==Vechiul Testament==
În conștiința poporului [[Israel]], Dumnezeu însuși era „împăratul cel mare” ([[Psaltirea|Psalmi ]] 47) care împărățea peste ei ([[Cartea I a Regilor|I Regi ]] 8, 7; ), iar regii sau împărații îngăduiți de [[Dumnezeu]] peste popor - începând cu [[Saul]] (I Regi 9-10) - prin [[ungere]] nu erau decât înlocuitori pământești ai lui Dumnezeu în așteptarea împărăției definitive a lui Dumnezeu peste Israel, peste toate neamurile și peste tot universul (Psalmi 46; 47; 96).
==Noul Testament==