Îndumnezeire: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 3: Linia 3:
 
{{Spiritualitate}}
 
{{Spiritualitate}}
  
'''Îndumnezeirea''' (în engleză "deification," "divinization") este procesul prin care un adorator se eliberează de ''hamártía'' ("lipsit de particularităţi"), unindu-se cu Dumnezeu, începând cu viaţa aceasta şi desăvârşind-o după [[înviere]]a trupului. Pentru creştinii ortodocşi, Îndumnezeirea (a se vedea 2 Pet. 1:4) este mântuire. Îndumnezeirea presupune că încă de la început, oamenii au fost creaţi pentru a conlucta în Viaţă şi în Natură cu [[Sfânt]]a [[Treime]] deplină. Aşadar, un copil sau un adult adorator este salvat din starea de lipsit de sfinţenie (''hamartía'' —  care nu trebuie să fie confundată cu ''hamártēma'' “păcat”) pentru participarea la Viaţa (''zōé'', nu simpla ''bíos'') Treimii — care este nesfârşită.
+
'''Îndumnezeirea''' (în engleză "deification," "divinization") este procesul prin care un adorator se eliberează de ''hamártía'' ("lipsit de particularităţi"), unindu-se cu Dumnezeu, începând cu viaţa aceasta şi desăvârşind-o după [[înviere]]a trupului. Pentru creştinii ortodocşi, Îndumnezeirea (a se vedea 2 Pet. 1:4) este mântuire. Îndumnezeirea presupune că încă de la început, oamenii au fost creaţi pentru a conlucta în Viaţă şi în Natură cu [[Sfânt]]a [[Sfânta Treime|Treime]] deplină. Aşadar, un copil sau un adult adorator este salvat din starea de lipsit de sfinţenie (''hamartía'' —  care nu trebuie să fie confundată cu ''hamártēma'' “păcat”) pentru participarea la Viaţa (''zōé'', nu simpla ''bíos'') Treimii — care este nesfârşită.
  
 
Aceasta nu trebuie să fie confundată cu învăţătura eretică (apothéōsis) - "''Îndumnezeirea în Firea lui Dumnezeu''", care nu poate fi împărtăşită.  
 
Aceasta nu trebuie să fie confundată cu învăţătura eretică (apothéōsis) - "''Îndumnezeirea în Firea lui Dumnezeu''", care nu poate fi împărtăşită.  
  
 
==Teologia ortodoxă==
 
==Teologia ortodoxă==
Declaraţia [[Sfânt]]ului [[Atanasie din Alexandria]]: "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca noi să ne facem Dumnezeu " rezumă foarte frumos acest concept. În II Petru 1:4 se spune că noi trebuie să devenim " . . . partakers of divine nature."  Atanasie măreşte semnificaţia acestui vers atunci când spune că Îndumnezeirea este "devenirea prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură" (''De Incarnatione'', I). Ceea ce altfel ar părea absurd, omul căzut, păcătos poate deveni sfânt aşa cum Dumnezeu este sfânt, lucru posibil prin [[Iisus]] [[Hristos]], care este Dumnezeu întrupat. În mod natural, afirmaţia de căpătâi a creştinilor cum că Dumnezeu este Unul, stabileşte o limită absolută a înţelesului ''Îndumnezeirii'' – nu este posibil pentru nici un fel de fiinţă creată să devină, [[ontologie|ontologic]], Dumnezeu sau chiar un alt dumnezeu.  
+
Declaraţia [[Sfânt]]ului [[Atanasie din Alexandria]]: "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca noi să ne facem Dumnezeu " rezumă foarte frumos acest concept. În II Petru 1:4 se spune că noi trebuie să devenim " . . . părtaşi dumnezeieştii firi."  Atanasie măreşte semnificaţia acestui vers atunci când spune că Îndumnezeirea este "devenirea prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură" (''De Incarnatione'', I). Ceea ce altfel ar părea absurd, omul căzut, păcătos poate deveni sfânt aşa cum Dumnezeu este sfânt, lucru posibil prin [[Iisus]] [[Hristos]], care este Dumnezeu întrupat. În mod natural, afirmaţia de căpătâi a creştinilor cum că Dumnezeu este Unul, stabileşte o limită absolută a înţelesului ''Îndumnezeirii'' – nu este posibil pentru nici un fel de fiinţă creată să devină, [[ontologie|ontologic]], Dumnezeu sau chiar un alt dumnezeu.  
  
