Înșelarea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Orthodox saints who suffered from prelest and recovered: traducere)
(traducere (partial))
Linia 183: Linia 183:
 
După cum scrie cuviosul [[Sofronie (Saharov)]], și Sf. [[Siluan Athonitul]]  a căzut de două ori în amogire. O dată, Sf. Siluan a primit o viziune, și nimeni din cei pe care i-a întrebat i-au spus că viziunea era falsă. Dar, după cum spunea, "am fost ademenit spre slava deșartă și am început iarăși să văd draci. Atunci am înțeles că eram căzut în înșelare și i-am descoperit totul duhovnicului meu  și i-am cerut să se roage pentru mine; și pentru rugăciunile lui, sunt acum izbăvit și mă rog pururi Domnului să-mi dăruiască duhul smereniei."<ref>Archimandrite Sofronii. "Saint Silouan, the Athonite". P. 432.</ref>
 
După cum scrie cuviosul [[Sofronie (Saharov)]], și Sf. [[Siluan Athonitul]]  a căzut de două ori în amogire. O dată, Sf. Siluan a primit o viziune, și nimeni din cei pe care i-a întrebat i-au spus că viziunea era falsă. Dar, după cum spunea, "am fost ademenit spre slava deșartă și am început iarăși să văd draci. Atunci am înțeles că eram căzut în înșelare și i-am descoperit totul duhovnicului meu  și i-am cerut să se roage pentru mine; și pentru rugăciunile lui, sunt acum izbăvit și mă rog pururi Domnului să-mi dăruiască duhul smereniei."<ref>Archimandrite Sofronii. "Saint Silouan, the Athonite". P. 432.</ref>
  
==Prelest in the liturgical texts of the Orthodox Church==
+
==Înșelarea în textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe==
  
The notion of prelest is used in some of the liturgical texts of the Orthodox Church.  
+
Termenul de înșelare este folosit în mai multe texte liturgice ale Bisericii Ortodoxe.  
  
In the Akathist to the Mother of God:<ref>[http://www.stsymeon.com/akathist.html Akathist to the Mother of God.]</ref> "For thou hast quenched the furnace of deception" (Ikos 5); "For thou hast trampled on the delusion of error" (Ikos 6).  
+
Astfel, el apare în Acatistul Maicii Domnului, la Icosul 5 ("Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii", Icosul 6 ("Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii")<ref>[http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00003-Acatistul_Buneivestiri Acatistul Buneivestiri] </ref> etc.  
  
In the [[Great Canon]] of St. [[Andrew of Crete]]:<ref>[http://www.orthodoxchristian.info/pages/canon.htm The Great Canon of St. Andrew of Crete]</ref> "I lie naked and ashamed, for the beauty of the tree, which I saw in the middle of the garden, deceived me" (Monday, Ode 2); "O God, Trinity yet One, save us from delusion, temptations and misfortune!" (Monday, Ode 3); "But you, my hopeless soul, have rather imitated Esau, surrendering to the crafty evil the beauty you inherited from God. In two ways, works and wisdom, have you been deceived and now is the time for you to change your ways" (Tuesday, Ode 4).
+
Înșelarea este amintită și în [[Canonul cel Mare]] al Sf. [[Andrei Criteanul]]:<ref>[http://www.nistea.com/canonul_mare.htm Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul]</ref> de exemplu în Cântarea a 3-a: "O, Treime, Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!"; în Cântarea a 4-a: "Lui Esau cel urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naștere, a frumuseții celei dintâi; și de la binecuvântarea părintească ai căzut, și îndoit te-ai amăgit, ticalosule, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta acum pocăiește-te."  
  
==References==
+
==Note==
 
<references/>
 
<references/>
  
==Source==
+
==Surse==
 
*[http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Prelest&oldid=537508395 Wikipedia: Prelest]
 
*[http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Prelest&oldid=537508395 Wikipedia: Prelest]
  

Versiunea de la data 5 noiembrie 2013 23:42

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Înșelarea (ru: прелесть, prelest, gr. πλάνη - plani), cunoscută și sub numele de amăgire duhovncească este, potrivit Părinților Bisericii Ortodoxe, o stare duhovnicească falsă, o boală spirituală, "o rănire a firii umane de neadevăr" (Sf. Ignatie Briancianinov).[1] Noțiunea de înșelare nu trebuie confundată cu boala mintală de natură somatică, ci este mai degrabă o boală spirituală[2], o boală a sufletului în relația sa personală cu Dumnezeu, o boală ale cărei surse se găsesc în înfumurare, în mândrie și în ispita diavolească. Înșelarea se vindecă prin smerenie și prin Sfintele Taine.

Informații generale

Diferitele feluri de înșelare sunt descrise de mai mulți Sfinți Părinți, inclusiv Părinții Filocalia: Sf. Grigorie Sinaitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Sf. Simeon Noul Teolog ș.a.

Dintre Sfinții de dată mai recentă, Sf. Ignatie Briancianinov explică detaliat sensul înșelării duhovnicești, potrivit tradiției Părinților. Mai mulți părinți athoniți contemporani, precum cuvioșii Iosif Isihastul,[3]; Paisie Aghioritul,[4] Daniil Katunakiotul[5] au scris și ei despre înșelare.

Conxeptul de înșelare este foarte impăortant în spiritualitatea și ascetica ortodoxă/ Este una din cele mai mari primejdii pentru creștinii și mai ales pentru monahii care încep să se roage cu Rugăciunea lui Iisus.[6]

Cuviosul Ioan Krestiankin, în cuvântul său despre povățuirea duhovnicească, spune că perioada în care omul se află în cea mai mare primejdie de a cădea în înșelare este la începutul vieții duhovnicești. "Când intră în Biserică, înaripat cu senzații noi, noul-născut își înalță conștiința până în Împărăția Cerurilor, spre înălțimile tainelor ascunse în spatele vălului de nepătruns al Descoperirii dumnezeiești. În acel moment, părintele duhovnicesc împreună fiul său duhovnicesc intră împreună în lupta cu puterile întunericului, care și-au și pregătit momeala ca să îl întoarcă pe noul convertit de pe calea mântuirii. Ademenririle dușmanului îl vor vâna pe acesta de-a lungul întregii sale vieți, aducându-i înainte primejdioasa luor dulceață. Această perioadă de început este deosebit de primejdioasă, căci această dulceață încă își găsește ecou în firea trupească a omului, și găsește înțelegere și răspuns în adâncurile sufletului său. În această luptă, forța părintelui duhovnicesc stă în rugăciune și în dragostea pentru sufletul fiului său duhovnicesc, care a ajuns să își dorească mântuirea. Ocrotirea fiului duhovnicesc stă în încrederea sa în păstor, în vederea păcatelor proprii și în nebizuirea pe sine însuși".[7]

