Îngeri: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Îngerii îi păzesc pe oamenii credincioși în toate căile lor)
 
(Nu s-au afișat 45 de versiuni intermediare efectuate de alți 7 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
[[Image:Synaxis of the Holy Angels.JPG|right|frame|[[Sobor]]ul Sfinților Îngeri]]
 +
{{Îngeri}}
 +
Cuvântul '''înger''' înseamnă "mesager" sau "trimis" și acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor.  La îngeri ne referim de asemenea ca la "Puteri ale Paradisului fără de trup". 
 +
 
 +
 
 +
==Tipologie==
 +
 
 +
Îngerii sunt organizați în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngerești. Cea mai importantă dintre aceste clasificări este cea făcută de cel ce-și spunea [[Dionisie Areopagitul]] în secolul al IV-lea sau al V-lea în cartea sa ''Despre ierarhia cerească''. 
 +
 
 +
[[Image:Synaxis of the Bodiless Powers - Nine Orders.jpeg|thumb|left|200px|Cele nouă cete îngerești.]]
 +
În această lucrare autorul a intercalat câteva pasaje ambigue din [[Noul Testament]], în special Efeseni 6:12 și Epistola către Coloseni 1:16, pentru a construi o schemă din trei Ierarhii, Sfere și Triade de îngeri, fiecare Ierarhie conținând trei Ordine sau Grupuri. În ordine descrescătoare a puterii, acestea sunt <ref>Apud Dionysius the Areopagite, [http://www.esoteric.msu.edu/VolumeII/CelestialHierarchy.html The Celestial Hierarchy], cap. VI-IX.</ref>:
 +
 
 +
*'''Prima Ierarhie:'''
 +
**''[[Serafim]]ii'' (gr. Σεραφείμ)
 +
**''[[Heruvim]]ii'' (gr. Χερουβείμ)
 +
**''[[Tron]]urile'' (gr. Θρόνους)
 +
*'''A doua Ierarhie:'''
 +
**''[[Stăpâniri]]le'' (gr. Κυριότητες)
 +
**''[[Virtuțile (îngerești)|Virtuțile]]'' (gr. Δυνάμεις) 
 +
**''[[Puteri]]le'' (gr. Εξουσίες)
 +
*'''A treia Ierarhie:'''
 +
**''[[Principate]]le'' (gr. Αρχές)
 +
**''[[Arhanghel]]ii'' (gr. Αρχάγγελους)
 +
**''[[Înger]]ii'' (gr. Αγγέλους)
 +
 
 +
Încercați să comparați acest model al [[Trinitate|Trinității]] din lumea imaterială, neîntrupată și invizibilă cu cel existent în lumea noastră întrupată, materială și vizibilă:
 +
 
 +
*'''Spațiu:'''
 +
**''Lungime''
 +
**''Lărgime'' sau ''Lățime''
 +
**''Înălțime'' sau ''Adâncime''
 +
*'''Timp:'''
 +
**''Trecut''
 +
**''Prezent''
 +
**''Viitor''
 +
*'''Materiale:'''
 +
**''Solide''
 +
**''Lichide''
 +
**''Gaze''
 +
 
 +
Cu toate acestea, trebuie să fim un pic precauți să nu luăm modelul numitului Dionisie la modul concret, căci sursele disponibile nu concordă cu privire la structurarea ierarhiei cerești. <ref> Astfel, Sf. [[Ioan Damaschinul]] propune (în ''Despre credința ortodoxă'') o clasificare asemănătoare. Pentru o comparație între diferitele ierarhii propuse de teologi ortodocși și catolici din perioada medievală, a se vedea [http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_angelic_hierarchy#Choirs_scheme_in_medieval_theology w:Choirs scheme in medieval theology] </ref>. Autorul însuși a fost un avocat destul de imparțial al [[apofatism]]ului, care insistă mai mult asupra unei descrieri negative a lui [[Dumnezeu]]. Totuși, mulți l-au acuzat pe autor că a pendulat între Ortodoxie și Neoplatonism, un sistem filozofic grecesc păgân; acești critici spun că cele trei grupuri de câte trei a ierarhiei angelice derivă din Neoplatonism:
 +
:''Conceptul elenistic al lumii ca "ordine" și "ierarhie", stricta diviziune a lui Platon între lumile "inteligibile"
 +
:''și "sensibile" și gruparea neoplatonică a ființelor în "triade" reapare în scrierile faimoase ale unui
 +
:''unui misterios scriitor de la începutul secolului al VI-lea care a scris sub pseudonimul de Dionisie Areopagitul.''<ref>''Teologia Bizantină: Orientări istorice și teme doctrinare'' de Dr. [[John Meyendorff]]. New York: Fordham University Press, 1974, p. 27. ISBN 0-8232-0967-9.</ref>
 +
 
 +
Mai mult, comparația spațiului ceresc cu cel terestru cade dacă luăm în considerare știința modernă care ne povestește despre cea de-a patra categorie de materie și de un număr discutabil de dimensiuni (vezi "Teoria Sforii" pentru cei interesați). Acestea fiind zise, acest articol nu este scris pentru a discredita în totalitate pe cel care a publicat sub pseudonimul de Dionisie și care a fost foarte stimat până în zilele noastre de numeroși [[Părinți ai Bisericii]] și de [[teolog]]i.
 +
 
 +
==Învățătura ortodoxă despre îngeri==
 +
Ca și întreaga creație, îngerii sunt creați de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent și nici din ființa lui Dumnezeu. Învățătura Bisericii despre îngeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creație nu vorbește în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat prin cuvintele: "La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul" (Facere 1, 1). Cerul înseamnă lumea spirituală a puterilor cerești, a îngerilor, iar pământul, lumea materială. Existența îngerilor este afirmată, însă, în mod clar, și în multe locuri din [[Sfânta Scriptură]], de la prima ei carte până la ultima. Astfel, după scoaterea din rai a primilor oameni, îngerii păzeau drumul spre [[pomul vieții]] (Facere 3, 24), un înger a oprit pe [[Avraam]] de a jertfi pe fiul sau [[Isaac]] (Facere 22, 11) ; Iacob vede în vis, la Betel, îngeri ai lui Dumnezeu suindu-se și coborând pe o scara între cer și pământ (Facere 28, 12-13) ; îngerul Domnului se arată lui Balaam (Numeri 22, 22 și următoarele).
 +
 