 
Prin ''[[teorie]]'', cunoaşterea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, fiinţele umane ajung la cunoaşterea şi experimentarea a ceea ce înseamnă să fii om deplin (imaginea creată a lui Dumnezeu); prin comuniunea lor cu Iisus Hristos, Dumnezeu se revelează El Însuşi rasei umane, pentru ca ei să împlinească tot ceea ce este Dumnezeu în cunoaştere, dreptate şi sfinţenie. De asemenea, ''Îndumnezeirea'' afirmă restaurarea deplină a tuturor oamenilor (şi a întregii creaţii), ca principiu. Acest lucru se bazează pe înţelegerea [[pocăinţa]] pusă înaintea a orice de către Sfântul [[Ireneu de Lyons]], numită "recapitulare."   
 
Prin ''[[teorie]]'', cunoaşterea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, fiinţele umane ajung la cunoaşterea şi experimentarea a ceea ce înseamnă să fii om deplin (imaginea creată a lui Dumnezeu); prin comuniunea lor cu Iisus Hristos, Dumnezeu se revelează El Însuşi rasei umane, pentru ca ei să împlinească tot ceea ce este Dumnezeu în cunoaştere, dreptate şi sfinţenie. De asemenea, ''Îndumnezeirea'' afirmă restaurarea deplină a tuturor oamenilor (şi a întregii creaţii), ca principiu. Acest lucru se bazează pe înţelegerea [[pocăinţa]] pusă înaintea a orice de către Sfântul [[Ireneu de Lyons]], numită "recapitulare."   
Linia 16: Linia 16:
 
Toată umanitatea este pe deplin restaurată la potenţialul maxim de umanitate deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat El Însuşi natura umană prin naşterea Sa din fecioară, şi, de asemenea, a luat asupra Sa suferinţa datorată păcatului (deşi El Însuşi nu este un om păcătos ci este Dumnezeu neschimbat în fiinţa Sa). În Hristos, cele două naturi umană şi divină nu sunt două persoane ci una singură; astfel, prin Hristos s-a făcut unirea dintre Dumnezeu şi întreaga umanitate. Deci, Dumnezeu cel Sfânt şi omul cel păcătos sunt împăcate, în principiu, în omul fără de păcate Iisus Hristos. (A se vedea rugăciunea lui Hristos din [[Evanghelia după Ioan|Ioan]].)  
 
Toată umanitatea este pe deplin restaurată la potenţialul maxim de umanitate deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat El Însuşi natura umană prin naşterea Sa din fecioară, şi, de asemenea, a luat asupra Sa suferinţa datorată păcatului (deşi El Însuşi nu este un om păcătos ci este Dumnezeu neschimbat în fiinţa Sa). În Hristos, cele două naturi umană şi divină nu sunt două persoane ci una singură; astfel, prin Hristos s-a făcut unirea dintre Dumnezeu şi întreaga umanitate. Deci, Dumnezeu cel Sfânt şi omul cel păcătos sunt împăcate, în principiu, în omul fără de păcate Iisus Hristos. (A se vedea rugăciunea lui Hristos din [[Evanghelia după Ioan|Ioan]].)  
  