Înșelarea în general și înșelarea propriu-zisă

Potrivit Sf. Ignatie Briancianinov, "Amăgirea duhovnicească este starea tuturor oamenilor fără excepție, și a fost făcută posibilă de căderea protopărinților noștri. Noi toți suntem supuși amăgirii spirituale. Conștiința acestui fapt este cea mai mare protecție a noastră împotriva acesteia. Tot astfel, cea mai mare amăgire spirituală stă în a ne considera liberi de aceasta".[8]

Teofan, arhiepiscop de Poltava comenta această afirmație făcând distincția între "înșelare în general" și "înșelarea propriu-zisă". Pe baza celor amintite mai sus, acesta oferă următoarea definiție: "Pe scurt, diferența între 'înșelare în general' și înșelare în înțelesul particular al cuvântului poate fi exprimată astfel: înșelarea în general este uitarea și neconștientizarea propriei stări de păcătoșenie. Ceea ce numim propriu-zis înșelare este faptul de a-și atribui sieși o stare de dreptate care de fapt nu există. Când omul crede că este drept, atunci dreptatea lui nu este dumnezeiască, ci diavolească, străină de harul dumnezeiesc și de smerenie. Trebuie să ne amintim celebrul cuvânt al lui avva Pimen cel Mare: 'Vreau mai bine un păcătos care se pocăiește, decât unul care n-a păcătuit și nu se pocăiește. Cel dintâi are gândul bun, căci recunoaște că e păcătos. Dar al doilea are gânduri amăgitoare, ucigătoare de suflet, pentru că se crede drept'. (Ep. Ignatie, Patericon, 75)".[9]

Înșelarea în Noul Testament

În scena ispitirii din pustie, diavolul încearcă să îl amăgească pe Domnul nostru Iisus Hristos de trei ori (Matei 4,1–11).

În Predica de pe Munte, Domnul Iisus Hristos vorbește despre falsele minuni. (Matei 7,21–23). Tot El mai amintește despre înșelare și despre falșii profeți.

Apostolul Pavel vorbește și el în mai multe rânduri despre înșelare. În Faăte 16, 16-18 el alungp duhuul falsei profeții; la 2 Corinteni 11, 13-15 scrie despre falsele vedenii. În I Timotei 2, 14 amintește despre amăgirea lui Adam și Eva. La I Timotei 6, 20 amintește despre "împotrivirile științei mincinoase" (ale falsei științe).

Și Apostolul Ioan, în prima sa epistolă sobornicească (I Ioan 4,1) scrie despre falșii profeți și despre 'cercarea duhurilor'.

Tipuri de amăgire

Sfântul Ignatie Briancianinov vorbește despre existența a două tipuri distincte de înșelare:

  1. imaginația – omul își imaginează întru sine sau în afara sa lucruri care nu există. Acest fel de amăgire include forme greșite de rugăciune (cu imaginarea Împărăției Cerurilor, a Domnului Iisus Hristos, a îngerilor, sfinților, precum și vedeniile efective ale acelorași lucruri care sunt de origine demonică.
  2. închipuirea de sine (mândria sau aroganța) – persoana se vede pe sine ca având înaintea lui Dumnezeu o calitate sau vrednicie pe care în realitate nu le are.

Sf. Ignatie afirmă că primul fel de înșelare provine din acțiunea greșită a minții, iar cel de-al doilea - din acțiunea greșită a inimii.


Înșelarea și bolile mintale

Potrivit Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Grigorie Sinaitul,[10] Sf. Simeon Noul Teolog,[11] Ieroschimonahul Ioan Alexeev de la Mănăstirea Valaam[12] și mai multor altor sfinți și cuvioși monahi, primul tip de înșelare duce adeseori la boli mintale. Al doilea tip de înșelare este mai subtil, mai insidios, și duce arareori la o boală mintală, dar în orice caz, câtă vreme sufletul se află cuprins de mândrie, care este unul din cele șapte păcate de moarte, el nu poate ajunge la mântuire. Sfântul Ignatie insistă asupra gravității acestui fel de înșelare: "Această amăgire - este groaznică: este deopotrivă de ucigătoare pentru suflet ca și cea dintâi, dar este mai puțin vădită; arareori sfârșește în nebunie, în sinucidere, însă ea corupe vădit și mintea, și inima."[13]

Falsele vedenii

Potrivit Sfinților Părinți, falsele vedenii sunt aspcoate ci mândria. Sf. Ignatie Briancianinov spune că oamenii care caută să aibă viziuni (vedenii) și a căror minte nu a fost reînnoită și renăscută prin lucrarea Duhului Sfânt sunt plini de mândrie[14] - ceea ce înseamnă că, potrivit Sf. Ignatie, există o legătură directă între înșelarea de primul fel și cea de tipul al doilea. Arhimandritul Serafim Alexiev scrie că: Acolo unde este mândrie atunci când cineva are o vedenie, aceasta nu poate fi de la Dumnezeu, ci, de bunăseamă, de la cel rău."[15].

Cuviosul Părinte Cleopa (Ilie) amintește șapte moduri de cădere în amăgirea falselor vedenii și vise:[16]

  1. din mândrie;
  2. din slava deșartă, "prima fiică a mândriei"
  3. din pricina minții slabă și nepricepute;
  4. din exces de zel (râvnă), greșit direcționat;
  5. din neascultare
  6. din urmarea voii proprii și ascunderea gândurilor la spovedanie
  7. din necunoașterea de sine și necitirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.

După cum observă Părintele Cleopa, dând mai multe exemple din Pateric, cel care este smerit respinge vedeniile, considerându-se nevrednic de ele.