 +
Îngerii slujesc lui Iisus după ispita din pustie (Matei 4, 11) și tot un înger Îl întărește în grădina din Ghetsimani (Luca 22, 43). îngerii vestesc femeilor mironosițe învierea lui Hristos (Matei 28, 2-8 ; Marcu 16,  5-8 ; Luca 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un înger se arată [[apostoli]]lor la [[Înălțarea Domnului|înălțare]] și le anunță a doua venire întru mărire a Mântuitorului (Fapte 1, 10, 11).
 +
 
 +
Starea morală actuală a îngerilor buni este una de sfințenie și de ne-păcătuire, dar nu prin însăși natura lor, ci prin harul divin. Conlucrând cu harul divin, îngerii s-au desăvârșit în bine, așa încât nu pot sa păcătuiască. Deci nepăcătuirea îngerilor este rezultatul rezistenței lor față de ispite, al persistenței în bine și al întăririi prin harul dumnezeiesc.
 +
==Îngerii în Biblie==
 +
===Înfățișări===
 +
 
 +
[[Image:Archangel Gabriel fresco.jpg|thumb|left|[[Gavriil (Arhanghelul)|Arhanghelul Gavriil]] (frescă)]]
 +
Ei pot apărea în vis oamenilor sau pot lua înfățișare omenească.
 +
 
 +
Îngerii pot apărea în [[vis]] cum i se întâmplă lui [[Dreptul Iosif|Iosif]] când un înger îi vestește nașterea lui Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16). Un alt înger îi spune tot în vis să fugă în Egipt pentru că Irod va căuta pruncul să-l omoare și apoi să se reîntoarcă în țară pentru că Irod murise.(Mt2.13-21)
 +
 
 +
Îngerii pot lua înfățișare omenească precum cei doi bărbați care-l vizitează pe Lot și care, convingându-se de [[homosexualitatea|stricăciunea sexuală]] a locuitorilor Sodomei, distrug [[homosexualitatea|Sodoma]] și Gomora (Fac19.1-29). [[Iacov]] se întâlnește cu niște îngeri în locul pe care avea să-l numească Mahanaim(Tabără îndoită), aici împăcându-se  cu Esau, fratele său. (Fac32.1-33.11). Aravna Iebusitul vede îngerul care ucisese prin ciumă 70 000 de oameni în Israel ca pedeapsă pentru [[păcat]]ul lui [[David]].(1Cron21.20)
 +
 
 +
===Îngerii le spun  oamenilor credincioși ce să facă===
 +
 
 +
Doi îngeri îi spun lui [[Lot]] să plece cu familia lui din Sodoma pentru a-și salva viețile (Fac19.12-13). Un înger îi spune lui [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] să le zică solilor împăratului Samariei, Ahazia că acesta va muri. În [[Cartea lui Iov]] Elihu vorbește de un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze (Iov33.23-30)
 +
 
 +
[[Apostolul Matei|Matei]] relatează cum, aflând că logodnica sa este însărcinată, Iosif, bărbatul [[Fecioara Maria|Mariei]], deoarece era un om neprihănit, și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii și -a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, și i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la [[Duhul Sfânt]]. Ea va naște un Fiu, și -i vei pune numele [[Iisus]], pentru că El va mântui pe poporul Lui de [[păcat]]ele sale.``Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevastă-sa. Și el i -a pus numele Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16)
 +
 
 +
Un înger i se arată lui [[Dreptul Iosif]] în vis și îi spune să plece cu pruncul Hristos și cu mama Lui și să fugă și să rămână în Egipt până îi va da de știre din nou pentru că Irod avea să caute Pruncul să-l omoare. După moartea lui Irod (care masacrase toți pruncii de parte bărbătească de până la doi ani), îngerul îi apare din nou în vis lui Iosif și îi spune să se reîntoarcă în țara lui Israel căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului, ceea ce Iosif face întocmai. (Mt2.13-21)
 +
 
 +
La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze în spre ziua dintâi a săptămânii, [[Maria Magdalena|Maria Magdalena]] și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului, și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, și au rămas ca niște morți. Dar îngerul a luat cuvântul, și a zis femeilor: ,,Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a [[învierea|înviat]] dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.``(Matei 28.1-7, Lc 24.23).
 +
 
 +
[[Corneliu]] era om cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe [[mila|milostenii]] norodului, și se ruga totdeauna lui [[Dumnezeu]]. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, și i -a zis: ,,Cornelie!`` Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat, și a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Și îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și -a adus aminte de ele. Trimete acum niște oameni la Iope, și cheamă pe Simon, zis și [[Apostolul Petru|Petru]]. El găzduiește la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.`` (FA 10.3,7,22)
 +
 
 +
Un înger îi zice lui [[Apostolul Filip|Filip]] să meargă spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, unde întâlnește un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor iar apoi duhul îi spune să ajungă carul acestuia și Filip îi lămurește un pasaj din [[Sfânta Scriptură|Scriptură]] unde era vorba despre Iisus și apoi, dând peste o apă, îl botează pe acesta căci famenul mărturisește [[credința]] sa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. (FA8.26,29)
 +
 
 +
Un înger  îi spune lui [[Apostolul Pavel|Pavel]], aflat pe o corabie în mijlocul unei furtuni grozave să nu se teamă căci Dumnezeu are în plan ca el să stea în fața Cezarului și îi mai spune că Dumnezeu îi dăruiește lui pe toți cei din corabie, asigurându-l astfel că și ceilalți vor scăpa. Iar Pavel le spune celor de pe corabie acest lucru îndemnându-i să se liniștească. (Fa27.21-26)
 +
 