Această împăcare devine actuală prin lupta (''podvig'' în rusă) pentru conformarea cu modelul lui Hristos. Fără luptă, [[exemplu]], nu există credinţă reală; credinţa duce la acţiune, fără de care este moartă. One must unite will, thought and action to God's will, His thoughts and His actions. A person must fashion his life to be a mirror, a true likeness of God. More than that, since God and humanity are more than a similarity in Christ but rather a true union, Christians' lives are more than mere imitation and are rather a union with the life of God Himself: so that, the one who is working out salvation, is united with God working within the penitent both to will and to do that which pleases God. [[Gregory Palamas]] affirmed the possibility of humanity's union with God ''in His energies'', while also affirming that because of God's transcendence and utter otherness, it is impossible for any person or other creature to know or to be united with God's ''essence''. Yet through faith we can attain [[phronema]], an understanding of the faith of the Church.
+
Această împăcare devine actuală prin lupta (''podvig'' în rusă) pentru conformarea cu modelul lui Hristos. Fără luptă, [[exemplu]], nu există credinţă reală; credinţa duce la acţiune, fără de care este moartă. Fiecare trebuie să-şi unească voinţa, gândirea şi fapta cu voinţa lui Dumnezeu, cu gândurile şi faptele Lui. Fiecare persoană trebuie să-şi ducă viaţa astfel încât să fie o oglindă, o asemănare deplină cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, deoarece Dumnezeu şi umanitatea sunt mai mult decât asemenea în Hristos ci mai degrabă o unire cu adevărat, vieţile creştinilor sunt mai mult decât o simplă imitaţie şi sunt mai degrabă o unire cu viaţa lui Dumnezeu Însuşi: astfel, cel care lucrează pentru mântuirea sa, este unit cu Dumnezeu lucrând în acesta, atât în voinţă cât şi în a face ceea ce doreşte Dumnezeu. [[Grigorie Palama]] a afirmat posibilitatea unirii umanităţii cu Dumnezeu ''în energiile Sale'', în acelaşi timp afirmând că, din cauza transcendenţei lui Dumnezeu şi totalei Sale deosebiri, este imposibil pentru om sau orice altă creatură să cunoască sau să fie unit cu ''esenţa'' lui Dumnezeu. Încă, prin credinţă putem ajunge la [[discernământ]], o înţelegere a credinţei Bidericii.
  
The journey towards theosis includes many forms of [[praxis]]. Living in the community of the church and partaking regularly of the sacraments, and especially the [[Eucharist]], is taken for granted. Also important is cultivating "prayer of the heart", and prayer that never ceases, as Paul exhorts the Thessalonians ([[I Thessalonians|1]] and [[II Thessalonians|2]]). This unceasing prayer of the heart is a dominant theme in the writings of the Fathers, especially in those collected in the [[Philokalia]].  
+
Călătoria spre îndumnezeire include multe forme de [[practică]]. Trăirea în comunitatea bisericii şi participarea cu regularitate la Sfintele Taine şi, în special [[Euharistia]], este necesară pentru accederea la îndumnezeire. De asemenea, este importantă practicarea "rugăciunii inimii" şi rugăciunea neîncetată, aşa cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Tesaloniceni ([[I Tesaloniceni|1]] şi [[II Tesaloniceni|2]]). Această rugăciune neîncetată a inimii este una din temele dominante din scrierile Părinţilor Bisericii, în special în cele adunate în [[Filocalia]].  
 
+
''A se vedea şi:'' [[Părinţii pustiei]], [[Isihasm]], [[Maxim Mărturisitorul]], [[Monahism]]
''A se vedea şi:'' [[Părinţii deşertului]], [[Isihasm]], [[Maxim Mărturisitorul]], [[Monahism]]
 
  
 
==Consideraţii comparative==
 
==Consideraţii comparative==
 
===''Îndumnzeirea'' în Apusul creştin===
 
===''Îndumnzeirea'' în Apusul creştin===
Although the doctrine of ''theosis'' came to be neglected in the Western Church, it was clearly taught in the Roman Catholic tradition as late as the 13th century by Thomas Aquinas, who taught that "full participation in divinity which is humankind's true beatitude and the destiny of human life" (''Summa Theologiae'' 3.1.2).
+
Deşi, teoria ''îndumnezeirii'' a căzut în desuetudine în Biserica Romano-Catolică, ea este o parte clară a tradiţiei romano-catolice de dinainte de secolul al XIII-lea, prin aceea că Thomas Aquinas învăţa că "participarea deplină în dumnezeire este fericirea adevărată a umanităţii şi destinul vieţii umane" (''Summa Theologiae'' 3.1.2).
  
