Ștefan cel Mare și Sfânt

Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.

Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, domnind între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504. A avut o domnie de 47 de ani. A ridicat multe biserici şi mănăstiri şi a fost unul dintre apărătorii creştinătăţii împotriva invaziei otomane. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de 2 iulie, ziua trecerii sale la Domnul.

Viaţa

Binecredinciosul Ştefan s-a născut în anul 1433, potrivit tradiţiei în localitatea Borzeşti, ca fiu al lui Bogdan al II-lea (domn al Moldovei între anii 1449-1451), din familia domnitoare moldoveană a Muşatinilor şi al Mariei (Oltea). Este silit să fugă din Moldova în octombrie 1451, când tatăl său este ucis, la Reuseni, de Petru al III-lea Aron (1451-1452, februarie 1455, mai 1455-aprilie 1457).

Instalarea pe tron

Se întoarce în Moldova în aprilie 1457, cu ajutorul sprijinitorilor săi din Moldova şi probabil cu sprijinul lui Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti şi îl înfrânge pe Petru Aron la Doljeşti şi Orbic, fiind apoi proclamat domn în apropiere de Suceava, pe câmpia Direptăţii, de adunarea boierilor şi ostaşilor şi târgoveţilor, în frunte cu mitropolitul Teoctist. A domnit vreme de patruzeci şi şapte de ani, până la trecerea sa la Domnul, pe 2 iulie 1504, cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti, după cea a lui Carol I (1866-1914).

Politica externă

În politica externă, Ştefan a urmat o politică a echilibrului de forţe între cele trei mari puteri vecine Moldovei (Imperiul Otoman, Polonia şi Ungaria), încercând în acelaşi timp să consolideze statutul şi rolul politic şi economic al Moldovei pe plan regional.

Astfel, Ştefan a continuat să plătească Imperiului Otoman tributul de 2000 de galbeni (monede de aur) anual până în 1473. În prima perioadă a domniei sale a acceptat totodată (1459) suzeranitatea a lui Cazimir al IV-lea al Poloniei (1447-1492), pe care o tratează ca pur nominală, evitând să se prezinte personal regelui pentru a depune omagiul. În schimb, regele l-a alungat din Polonia pe Petru Aron, care se refugiase iniţial acolo şi care ulterior s-a retras în Ungaria.

Aceasta a adus Moldova şi Ungaria în stare de război, război care s-a prelungit până în 1467. Ştefan a încercat în 1462 să cucerească cetatea Chilia, una din cetăţile de la Marea Neagră care funcţionau ca noduri esenţiale ale marilor drumuri comerciale euro-asiatice şi care aparţinea atunci Ungariei, cetate pe care o cucereşte în 1465. În 1467, o expediţie a regelui Ungariei, Matiaş Corvin în Moldova se soldează cu înfrângerea acestuia la Baia. Ostilităţile s-au prelungit până în 1469, când Petru Aron este prins şi ucis.

