42 de mucenici din Amoreea

Cei 42 de mucenici din Amoreea, purtători de chinuri

Sfinții 42 mucenici din Amoreea (sau Amorium din Frigia, Asia Mică.) (†845) — Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei — au fost ofițeri și ocârmuitori ai cetății bizantine Amorium (Amoreea), una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin în secolul al IX-lea, care au capturați cu ocazia căderii cetății în mâinile saracinilor conduși de califul abbasid Al-Mu'tasim în anul 838 d.Hr., duși în sclavie la Samara, (azi în Irak), unde au fost decapitați murind ca mucenici pentru că au refuzat să-și renege credința creștină și să se convertească la islam.

Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 6 martie.

Istoric

Fundal

Amorium a devenit scaun episcopal (episcopie) încă din 431 și a fost fortificat de Împăratul Zenon, dar nu a devenit o așezare importantă decât în secolul al VII-lea. Poziția sa strategică din Asia Mică a făcut să devină o fortificație importantă împotriva armatelor arabe ale Califatului Arab în urma cuceririi Levantului de către acesta.

Primul atac arab a avut loc în 644 și a fost cucerit în 646. În următoarele două secole a rămas o țintă favorită a raidurilor musulmane în Asia Mică, în special în timpul marilor asedii din 716 și 796. A devenit capitala districtului bizantin anatolian, curând după acestea.

În 742-743, a fost baza principală a Împăratului iconoclast Constantin al V-lea împotriva uzurpatorului Artabasdos. În 820, un amorian, Mihail al II-lea a urcat pe tronul bizantin, înființând dinastia amoriană sau frigiană. Astfel, a început cea mai prosperă perioadă din istoria orașului, devenind cel mai mare oraș din Asia Mică.

În orice caz, datorită statutului său de oraș natal al dinastiei conducătoare, în 838 califul Al-Mu'tasim a demarat o campanie militară special împotriva acestui oraș, acesta fiind capturat și distrus.

Cei 42 de mucenici din Amoreea

În timpul războiului dintre Împăratul Bizantin Teofil Iconoclastul (829-842) și saracini, aceștia din urmă au reușit să încercuiască orașul Amoreea. În urma trădării comandantului militar Baditses, Amoreea a fost capturată și patruzecișidoi dintre generalii săi au fost capturați și trimiși în Siria.

În timpul celor șapte ani de prizonierat saracinii au încercat în van să-i convingă pe captivi să renunțe la Creștinism și să accepte Islamul. Prizonierii au rezistat cu încăpățânare la toate ofertele seducătoare și și-au păstrat cu curaj credința în fața amenințărilor teribile. După multe torturi care nu au reușit să înfrângă voința soldaților creștini, aceștia au fost condamnați la moarte, saracinii sperând să le clatine hotărârea. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeții Vechiului Testament au adus mărturie despre Hristos, în timp ce Mohamed s-a autodenumit profet fără nici un fel de mărturie care să-i susțină pretenția.

Ei i-au spus soldatului Teodor:

"Noi știm că tu ai părăsit preoția, ai devenit soldat și ai vărsat sânge în luptă. Nu poți avea nici o speranță în Hristos, pe care tu L-ai abandonat de bunăvoie, aș că acceptă-l pe Mohamed."

Dar mucenicul a replicat:

"Tu nu spui adevărul când spui că eu L-am abandonat pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoția din cauza nevredniciei mele. Prin urmare, eu trebuie să-mi vărs sângele pentru Hristos, astfel ca El să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut împotriva Lui."

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul și trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, acești sfinți suferitori de patimi sunt numiți astfel:

• Teodor "Întrutotul Binecuvântat",
• Calist cel "Neînfrânt",
• Constantin cel "Nepreţuit",
• Teofil cel "Minunat" şi
• Vasois cel "Puternic".

Impact și urmări

Cel mai mare impact pe termen lung al căderii Amoreei a fost, mai degrabă, religios decât militar. Iconoclasmul, ar fi trebuit să aducă ajutor divin și să aducă victoria militară, dar nici slăbiciunea armatei și nici trădarea lui Baditses nu pot ascunde faptul că această înfrângere a fost "un dezastru umilitor pe măsura celor mai grele înfrângeri ale oricărui împărat iconofil" (Whittow), comparabil în memoria recentă doar cu înfrângerea copleșitoare suferită de Împăratul Nichifor I (802–811) la Pliska. După cum scrie Warren Treadgold: "rezultatul nu a dovedit deplin că iconoclasmul este greșit ... dar le-a luat iconoclaștilor pentru totdeauna cel mai persuasiv argument al lor, anume că iconoclasmul câștigă bătăliile ". În acest fel, iconoclasmul a fost discreditat complet, și, la puțin peste un an după moartea lui Teofil, din 11 martie 843, un sinod a restaurat cinstirea icoanelor iar iconoclasmul a fost declarat eretic.

Orașul însuși nu s-a mai recuperat niciodată după această distrugere, dar a continuat să fie un scaun episcopal activ până la cucerirea sa definitivă de către saracini în urma Bătăliei de la Manzikert din 1071. Împăratul Alexie I Komnenos i-a înfrânt pe saracini la Amorium în 1116, dar zona nu a mai fost recucerită niciodată.

Imnografie

Tropar - glas 4
Cei patruzecișidoi de mucenici, O Doamne,
întru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru.
ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins;
zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri.
Pentru rugăciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac - glas 4
Voi patruzecișidoi de mucenici din Ammoria,
v-ați luptat de dragul lui Hristos aici pe pământ;
ați fost arătați mucenici purtători de coroană,
și ați fost primiți în bucuria vieții Raiului.
Pentru biruința împotriva dușmanilor
prin suferinșele voastre și prin sângele rănilor,
îi ajutați să renunțe la păcate pe cei ce se roagă vouă.

Condac - glas 2
Cele de sus căutând...

Pe ostaşii credinţei cei de curând arătaţi, ca pe unii ce cu osârdie au pătimit pentru Hristos, cu cununi de laude, după vrednicie, toţi să-i încununăm; căci se roagă pentru noi lui Hristos, ca nişte turnuri şi păzitori ai credinţei creştineşti.

Surse

• Creștin Ortodox
• Doxologia
• Calendar Ortodox