Între anii 1684 şi 1688 a realizat un joc diplomatic ingenios, încercând să contracareze tendințele expansioniste ale Habsburgilor în Banat și ale Poloniei în Moldova. Le-a propus turcilor să i se acorde ereditar tronul, totodata totodată menţinând contacte și cu Rusia și Veneția. În acelaşi timp, a conceput un plan de atac asupra [[Constantinopol]]ului pentru a alunga turcii din Europa, iar puterile creştine apusene i-au promis sprijin moral și material.

A înființat mai multe ateliere de tipărit (tiparnițe). Prin grija şi cu cheltuiala În vremea saa fost introdusă cultura porumbului, care la scurtă vreme a apărut în 1688 faimoasa [[Biblia ajuns hrana de la Bucureşti (1688)|Biblie de la București]], prima traducere integrală bază a Bibliei în limba română, cunoscută şi sub numele de ''Biblia lui Şerban Cantacuzino''țăranilor români.

Este ctitorul, printre alteleŞerban Cantacuzino a înființat mai multe ateliere de tipărit (tiparnițe). Prin grija şi cu cheltuiala sa, a apărut în 1688 faimoasa [[Mănăstirea CotroceniBiblia de la Bucureşti (1688)|Mănăstirii CotroceniBiblie de la București]] şi , prima traducere integrală a bisericii Fundenii DoamneiBibliei în limba română, ambele în Bucureşticunoscută şi sub numele de ''Biblia lui Şerban Cantacuzino''. A fondat prima școală românească din București.

Este ctitorul, printre altele, a [[Mănăstirea Cotroceni|Mănăstirii Cotroceni]] (pentru care a destinat toate veniturile obţinute de la „Hanul lui Şerban Vodă”, zidit în centrul de atunci al Bucureştilor) şi a bisericii Fundenii Doamnei, ambele în Bucureşti. De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar: Şerban Cantacuzino a murit subit în octombrie 1688, ivindu-se tot felul de zvonuri despre moartea lui (printre care cel că ar fi fost otrăvit de către boierii cărora le era frică de planurile sale anti-otomane)<ref name="Xenopol"/>. A fost urmat la tron de către nepotul său, Sf. [[Martir]] şi Binecredinciosul Voievod [[Constantin Brâncoveanu]]. Se spune că în ultimele sale ceasuri, Şerban Vodă l-ar fi chemat la patul său de moarte, şi, încredinţându-i pecetea domnească, l-ar fi rugat să-şi asume sarcina domniei, pentru liniştea sa şi a ţării<ref>[http://www.cimec.ro/carte/delchiaro/002.htm#04 Anton Maria del Chiaro, ''Revoluţiile Valahiei'', Veneția, 1718 (ediția românească din 1929)]</ref>.