Cuviosul Iosif Isihastul spune că vedeniile adevărate sunt întotdeauna precedate sau urmate de suferințe și întristare adâncă, și sunt dăruite ca o formă de consolare sau mângâiere.[17] Chiar și când vedenia este adevărată, este foarte greu de răbdat mai apoi lupta cu gândurile, pentru ca omul să nu se mândrească pentru că a primit o asemenea viziune. "Ce se întâmplă mai apoi? Omul ajunge batjocura demonilor. Îl înșeală cu scrieri și vedenii, cu vise și descoperiri, cu simboluri și numere, cu oracole și cu o grămadă de superstiții" [18]. Cuviosul Paisie Aghioritul povestește despre o femeie care a avut o vedenie adevărată. Atunci diavolul i-a pus în gând că era aleasă de Dumnezeu, iar ea a primit și a crezut gândul. Apoi demonii au început să o chinuiască cu alte vise și descoperiri. În cele din urmă, a avut o altă vedenie adevărată și i s-a spus să îi scrie Părintelui Paisie ca să îi ceară ajutorul. Iar acesta spune că din toate vedeniile ei, doar două erau de la Dumnezeu. .[19]

Falsele vedenii, ca orice lucrare a diavolului, pot fi foarte dăunătoare. Părintele Daniil Katunakiotul, într-o scrisoare către un ierodiacon pe nume Ierotei, care avea multe vedenii, arată că, deși mărturisea totul, nci unul dintre duhovnicii săi nu pricepuse că aceasta era o amăgire. Atunci părintele Sava l-a sfătuit cum să afle adevărul. După mai multe exorcisme, când vedeniile au încetat, sufletul lui Ierotei a rămas atât de grav rănit de acestea încât mai târziu a călcat toate voturile monahale.[20]

Închipuirea de sine

Sf. Ignatie Briancianinov scrie că "cei bolnavi de amăgirea 'închipuirii de sine' se întâlnesc foarte adesea. Oricine nu are duhul pocăinței, care își recunoaște sieși orice merite și reușite proprii, oricine nu se ține statornic de învățătura Bisericii Ortodoxe, ci discută despre orice dogme ori tradiții oricând, după bunul plac sau potrivit învățăturilor heterodoxe se găsește".[21] Sf. Ignatie îl citează și pe Sf. Macarie cel Mare care spunea: "nimeni nu este vreodată întru totul eliberat de mândrie: nu se află nimeni care să fie întru totul liber de lucrarea în el a subtilei amăgiri care se cheamă 'închipuirea de sine'".

Există și exemple de situații în care închipuirea de sine poate duce la boli mintale. Sfântul Sfințit Mucenic Arsenie Zadanovski, în al său "Jurnal duhovnicesc" scrie despre o femeie care se găsea într-o asemenea amăgire. Voia să primească zilnic Sfânta Împărtășanie, iar atunci când i s-a interzis acest lucru, a început sp slujească ea însăși Liturghia la ea acasă. "Dar cazul ei a avut un sfârșit trist: și-a pierdut mințile, iar acum este într-un spital pentru boli mintale."[22]

Falsele daruri

Uneori demonii pot să "ajute" o persoană care se află în înșelare[23] "Ajutorul" acesta poate veni fie sub forma unor recomandări sau sfaturi cu privre la anumite lucruri, inclusiv deslușirea unor înțelesuri teologice foarte complicate, sau poate lua forma unor false daruri duhovnicești un fals dar al vindecării [24], falsă putere asupra demonilor [25], falsa vedere cu duhul (clarviziune), [26] falsul dar al profeției,[27] falsa rugăciune neîncetată,[28], falsa citire a gândurilor,[29] falsa mneîptimire[30] etc., unde termenul de 'fals' denotă originea lor care nu este una dumnezeiască. O persoană neexperimentată, care nu știe destule despre darurile dumnezeiești poate accepta cu ușurință astfel de daruri ca fiind dumnezeiești. De obicei, astfel de daruri sau de 'ajutor' este trimis unor persoane care suferp deja de închipuirea de sine, aflându-se deja în al doilea tip de înșelare. [31] Mitropolitul Antonie de Suroj își amintea că, atunci când era tânăr, putea să vadă gândurile altora. L-a rugat pe Dumnezeu: "Dacă acest dar nu este de la Tine, alungă-l", și imediat a încetat să mai poată face aceasta. [32] falsa mneîptimire[33] Este foarte greu pentru o persoană bolnavă de închipuirea de sine să refuze un astfel de dar, să se considere nevrednic de el și să se roage lui Dumnezeu să ridice de la ea acel dar. Dacă cel amăgit de închipuirea de sine primește aceste daruri însă, acesta poate ajunge să se îndrăcească sau chiar la sinucidere.[34]

Încrederea în vise

Un alt tip de înșelare destul de periculos este încrederea în vise. Sfinții Părinți spun că nu ar trebui să le dăm atenție niciodată, pentru că ar putea veni de la diavoli.[35] Sf. Ioan Scărarul scrie: "Demonii slavei deșarte își săvârșesc profețiile în vise. Ghicesc viitorul și, ca parte a amăgirii lor, ni-l descoperp, ca să ne mirăm când descoperim că vedeniile se împlinesc. Într-adevăr, ne lăsăm purtați de gândul că suntem deja aproape de a primi darul înainte-vederii."[36]

În Înțelepciunea lui Sirah se spune, tot astfel: "Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire. Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor. [...] Că pe mulţi i-au înşelat visele şi au căzut cei care au nădăjduit în ele. (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 1-2, 7) Când omul începe să ia visele în seamă și să caute semne despre viitor în acestea, demonii îl îmboldesc să se încreadă în visuri din ce în ce mai mult, ducându-i pe unii chiar la sinucidere sau la erezie [37] or other deadly sins.

Dorința de a-i învăța pe alții

Dorința de a-i povățui pe alții este o formă de înșelare sau amăgire spirituală atunci când aceasta are la bază patima mândriei mai degrabă decât pe cea de a împărtăși cu alții unele informații. Vorbind despre slva deșartă, Sf. Ioan Scărarul spune: "Nu-l lua în seamă [gândul]când îți spune să primești vrednicia de episcop sau de stareț sau de învățător. Că greu e să alungi câinele de la taraba măcelarului."[38] Povățuitorul plin de închipuirea de sine de multe ori nu bagă de seamă că le face rău celor care îl ascultă, pentru că aceștia nu înțeleg ce spune, înțeleg greșit sau pot chiar să nu priceapă deloc un anumit subiect, iar povățuitorul nu încetează să le spună mereu altele. Domnul Iisus avertizează împotriva învățării celor care nu sunt pregătiți sau nu sunt în stare să înțeleagă un anumit subiect: "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi" (Matei 7, 6). Sf. Ioan Gură de Aur spune că viața necurată este motivul pentru care învățătura nu este înțeleasă[39]. Apostolul Pavel exprima deja aceeași idee: "Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte" (I Corinteni 2,14).