 +
===Îngerii vestesc viitorul===
 +
Îngerii îi spun lui Lot că vor nimici Sodoma (Fac19.13). Un înger îi vestește lui Ilie că are un drum lung de făcut(3Regi 19.3-8). Un înger îi vestește lui Ilie că Ahazia va muri. Un înger îi vestește Lui Iosif nașterea lui Iisus și faptul că acesta va mântui poporul de păcatele sale(Mt1.18-24 Lc2.16).  Un înger îi vestește lui Iosif că Irod va căuta pruncul să-l omoare (Mt2.13). Un înger îi vestește lui Zaharia nașterea lui Ioan Botezătorul și-l pedepsește pentru necredință (Lc1.8-25). [[Gavriil (Arhanghelul)|Îngerul Gavriil]] o anunță pe fecioara Maria că este binecuvântată între femei pentru va avea un fiu de la Duhul Sfânt care va fi chemat Fiul lui Dumnezeu și o anunță că Elisabeta, rudenia ei are deja un fiu care este în a șasea lună. (Lc1.26-38).  Un înger se înfățișează unor păstori cărora le vestește nașterea Mântuitorului, le spune semnul după care îl vor cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.`` Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, și zicând: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.`` După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: ,,Haidem să mergem până la Betleem, și să vedem ce ni s-a spus și ce ne -a făcut cunoscut Domnul.`` (Lc2.1-15)
 +
 
 +
===Îngerii îi întăresc pe oamenii credincioși  în încercări, păzindu-i în toate căile lor, izbăvindu-i din mari pericole===
 +
 
 +
====Îngerul păzitor====
 +
[[Iisus]] le spune ucenicilor că îngerii acestor micuți copilași [[smerenia|smeriți]] care [[credința|cred]] în El văd pururea fața lui Dumnezeu care este în ceruri. (Matei 18.1-11)
 +
 
 +
Chiar înainte de arestare, în timp ce Iisus se ruga zicând: ,,Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.`` Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să -L întărească. (Lc22.43) [[Ucenic]]ii săi dormeau la momentul acela.
 +
 
 +
====Îngerii îi păzesc pe oamenii credincioși în toate căile lor====
 +
Psalmistul arată că grație faptului că cineva își face din [[Dumnezeu]] adăpost și turn de scăpare, Dumnezeu va porunci îngerilor săi să-l păzească în toate căile sale; ei îl vor duce de mâini ca nu cumva piciorul să-și lovească de vreo piatră și va păși peste lei și năpârci și va călca peste pui de lei și peste șerpi (Ps 90.1-9-13).
 +
 
 +
'''Un înger îi izbăvește din primejdie pe trei iudei credincioși aruncați în foc'''
 +
 
 +
Aruncându-i într-un cuptor pe trei iudei ( Șadrac, Meșac și Abed-Nego) care nu vroiau [[închinarea la dumnezei străini|să se închine unui chip de aur]] făcut de el, Nebucadnețar vede că aceștia umblă slobozi și nevătămați prin cuptor fiind însoțiți de cineva care avea o față de fiu de Dumnezeu. Atunci îi scoate de acolo și spune ,,Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi cari s-au [[credința|încrezut]] în El, au călcat porunca împăratului și [[mucenic|și-au dat mai degrabă trupurile]] lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! După aceea, împăratul a înălțat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego la mare cinste, în ținutul Babilonului. (Daniel 3)
 +
 
 +
'''Un înger închide gura leilor și Daniel rămâne nevătămat'''
 +
 
 +
Pentru că nu puteau să-i găsească vreo vină, cei din anturajul lui Dariu îi propun împăratului să dea o poruncă împărătească prin care oricine se închină vreunui alt Dumnezeu sau altui om afară de Dariu să fie aruncat în groapa cu lei. Acesta acceptă, oamenii împăratului îl pândesc pe [[Daniel]] și îl pârăsc la împărat care, mâhnit, vrea să-l scape dar până la urmă îl aruncă în groapa cu lei zicând că Dumnezeul căruia îi slujea să-l scape. Și așa se întâmplă. Dimineața îl găsește pe Daniel nevătămat care îi spune că îngerul Domnului a închis gura leilor pentru că a fost găsit nevinovat înaintea Lui. (Daniel 6)
 +
 
 +
===Îngerii sunt grabnici ajutători===
 +
 
 +
Un înger îi lasă lui [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un ulcior cu apă în două rânduri pentru a-l întări pentru lungul drum (de 40 zile) până la Horeb( 3Regi 19.3-8)
 +
 
 +
'''Un înger îi eliberează pe apostoli'''
  
[[Image:Synaxis of the Holy Angels.JPG|right|frame|[[Synaxis]] of the Holy Angels]]
+
Marele preot și cei din partida [[saduchei]]lor, [[invidia|invidioși]] pe semnele, [[minune|minunile]] și [[boala|vindecările]] făcute de apostoli îi întemnițează pe aceștia dar  un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i -a scos afară, și le -a zis: ,,Duceți-vă, stați în Templu, și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.`` Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineață în Templu, și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el, au venit pe neașteptate, au adunat [[Sobor]]ul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, și au trimes la temniță să aducă pe apostoli. (FA5.19)
{{Îngeri}}
+
 
Cuvântul '''înger''' înseamnă "mesanger" şi acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor. Angels are also referred to as "bodiless Powers of Heaven". Angels are organized into several orders, or Angelic Choirs. The most influential of these classifications was that put forward by pseudo-Dionysius the Areopagite (not to be confused with [[Dionysius the Areopagite]], who was baptized by Saint [[Apostle Paul|Paul]] and lived in the first century, and from whom pseudo-Dionysius took his name) in the fourth or fifth century in his book ''The Celestial Hierarchy''. 
+
'''Petru eliberat din închisoare de înger'''
 +
 
 +
În noaptea zilei când avea de gând Irod să -l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe [[Apostolul Petru|Petru]], lovindu -l în coastă, și i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele.`` Și el a făcut așa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, și vino după mine.`` Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit, și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. Când și -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul Iudeu.`` (FA12.7-11)
 +
 
 +
'''Îngerii, duhuri slujitoare'''
 +
[[Image:Synaxis of the Archangels.jpg|thumb|right|Soborul Netrupeștilor Puteri]]
 +
Îngerii sunt ,,toți duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni [[mântuirea]]”(Evrei 1.1-14). Un înger  îi spune lui [[Apostolul Ioan|Ioan]] să nu se închine lui căci el este ,,un împreună slujitor cu tine, și cu frații tăi, proorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta’’ și îi spune să se închine lui Dumnezeu.``(Apoc22.8-9)
  