 
===Utilizarea protestantă a termenului "îndumnezeire"===
 
===Utilizarea protestantă a termenului "îndumnezeire"===
In addition to the strong currents of ''theosis'' in early and some contemporary Catholic theology, one can find it as a recurring theme within Anglicanism: in Lancelot Andrewes (17th c.), the hymnody of John and Charles Wesley (18th c.), Edward B. Pusey (19th c.), and A. M. Allchin and E. Charles Miller (20th c.). The Finnish school of Lutheranism led by Tuomo Mannermaa argues that Martin Luther's understood justification to mean ''theosis''.
+
Pe lângă curentele puternice ale ''îndumnezeirii'' din teologiile catolice vechi şi unele contemporane, una singură se regăseşte în anglicanism: în Lancelot Andrewes (17th c.), imnografia lui John şi Charles Wesley (18th c.), Edward B. Pusey (19th c.), A. M. Allchin şi E. Charles Miller (20th c.). Scoala finlandeză a luteranismului condusă de Tuomo Mannermaa argumentează că înţelegerea lui Martin Luther justifică referirea la ''îndumnezeire''.
  
''Theosis'' as a concept is used among [[Methodist]]s [http://www.frimmin.com/faith/theosis.html] especially in relation to the [[pietism|pietist]] movement and in the distinctive [[Protestant]] doctrine of ''entire sanctification'' which teaches, in summary, that it is the Christian's goal, in principle possible to achieve, to live without any [[sin]]. In 1311 the [[Council of Vienne]] declared this notion, "that man in this present life can acquire so great and such a degree of perfection that he will be rendered inwardly sinless, and that he will not be able to advance farther in [[grace]]" (Denziger §471), to be a [[heresy]]. Instead of theosis, '''sanctification''', being set apart or made holy, is the term that is used more in Protestant theology. Specifically, ''progressive sanctification'' is the term that is used for the ongoing work of the Holy Spirit, whereby an individual is made more holy.
+
Conceptul de ''îndumnezeire'' este folosit şi printre [[Metodism|Metodişti]] [http://www.frimmin.com/faith/theosis.html], în special în legătură cu mişcarea [[pietism|pietistă]] şi în doctrina distinctă [[protestantă]] a ''sfinţirii depline'' care învaţă, pe scurt, că acesta este scopul creştinului, posibil de atins, în principiu, de o viaţă fără [[păcat]]. În 1311 [[Sinodul din Viena]] a declarat această noţiune, "că omul poate obţine atât de mult în viaţa actuală un aşa de mare grad de perfecţiune care îl va face fără de păcat în interior şi astfel el nu va mai fi capabil să meargă mai departe în [[har]]" (Denziger §471), ca fiind o [[erezie]]. În locul îndumnezeirii, '''sfinţirea''', a fi pus deoparte sau făcut sfânt, este termenul cel mai utilizat în teologia protestantă. În mod specific, ''sfinţirea progresivă'' este termenul care este folosit pentru activitatea în desfăşurare a Duhului Sfânt, pentru felul în care un individ creşte în sfinţenie.
  
The Protestant conceptions of [[praxis]], [[phronema]], [[ascetical theology]], and [[sacrament]]s are quite different from Catholic and Orthodox understandings, but the use of the term ''theosis'' may <!-- only "may" because the conception of perfection may reflect a radical difference, depending upon the theological tract being compared-->illustrate a commonality of objective or hope.
+
Conceptele protestante de [[practică]], [[discernământ]], [[teologie ascetică]] şi [[Sfintele Taine|taine]] sunt destul de diferite de înţelegerile catolică şi ortodoxă, dar folosirea termenului ''îndumnezeire'' poate <!-- doar "poate" deoarece concepţia căii de perfecţionare poate conţine diferenţe radicale, în funcţie de traseul teologic comparat-->ilustra o similaritate a obiectivului sau speranţei.
  
