan de Tars a propus confirmarea Crezului lucianic, Acachie şi partida sa au părăsit adunarea în semn de protest. În ciuda protestului lor, Crezul a fost semnat în dimineaţa următoare în spatele uşilor închise, o procedură pe care Acachie a caracterizat-o imediat drept o "faptă a întunericului." Miercuri, Vasile de Ancyra şi Macedonie al Constantinopolului au sosit împreună cu Ilarie de Poitiers, Chiril al Ierusalimului şi Eustatie al Antiohiei. Chiril era deja condamnat. Acachie a refuzat să revină împreună cu partida sa la lucrările sinodului înainte de retragerea unor episcopi care primiseră sentinţe de condamnare. După o dezbatere furtunoasă, cererea lui Acachie a fost aprobată, iar Leonas, reprezentantul lui Constantin al II-lea la sinod a prezentat şi a citit o copie a noului Crez pe care o primise de la Acachie. Această versiune respingea termenii de homoousion ("deofiinţă" cu Tatăl) şi homoiousion ("de o fiinţă asemănătoare" cu Tatăl) ca "străini de Scriptură," şi anatemiza termenul de "anomeu," dar mărturisea clar "asemănarea" Fiului cu Tatăl. Această formulă, care interpreta "asemănarea Fiului cu Tatăl" ca "asemănare doar în voinţă," (oμοιον κατα την βούλησιν μόνον) a fost respinsă de majoritatea semi-ariană. Atunci majoritatea a trecut la depunerea lui Acachie şi a adepţilor săi.

Acachie şi adepţii săi nu au aşteptat sentinţa de depunere. Ei au plecat imediat la Constantinopol şi au depus o plângere la Constantin. Acachie s-a făcut repede ascultat. A fost convocat foarte repede un nou sinod la Constantinopol, la care Acachie a fost personajul principal.[3] Prin eforturile sale, sinodul a fost convins să accepte mărturisirea de la Rimini. Ca o încununare a victoriei lor, el şi Eudoxie al Antiohiei, pe atunci episcop de Constantinopol şi-au folosit influenţa pentru a face ca edictele Sinodului de la Niceea şi orice menţiune a termenului homoousion să fie scoase din uz şi date uitării.[4] La întoarcerea sa în Răsărit în 361, Acachie şi susţinătorii săi au hirotonit noi episcopi în scaunele vacante. Printre aceştia se afla şi Meletie care a fost aşezat pe scaunul Antiohiei. Când tronul imperial a trecut la împăratul Iovian, care era favorabil niceenilor, Acachie şi prietenii săi şi-au schimbat brusc opiniile şi au acceptat de bunăvoie Crezul de la Niceea în anul 363.[5] Cu toate acestea, la urcarea pe tron a împăratului Valens, în anul 364, Acachie s-a reîntors imediat la arianism şi a făcut front comun cu Eudoxie al Antiohiei.[6], dar nu s-a mai bucurat de nici un sprijin la sinodul episcopilor macedonieni de la Lampsac, astfel că a fost confirmată depunerea sa din treaptă stabilită de Sinodul de la Seleucia. A murit în anul 366.

Scrieri literare

Acachie a fost un episcop foarte învăţat, un sprijinitor al studiilor, care a îmbogăţit cu pergamente biblioteca din Cezareea înfiinţată de Eusebiu.[7] Printre altele, el a scris un tratat în şaptesprezece cărţi despre Ecclesiastul regelui Solomon, dar şi şase cărţi sau eseuri, Miscellanea, despre diverse subiecte (în greacă: σύμμικτα ζητηματα). De asemenea, el a scris despre viaţa lui Eusebiu. Cu excepţia unui fragment destul de mare din lucrarea lui Acachie numite Aντιλογια, o scriere împotriva lui Marcellus de Ancyra, păstrat în lucrarea Panarion a lui Epifanie de Salamina, toate celelalte lucrări ale lui Acachie s-au pierdut.

Note

  1. Fer. Ieronim, Viri ill. III., XCVIII.
  2. Sozomen, Historia Ecclesiastica, iii. 5.
  3. Philostorgius iv. 12.
  4. Sozomen iv. 26.
  5. Socrates Scholasticus|Socrates iii. 25.
  6. Socrates iv. 2.
  7. Ieronim, Epistula ad Marcellam, 141.
Casetă de succesiune:
Acachie de Cezareea
Precedat de:
Eusebiu
Episcop de Cezareea
339-366
Urmat de:
Ghelasie de Cezareea



Surse

Legături externe