In this work, the author interpolated several ambiguous passages from the [[New Testament]], specifically [[Epistle to the Ephesians|Ephesians]] 6:12 and [[Epistle to the Colossians|Colossians]] 1:16, to construct a schema of three Hierarchies, Spheres or Triads of angels, with each Hierarchy containing three Orders or Choirs. In descending order of power, these were:
+
===Îngerii vindecători===
 +
La scăldătoarea Betezda, lângă Poarta Oilor, în Ierusalim zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, cari așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, și turbura apa. Și cel dintâi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice [[boala|boală]] ar fi avut. (Ioan 5.4). Acolo [[Iisus]] se întâlnește cu un om care era bolnav de 38 de ani care se plânge că n-are pe nimeni să-l arunce în scăldătoare și altul se băgă înaintea lui. Mântuitorul îl vindecă pe loc.
 +
===Îngerii se implică real în luptă pe pământ și în cer===
 +
Dumnezeu îi spune lui [[Moise]]  să se suie în țara pe care a jurat că o va da [[Avraam]], lui [[Isaac]] și lui [[Iacov]] căci El va trimite un înger pentru a izgoni pe Cananiți, Amoriți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți. (Exod.33.1-2). Când au venit să-l aresteze pe Iisus Și unul din cei ce erau cu Iisus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, și i -a tăiat urechea. Atunci Iisus i -a zis: ,,Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini [[Sfânta Scriptură|Scripturile]], cari zic că așa trebuie să se întâmple?`` În clipa aceea, Iisus a zis gloatelor: ,,Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru, și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.`` Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.(Matei 26.51-56)
  
 +
[[Mihail (Arhanghelul)|Mihail]] și îngerii lui l-au învins pe  [[diavol|balaurul]] (Cel Rău) și pe îngerii lui (duhurile necurate) care au fost aruncați pe pământ(Apoc12.7-10).
 +
Un înger l-a legat pe Cel Rău pentru mii de ani; acesta va fi dezlegat apoi pentru puțină vreme, va amăgi pe unii dar în final va fi aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo zi și noapte, în vecii vecilor. (Apoc20.1-10)
  
*'''First Hierarchy:'''
+
===Îngerii pot și pedepsi pe cei necredincioși===
**''[[Seraphim]]''
+
Îngerii îi lovesc cu orbire pe cei care erau la ușa casei lui Lot care vroiau să spargă ușa și să se împreuneze cu ei (care aveau înfățisare omenească).(Fac19.11) Îngerii nimicesc Sodoma, făcând să plouă pucioasă și foc din cer. (Fac19.13,24) Îngerul Domnului ucide prin ciumă 70 000 de oameni în Israel pentru păcatul lui [[David]] de a fi inițiat o numărătoare a poporului și în momentul când se pregătea să nimicească de tot Israelul, lui Dumnezeu I se face [[mila|milă]] și  poruncește ca îngerul să-și tragă mâna și să se oprească.( 2Sam24, 1 Cron 21). Un înger îl pedepsește pe trufașul Sanherib care batjocorise Numele Domnului și ucide 185 000 de oameni din tabăra acestuia într-o singură noapte, protejând Israelul lui [[Iezechia]] și împlinind profeția lui [[Isaia]]. Sanherib este forțat apoi să se întoarcă la Ninive unde este omorât de fiii săi, pe când se ruga în templu.(4Regi 19.20-37, 2Cron32.21). Psalmistul se roagă lui Dumnezeu să trimită îngerul său spre cei care vor să-i ia viața și acesta să-i gonească și să-i urmărească. (Ps35.5-6). Psalmistul vorbește de o droaie de îngeri aducători de nenorociri, referindu-se la aceia care au declanșat cele 10 urgii ale lui Dumnezeu împotriva lui Faraon. (Ps78.42-49-51). [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]] vorbește de șapte îngeri care țineau cele șapte urgii pregătite pentru necredincioși. (Apoc15) Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc, și le vorbea. Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!``Îndată  l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi. (FA7.21)
**''[[Cherubim]]''
 
**''[[Thrones]] ''
 
*'''Second Hierarchy:'''
 
**''[[Powers]]''
 
**''[[Dominions]]''
 
**''[[Principalities]]''
 
*'''Third Hierarchy:'''
 
**''[[Virtues (angels)|Virtues]]''
 
**''[[Archangel]]s''
 
**''[[Angels]]''
 
  
Try comparing this model of the [[Holy Trinity|Triune God]] in the Immaterial, Incorporeal and Invisible World with the one existing in our corporeal, material and visible World:  
+
===Legea și Apocalipsa au fost trimise prin îngeri===
 +
Lui Moise  i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. [[Apostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|Ștefan]] arată ca lui Moise i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. Când l -a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; și, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului, care i -a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov.` Și Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite. Domnul i -a zis: ,Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt.(FA7.30,35). El (Moise) este acela care, în adunarea Israeliților din pustie, cu îngerul, care i -a vorbit pe muntele Sinai, și cu părinții noștri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. (FA7.38)
 +
Ștefan îi mustră pe evreii necredincioși, ai căror urmași erau marele preot și saducheii care-l acuzau, spunându-le că ei au primit Legea dată prin îngeri și n-au păzit-o. (FA7.53) [[Apostolul Pavel]] spune că Legea ,,a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină ,,Sămânța``, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.”(Ga3.19). În Epistola către evrei apostolul arată: ,,Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit’’(Evrei 2.2)
 +
În [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Cartea apocalipsei]] se arată că descoperirea  despre sfârșitul lumii a fost făcută trimițând un înger la [[apostolul Ioan]]. (Apoc1.1-2)
  
*'''Space:'''
+
===Îngerii și Dumnezeu===
**''Length''
+
Îngerii sunt tari în putere, împlinesc poruncile lui [[Dumnezeu]], ascultă de glasul cuvântului Lui, binecuvântează pe Dumnezeu. (Ps103.20) și îl laudă (Ps148.2). După ce biruiește și a treia și ultima ispită, [[diavol|Cel Rău]] îl lasă și deodată  vin la Iisus niște îngeri să-I slujească. (Matei 4.11, Mc1.13) Iisus îi spune lui [[Nataniel]], israelitul în care nu era vicleșug și lui [[Apostolul Filip|Filip]]: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, de-acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.``(Ioan1.51) Și fără îndoială, mare este taina evlaviei... ,,Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în [[Duhul Sfânt|Duhul]], a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.``(1Tim3.16)
**''Breadth'' or ''Width''
+
===Numărul îngerilor===
**''Height'' or ''Depth''
+
Numărul îngerilor este de foarte mare (Evrei12.22, Apoc5.11). [[Apostolul Ioan]] relatează în Apocalipsa sa faptul că a auzit glasul unor îngeri și ,,era numărul lor zeci de mii de zeci de mii și mii de mii."
*'''Time:'''
 
