Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Școala din Antiohia a fost una din cele două mari centre de teologie și exegeză biblică din primele secole ale creștinismului, alături de Şcoala din Alexandria.

Școala din Antiohia exprimă tendinţa Bisericii din Siria şi Palestina de a pune accentul pe sensul istoric, literal al textului biblic (și uneori tipologic), fără însă a ignora sau lăsa la o parte sensul spiritual, alegoric al acestuia (tip de interpretare predominantă în mediul elenistic al Şcolii din Alexandria).

Reprezentanţi de seamă sunt : Diodor de Tars (cca. 300 - cca. 390), Teodor de Mopsuestia (cca. 350 - 428), Teodoret din Cir (cca. 393 - cca. 466), Ioan Gură de Aur (349—407) care dă o mare importanţă istoricităţii Bibliei.

Istorie

Istoria școlii din Antiohia poate fi împărțită în trei perioade[1]:

  • începuturile școlii, de pe la 270 și până la începutul secolului al IV-lea;
  • perioada 350-433;
  • perioada de după 433.

Începuturile: 270 - începutul secolului al IV-lea

Prima școală creștină cunoscută în Antiohia este cea întemeiată de preotul Lucian din Antiohia, născut la Samosata către 235 și mort ca mucenic la Nicomidia în 312, după nouă ani în temniță. Se cunosc însă puține lucruri despre învățătura lui Lucian, a cărui hristologie era subordinaționistă. Arie pare să fi fost elevul său.

Perioada 350-433

După declinul școlii inițiate de Lucian din Antiohia, preotul Diodor din Antiohia (viitor episcop de Tars, instalat de sfântul Vasile cel Mare în 378) a reîntemeiat școala la mijlocul secolului al IV-lea în cadrul unei comunități semi-monastice.

După Sinodul III Ecumenic (Efes, 431), școala din Antiohia se vede discreditată prin condamnarea nestorianismului și a susținătorilor lui, proveniți din Antiohia. Doi ani mai târziu, în 433, patriarhii Chiril al Alexandriei și Ioan I al Antiohiei semnează (cu sprijinul papei Sixt al III-lea al Romei) o ”formulă de unire”, care pune capăt conflictului hristologic cu privire la nestorianism.

Perioada de după 433

După 433, tradiția teologică promovată de Teodor de Mopsuestia și ucenicii săi este alungată treptat din Antiohia, dar continuă prin școala din Edesa, până la închiderea acesteia în 489, și apoi prin școala din Nisibe.

Hristologie

În domeniul hristologiei, Școala din Antiohia s-a făcut cunoscută în controversa provocată de scrierile lui Chiril al Alexandriei. În general, teologii antiohieni au înclinat spre separarea firii omeneşti a lui Hristos de cea dumnezeiască şi spre afirmarea unei umanităţi autonome a Acestuia, ceea ce a încurajat nestorianismul. De altfel, al treilea Sinod ecumenic (Efes, 431) l-a condamnat pe Nestorie, discipolul lui Teodor de Mopsuestia, iar al cincilea Sinod ecumenic (Constantinopol, 553) a condamnat cele «trei capitole», adică învăţătura lui Teodor de Mopsuestia şi respectiv scrierile lui Teodoret din Cir şi Iba de Edesa împotriva lui Chiril al Alexandriei.[2]

Școala din Antiohia a promovat o tendință hristologică care ar putea fi numită adopționistă.[3] Nestorie, înainte de a fi patriarh al Constantinopolului, a fost călugăr și teolog la Antiohia, și s-a impregnat de principiile teologice ale școlii antiohiene a vremii.[4]

Cosmologie

Exegeza literală a textelor biblice i-a condus pe teologii din Antiohia să susțină o cosmologie străină de descoperirile științei grecești: Diodor de Tars, Teodor de Mopsuestia și Teodoret din Cir, de pildă, susțineau că pământul era plat și că Chivotul Legământului era imaginea universului (conform unui pasaj din Împotriva destinului de Diodor de Tars citat de Fotie cel Mare: «Sunt două ceruri, unul vizibil și altul invizibil deasupra primului: cerul de deasupra este un fel de acoperiș pentru lume, după cum cerul de jos este pentru Pământ»). Această concepție s-a păstrat în Biserica nestoriană și era exprimată din nou în secolul al VI-lea în lucrarea Topografie creștină a lui Cosma Indicopleustul (gr. Κόσμας Ἰνδικοπλεύστης)[5].

Surse

Bibliografie

  • L. Goppelt, Les origines de l'Église. Christianisme et judaisme aux deux premiers siècles, trad. de L. Jospin, Rayot, Paris, 1961, p. 166—187.
  • Jaroslav Pelikan, The Christian Tradition, vol. I : The Emergence of the Catholic Tradition, Chicago, University of Chicago Press, 1971, p. 234—236, 250—256.

A se vedea și

Note

  1. w:School_of_Antioch
  2. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, București, 1981, art. „Antiohia”, p.34
  3. Cross, F. L., ed. The Oxford Dictionary of the Christian Church. New York: Oxford University Press. 2005, art. Adoptianism.
  4. Cross, F. L., ed. The Oxford Dictionary of the Christian Church. New York: Oxford University Press. 2005, art. Nestorius.
  5. Potrivit fr.Wikipédia: École théologique d'Antioche