14.992 de modificări
Modificări
AC
{{În cursArticol de calitate}}[[ImagineFișier:Radu_Șerban_at_Horezu_Monastery.jpg|thumb|200px|<center>Radu Șerban,<br>frescă de la [[Mănăstirea Horezu]]</center>]]
'''Radu Șerban''' a fost Domn al Țării Românești între anii 1601-1611. Mare dregător în timpul domniei lui [[Mihai Viteazul]], a fost un continuator al politicii acestuia de independență a Țării Românești. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp el s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române. Continuând tradiția înaintașilor săi (era nepot al Sf. Voievod [[Neagoe Basarab]]), a fost un important ctitor de [[Mănăstire|mănăstiri]] și [[Biserică|biserici]].
==Viața==
===Origini===
Radu Șerban se trăgea dintr-o veche familie boierească. Unele surse istorice afirmă că era nepot al lui [[Neagoe Basarab]] (care ar fi avut, pe lângă Teodosie, încă un fiu, numit Șerban<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. VI,p. 8.</ref>).
A ajuns mare dregător în timpul domniei lui [[Mihai Viteazul]], avându-și principala reședință la moșia sa din satul Coiani (azi Mironești, Giurgiu, pe malul Argeșului, la sud de București).Era unul dintre cei mai bogați boieri din Țara Românească, stăpânind circa 70 de sate. Soția sa Elina, fiica Banului Udriște, îi adusese și ea o zestre însemnată.<ref>Mutașcu, 1978, p. 27.</ref>
===Domnia===
După moartea năpraznică a lui Mihai Viteazul și scurta domnie a moldoveanului Simion Movilă, Radu Șerban ajuns pe tronul Țării Românești în octombrie 1601<ref>Popa, M., Matei, H., ''Mică enciclopedie de istorie universală'', Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.</ref><ref>Ioan Scurtu ș.a. - ''Enciclopedia de istorie a României'', Editura Meronia, București, 2001, p. 94.</ref> cu sprijinul marilor boieri Preda, Stroe și Radu Buzescu, cărora le era unchi după mamă, și care, bucurându-se de o mare autoritate politică și militară, i-au sprijinit constant domnia. Primul an de domnie a fost unul foarte dificil, Radu Șerban având de luptat mai întâi cu fostul domn, Simion Movilă, până când acesta fiind părăsit de oștile polone trimise de Jan Zamoyski, marele hatman al coroanei, a fost nevoit să se retragă în Moldova, apoi cu Radu Mihnea, pretendentul la tron sprijinit de turci.
Priceput comandant de oști, Radu Șerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a țării de sub turci și de apropiere de Imperiul Habsburgic. A purtat lupte cu turcii, tătarii și cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană.
Imperiul Otoman nu putea însă admite alungarea protejatului său, Gabriel Bathory, de pe tronul Transilvaniei. O oaste turcească numeroasă, întărită și cu o hoardă tătărească, a invadat Țara Românească. Radu Șerban a revenit din Transilvania, dar a fost nevoit să se retragă spre Moldova, urmărit de turci și tătari. Oastea care îi mai rămăsese a fost atacată de urmăritori într-o pădure din apropierea Bacăului, la 30 septembrie 1611. În această ciocnire Radu Șerban a pierdut tunurile și carele cu provizii, împotmolite în noroaiele provocate de ploile de toamnă, dar și pe cei mai buni ostași ai săi, inclusiv călăreții cuirasieri polonezi, care s-au sacrificat pentru a asigura retragerea forțelor principale. Radu Șerban s-a dus la Suceava, de unde și-a luat familia, și a pornit pe drumul pribegiei spre Viena.<ref>Mutașcu, 1978, p. 112.</ref>
===Pribegia și sfârșitul===
Radu Șerban a încercat să obțină sprijin militar de la Imperiul Habsburgic, pentru a reveni pe tronul Țării Românești, dar nu a obținut decât promisiuni și vorbe frumoase. Cu toate că și din țară veneau scrisori stăruitoare din partea boierilor care îi mai rămăseseră credincioși, prin care era rugat să vină cu oaste pentru a-l alunga pe „acest domn turc” (aluzie la faptul că noul domn, Radu Mihnea, era fiul lui Mihnea ''Turcitul'', cel care își renegase credința creștină trecând la mahomedanism), curtea de la Viena nu voia să riște un nou război cu Turcia, ceea ce însemna în fond abandonarea cauzei lui Radu Șerban.