**''Past''
 
**''Present''
 
**''Future''
 
*'''Matter:'''
 
**''Solids''
 
**''Liquids''
 
**''Gases''
 
  
However, one should be a bit cautious about taking pseudo-Dionysius' model too concretely, as he is the only source we have for such a classification system. The author himself was a fairly early advocate of [[apophatic theology]], which insists on only describing God in the negative. Still, many have accused the writer of wavering somewhere in between Orthodoxy and Neoplatonism, a pagan Greek philosophical system; such critics say that the three groupings of three in the angelic hierarchy derive from [[Neoplatonism]]:
+
===Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului===
:''The Hellenic concept of the world as "order" and "hierarchy," the strict Platonic division between the "intelligible"
+
[[Iisus]] le spune ucenicilor că la a doua venire a Sa (despre care nici îngerii nu știu când va fi- Matei 24.36, Mc13.32) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă, (Matei 24.31) însoțit de îngerii săi. (Matei 16.27, Mat 25.31, Mc8.38, Lc9.26, 2Tes1.7). Atunci pe oricine Îl va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;  dar cine se va lepăda de El înaintea oamenilor, va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.(Lc12.8,9). Hristos va trimete pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.(Matei 24.31, 13.27). Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului care vor arunca pe cei ce au săvârșit fărădelegea în cuptorul aprins al [[iad]]ului, acolo unde  va fi plânsul și scrâșnirea dinților, în timp ce cei neprihăniți vor străluci ca soarele în [[rai]], așa cum arată Iisus în [[pilda neghinei]] (Mat13.24-43). În [[pilda bogatului nemilostiv ]] Hristos relatează cum [[sărăcia|săracul]] Lazăr a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.(Lc16.22) Hristos le spune [[farisei]]lor și cărturarilor care-l acuzau că mănâncă cu păcătoșii [[pilda oii rătăcite]] și le spune că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți cari n-au nevoie de pocăință și [[pilda banului pierdut]] și apoi le spune că tot așa este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.(Lc15.10)``
:''and "sensible" worlds, and the Neoplatonic grouping of beings into "triads" reappear in the famous writings of a
 
:''mysterious early-sixth-century writer who wrote under the pseudonym of Dionysius the Areopagite.''{{ref|1}}
 
  
Furthermore, the comparison of the celestial with the earthly breaks down if one takes into account modern science, which tells us of a fourth category of matter and a very debatable number of dimensions (see [[w:String Theory]] if interested). All said and done, this is not to entirely discredit pseudo-Dionysius, who has been much esteemed by numerous [[Church Fathers]] and theologians up to the present day.  
+
== Sursa ==
 +
* ''Orthodox Life'', Vol. 27, Nr. 6 (Nov.-Dec., 1977), pag. 39-47.
 +
* alte surse
 +
==Bibliografie==
 +
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
 +
#Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, "Introducere" la Cărțile regilor, pp. 307-308, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
 +
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  
== Sources ==
+
==Site-uri externe==
Orthodox Life, Vol. 27, No. 6 (Nov.-Dec., 1977), pp. 39-47.
+
*[http://www.orthodoxinfo.com/death/angels2.aspx Învățăturile Bisericii privind Îngerii]
*{{note|1}}From ''Byzantine Theology: Historical Trends and Doctrinal Themes'' by Fr. [[John Meyendorff]]. New York: Fordham University Press, 1974, p. 27. ISBN 0-8232-0967-9.
+
*[http://www.esoteric.msu.edu/VolumeII/CelestialHierarchy.html ''Ierarhia Cerească'' de Sfântul Dionisos Aeropagitul]
 +
*[http://www.zeitun-eg.net/members_contrib/PopeShenoudaIII_TheANGELS.pdf ''Îngerii'' de H.H. Pope Shenouda III (Format: PDF)]
  
==External links==
+
==Note==
*[http://www.orthodoxinfo.com/death/angels2.aspx The Church's Teaching Concerning Angels]
+
<references/>
*[http://www.esoteric.msu.edu/VolumeII/CelestialHierarchy.html ''The Celestial Hierarchy'' by St. Dionysius the Areopagite]
 
*[http://www.zeitun-eg.net/members_contrib/PopeShenoudaIII_TheANGELS.pdf ''The Angels'' by H.H. Pope Shenouda III (Format: PDF)]
 
  
 
[[Categorie:Îngeri]]
 
[[Categorie:Îngeri]]
  
 +
[[el:Άγγελοι]]
 
[[en:Angels]]
 
[[en:Angels]]
 +
[[fr:Ange]]
 +
[[mk:Ангели]]

Versiunea curentă din 8 august 2019 17:15

Soborul Sfinților Îngeri
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă

Cuvântul înger înseamnă "mesager" sau "trimis" și acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor. La îngeri ne referim de asemenea ca la "Puteri ale Paradisului fără de trup".


Tipologie

Îngerii sunt organizați în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngerești. Cea mai importantă dintre aceste clasificări este cea făcută de cel ce-și spunea Dionisie Areopagitul în secolul al IV-lea sau al V-lea în cartea sa Despre ierarhia cerească.

Cele nouă cete îngerești.

