Abel

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 17 octombrie 2014 21:43, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Abel a fost fiul lui Adam şi al Evei, frate al lui Cain. Este prototipul neprihănirii și al „dreptului persecutat”. Iisus însuşi face referire la sângele neprihănitului Abel. (Mt 23,35; Lc 11,51)

Uciderea lui Abel

Cain, care era plugar, a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel, care era cioban, a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu -i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpâneşti.” Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât (Facere 4, 1-8).

Neprihănirea lui Abel

Apostolul Ioan spune că fiul lui Adam, Cain, era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său, Abel, pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite (1 Ioan 3,12).

Apostolul Pavel scrie evreilor: Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort (Evrei 11, 4).

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6