Cuviosul Iosif Isihastul scrie că atunci când omul împătimit începe să îl învețe pe alt om împătimit, cel dintâi pierde de îndată harul, căci Dumnezeu dă darul învățării celorlalți doar atunci când povățuitorul însuși a ajuns la nepătimire și contemplație.[40] Sf. Simeon Noul Teolog[41] spune că cel ce învață pe altul ar trebui să știe din experiență lucrurile despre care îl învață pe celălalt. Tot cuviosul Iosif spunea că de multe ori a văzut cum nicio strădanie omenească nu putea face învățătura să rodească în cei ce o ascultau, dacă Dumnezeu însuși nu-i ajuta Dumnezeu, cu Harul Său. Sf. Inochentie din Alaska scria că numai cei care au multă credință și dragoste pot avea un glas și o înțelepciune cărora inimile ascultătorilor să nu li se poată împotrivi. [42]

Tot astfel, Sf. Apostol Iacov avertizează împotriva învățătorilor neaveniți: "Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua" (Iacov 3,1). La rândul său, într-un comentariu pe marginea Epistolei Sf. Iacov, Arhiepiscopul Averchie de Syracuse, NY spune că acela care începe să îi învețe pe alții ar trebui să fie foarte prudent și să nu se încreadă în forțele proprii. [43]

În ceea ce privește învățarea în biserică, canonul 64 al Sinodului al VI-lea Ecumenic statueazp că: "Mireanul nu trebuie să vărbească sau să învețe public, luând astfel asupră-și vrednicia învățătorească, ci mai degrabă să se supună rânduielii lăsate nouă de Domnul și să își deschidă larg urechile celor care au primit harul învățătoresc și să învețe de la ei cum se cuvine lucrurile dumnezeiești [...] Iar de se va afla cineva neascultător al acestui canon, să nu se cuminece 40 de zile"[44] Iar interpretarea canonului este formulată astfel: "Oar de se va găsi cineva dintre mireni care să fie încercat în vorbire și smerit în purtări, nu-i este interzis să răspundă și să-i învețe în privat pe cei care îl întreabă, după cum zic Zonara și cum zice și capitolul 32 al Cărții a VIII-a a Învățăturii Sfinților Apostoli. Căci aceștia vor fi cu toții învățați de la Dumnezeu: că după cum a vorbit Apollo, învățând despre Domnul și cu toate că nu ăro,ose așta decât botezul întru Domnul (Fapte 28, 25), și după cum au învățat încă mai bine decât Apollo Acvila și Priscilla calea lui Dumnezeu"

Negrija sau nepăsarea

Negrija sau nepăsarea este o formă a înșelării care constă în slăbirea treptată, adesea neobservată a râvnei omului pentru virtute și îmbrățișarea ideii false potrivit căreia mântuirea s-ar putea obține și fără eforturi (nevoințe). Sf. Ambrozie de la Optina amintește într-o scrisoare despre negrijă ca formă de amăgire sau înșelare: "Amăgirea negrijei (poate); dar înșelarea obișnuită nu va apărea [la noi], pentru că nu suntem asceți" [45] Într-o altă scrisoare, el citează din cuvintele Evangheliei: "Vă plângeți de răceala și de sila de a vă îndeplini datoriile de creștini. Amintiți-vă cuvintele Evangheliei, că împărăția lui Dumnezeu se ia cu străduință, și cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11, 12), și siliți-vă pe voi după priceperea și după prilejurile date fiecăruia".[46] Adevăratul nevoitor (ascet) nu este niciodată mulțumit de starea lui actuală. El înțelege că nu face niciodată îndeajuns, că trebuie să se lupte în permanență și că nu îndeplinește poruncile (în chip desăvârșit).[47] Atunci când se află în starea de nepăsare și când îi lipsește râvna duhovnicească pentru cele bune, în mod inevitabil, starea omului se degradează: "Sufletul omului fiind nemuritor, el nu poate rămâne mereu ăn aceeași stare, ci fie se îmbunătățește, fie se degradează" (Sf. Macarie de la Optina).[48]

Sf. Grigorie Sinaitul afirmă că pricina nepăsării este buna părere despre sine.[49]

Ieroschimonahul Abraham Reidman, în cartea sa de convorbiri cu monahi [50] consideră și el că nepăsarea este o formă de înșelare și apreciază că într-un anume sens este opusul mândriei, dar spune că este și mai periculoasă. O manifestare foarte răspândită a nepăsării este neglijarea cumpătării la mâncare. Din pricina hranei peste măsură, patimile încep să lucreze în om și încep să îi întunece mintea, îndeosebi patima poftei sexuale, în special în cazul tinerilor. Nepăsarea se poate manifesta și prin lenea de a face efort fizic, când omul are prea mare grijă de sine și se lenevește să participe la slujbele bisericești mai lungi și părăsește pravila zilnică de rugăciune. În ceea ce privește ascultarea, monahul se poate lenevi să lupte pentru tăierea voii proprii și să nu se mai nevoiască să urmeze întocmai rânduiala binecuvântată de părintele său duhovnicesc, încrezându-se mai degrabă în propria sa înțelegere și în modul său propriu de a gândi.