În această lucrare autorul a intercalat câteva pasaje ambigue din Noul Testament, în special Efeseni 6:12 și Epistola către Coloseni 1:16, pentru a construi o schemă din trei Ierarhii, Sfere și Triade de îngeri, fiecare Ierarhie conținând trei Ordine sau Grupuri. În ordine descrescătoare a puterii, acestea sunt [1]:

Încercați să comparați acest model al Trinității din lumea imaterială, neîntrupată și invizibilă cu cel existent în lumea noastră întrupată, materială și vizibilă:

  • Spațiu:
    • Lungime
    • Lărgime sau Lățime
    • Înălțime sau Adâncime
  • Timp:
    • Trecut
    • Prezent
    • Viitor
  • Materiale:
    • Solide
    • Lichide
    • Gaze

Cu toate acestea, trebuie să fim un pic precauți să nu luăm modelul numitului Dionisie la modul concret, căci sursele disponibile nu concordă cu privire la structurarea ierarhiei cerești. [2]. Autorul însuși a fost un avocat destul de imparțial al apofatismului, care insistă mai mult asupra unei descrieri negative a lui Dumnezeu. Totuși, mulți l-au acuzat pe autor că a pendulat între Ortodoxie și Neoplatonism, un sistem filozofic grecesc păgân; acești critici spun că cele trei grupuri de câte trei a ierarhiei angelice derivă din Neoplatonism:

Conceptul elenistic al lumii ca "ordine" și "ierarhie", stricta diviziune a lui Platon între lumile "inteligibile"
și "sensibile" și gruparea neoplatonică a ființelor în "triade" reapare în scrierile faimoase ale unui
unui misterios scriitor de la începutul secolului al VI-lea care a scris sub pseudonimul de Dionisie Areopagitul.[3]

Mai mult, comparația spațiului ceresc cu cel terestru cade dacă luăm în considerare știința modernă care ne povestește despre cea de-a patra categorie de materie și de un număr discutabil de dimensiuni (vezi "Teoria Sforii" pentru cei interesați). Acestea fiind zise, acest articol nu este scris pentru a discredita în totalitate pe cel care a publicat sub pseudonimul de Dionisie și care a fost foarte stimat până în zilele noastre de numeroși Părinți ai Bisericii și de teologi.

Învățătura ortodoxă despre îngeri

Ca și întreaga creație, îngerii sunt creați de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent și nici din ființa lui Dumnezeu. Învățătura Bisericii despre îngeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creație nu vorbește în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat prin cuvintele: "La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul" (Facere 1, 1). Cerul înseamnă lumea spirituală a puterilor cerești, a îngerilor, iar pământul, lumea materială. Existența îngerilor este afirmată, însă, în mod clar, și în multe locuri din Sfânta Scriptură, de la prima ei carte până la ultima. Astfel, după scoaterea din rai a primilor oameni, îngerii păzeau drumul spre pomul vieții (Facere 3, 24), un înger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac (Facere 22, 11) ; Iacob vede în vis, la Betel, îngeri ai lui Dumnezeu suindu-se și coborând pe o scara între cer și pământ (Facere 28, 12-13) ; îngerul Domnului se arată lui Balaam (Numeri 22, 22 și următoarele).

Îngerii slujesc lui Iisus după ispita din pustie (Matei 4, 11) și tot un înger Îl întărește în grădina din Ghetsimani (Luca 22, 43). îngerii vestesc femeilor mironosițe învierea lui Hristos (Matei 28, 2-8 ; Marcu 16, 5-8 ; Luca 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un înger se arată apostolilor la înălțare și le anunță a doua venire întru mărire a Mântuitorului (Fapte 1, 10, 11).

Starea morală actuală a îngerilor buni este una de sfințenie și de ne-păcătuire, dar nu prin însăși natura lor, ci prin harul divin. Conlucrând cu harul divin, îngerii s-au desăvârșit în bine, așa încât nu pot sa păcătuiască. Deci nepăcătuirea îngerilor este rezultatul rezistenței lor față de ispite, al persistenței în bine și al întăririi prin harul dumnezeiesc.

Îngerii în Biblie

Înfățișări

Ei pot apărea în vis oamenilor sau pot lua înfățișare omenească.

Îngerii pot apărea în vis cum i se întâmplă lui Iosif când un înger îi vestește nașterea lui Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16). Un alt înger îi spune tot în vis să fugă în Egipt pentru că Irod va căuta pruncul să-l omoare și apoi să se reîntoarcă în țară pentru că Irod murise.(Mt2.13-21)

Îngerii pot lua înfățișare omenească precum cei doi bărbați care-l vizitează pe Lot și care, convingându-se de stricăciunea sexuală a locuitorilor Sodomei, distrug Sodoma și Gomora (Fac19.1-29). Iacov se întâlnește cu niște îngeri în locul pe care avea să-l numească Mahanaim(Tabără îndoită), aici împăcându-se cu Esau, fratele său. (Fac32.1-33.11). Aravna Iebusitul vede îngerul care ucisese prin ciumă 70 000 de oameni în Israel ca pedeapsă pentru păcatul lui David.(1Cron21.20)

Îngerii le spun oamenilor credincioși ce să facă

Doi îngeri îi spun lui Lot să plece cu familia lui din Sodoma pentru a-și salva viețile (Fac19.12-13). Un înger îi spune lui Ilie să le zică solilor împăratului Samariei, Ahazia că acesta va muri. În Cartea lui Iov Elihu vorbește de un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze (Iov33.23-30)

Matei relatează cum, aflând că logodnica sa este însărcinată, Iosif, bărbatul Mariei, deoarece era un om neprihănit, și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii și -a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, și i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și -i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.``Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevastă-sa. Și el i -a pus numele Iisus (Mt1.18-24, Lc2.16)

Un înger i se arată lui Dreptul Iosif în vis și îi spune să plece cu pruncul Hristos și cu mama Lui și să fugă și să rămână în Egipt până îi va da de știre din nou pentru că Irod avea să caute Pruncul să-l omoare. După moartea lui Irod (care masacrase toți pruncii de parte bărbătească de până la doi ani), îngerul îi apare din nou în vis lui Iosif și îi spune să se reîntoarcă în țara lui Israel căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului, ceea ce Iosif face întocmai. (Mt2.13-21)

La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze în spre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului, și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, și au rămas ca niște morți. Dar îngerul a luat cuvântul, și a zis femeilor: ,,Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.``(Matei 28.1-7, Lc 24.23).

