Modificări

[[Image:Hagia Sophia Christ.jpg|right|225px]]''Termenul grec face referire la 'Întruparea'sarkos'' este actul îmbrăcării în haine din carne, sau starea de a fi îmbrăcat astfel; este acţiunea de primire, sau de manifestare prin intermediul acestuia, a unui trup uman şi a unei naturi asemenea acestuia. Folosit prin el însuşiadică trupul după cădere, acest cuvânt se refră la evenimentul în care prin intermediul lui [[Iisus Hristos]]”carnea”, Dumnezeu s-a îmbrăcat în haine din piele şi a devenit om. [[Dumnezeu]], Fiul, a trăit şi a murit cu adevărat (şi apoi a înviat din morţi) în trupul său, ca orice fiinţă umană adevăratălimbajul biblic.

*o persoană în două naturi, fără separare şi fără confuzie: o singură persoană, dar înzestrată cu două voinţe şi două energiiienergii. Din [[Crez|Crezul Niceo-Constantinopolitan]]: ''"... şi S-a întrupat dela [[Duhul Sfânt ]] şi din [[Fecioara Maria ]] şi S-a făcut om."''

[[Biserica Ortodoxă ]] învaţă că Întruparea este împlinirea promisiunii făcute lui [[Avraam]]. Este împlinirea Legii lui [[Moise]] şi a spuselor [[profet|profeţilor]]. Pentru Biserică, Hristos Mântuitorul este ultimul [[Profet]], Învăţător şi Rege. El este Marele [[Preot ]] al Mântuirii.

În epoca creştinismului [[creştinism]]ului primar, s-au desprins multe [[erezii ]] din cauza adevăratei naturi a Mântuitorului. Creştinii credeau în faptul că El a fost fiul Fiul lui Dumnezeu. Dar cum a fost El şi şi Fiul lui Dumnezeu şi om adevărat ?

Definiţia definitivă a Întrupării şi asupra naturii lui Iisus a fost făcută de Biserica primară la [[Sinodul III Ecumenic|Sinodul de la Efes]] şi la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]]. Aceste [[sinoade ]] au declarat că Iisus atât Dumnezeu deplin, venind de la Tatăl, cât şi om deplin, luându-şi trupul de carne şi natura umană de la [[Maica Domnului]]. Aceste două naturi, umană şi divină, erau unite ipostatic în personalitatea lui Iisus Hristos.

Din cauza controversei [[Monotelism|monotelit]]e, [[ Sinodul VI Ecumenic]] (Constantinopol 680-681) a fost nevoit să reafirme şi să clarifice această dogmă.

Întruparea însăşi este un motiv principal pentru care Biserica încurajează folosirea [[icoană|icoanelor]]. Apărătorii cinstirii sfintelor [[icoane]], conduşi de Sfântul [[Ioan din Damasc|Ioan Damaschin]] şi [[Teodor Studitul]], au afirmat că punctul central al credinţei creştine este acela că "Cuvântul s-a întrupat şi a trăit printre noi" şi că "noi am văzut slava Sa" (Io 1:14). [[Sinodul VII Ecumenic]], ţinut în Niceea în 787, a declarat oficial prin "cuvinte şi imagini" va fi propovăduită credinţa. Icoanele păzesc dogma Întrupării.

[[Crezul Atanasian]] conţine, ceea ce poate fi considerată, o definiţie cuprinzătoiare cuprinzătoare a Întrupării.

Concepţia Sfinţilor [[Maxim Mărturisitorul]], [[Isac Isaac Sirul]] şi a altor scriitori ortodocşi este aceea că Întruparea a fost un act de iubire faţă de întreaga lume. Chiar dacă omul nu ar fi căzut niciodată, Dumnezeu, în dragostea Sa pentru umanitate tot S-ar fi făcut om.  Deoarece omul a căzut, Întruparea nu este doar un act de iubire ci şi un act [[soteriologie|mântuitor]]. Iisus Hristos, unind omul cu Dumnezeu în propria Sa persoană, a redeschis calea pentru ca toţi oamenii să vină la unirea cu Dumnezeu.

[[Categorie:CrezulCrezuri]]