Turnul Babel

Turnul Babei XXIII. După acest legământ neamul omenesc s-a înmulţit ieşind din sămânţa celor trei. Dar pe pământ era o singură buză [Fc 11, 1], adică o singură limbă. Plecând aşadar din răsărit şi umblând pe pământ au ajuns în pământul Senaar [Fc 11,2], foarte lat, unde au încercat să zidească un turn, plănuind 5 0 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic să se urce prin el la cer şi vrând să lase opera lor ca aducere-aminte pentru oamenii ce vor veni după ei. Au făcut zidirea din cărămizi arse şi bitum. Iar îndrăzneala lor creştea pentru că toţi aveau acelaşi gând şi un singur grai slujea sfatului voii lor. Aşadar, pentru ca lucrarea lor să nu înainteze mai mult, Dumnezeu le-a împărţit limbile şi n-au mai putut să se înţeleagă unii cu alţii. Şi aşa s-au risipit şi au ocupat lumea, pe care o locuiau pe grupuri, fiecare după limba lui, de unde au ieşit pe pământ multele popoare diferite şi vorbind alte limbi. Aşadar, întrucât trei feluri de oameni ocupau pământul şi unul din ele era în blestem şi două în binecuvântare, binecuvântarea s-a făcut mai întâi pentru Sem, al cărui neam locuia în răsărit şi ocupa ţinutul caldeilor. Avraam şi credinţa Iui XXIV. înaintând timpul, şi anume în a zecea generaţie după potop, îl găsim pe Avraam căutându-L pe Dumnezeu Care-i era dator plecând de la binecuvântarea strămoşului său. Şi pentru că în înflăcărarea sufletului său umbla prin tot pământul căutând şi scrutând unde să fie Dumnezeu şi nu putea să-L găsească, milostivindu-Se de cel care-L căuta singur în tăcere, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam făcându-i-Se cunoscut prin Cuvântul Său ca printr-o rază de lumină. Căci i-a vorbit din cer şi i-a zis: „Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău, şi vino în pământul pe care ţi-1 voi arăta şi acolo să locuieşti!” [Fc 11,28]. Iar el crezând în glasul ceresc, deşi era de şaptezeci de ani şi avea femeie ea însăşi în vârstă, a ieşit cu ca din Mesopotamia, luând cu sine şi pe Lot, fiul fratelui său mort. Şi când a venit în pământul care acum se numeşte Iudeea, pc care-I locuiau şapte neamuri ivite din Ham, Dumnezeu i S-a arătat în vedenie şi a zis: „îţi voi da pământul acesta ţie şi urmaşilor tăi în posesie veşnică” [Fc 12, 7: 13, 15]; precum şi că urmaşii Iui vor fi pribegi într-un pământ care nu este al lor, unde vor fi chinuiţi şi vor fi robi patru sute de ani, dar în a patra generaţie se vor întoarce în locul făgăduit lui Avraam, când Dumnezeu va judeca neamul acela care i-a dus în robie pe urmaşii lui. Şi ca odată cu mulţimea Avraam să cunoască şi slava urmaşilor lui, Dumnezeu l-a scos afară în noapte şi i-a zis: „Ridică-ţi ochii sus spre cer şi vezi stelele de pe cer dacă le poţi număra; aşa vor fi urmaşii tăi” [Fc 15, 5]. Şi văzând Dumnezeu neşovăirea sufletului său, i-a dat mărturie zicând prin Duhul Sfânt în Scriptură: „Şi a crezut Avraam şi i s-a socotit spre dreptate” [Fc 15, 6; Rm 4, 3]. Era însă netăiat-împrejur când a primit mărturia. Şi pentru ca înălţimea credinţei Iui să se facă cunoscută printr-un semn, i-a dat tăierea-împrejur ca „pecete a dreptăţii credinţei pe care a avut-o în netăiere-împrejur” [Rm 4, 11; Fc 17,9-14].

După care i s-a născut un fiu, Isaac, din Sara cea stearpă potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu; pe care l-a tăiat împrejur potrivit poruncii pe care i-a dat-o Dumnezeu. Iar Isaac a născut pe Iacob. Şi aşa vechea binecuvântare a lui Sem a venit la Avraam, de la Avraam la Isaac, şi de la Isaac la Iacob, Duhul împărţindu-le moştenirea, căci Dumnezeu s-a chemat „Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob”. Iacob însă a născut doisprezece fii, după care s-au numit cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.