Corneliu era om cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, și i -a zis: ,,Cornelie!`` Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat, și a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Și îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și -a adus aminte de ele. Trimete acum niște oameni la Iope, și cheamă pe Simon, zis și Petru. El găzduiește la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.`` (FA 10.3,7,22)

Un înger îi zice lui Filip să meargă spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, unde întâlnește un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor iar apoi duhul îi spune să ajungă carul acestuia și Filip îi lămurește un pasaj din Scriptură unde era vorba despre Iisus și apoi, dând peste o apă, îl botează pe acesta căci famenul mărturisește credința sa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. (FA8.26,29)

Un înger îi spune lui Pavel, aflat pe o corabie în mijlocul unei furtuni grozave să nu se teamă căci Dumnezeu are în plan ca el să stea în fața Cezarului și îi mai spune că Dumnezeu îi dăruiește lui pe toți cei din corabie, asigurându-l astfel că și ceilalți vor scăpa. Iar Pavel le spune celor de pe corabie acest lucru îndemnându-i să se liniștească. (Fa27.21-26)

Îngerii vestesc viitorul

Îngerii îi spun lui Lot că vor nimici Sodoma (Fac19.13). Un înger îi vestește lui Ilie că are un drum lung de făcut(3Regi 19.3-8). Un înger îi vestește lui Ilie că Ahazia va muri. Un înger îi vestește Lui Iosif nașterea lui Iisus și faptul că acesta va mântui poporul de păcatele sale(Mt1.18-24 Lc2.16). Un înger îi vestește lui Iosif că Irod va căuta pruncul să-l omoare (Mt2.13). Un înger îi vestește lui Zaharia nașterea lui Ioan Botezătorul și-l pedepsește pentru necredință (Lc1.8-25). Îngerul Gavriil o anunță pe fecioara Maria că este binecuvântată între femei pentru va avea un fiu de la Duhul Sfânt care va fi chemat Fiul lui Dumnezeu și o anunță că Elisabeta, rudenia ei are deja un fiu care este în a șasea lună. (Lc1.26-38). Un înger se înfățișează unor păstori cărora le vestește nașterea Mântuitorului, le spune semnul după care îl vor cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.`` Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, și zicând: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.`` După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: ,,Haidem să mergem până la Betleem, și să vedem ce ni s-a spus și ce ne -a făcut cunoscut Domnul.`` (Lc2.1-15)

Îngerii îi întăresc pe oamenii credincioși în încercări, păzindu-i în toate căile lor, izbăvindu-i din mari pericole

Îngerul păzitor

Iisus le spune ucenicilor că îngerii acestor micuți copilași smeriți care cred în El văd pururea fața lui Dumnezeu care este în ceruri. (Matei 18.1-11)

Chiar înainte de arestare, în timp ce Iisus se ruga zicând: ,,Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.`` Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să -L întărească. (Lc22.43) Ucenicii săi dormeau la momentul acela.

Îngerii îi păzesc pe oamenii credincioși în toate căile lor

Psalmistul arată că grație faptului că cineva își face din Dumnezeu adăpost și turn de scăpare, Dumnezeu va porunci îngerilor săi să-l păzească în toate căile sale; ei îl vor duce de mâini ca nu cumva piciorul să-și lovească de vreo piatră și va păși peste lei și năpârci și va călca peste pui de lei și peste șerpi (Ps 90.1-9-13).

Un înger îi izbăvește din primejdie pe trei iudei credincioși aruncați în foc

Aruncându-i într-un cuptor pe trei iudei ( Șadrac, Meșac și Abed-Nego) care nu vroiau să se închine unui chip de aur făcut de el, Nebucadnețar vede că aceștia umblă slobozi și nevătămați prin cuptor fiind însoțiți de cineva care avea o față de fiu de Dumnezeu. Atunci îi scoate de acolo și spune ,,Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi cari s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! După aceea, împăratul a înălțat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego la mare cinste, în ținutul Babilonului. (Daniel 3)

Un înger închide gura leilor și Daniel rămâne nevătămat

Pentru că nu puteau să-i găsească vreo vină, cei din anturajul lui Dariu îi propun împăratului să dea o poruncă împărătească prin care oricine se închină vreunui alt Dumnezeu sau altui om afară de Dariu să fie aruncat în groapa cu lei. Acesta acceptă, oamenii împăratului îl pândesc pe Daniel și îl pârăsc la împărat care, mâhnit, vrea să-l scape dar până la urmă îl aruncă în groapa cu lei zicând că Dumnezeul căruia îi slujea să-l scape. Și așa se întâmplă. Dimineața îl găsește pe Daniel nevătămat care îi spune că îngerul Domnului a închis gura leilor pentru că a fost găsit nevinovat înaintea Lui. (Daniel 6)

Îngerii sunt grabnici ajutători

Un înger îi lasă lui Ilie turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un ulcior cu apă în două rânduri pentru a-l întări pentru lungul drum (de 40 zile) până la Horeb( 3Regi 19.3-8)

Un înger îi eliberează pe apostoli

Marele preot și cei din partida saducheilor, invidioși pe semnele, minunile și vindecările făcute de apostoli îi întemnițează pe aceștia dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i -a scos afară, și le -a zis: ,,Duceți-vă, stați în Templu, și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.`` Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineață în Templu, și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el, au venit pe neașteptate, au adunat Soborul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, și au trimes la temniță să aducă pe apostoli. (FA5.19)

Petru eliberat din închisoare de înger

În noaptea zilei când avea de gând Irod să -l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, și i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele.`` Și el a făcut așa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, și vino după mine.`` Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit, și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. Când și -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul Iudeu.`` (FA12.7-11)

Îngerii, duhuri slujitoare

Soborul Netrupeștilor Puteri

Îngerii sunt ,,toți duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea”(Evrei 1.1-14). Un înger îi spune lui Ioan să nu se închine lui căci el este ,,un împreună slujitor cu tine, și cu frații tăi, proorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta’’ și îi spune să se închine lui Dumnezeu.``(Apoc22.8-9)

Îngerii vindecători

La scăldătoarea Betezda, lângă Poarta Oilor, în Ierusalim zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, cari așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, și turbura apa. Și cel dintâi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. (Ioan 5.4). Acolo Iisus se întâlnește cu un om care era bolnav de 38 de ani care se plânge că n-are pe nimeni să-l arunce în scăldătoare și altul se băgă înaintea lui. Mântuitorul îl vindecă pe loc.