Între 1470-1473, Ştefan pregăteşte ofensiva împotriva otomanilor, încercând fără succes să îl înlocuiască pe Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), care era sprijinit de aceştia cu Basarab Laiotă, un pretendent susţinut de el, apoi, ca urmare a trecerii acestuia de partea turcilor, cu Basarab Ţepeluş. În aceeaşi perioadă se pun bazele unei alianţe între Moldova şi Ungaria, Ştefan acceptând suzeranitatea regelui Ungariei. În 1474, sultanul Mahomed al II-lea trimite o mare expediţie punitivă împotriva lui Ştefan, sub conducerea lui Suleiman Paşa, beglerbegul Rumeliei. Trupele otomane sunt înfrânte zdrobitor pe 10 ianuarie 1475 în lupta de la Podul Înalt, pe un teren mlăştinos din apropiere de Vaslui. Aşteptându-se la represalii, Ştefan face apel la marile puteri europene, cerându-le sprijin în încercarea de a opri înaintarea otomană. Primeşte scrisori laudative de la Papa Sixtus al IV-lea, din partea Republicii veneţiene şi promisiuni de ajutor armat în special din partea Ungariei, dar pregătirile de luptă au demarat cu întârziere. Otomanii au cucerit în 1476 Caffa, ultima cetate genoveză din Marea Neagră şi principatul independent al Mangopului, din Crimeea. Sultanul însuşi a preluat comanda trupelor într-o nouă expediţie lansată în vara lui 1476 împotriva Moldovei. Datorită disproporţiei mari dintre trupele otomane şi cele moldovene, oastea lui Ştefan suferă o înfrângere importantă la Războieni, pe 26 iulie 1476. Otomanii nu reuşesc să cucerească însă Suceava, Neamţul şi Hotinul, iar domnul Moldovei reuşeşte să taie posibilităţile de aprovizionare ale armatei otomane, pârjolind pământurile înainte de sosirea oştilor otomane şi continuă luptele de hărţuială. În acest timp Ungaria pregăteşte trupele pentru o contraofensivă împotriva otomanilor, comasându-le la Turda. Epuizată şi ameninţată de confruntarea cu o nouă armată, oştirea otomană se retrage în cele din urmă, fără să fi obţinut o victorie hotărâtoare, astfel încât Ştefan îşi păstrează tronul. În noiembrie 1476, pentru consolidarea frontului defensiv împotriva otomanilor, trupele moldovene şi maghiare îl reinstalează pe tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş, care a fost ucis după scurt timp, iar ulterior a altor doi pretendenţi, care însă au trecut de partea turcilor.

În 1483, regele Ungariei a încheiat pace cu Imperiul Otoman. În 1484, otomanii au atacat Chilia şi Cetatea Albă, cetăţile de la Dunăre care se aflau în stăpânirea Moldovei şi puncte-cheie ale marilor drumuri comerciale euro-asiatice. Ştefan a cerut sprijinul regelui Ungariei, dar ajutorul acestuia a întârziat. Cetăţile au fost cucerite de otomani, iar încercările ulterioare de recuperare a lor au eşuat.

Ca urmare, domnul moldovean a renunţat la alianţa cu Ungaria şi s-a pus din nou sub suzeranitatea polonă. A acceptat chiar să depună omagiul în persoană înaintea regelui Poloniei, potrivit dreptului feudal. Ceremonia a avut loc la Colomeea, pe 15 septembrie 1485. În timp ce domnul era plecat din ţară, otomanii au atacat din nou Moldova, aducând cu ei un pretendent. Ştefan se întoarce în Moldova cu oastea sa şi sprijinit de 3000 de cavaleri poloni, iar trupele turceşti se retrag şi sunt înfrânte pe 16 noiembrie 1485 la Cătlăbuga, în apropiere de Chilia, iar pretendentul este ucis un an mai târziu, în lupta de la Scheia. Polonii încheie însă pace cu otomanii , ceea ce îl face pe Domnul Moldovei să ceară din nou sprijinul Ungariei, care îi oferă castelul Ciceu şi Cetatea de Baltă.

După 1486, domnul avea să facă şi el pace cu Imperiul Otoman şi a acceptat (cu scurte întreruperi periodice) plata unui tribut mai ridicat. După moartea lui Cazimir al IV-lea al Poloniei în 1492, succesorul său, regele Albert încearcă să îl aşeze pe tronul Moldovei, în locul lui Ştefan, pe fratele său Sigismund. Eşuând să îl atragă pe Ştefan în cursă pe cale diplomatică, acesta lansează împotriva Moldovei o expediţie militară în 1497, sub pretextul unui atac îndreptat împotriva otomanilor. Trupele polone nu reuşesc să cucerească Suceava şi, ca urmare a hărţuielilor permanente din partea armatei moldovene, sunt nevoite să accepte un armistiţiu, angajându-se să se retragă pe drumul pe care veniseră. Polonii nu au respectat însă prevederile armistiţiului, ci au urmat un alt drum, suferind o mare înfrângere din partea oştirii lui Ştefan la Codrii Cosminului. După înfrângerea polonilor, Ştefan lansează în Polonia o expediţie punitivă, în coordonare cu otomanii. Până la moartea domnului Moldovei în 1504, acesta şi-a continuat eforturile de a ajunge la o formulă de pace atât cu Polonia, cât şi cu Imperiul Otoman, rămânând însă mai favorabil alianţei cu Ungaria