Arhimandritul Abraham consideră că părăsirea rugăciunii lui Iisus este pentru monahi cea mai primejdioasă formă de manifestare a nepăsării, deoarece: "Acela care părăsește rugăciunea lui Iisus respinge viața duhovnicească", iar "părăsirea pravilei de rugăciune cu șiragul de mătănii înseamnă că omul nu mai duce în niciun fel viața monahală". Sfinții Părinți spun același lucru despre încetarea rugăciunii. Sf. Ioan Scărarul scrie: "Voia proprie este pierzarea monahului care trăiește în ascultare. Iar pierzarea celui ce trăiește singur este încetarea rugăciunii."[51] Sf. Isaac Sirul spune că "Începutul tulburării minții (atunci când semnele încep să apară în minte) este lenevirea la slujbele dumnezeiești și la rugăciune"[52]

În plus, Sf. Ioan Scărarul amintește negrija ca pe una din pricinile atacurilor demonilor și ca pe unul din motivele pentru care Dumnezeu nu îndeplinește rugăciunile omului: "Orice năvălire a demonilor în noi își are originea în trei lucruri, anume nepăsarea, mândria sau pizma demonilor. Cea dintâi este demnă de milă, cea de-a doua este vrednică de plâns, dar a treia este binecuvântată."[53]; și adaugă: "Atunci când cererile adresate lui Dumnezeu nu primesc răspuns de îndată, pricina poate fi după cum urmează: fie cererea a fost făcută mai înainte de vreme, fie a fost făcută cu nevrednicie ori din slava deșartă, fie pentru că, dacă ar primi răspuns, s-ar face pricină de închipuire de sine, ori pentru că din ea s-ar ajunge la negrijă și nepăsare."[54]

Înșelarea și rugăciunea lui Iisus

Mulți Sfinți Părinți ortdocși și mulți cuvioși monahi contemporani au scris despre primejdia practicării greșite a rugăciunii lui Iisus și a rugăciunii în general: Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Ambrozie și Macarie de la Optina, cuviosul Iosif Isihastul, cuviosul Ioan (Alexeev) de la Valaam ș.a.[55]

A.I. Osipov, profesor la Academia Teologică de la Moscova analizează [56] învățătura Sf. Ignatie Briancianinov despre rugăciune și arată că aceasta ar trebui să se caracterizeze prin trei lucruri: atenția (trezvia), evlavia și pocăința. Smerenia ar trebui să stea și ea la baza rugăciunii, după spusele Sf. Ignatie: "Astăzi am citit un cuvânt al Sf. Sisoe cel Mare, care mi-a plăcut întotdeauna în mod deosebit. Un monah i-a spus: 'Am mereu gândul la Dumnezeu.' Sf. Sisoe i-a răspuns: 'Acest lucru nu e mare; mare este să te consideri pe tine mai prejos decât toată făptura'. Sf. Sisoe continuă: amintirea permanentă a lui Dumnezeu este un lucru foarte înalt! Însă această înălțime este foarte primejdioasă, atunci când scara nu este întemeiată pe stânca smereniei." [57]

Dacă cel puțin una din condițiile de mai jos există, omul poate cădea în înșelare:

  1. dacă omul se roagă fără să fie atent la cuvintele rugăciunii și își imaginează cetele îngerești ori pe Domnul Iisus [58]
  2. dacă omul nu se roagă ca mijloc de pocăință, ci caută 'senzații duhovnicești'.[59]
  3. dacă omul nu se pocăiește cu adevărat de unele păcate, ducând o viață destrăbălată.[60]

Sf. Ignatie explică modul corect de a se ruga. Povestește că a venit la el un monah de la Muntele Athos. Monahul nu avea nevoie de haine călduroase iarna, datorită căldurii lăuntrice pe care trupul său o căpăta la rugăciune. Monahul purta în plus lanțuri. La început, Sf. Ignatie a crezut că acesta era cu adevprat un ascet și a căutat să afle de la el un cuvânt de folos despre rugăciune. A descoperit însă că monahul se ruga în mod greșit, pe bazp imaginației și a emoției (exaltării) pe care aceasta o produce. Cu tact, Sf. Ignatie l-a îndemnat pe monah să încerce să se roage fiind atent la cuvintele rugăciunii. Acest lucru a fost îndeajuns pentru a-l vindeca. Toate viziunile sale au dispărut, și monahul nu le-a mai putut aduce înapoi. Când s-a întors la Sf. Ignatie după mai multă vreme, monahul nu mai părea mândru de sine, își scosese lanțurile și nu mai putea răbda frigul fără haine călduroase.[61]

Sf. Ambrozie de la Optina scrie de mai multe ori în scrisorile sale că pentru începători, mai ales cei care nu au un părinte duhovnicesc experimentat, este mai bine să înceapă cu rugăciunea cu glas tare decât cu rugăciunea mentală, pentru că mulți oameni care s-au rugat cu rugăciunea mentală au ajuns bolnavi mintal, în timp ce Sf. Ambrozie nu cunoștea pe nimeni care să fi căzut în înșelare dintre cei care spuneau rugăciunea cu glas tare.

După cum notează cuviosul Iosif Isihastul, pentru cel care se roagă cu rugăciunea lui Iisus, este foarte importantă și spovedania frecventă, inclusiv mărturisirea gândurilor: "Nu am văzut niciodată înaintând în rugăciune un suflet fără mărturisirea deschisă a gândurilor ascunse.[62]

Falsa rugăciune neîncetată

Uneori, foarte rar, Dumnezeu le dăruiește unor oameni smeriți și evlavioși, foarte înaintați în curățirea de patimi, darul rugăciunii neîncetate a inimii. [63] Aceasta este una din cele mai mari binecuvântări pe care omul o poate primi de la Dumnezeu, și mulți dintre cei care se roagă cu rugăciunea lui Iisus și-ar dori să primească acest dar. Dar dacă omul este mândru, plin de închipuire de sine, el riscă să primească un dar asemănător de la demoni sau să confunde darul dumnezeiesc al rugăciunii neîncetate cu o lucrare firească.