Îngerii se implică real în luptă pe pământ și în cer

Dumnezeu îi spune lui Moise să se suie în țara pe care a jurat că o va da Avraam, lui Isaac și lui Iacov căci El va trimite un înger pentru a izgoni pe Cananiți, Amoriți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți. (Exod.33.1-2). Când au venit să-l aresteze pe Iisus Și unul din cei ce erau cu Iisus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, și i -a tăiat urechea. Atunci Iisus i -a zis: ,,Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, cari zic că așa trebuie să se întâmple?`` În clipa aceea, Iisus a zis gloatelor: ,,Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru, și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.`` Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.(Matei 26.51-56)

Mihail și îngerii lui l-au învins pe balaurul (Cel Rău) și pe îngerii lui (duhurile necurate) care au fost aruncați pe pământ(Apoc12.7-10). Un înger l-a legat pe Cel Rău pentru mii de ani; acesta va fi dezlegat apoi pentru puțină vreme, va amăgi pe unii dar în final va fi aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo zi și noapte, în vecii vecilor. (Apoc20.1-10)

Îngerii pot și pedepsi pe cei necredincioși

Îngerii îi lovesc cu orbire pe cei care erau la ușa casei lui Lot care vroiau să spargă ușa și să se împreuneze cu ei (care aveau înfățisare omenească).(Fac19.11) Îngerii nimicesc Sodoma, făcând să plouă pucioasă și foc din cer. (Fac19.13,24) Îngerul Domnului ucide prin ciumă 70 000 de oameni în Israel pentru păcatul lui David de a fi inițiat o numărătoare a poporului și în momentul când se pregătea să nimicească de tot Israelul, lui Dumnezeu I se face milă și poruncește ca îngerul să-și tragă mâna și să se oprească.( 2Sam24, 1 Cron 21). Un înger îl pedepsește pe trufașul Sanherib care batjocorise Numele Domnului și ucide 185 000 de oameni din tabăra acestuia într-o singură noapte, protejând Israelul lui Iezechia și împlinind profeția lui Isaia. Sanherib este forțat apoi să se întoarcă la Ninive unde este omorât de fiii săi, pe când se ruga în templu.(4Regi 19.20-37, 2Cron32.21). Psalmistul se roagă lui Dumnezeu să trimită îngerul său spre cei care vor să-i ia viața și acesta să-i gonească și să-i urmărească. (Ps35.5-6). Psalmistul vorbește de o droaie de îngeri aducători de nenorociri, referindu-se la aceia care au declanșat cele 10 urgii ale lui Dumnezeu împotriva lui Faraon. (Ps78.42-49-51). Apocalipsa vorbește de șapte îngeri care țineau cele șapte urgii pregătite pentru necredincioși. (Apoc15) Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc, și le vorbea. Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!``Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi. (FA7.21)

Legea și Apocalipsa au fost trimise prin îngeri

Lui Moise i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. Ștefan arată ca lui Moise i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. Când l -a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; și, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului, care i -a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov.` Și Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite. Domnul i -a zis: ,Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt.(FA7.30,35). El (Moise) este acela care, în adunarea Israeliților din pustie, cu îngerul, care i -a vorbit pe muntele Sinai, și cu părinții noștri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. (FA7.38) Ștefan îi mustră pe evreii necredincioși, ai căror urmași erau marele preot și saducheii care-l acuzau, spunându-le că ei au primit Legea dată prin îngeri și n-au păzit-o. (FA7.53) Apostolul Pavel spune că Legea ,,a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină ,,Sămânța``, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.”(Ga3.19). În Epistola către evrei apostolul arată: ,,Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit’’(Evrei 2.2) În Cartea apocalipsei se arată că descoperirea despre sfârșitul lumii a fost făcută trimițând un înger la apostolul Ioan. (Apoc1.1-2)

Îngerii și Dumnezeu

Îngerii sunt tari în putere, împlinesc poruncile lui Dumnezeu, ascultă de glasul cuvântului Lui, binecuvântează pe Dumnezeu. (Ps103.20) și îl laudă (Ps148.2). După ce biruiește și a treia și ultima ispită, Cel Rău îl lasă și deodată vin la Iisus niște îngeri să-I slujească. (Matei 4.11, Mc1.13) Iisus îi spune lui Nataniel, israelitul în care nu era vicleșug și lui Filip: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, de-acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.``(Ioan1.51) Și fără îndoială, mare este taina evlaviei... ,,Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.``(1Tim3.16)

Numărul îngerilor

Numărul îngerilor este de foarte mare (Evrei12.22, Apoc5.11). Apostolul Ioan relatează în Apocalipsa sa faptul că a auzit glasul unor îngeri și ,,era numărul lor zeci de mii de zeci de mii și mii de mii."

Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului

Iisus le spune ucenicilor că la a doua venire a Sa (despre care nici îngerii nu știu când va fi- Matei 24.36, Mc13.32) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă, (Matei 24.31) însoțit de îngerii săi. (Matei 16.27, Mat 25.31, Mc8.38, Lc9.26, 2Tes1.7). Atunci pe oricine Îl va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de El înaintea oamenilor, va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.(Lc12.8,9). Hristos va trimete pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.(Matei 24.31, 13.27). Îngerii sunt secerătorii de la sfârșitul veacului care vor arunca pe cei ce au săvârșit fărădelegea în cuptorul aprins al iadului, acolo unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților, în timp ce cei neprihăniți vor străluci ca soarele în rai, așa cum arată Iisus în pilda neghinei (Mat13.24-43). În pilda bogatului nemilostiv Hristos relatează cum săracul Lazăr a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.(Lc16.22) Hristos le spune fariseilor și cărturarilor care-l acuzau că mănâncă cu păcătoșii pilda oii rătăcite și le spune că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți cari n-au nevoie de pocăință și pilda banului pierdut și apoi le spune că tot așa este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.(Lc15.10)``

Sursa

  • Orthodox Life, Vol. 27, Nr. 6 (Nov.-Dec., 1977), pag. 39-47.
  • alte surse

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, "Introducere" la Cărțile regilor, pp. 307-308, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  3. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6

Site-uri externe

Note

  1. Apud Dionysius the Areopagite, The Celestial Hierarchy, cap. VI-IX.
  2. Astfel, Sf. Ioan Damaschinul propune (în Despre credința ortodoxă) o clasificare asemănătoare. Pentru o comparație între diferitele ierarhii propuse de teologi ortodocși și catolici din perioada medievală, a se vedea w:Choirs scheme in medieval theology
  3. Teologia Bizantină: Orientări istorice și teme doctrinare de Dr. John Meyendorff. New York: Fordham University Press, 1974, p. 27. ISBN 0-8232-0967-9.