 
===Îndumnezeirea în [[Mormonism]]===
 
===Îndumnezeirea în [[Mormonism]]===
The doctrine of theosis or [http://en.wikipedia.org/wiki/Exaltation_%28Mormonism%29 deification] in [[Mormonism|The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints]] differs significantly from the '''theosis''' of Orthodox Christianity. In Mormonism it is usually referred to as ''[[exaltation]]'' or ''eternal life''. While the primary focus of Mormonism is on the [[atonement]] of Jesus Christ, the reason for the [[atonement]] is exaltation which goes beyond mere [[salvation]]. All men will be saved from [[sin]] and [[death]], but only those who are sufficiently [[obedient]] and accept the atonement of Jesus Christ before the [[judgment]] will be exalted. One popular Mormon quote, coined by the early Mormon "disciple" Lorenzo Snow in 1837, is "As man now is, God once was; As God now is, man may be."[http://www.lightplanet.com/mormons/basic/godhead/farms_man.htm] The teaching was taught first by Joseph Smith while pointing to John 5:19 of the New Testament, "God himself, the Father of us all, dwelt on an earth, the same as Jesus Christ himself did." (Teachings of the Prophet Joseph Smith, pp. 345-46).
+
Doctrina îndumnezeirii sau a [http://en.wikipedia.org/wiki/Exaltation_%28Mormonism%29 zeificării] din [[Mormonism|Biserica lui Iisus Hristos a sfinţilor zilelor de pe urmă]] diferă semnificativ de '''îndumnezeirea''' creştinismului ortodox. În mormonism, de obicei, este folosit termenul de ''[[slăvire]]'' sau ''viaţă eternă''. În timp ce accesntul principal din mormonism cade pe  [[ispăşire]]a lui Iisus Hristos, motivul ispăşirii este slăvirea care merge dincolo de simpla [[mântuire]]. Toţi oamenii vor fi salvaţi din [[păcat]] şi [[moarte]], dar doar cei care vor fi suficient de [[Ascultare|ascultători]] şi acceptă ispăşirea lui Iisus Hristos înainte de [[judecată]] vor fi slăviţi. Un citat mormon popular, inventat de "ucenicul" mormon Lorenzo Snow în 1837, este: "Aşa cum este omul acum, a fost Dumnezeu; aşa cum este Dumnezeu acum, omul poate fi."[http://www.lightplanet.com/mormons/basic/godhead/farms_man.htm] Această învăţătură a fost emisă prima dată de Joseph Smith cu referire la [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 5:19 din [[Noul Testament]]: "Dumnezeu Însuşi, Părintele tuturor, a locuit pe pământ, la fel cum A făcut şi Iisus Hristos Însuşi." (Învăţăturile profetului Joseph Smith, pp. 345-46).
 
 
In the Mormon Book of Moses 1:39 God tells [[Moses]], "this is my work and my glory&#8212;to bring to pass the immortality and eternal life of man." In that chapter God shows Moses a vision depicting some of God's vast creations including a vast number of worlds created for other people&#8212;a sampling of what God created in the past and what he will continue to do forever. Each world was prepared and peopled by God for the purpose of bringing to pass the immortality and eternal life of humankind. By immortality is meant personal [[resurrection]] so that each individual can continue to enjoy a perfect, physical body forever. By eternal life is meant becoming like God both in terms of holiness or godliness and in glory. It is commonly believed by members of the Church that, like God, an exalted human being is empowered with the privilege to create worlds and people in an endless process of exalting humankind.
 
 
 
Of all the Mormon doctrines including [[Plural Marriage (Mormonism)|polygamy]], critics generally deem this doctrine the most offensive or even blasphemous. Some Mormons argue that even assuming mainstream Christianity's definition of God's [[omnipotence]] and [[omnibenevolence]], not only can God exalt mortal man, but God must do so. The argument is that if God is all-powerful, then God is capable of exalting man, and if God is all-good, then God should or must exalt man. They also point to comments by Christ and Psalmists among others that refer to the Divine nature and potential of humans as children of God. Some Mormons also suggest that discussions of theosis by early [[Church Fathers]] show an early belief in the Mormon concept of deification, although they disagree with much of the other theology of the same Church fathers, most notably the doctrine of the Trinity.
 
 
 
The Mormons' belief differs with the Orthodox belief in deification because the Latter-Day Saints believe that the core being of each individual, the "intelligence" which existed before becoming a spirit son or daughter, is uncreated or eternal. Orthodox deification always acknowledges a timeless Creator versus a finite creature who has been glorified by the grace of God. The Mormons are clear promoters of henotheism, and the Church Fathers have absolutely no commonality with their view.
 
