Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă şi oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închişi obligatoriu într-o colonie de leproşi din insula Spinaloga. Nicolae a reuşit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din [[Alexandria]]. Boala a continuat să avanseze, şi la sugestia unui [[cler]]ic, care îi povestise despre ''Lovokomeio'', un azil-spital pentru leproşi din insula Chios(Hios), Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproşi administrat de [[ieromonah]]ul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sf. [[Antim din Chios]]. În [[capela]] Sf. [[Lazăr din Betania|Lazăr]] a azilului pentru leproşi, unde se găsea o [[icoană ]] făcătoare de minuni a [[Maica Domnului|Maicii Domnului ]] Ascultătoarea (''Panaghia Ypakoe''), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să îşi deschidă inima spre credinţă şi l-au făcut să râvnească la o viaţă de [[rugăciune]]. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală şi l-a [[tundere|tuns]] în [[monahism]], dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în [[ascultare]], în [[post ]] şi rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el şi [[Duhovnic|părintele său duhovnicesc]], cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relaţie de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărţit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reuşit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârşite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în şir, făcea [[metanie|metanii]] fără număr, dar în acelaşi timp nu vorbea despre acestea şi nu îşi deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-[[cântăreţcântăreț]] al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, şi-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalţi cântăreţi de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalţi pacienţi rămaşi au fost mutaţi în staţiunea-leprozerie a Sf. [[Varvara din Heliopolis|Varvara]] din Aigaleo, la vest de oraşul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul şi ochii îi fuseseră profund afectaţi de boală. În acea vreme, în staţiunea de la Aigaleo trăia un [[preot ]] pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalţi pacienţi. În scurt timp, Pr. Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia [[Dumnezeu]], pentru [[răbdarea ]] lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovniceşti.

Vizitatorilor le spunea adesea: ''„Copiii mei, vă rugaţi? Şi cum vă rugaţi? ...să vă rugaţi cu [[rugăciunea lui Iisus]], cu «Doamne Iisuse [[Iisus]]e Hristoase, miluieşte-mă.» Aşa să vă rugaţi.”''

:De ostenelile Cuviosului Nichifor cel Lepros și de bărbăția lui cea întru nevoință s-au minunat îngerii[[înger]]ii, că a răbdat durerile, precum [[Iov]], slăvind pe Dumnezeu, iar acum a fost încununat de El cu slavă, prin daruri de [[minuni]]. Acestuia să cântăm: Bucură-te, povățuitor al monahilor! Bucură-te, vas ales al luminii! Bucură-te, cel ce, prin moaștele tale, reverși bună mireasmă și tămăduiri!