Arhimandritul Rafail (Karelin) scrie despre Sf. Serafim (Romanțov), un cuvios monah de la mănăstirea Glinsk și despre importanța ascultării, necesară pentru a primi harul dumnezeiesc. Cuviosul Serafim a vorbit odată cu o monahie care credea că avea darul rugăciunii neîncetate. Călugărița trăia în munți și postea foarte aspru. Părintele Serafim i-a zis: "Trebuie să mănânci o masă caldă pe zi." Călugărița s-a uitat atunci cu mirare la el: "Dar ce, crezi că am timp de pierdut ca, abătând mintea de la rugăciune, să pregătesc masa?" Părintele Serafim și-a făcut o cruce mare: "Așa să-mi ajute Dumnezeu, că n-ai niciun fel de rugăciune și n-ai avut-o niciodată!" După plecarea acesteia, a spus: "N-a înțeles nimic. Cel care i-a dat schima mare era și el în înșelare. Sărmanul suflet, câte lupte va avea".[64]

Un alt tip de falsă rugăciune neîncetată apare atunci când persoana se obișnuiește pur și simplu cu repetarea cuvintelor. Sf. Serafim Romanțov spunea odată unui monah: "Nu ai deloc rugăciunea lui Iisus: doar te-ai obișnuit cu cea, cum alții se obișnuiesc să înjure [65]

Sf. Ambrozie de la Optina spune și el într-o scrisoare că era cineva care credea că avea rugăciunea neîncetată și în somn. Dar când a ascultat mai îndeaproape ce spnea inima lui când dormea, a auzit doar un mieunat ca de pisică, dar nu rugăciunea lui Iisus.[66]

Prelest and saints of the Roman Catholic Church

According to Saint Ignatius (Brianchaninov), some of the most respected saints of the Roman Catholic Church who were glorified since it turned to papal supremacy were in a state of prelest and therefore could not have been considered as saints. St. Ignatius provides examples of visions and other mystical experiences of St. Francis of Assisi, St. Ignatius of Loyola, St. Thomas à Kempis and compares them with experience of Orthodox saints of the first centuries.

Professor A.I. Osipov analyzes teachings on this subject by St. Ignatius and points at a significant difference in Orthodox and Roman Catholic view on spirituality, repentance and humility:[67][68]

Saint Francis's very life's goal, ("I have labored and want to labor … because this brings honor," "I want to suffer for others and redeem the sins of others"), shows his fall which he himself does not see; it shows his own sins. At the end of his life, he said, "I am not aware of any sin I have committed which I have not redeemed through confession and repentance. His dying words were, 'I have fulfilled what I should have fulfilled."

By comparison, we shall cite the last moments of Saint Sisoes the Great (fifth century):

Surrounded by the brothers at the moment of his death, he was as if talking with invisible beings. The brothers asked him, "Father, tell us, with whom are you speaking?" He answered, "With angels who have come to take me; but I am begging them to leave me for a short time, in order to repent." The brothers knew that Sisoes was perfect in the virtues, and protested, "You have no need to repent, Father." Sisoes answered, "Truly, I do not know if I have even begun to repent."

Sisoes' deep understanding of his own imperfection is the main outstanding trait of all true saints and is the most important sign that their revelations where true.

Russian philosopher A.F. Losev analyzes Western spirituality and in particular, visions of St. Angela of Foligno: "That is not a prayer and conversation with God. These are very strong hallucinations on the basis of hysteria i. e. prelest".[69]

Another Russian philosopher M.V. Lodyzhenskii compares Orthodox and Roman Catholic mystics and points at the differences in humility between St. Seraphim of Sarov and St. Francis of Assisi.[70] In his opinion, the reason why St. Francis did not reach the true humility is that Roman Catholic Church at that time did not have the true humility at all. The strongest evidence of the spiritual pride the author finds in the papal supremacy.

New-martyr Mihail Novoselov compares the teaching of St. Ignatius (Brianchaninov), St. Theophan the Recluse, writings of M.V. Lodyzhenskii and the writings of Roman Catholic mystics.[71] He writes that it is enough to read several pages of the writings of the Western mystics, in particular, the writings of St. Teresa of Ávila, to see that they were in prelest.

Father George Macris also compares the mysticism of St. Seraphim of Sarov and St. Francis of Assisi. "The sad fact is that the attainment of a true spiritual relationship with Christ was never a possibility for Francis, for being outside the Church of Christ, it was impossible that he could have received Divine Grace, or any of the gifts of the Holy Spirit. His gifts were from another spirit".[72]

Cauzele înșelării

Potrivit Sf. Grigorie Sinaitul, înșelarea poate apărea din trei surse: "trufie, pizma demonilor și din voia dumnezeiască, care îngăduie să fim astfel încercați și îndreptați. Trufia ia naștere din superficialitate, pizma demonilor apare din pricina înaintării noastre în viața duhovnicească, iar nevoia de îndreptare este consecința modului nostru de viață păcătos. Amăgirea care se naște numai din pizmă și din închipuirea de sine se vindecă degrabp, mai ales atunci când ne smerim. Pe de altă parte, amăgirea pe care Dumnezeu o îngăduie spre a ne îndrepta, atunci când suntem predați în mâinile lui Satan din pricina păcătoșeniei noastre, Dumnezeu o îngăduie uneori să continue și până la moartea noastrp dacă acest lucru este necesar pentru ștergerea păcatelor noastre. Uneori Dumnezeu îi lasă pradă chinurilor demonilor chiar și pe cei nevinovați, pentru propria lor mântuire".[73]

Cel care își ascunde păcatele sau gândurile la spovedanie sau care nu se încrede în părintele lui duhovnicesc poate la rândul său cădea în înșelare: "Gândește astfel: că Duhul Sfânt sălășluiește în duhovnicul tău, iar el îți va spune ce este drept. Dar dacă îți spui în sinea ta că duhovnicul tău duce o viață fără griji, și cum ar putea Duhul Sfânt sălășlui în el, atunci vei suferi groaznic pentru aceste gânduri, și Domnul te va aduce foarte jos, și sigur vei cădea în înșelare".[74]

Vindecarea

Sfinții și cuvioșii părinți ortodocși arată că există mai multe mijloace de vindecare a înșelării, anume:

  1. prin Sfintele Taine;
  2. prin smerenie;
  3. prin ascultare;
  4. prin rugăciunea fără gânduri sau închipuiri adăugate, mai ales fără a imagina pe Domnul Iisus, îngerii, raiul ș.a., fiind atenți la cuvintele rugăciunii;
  5. prin rugăciunile altor oameni cu viață sfântă pentru persoana căzută în înșelare;
  6. prin citirea Sfintei Scripturi.