Alianţele matrimoniale

În sprijinul politicii sale pontice, vizând extinderea şi respectiv consolidarea influenţei sale în zona Mării Negre, Ştefan a contractat o serie de alianţe matrimoniale. S-a căsătorit mai întâi (1463)cu Evdochia, fiica cneazului Olelko de Kiev, din familia domnitoare a Marelui Ducat al Lituaniei, gest care servea la consolidarea alianţei moldo-polone. Evdochia a fost probabil mama lui Alexandru (n. 1464?-m. 1492) şi a Elenei, care avea să fie ea însăşi măritată (1483) cu fiul ţarului Ivan al III-lea al Moscovei, Ştefan devenind astfel un posibil mediator între moscoviţi şi polonezi. Elena a murit însă în 1467.

În 1472, în pregătirea alianţei antiotomane, Ştefan a contractat o a doua căsătorie cu Maria, sora principelui Alexandru al Mangopului, un mic principat independent din nordul Mării Negre, care avea să fie cucerit însă de otomani în 1476. Maria a fost mama lui Petru , precum şi a lui Bogdan şi Iliaş (probabil gemeni), dintre care nici unul nu a supravieţuit până la maturitate. Maria de Mangop a murit în 1477.

Înainte de anul 1480, Ştefan s-a căsătorit a treia oară cu Maria, fiica lui Radu cel Frumos, care trăia din 1473 ca prizonieră la curtea Moldovei, împreună cu mama sa. Maria a fost mama lui Bogdan Vlad (Bogdan al III-lea cel Orb), urmaşul lui Ştefan la tron (1504-1517), şi i-a supravieţuit până în 1511.

Pe lângă copiii săi legitimi, domnul a mai avut probabil şi un fiu nelegitim, Petru Rareş (domn al Moldovei între 1527-1538 şi 1541-1546) şi poate un al doilea, Ştefan (viitorul domn Ştefan Lăcustă, 1538-1540, care era poate nepotul acestuia, fiu al fiului său cel mare, Alexandru).

Ştefan a mai avut două fiice despre care nu există date precise, Ana, care a murit înainte de 1499 şi Maria, care a trecut la Domnul în 1518.

Cinstirea şi proslăvirea

În iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt în rândul sfinţilor, stabilindu-i ca dată de prăznuire ziua de 2 iulie.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de lăcaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumezeu să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri.

Condac, glasul al 8-lea:

Iubind pe Dumnezeu cu adevărat, binecredinciosule voievod Ştefane, sfinte biserici şi mănăstiri ai înălţat, pe cei săraci ai ajutat şi pe cei greşiţi ai îndreptat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu ţi-a dat înţelepciune şi putere ca să biruieşti pe vrăjmaşii ţării şi ai credinţei creştineşti; drept aceea, pentru vredniciile tale, te cinstim, ca pe un evlavios biruitor.

Legături externe

• Sf. Ştefan cel Mare - site dedicat (viaţa, slujba, acatistul, icoane, resurse.
• Sf. Voievod Ştefan cel Mare - viaţa şi nevoinţele, slujba, acatistul şi paraclisul, sfinte moaşte, alte resurse.
• Sinaxar - 2 iulie, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare

Potrivit unei surse (pomelnicul de la mănăstirea Bistriţa), Alexandru s-ar fi născut dintr-o primă legătură (căsătorie?) a lui Ştefan cu Maruşca, însă prima sa menţiune oficială datează din 1464, la zece luni după căsătoria cu Evdochia.

Menţionat totuşi într-un document încă din 1471