Închinare

Închinarea (gr. proskynesis) este termenul general în teologia și limba bisericească pentru actul general de venerare sau de cinstire.

Închinare în mod propriu creștinii nu aduc decât lui Dumnezeu. Această închinare se numește adorare (gr. latreia). Este cultul suprem al Bisericii creștine, închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi.

O închinare relativă, adică prin referire la lucrarea lui Dumnezeu în creația Sa, se numește venerare sau cinstire (gr. doulia). Creștinii aduc supracinstire (gr. hiperdoulia) Maicii Domnului, în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) și cinstire (gr. doulia) îngerilor și sfinților, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea și vinul euharistie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului se bucură de același cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea și icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele și persoanele reprezentate.

Închinarea se exprimă în acte de prosternare (v. metanie) specifice și distincte, rugăciuni, în gesturi de pietate și reverență.

A se vedea și

• Cinstire
• Metanie
• Adorare