  
 
==A se vedea==
 
==A se vedea==
Linia 46: Linia 39:
  
 
==Lucrări publicate==
 
==Lucrări publicate==
* Stavropoulos, Archimandrite Christoforos. ''Partakers of Divine Nature''. trans. by [[Stanley S. Harakas]] (ISBN 0937032093) [http://www.light-n-life.com/shopping/order_product.asp?ProductNum=PART100]
+
* de adăugat
* Kärkkäinen, Veli-Matti. ''One With God: Salvation As Deification And Justification''. (ISBN 0814629717)
 
* Alexander, Donald L., ed. ''Christian Spirituality: Five Views of Sanctification''. (ISBN 0830812784) This is a Protestant text from InterVarsity that does not directly address the Orthodox theology of ''theosis''.
 
* Gundry, Stanley, ed. ''Five Views on Sanctification''. (ISBN 0310212693) This is a Protestant text from Zondervan that does not directly address the Orthodox theology of ''theosis''.
 
*Williams, A. N. ''The Ground of Union: Deification in Aquinas and Palamas''. (ISBN 0195124367)
 
*Allchin, A.M. ''Participation in God: A Forgotten Strand in Anglican Tradition''. (ISBN 0819214086)
 
*Mannermaa, Tuomo. ''Christ Present in Faith: Luther's View of Justification''. (A literal translation would be: ''In Faith Itself Christ is Really Present: The Point of Intersection Between Lutheran and Orthodox Theology''.) (ISBN 0800637119)
 
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
Linia 59: Linia 46:
 
* [http://www.affcrit.com/archives/ac_02_02.html Deification] - online issue of ''Affirmation & Critique'' devoted entirely to the topic of ''theosis''
 
* [http://www.affcrit.com/archives/ac_02_02.html Deification] - online issue of ''Affirmation & Critique'' devoted entirely to the topic of ''theosis''
 
* ''The Divinization of the Christian According to the Greek Fathers'', by Gules Gross (ISBN 0736316000)
 
* ''The Divinization of the Christian According to the Greek Fathers'', by Gules Gross (ISBN 0736316000)
* [http://groups.yahoo.com/group/arbible/message/25368 Q&A: About Orthodox Theosis]
 
 
* [http://www.monachos.net/patristics/clement_intro.shtml Theosis and the Work of Christ: A beginner's introduction to the thought of Clement of Alexandria]
 
* [http://www.monachos.net/patristics/clement_intro.shtml Theosis and the Work of Christ: A beginner's introduction to the thought of Clement of Alexandria]
 
* [http://groups.yahoo.com/group/arbible/message/41842 "Theosis"--What does the word mean and what does it not mean? - message by Dn. E. Danial Doss]
 
* [http://groups.yahoo.com/group/arbible/message/41842 "Theosis"--What does the word mean and what does it not mean? - message by Dn. E. Danial Doss]
Linia 66: Linia 52:
  
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]
 +
 +
[[en:Theosis]]

Versiunea de la data 15 decembrie 2008 18:21

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă


Îndumnezeirea (în engleză "deification," "divinization") este procesul prin care un adorator se eliberează de hamártía ("lipsit de particularităţi"), unindu-se cu Dumnezeu, începând cu viaţa aceasta şi desăvârşind-o după învierea trupului. Pentru creştinii ortodocşi, Îndumnezeirea (a se vedea 2 Pet. 1:4) este mântuire. Îndumnezeirea presupune că încă de la început, oamenii au fost creaţi pentru a conlucta în Viaţă şi în Natură cu Sfânta Treime deplină. Aşadar, un copil sau un adult adorator este salvat din starea de lipsit de sfinţenie (hamartía — care nu trebuie să fie confundată cu hamártēma “păcat”) pentru participarea la Viaţa (zōé, nu simpla bíos) Treimii — care este nesfârşită.

Aceasta nu trebuie să fie confundată cu învăţătura eretică (apothéōsis) - "Îndumnezeirea în Firea lui Dumnezeu", care nu poate fi împărtăşită.

