[[Iconoclasm|Iconoclaștii]] erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile [[iudaism|iudaice]] și ale [[islam|musulmanilor]] despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în [[dualism]], ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele [[Sinoade Ecumenice]]. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și [[suflet]]ul au nevoie de [[mântuire]] și de [[îndumnezeire]].

:''Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu''.