Radu Șerban nu a mai apucat să-și revadă țara. S-a stins la Viena, în martie 1620, la vârsta de aproape 60 de ani, și sfârșitul i-a fost grăbit – după mărturia nepotului său, stolnicul Constantin Cantacuzino – de o „gravă și lungă boală de podagră”, urmare a vieții de oștean. Ca un omagiu adus luptătorului pentru cauza creștinității, împăratul a hotărât înmormântarea sa în Catedrala Sf. Ștefan din Viena, privilegiu rezervat familiei imperiale. Dar urmașii nu l-au uitat și mormântul nu i-a fost acoperit de pulberea anonimatului. Fiica sa Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, a adus mai târziu în pământul țării rămășițele tatălui și pe cele ale soțului ei. Osemintele lui Radu Șerban și ale lui Nicolae Pătrașcu au fost așezate într-un mormânt comun la [[Mănăstirea Comana]], inscripția de pe mormântul lor amintind că au luptat „''amândoi tare și vârtos pentru lege și pentru moșie cu păgânii turci și tătari''”.<ref>[http://www.ziartricolorul.ro/asa-va-place-istoria-domnitorul-radu-serban-a-fost-inmormintat-in-catedrala-sf-stefan-din-viena/ Radu Șerban a fost înmormântat în Catedrala Sf. Ștefan din Viena]</ref>
==Ctitor de sfinte lăcașuri==
[[Fișier:Fortificatie a bisericii comana.jpg|thumb|270 px|[[Mănăstirea Comana]], fortificație din vremea lui Radu Șerban.]]
Radu Șerban a rezidit [[Mănăstirea Comana]], [[ctitor]]ie din 1461 a lui Vlad Țepeș, care se ruinase complet. În 1588, înainte de a ajunge Domn al Țării Românești, el a început ridicarea unui aşezământ monahal în vechea incintă, care se afla pe pământul moştenit de la mama sa (reședinţa sa de la Coiani, azi satul Mironeşti, se afla la numai 8 km de Mănăstirea Comana). Noul aşezământ monahal era construit pe o suprafaţă mult extinsă, arătând ca o cetate de câmpie. Zidurile exterioare erau din piatră şi cărămidă, iar în cele patru colţuri erau dispuse turnuri pentru apărare. De asemenea, mănăstirea avea un turn masiv de intrare având și funcţia de clopotniţă. Biserica ridicată atunci, cu [[hram]]ul [[Nicolae al Mirelor|Sfântul Ierarh Nicolae]], a fost pictată în 1609, când ctitorul Radu Șerban era deja Domn al Țării Româneşti. El apare în tabloul votiv de la intrarea în [[pronaos]] împreună cu soția sa Elina și cu insemnele domnești, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc.
Tot în timpul domniei lui Radu Șerban, în anul 1608, s-a ridicat [[Mănăstirea Cernica]], care a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna.<ref>[http://filmeortodoxe.blogspot.com/2009/04/manastirea-cernica-romania.html Mănăstirea Cernica (România)]</ref>
==Note bibliografice==<referencessmall>{{reflist|2}}</small>
==Legături externeBibliografie==* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. VI, pp. 7-18.* Mutașcu, T., ''Radu Șerban'', Editura Militară, București, 1978.
[[Categorie:Voievozi români]]
[[Categorie:Ctitori]]