Teologia ortodoxă

Declaraţia Sfântului Atanasie din Alexandria: "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca noi să ne facem Dumnezeu " rezumă foarte frumos acest concept. În II Petru 1:4 se spune că noi trebuie să devenim " . . . părtaşi dumnezeieştii firi." Atanasie măreşte semnificaţia acestui vers atunci când spune că Îndumnezeirea este "devenirea prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură" (De Incarnatione, I). Ceea ce altfel ar părea absurd, omul căzut, păcătos poate deveni sfânt aşa cum Dumnezeu este sfânt, lucru posibil prin Iisus Hristos, care este Dumnezeu întrupat. În mod natural, afirmaţia de căpătâi a creştinilor cum că Dumnezeu este Unul, stabileşte o limită absolută a înţelesului Îndumnezeirii – nu este posibil pentru nici un fel de fiinţă creată să devină, ontologic, Dumnezeu sau chiar un alt dumnezeu.

Prin teorie, cunoaşterea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, fiinţele umane ajung la cunoaşterea şi experimentarea a ceea ce înseamnă să fii om deplin (imaginea creată a lui Dumnezeu); prin comuniunea lor cu Iisus Hristos, Dumnezeu se revelează El Însuşi rasei umane, pentru ca ei să împlinească tot ceea ce este Dumnezeu în cunoaştere, dreptate şi sfinţenie. De asemenea, Îndumnezeirea afirmă restaurarea deplină a tuturor oamenilor (şi a întregii creaţii), ca principiu. Acest lucru se bazează pe înţelegerea pocăinţa pusă înaintea a orice de către Sfântul Ireneu de Lyons, numită "recapitulare."

Pentru mulţi părinţi, îndumnezeirea merge dincolo de simpla restaurare a oamenilor la starea lor de dinainte deCăderea lui Adam şi Eva, propovăduind că deoarece Hristos a unit natura umană cu cea divină în persoana Sa, acum este posibil pentru cineva să experimenteze o relaţie cu Dumnezeu mai apropiată decât cea a lui Adam şi a Evei, experimentată în Grădina Raiului, şi aceşti oameni pot deveni mai asemenea lui Dumnezeu decât erau la vremea aceea Adam şi Eva. Unii teologi ortodocşi merg mai departe şi afirmă că Iisus s-ar fi întrupat fie şi numai pentru acest singur motiv, chiar dacă Adam şi Eva nu ar fi păcătuit niciodată.

Toată umanitatea este pe deplin restaurată la potenţialul maxim de umanitate deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat El Însuşi natura umană prin naşterea Sa din fecioară, şi, de asemenea, a luat asupra Sa suferinţa datorată păcatului (deşi El Însuşi nu este un om păcătos ci este Dumnezeu neschimbat în fiinţa Sa). În Hristos, cele două naturi umană şi divină nu sunt două persoane ci una singură; astfel, prin Hristos s-a făcut unirea dintre Dumnezeu şi întreaga umanitate. Deci, Dumnezeu cel Sfânt şi omul cel păcătos sunt împăcate, în principiu, în omul fără de păcate Iisus Hristos. (A se vedea rugăciunea lui Hristos din Ioan.)

Această împăcare devine actuală prin lupta (podvig în rusă) pentru conformarea cu modelul lui Hristos. Fără luptă, exemplu, nu există credinţă reală; credinţa duce la acţiune, fără de care este moartă. Fiecare trebuie să-şi unească voinţa, gândirea şi fapta cu voinţa lui Dumnezeu, cu gândurile şi faptele Lui. Fiecare persoană trebuie să-şi ducă viaţa astfel încât să fie o oglindă, o asemănare deplină cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, deoarece Dumnezeu şi umanitatea sunt mai mult decât asemenea în Hristos ci mai degrabă o unire cu adevărat, vieţile creştinilor sunt mai mult decât o simplă imitaţie şi sunt mai degrabă o unire cu viaţa lui Dumnezeu Însuşi: astfel, cel care lucrează pentru mântuirea sa, este unit cu Dumnezeu lucrând în acesta, atât în voinţă cât şi în a face ceea ce doreşte Dumnezeu. Grigorie Palama a afirmat posibilitatea unirii umanităţii cu Dumnezeu în energiile Sale, în acelaşi timp afirmând că, din cauza transcendenţei lui Dumnezeu şi totalei Sale deosebiri, este imposibil pentru om sau orice altă creatură să cunoască sau să fie unit cu esenţa lui Dumnezeu. Încă, prin credinţă putem ajunge la discernământ, o înţelegere a credinţei Bidericii.