Primul mijloc de a scăpa de înșelare este prin taina Spovedaniei. Dacă omul are vreo vedenie (viziune), trebuie să îi dezvălui aceasta imediat duhovnicului său, fără a-i ascunde nimic.[75] Și celelalte Sfinte Taine sunt necesare, dar uneori persoanelor căzute în înșelare duhovnicii nu le îngăduie primirea Sfintei Împărtășanii pentru diferite perioade de timp, uneori chiar destul de lungi (1-3 ani).[76] Uneori, în mănăstiri, cei care suferă de înșelare sunt puși, în scop pedagogic, pentru a-i smeri, la muncile cele mai de jos. Munca fizică ajută la potolirea mândriei și a atacurilor demonice care au pricinuit înșelarea.

Cu tot ajutorul dumnezeiesc și omenesc însă, după cum notează Sf. Ambrozie de la Optina, "mai ușor este să-l întorci pe orice păcătos spre pocăință decât să-l aduci la realitate pe omul căzut în amăgire".[77]

Sfinți ortodocși care au căzut în înșelare și s-au îndreptat

Când Sf. Nifon, episcop de Cipru era un simplu monah, când se lupta cu demonii, a fost aproape în stare de nebunie vreme de 4 ani, după care s-a vindecat.[78]

Sf. Simeon Stâlpnicul a fost amăgit de demonii care i-au arătat un car cu care vroiau să-l ridice la cer, ca pe proorocul Ilie. Voind să urce în car, Sf. Simeon și-a făcut întâi semnul crucii, iar atunci carul a dispărut.[79]

Sfântul Avva Iacov, un monah cu viață sfântă, a căzut o dată în înșelare. Când demonul i s-a arătat în chipul lui Hristos, avva Iacov s-a închinat lui, uitând să facă semnul Crucii. Când și-a amintit și și-a făcut cruce, diavolul a dispărut, bătându-și joc de el. Căzând în deznădejde, avva Iacov a primit îndreptare de la un alt cuvios părinte și, smerindu-se, s-a îndreptat și mai târziu a primit și darul deosebirii duhurilor (sau al discernământului duhovnicesc). [80]

Sf. Isaac Zăvorâtul de la Peșterile Kievului trăia închis într-o chilie de 7 ani de zile, când a fost amăgit de demoni cu o falsă viziune a Domnului Iisus. Demonii l-au lăsat zăcând fără cunoștință. Atunci avva Antonie și avva Teodosie de la Peșterile Kievului l-au luat, l-au îngrijit, și s-au rugat pentru el vreme de doi ani de zile. După aceea, Sf. Isaac s-a repus pe picioare și mai târziu a căpătat și putere asupra demonilor.[81]

Sf. Nichita de la Peșterile Kievului a voit să se nevoiască în postiri excesive și zăvorându-se, pe când încă nu avea destulă experiență. A fost amăgit de un demon care i s-a arătat în chip de înger carel-a ajutat dându-i și un părut dar al străvederii (clarviziunii). Când sfinții părinți din mănăstire au descoperit amăgirea demonului și l-au alungat, Sf. Nichita și-a pierdut toate părutele daruri supranaturale și nici măcar nu mai putea să citească. Urmând însă după aceea calea smereniei, Sf. Nichita a devenit episcop de Novgorod și a primit darul facerii de minuni.[82]

Sfinții Teodor și Vasile de la Peșterile Kievului au suferit amarnic tirania demonilor. Sf. Teodor a fost amăgit cu o viziune în care i-a apărut un "înger", iar un demon a luat chipul Sf. Vasile pe care îi asculta vorbind între ei. Sf. Vasile l-a convins însă mai târziu pe Sf. Tepdor că fusese căzut în înșelare și că viziunea lui fusese o amăgire. [83]

După cum scrie cuviosul Sofronie (Saharov), și Sf. Siluan Athonitul a căzut de două ori în amogire. O dată, Sf. Siluan a primit o viziune, și nimeni din cei pe care i-a întrebat i-au spus că viziunea era falsă. Dar, după cum spunea, "am fost ademenit spre slava deșartă și am început iarăși să văd draci. Atunci am înțeles că eram căzut în înșelare și i-am descoperit totul duhovnicului meu și i-am cerut să se roage pentru mine; și pentru rugăciunile lui, sunt acum izbăvit și mă rog pururi Domnului să-mi dăruiască duhul smereniei."[84]

Înșelarea în textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe

Termenul de înșelare este folosit în mai multe texte liturgice ale Bisericii Ortodoxe.

Astfel, el apare în Acatistul Maicii Domnului, la Icosul 5 ("Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii", Icosul 6 ("Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii")[85] etc.

Înșelarea este amintită și în Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul:[86] de exemplu în Cântarea a 3-a: "O, Treime, Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!"; în Cântarea a 4-a: "Lui Esau cel urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naștere, a frumuseții celei dintâi; și de la binecuvântarea părintească ai căzut, și îndoit te-ai amăgit, ticalosule, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta acum pocăiește-te."

