După o menționare a perioadei antice și o scurtă prezentare a contextului istoric din secolul XVIII, restul articolului se va concentra îndeosebi pe secolul XIX și pe alocuri pe începutul secolului XX, înainte de [[Preoții ortodocși români și Marea Unire|Marea Unire]].

Astfel, acest articol prezintă mai întâi situația în principatele extracarpatice: seminarul lui [[Veniamin Costachi]] în Moldova și seminarele din Țara Românească (București, Buzău, Argeș, Râmnic). După [[Preoții ortodocși români și unirea din 1859|Unirea Principatelor]], se va putea discuta de facultățile de teologie din Iași și din București din noua Românie. Bucovina, fiind ocupată de imperiul austro-ungar, este discutată într-o secțiune separată: acolo se discută măreața universitate din Cernăuți, un institut de importanță internațională.

Așa se face că Institutul teologic-pedagogic din Sibiu a avut în tot timpul profesori de mare valoare, care au îndeplinit un rol însemnat nu numai în viața noastră bisericească, ci și în viața politică și culturală a Transilvaniei de atunci, între profesorii numiți în timpul arhipăstoririi lui Șaguna pot fi amintiți: Ioan Hania (1848—1895), care a slujit Institutul aproape o jumătate de veac, ca profesor și director, Nicolae Popea (1856—1870), mai târziu vicar al Arhiepiscopiei și episcop al Caransebeșului, pedagogul Ioan Popescu (1857—1859 și 1861—1892), autorul a numeroase manuale didactice și lucrări de pedagogie, prin care a făcut cunoscute principiile herbart-zilleriene la noi, cunoscutul predicator Zaharia Boiu (1857—1859 și 1861—1870), Nicolae Cristea (1859—1860, 1863—1865 și 1870—1873), redactor la „Telegraful Român” timp de 18 ani, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, [[Preoții ortodocși români și mișcarea memorandistă|memorandist]], Dr. Ilaiion Pușcariu (1870—1878), către sfârșitul vieții arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei, autorul a numeroase lucrări istorice, profesorul de cîntări bisericești Dimitrie Cunțan (1864—1910) și alții.