Călătoria spre îndumnezeire include multe forme de practică. Trăirea în comunitatea bisericii şi participarea cu regularitate la Sfintele Taine şi, în special Euharistia, este necesară pentru accederea la îndumnezeire. De asemenea, este importantă practicarea "rugăciunii inimii" şi rugăciunea neîncetată, aşa cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Tesaloniceni (1 şi 2). Această rugăciune neîncetată a inimii este una din temele dominante din scrierile Părinţilor Bisericii, în special în cele adunate în Filocalia. A se vedea şi: Părinţii pustiei, Isihasm, Maxim Mărturisitorul, Monahism

Consideraţii comparative

Îndumnzeirea în Apusul creştin

Deşi, teoria îndumnezeirii a căzut în desuetudine în Biserica Romano-Catolică, ea este o parte clară a tradiţiei romano-catolice de dinainte de secolul al XIII-lea, prin aceea că Thomas Aquinas învăţa că "participarea deplină în dumnezeire este fericirea adevărată a umanităţii şi destinul vieţii umane" (Summa Theologiae 3.1.2).

Utilizarea protestantă a termenului "îndumnezeire"

Pe lângă curentele puternice ale îndumnezeirii din teologiile catolice vechi şi unele contemporane, una singură se regăseşte în anglicanism: în Lancelot Andrewes (17th c.), imnografia lui John şi Charles Wesley (18th c.), Edward B. Pusey (19th c.), A. M. Allchin şi E. Charles Miller (20th c.). Scoala finlandeză a luteranismului condusă de Tuomo Mannermaa argumentează că înţelegerea lui Martin Luther justifică referirea la îndumnezeire.

Conceptul de îndumnezeire este folosit şi printre Metodişti [1], în special în legătură cu mişcarea pietistă şi în doctrina distinctă protestantă a sfinţirii depline care învaţă, pe scurt, că acesta este scopul creştinului, posibil de atins, în principiu, de o viaţă fără păcat. În 1311 Sinodul din Viena a declarat această noţiune, "că omul poate obţine atât de mult în viaţa actuală un aşa de mare grad de perfecţiune care îl va face fără de păcat în interior şi astfel el nu va mai fi capabil să meargă mai departe în har" (Denziger §471), ca fiind o erezie. În locul îndumnezeirii, sfinţirea, a fi pus deoparte sau făcut sfânt, este termenul cel mai utilizat în teologia protestantă. În mod specific, sfinţirea progresivă este termenul care este folosit pentru activitatea în desfăşurare a Duhului Sfânt, pentru felul în care un individ creşte în sfinţenie.

Conceptele protestante de practică, discernământ, teologie ascetică şi taine sunt destul de diferite de înţelegerile catolică şi ortodoxă, dar folosirea termenului îndumnezeire poate ilustra o similaritate a obiectivului sau speranţei.

Îndumnezeirea în Mormonism

Doctrina îndumnezeirii sau a zeificării din Biserica lui Iisus Hristos a sfinţilor zilelor de pe urmă diferă semnificativ de îndumnezeirea creştinismului ortodox. În mormonism, de obicei, este folosit termenul de slăvire sau viaţă eternă. În timp ce accesntul principal din mormonism cade pe ispăşirea lui Iisus Hristos, motivul ispăşirii este slăvirea care merge dincolo de simpla mântuire. Toţi oamenii vor fi salvaţi din păcat şi moarte, dar doar cei care vor fi suficient de ascultători şi acceptă ispăşirea lui Iisus Hristos înainte de judecată vor fi slăviţi. Un citat mormon popular, inventat de "ucenicul" mormon Lorenzo Snow în 1837, este: "Aşa cum este omul acum, a fost Dumnezeu; aşa cum este Dumnezeu acum, omul poate fi."[2] Această învăţătură a fost emisă prima dată de Joseph Smith cu referire la Ioan 5:19 din Noul Testament: "Dumnezeu Însuşi, Părintele tuturor, a locuit pe pământ, la fel cum A făcut şi Iisus Hristos Însuşi." (Învăţăturile profetului Joseph Smith, pp. 345-46).

A se vedea

Lucrări publicate

  • de adăugat

Legături externe