Note

  1. On Spiritual Deception. Orthodox Life, July-August 1980.
  2. Jean-Claude Larchet, Thérapeutique des maladies mentales. L’expérience de l’Orient chrétien des premiers siècles (1992, 3rd edition 2008) ISBN 2204045187, ru: Жан-Клод Ларше, Исцеление психических болезней. Опыт христианского Востока первых веков
  3. Iosif Isihastul, Monastic Wisdom, scrisoarea 55.
  4. Paisie Aghioritul, Spiritual Counsels, Vol. 3. Spiritual Struggle.
  5. ru: Starețul Daniil Katunakiotul, Viața îngerească
  6. Interview with prof. A.I. Osipov. "The Way of a Pilgrim" and Bishop Ignatius (Brianchaninov’s) Teaching on Prayer".
  7. Letters of Fr. John Krestiankin. On the work of a pastor.
  8. Sf. Ignatie Briancianinov, On Spiritual Deception. Orthodox Life, July-August 1980.
  9. Letters of Theophan, Archbishop of Poltava, Letter 31.
  10. Philokalia, Vol. 4, St. Gregory of Sinai, On Commandments and Doctrines, Warnings and Promises; On Thoughts, Passions and Virtues, and Also on Stillness and Prayer: One Hundred and Thirty-Seven Texts, Ch. 131.
  11. Saint Symeon the New Theologian, The Three Ways of Attention and Prayer.
  12. Letters of the Valaam Elder Schema-Abbot John (Alexeev), On Prayer
  13. ru: Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare
  14. ru: Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare.
  15. Arhimandrit Serafim Alexiev, Povățuire despre închipuirea de sine și falsele vedenii (ru)
  16. Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 4
  17. Elder Joseph the Hesychast. Monastic wisdom. Letter 37.
  18. Loc.cit.
  19. Paisie Aghioritul, Spiritual Counsels, Vol. 3. Spiritual Struggle.
  20. (ru): Starețul Daniil Katunakiotul, Viața îngerească
  21. Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare. (ru)
  22. Hieromartyr Bishop Arseny (Zhadanovsky). Spiritual Diary. (ru)
  23. Sf. Varsanufie și Ioan, Guidance Toward Spiritual Life: Answers to the Questions of Disciples. Letter 421.
  24. Saint John Cassian, Conferences. Conference 15. The second conference of Abbot Nesteros. On Divine gifts. Chapter 1. Discourse of Abbot Nesteros on the threefold system of gifts.
  25. Loc.cit.
  26. Living of Saint Nicetas of the Kiev Caves.
  27. Philokalia, Vol. 4, St. Gregory of Sinai, On Commandments and Doctrines, Warnings and Promises; On Thoughts, Passions and Virtues, and Also on Stillness and Prayer: One Hundred and Thirty-Seven Texts, Ch. 131.
  28. Archimandrite Raphael (Karelin). The mystery of salvation. Conversations about spiritual life. Schema-Archimandrite Seraphim. (ru)
  29. Conversations with Bishop Anthony of Sourozh. On prelest. Spas TV
  30. Metropolitan Hierotheos Vlachos. Orthodox psychotherapy. Dispassion.
  31. Excerpts from the Letters of Elder Macarius of Optina.
  32. Conversations with Bishop Anthony of Sourozh. On prelest. Spas TV
  33. Metropolitan Hierotheos Vlachos. Orthodox psychotherapy. Dispassion.
  34. The Letters of Elder John (Krestiankin).
  35. Filocalia, Vol. 1, Sf. Diadoh al Foticeei, On Spiritual Knowledge and Discrimination. One Hundred Texts. Ch. 36-38.
  36. Sf Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, treapta a 3-a.
  37. Saint John Cassian, Conferences, The Second Conference of Abbot Moses. On Discretion. Chapter VII. Of the fall and deception of a monk of Mesopotamia.
  38. Sf. Ioan Scărarul, The ladder of Divine Ascent. Treapta 22.
  39. St. John Chrysostom. Homilies on the Gospel of Saint Matthew. VII.
  40. Elder Joseph the Hesychast. Monastic wisdom. Letter 22.
  41. St. Symeon the New Theologian. Word 83. (ru)
  42. St. Innocent of Alaska. Instruction for a missionary priest. (ru)
  43. Arhiepiscop Averchie Taușev, Analiză exegetică la Epistola Sf. Iacov. (ru)
  44. Canons of the seven ecumenical councils. Quinisext Ecumenical Council. Rule 64
  45. Letters of St. Ambrose of Optina. Prelest. (ru)
  46. Words from Holy Fathers about carelessness
  47. Schema-archimandrite Abraham (Reidman). The Good Part. V. 3.
  48. Words from Holy Fathers about carelessness.
  49. Loc.cit., v. nota precedentă.
  50. Arhimandritul Abraham (Reidman). Partea cea bună. V. 3. Între Scylla și Charibda. (ru)
  51. Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul 27.
  52. Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, cuvântul 2 (ru)
  53. Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul 26
  54. Loc. cit., v. nota precedentă.
  55. Gleanings from Holy Fathers on the dangers of the prayer of the heart.
  56. Interview with prof. A.I. Osipov. "The Way of a Pilgrim" and Bishop Ignatius (Brianchaninov’s) Teaching on Prayer".; A. I. Osipov, Apologetics.
  57. Cit. în A. I. Osipov, Apologetics.
  58. Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Treapta 28.
  59. Loc.cit.
  60. A. I. Osipov, Apologetics; ru: Letters of elder John (Krestiankin). On Prayer.
  61. Sf. Ignatie Briancianinov, "Despre înșelare".
  62. Elder Joseph the Hesychast, Monastic Wisdom, From letter 55.
  63. Letters of St. Ambrose of Optina. Letter 294.
  64. Arhimandrit Rafail (Karelin), Taina mântuirii. Convorbiri despre viața duhovnicească. Arhimandritul Serafim.
  65. Loc.cit.
  66. Scrisorile Sf. Ambrozie de la Optina. Scrisoarea 294.
  67. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite apol
  68. A.I. Osipov. Individual revelation and its indications.
  69. Format:Ru icon A.F. Losev. Essays on Antique Symbolism and Mythology. 1930.
  70. Format:Ru icon M.V. Lodyzhenskii. Seraphim of Sarov and Francis Assisi. In: Light Invisible. 1912.
  71. Format:Ru icon Mihail Novoselov. Mystics of the Church and mystics of Western faiths. 1912.
  72. George Macris. A Comparison of the Mysticism of Francis of Assisi With That of St. Seraphim of Sarov.
  73. Philokalia, Vol. 4, St. Gregory of Sinai, On Commandments and Doctrines, Warnings and Promises; On Thoughts, Passions and Virtues, and Also on Stillness and Prayer: One Hundred and Thirty-Seven Texts, Ch. 132.
  74. Archimandrite Sofronii. Saint Silouan the Athonite. P. 292.
  75. Nun Macaria, The Angel of Light and Spiritual Discernment in the Orthodox Tradition.
  76. Архимандрит Иоанникий (Коцонис). Афонский отечник. 2011. Стр. 352. ISBN 9785985990645 (ru)
  77. Sf Ambrozie de la Optina, Scrisori. Scrisoarea 294 (ru).
  78. Viața Sf. Nifon al Ciprului. (ru).
  79. Viața Sf. Simeon Stâlpnicul (ru).
  80. Living of Saint Iakovos.
  81. Format:Ru iconViața Sf. Isaac Zăvorâtul (ru).
  82. Living of Saint Nicetas of the Kiev Caves.
  83. Viețile Sfinților Sfințiți Mucenici Teodor și Vasile de la Peșterile Kievului. (ru)
  84. Archimandrite Sofronii. "Saint Silouan, the Athonite". P. 432.
  85. Acatistul Buneivestiri
  86. Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul

Surse