{{Articol de calitate}}{{Sfinti|nume= Sf. Teodosie cel Mare,<br>începătorul vieții de obște|Imagine= [[Fișier:Theodosius the Cenobiarch (mosaic in Nea Moni).jpg|thumb|250 px|<center>''Sf. Teodosie Chinoviarhul - mozaic din Mănăstirea Nea Moni (Grecia), secolul al XI-lea''</center>]]|nastere= 423, Mogarisos, Capadocia|adormire= 529, lângă [[Betleem]]|localizare= [[Țara Sfântă]]|recunoastere= pan-ortodoxă|etnie= [[Imagine:Flag_of_the_Byzantine_Empire.png|24 px]] [[Imperiul Bizantin|bizantin]]|tip= [[Cuvios]], [[monah]]|canonizare= |calendar= [[11 ianuarie]]|biserici= |site=}}[[Cuvios]]ul '''Teodosie cel Mare'''(în greacă Θεοδόσιος ὁ Μέγας; în [[Limba slavonă|slavonă]] Феодосий Киновиарх), supranumit '''Chinoviarhul''' (adică ”începătorul „începătorul [[Viaţă Viață de obşteobște|vieţii vieții de obşteobște]]”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi și în Palestina. [[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]] să sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 ianuarie]].

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos (sau <ref>Numele localității poate avea forme diferite: Mogarissos, Mogarisos, Mogarion, Garisos) .</ref> din ţinutul ținutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi și mama sa Evloghia, şi și erau amândoi credincioşi şi credincioși și cucernici.

Teodosie a intrat de tânăr în [[monahism]] și, din râvnă pentru Locurile Sfinteși din dorința de înstrăinare<ref>După ''Viața'' sa, tânărul Teodosie a dorit să urmeze exemplului de înstrăinare al patriarhului [[Avraam]], care și-a părăsit părinții, prietenii, rudele și tot ce avea din dragoste pentru Dumnezeu.</ref>, a pornit spre [[Ierusalim]], pe vremea când se adunase la Calcedon [[Sinodul IV Ecumenic]], la anii 451. Și trecând Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele [[Simeon Stâlpnicul]] (prăznuit la [[1 septembrie]]), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoarepe care le va scoate din gura lupului.

Ajuns la Ierusalim, Teodosie s-a închinat la toate locurile sfinte pomenite în evanghelii. Apoi, după ce a viețuit un timp în apropiere de într-o mică comunitate monastică la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem, sub ascultarea și cu sfătuirea unui mare [[bătrân]], [[pustnic]]ul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea [[Betleem]]ului, unde timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu ierburi şi roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea care el însuși trăia lângă turnul lui era neîncetată și lacrimile David în apropiere de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieţii sale de [[ascet]], în jurul său s-a adunat mulţi [[ucenic]]i, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei poarta dintre Jaffa a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstirecetății sfinte.

Sfântul Mai apoi, Teodosie s-a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis retras într-o peșteră din: ''Patericul sinaitic''apropierea [[Betleem]]ului, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref>. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un despre care [[tradiția]] spune că era peștera în care cei trei [[arhondaricMagi]] pentru au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului [[călugărIisus Hristos]]ii străini. Aici, un altul pentru primirea săracilor şi timp de 30 de ani, Teodosie s-a localnicilorhrănit doar cu ierburi și roade de finic, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţinemâncând deloc pâine. Aşezămintele erau atât Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de mari pentru acea vreme (peste 400 pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieții sale de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte[[ascet]], în alta în siriacă, în alta în armeniană şi jurul său s-a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin adunat mulți [[minuniucenic]] şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţiii, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.

În jurul anului 513Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: ''Patericul sinaitic'', la moartea Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref> în deșertul lui GherontieIuda. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, superiorul mănăstirii sfintei [[Melania Romana]] (prăznuită la [[31 decembrie]])7 km de Betleem, Teodosie fu ales ca superior şi conducător al tuturor o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un [[monaharhondaric]]ilor ce vieţuiau în comunităţi în pentru [[Palestinacălugăr]] ii străini, un altul pentru primirea săracilor și [[Țara Sfântă]]a localnicilor, un spital pentru bolnavi, în timp ce sfântul [[Sava cel Sfinţit]] un ospiciu pentru călugării bătrâni și un azil pentru alienați. Așezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (prăznuit la [[5 decembrie]]) peste 400 de membri de naționalități diferite și patru biserici: într-una Dumnezeu era lăudat în grecește, în alta în siriacă, în fruntea [[Eremit|eremiţilor]] şi alta în armeană și a patra era rezervată alienaților și posedaților) încât, pentru a celor ce trăiau în împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin [[Lavrăminune|lavreminuni]]și înmulțind pâinea și celelalte necesare vieții. Cei doi [[sfinţi]] erau uniţi Viață lor călugărească era inspirată de o mare regulile monahale ale Sfântului [[dragosteVasile cel Mare]], întâlnindufrații adunându-se adesea de șapte ori pe zi la biserică pentru a discuta probleme duhovniceşti şi pentru a luptă împreună împotriva [[eretic]]ilorlaude.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei [[Melania Romana]] (prăznuită la [[31 decembrie]]), Teodosie a fost ales de [[patriarh]]ul Salustius al Ierusalimului ca superior și conducător al tuturor [[monah]]ilor ce viețuiau în comunități în [[Palestina]] și [[Țara Sfântă]], în timp ce sfântul [[Sava cel Sfințit]] (prăznuit la [[5 decembrie]]) era în fruntea [[Eremit|eremiților]] și a celor ce trăiau în [[Lavră|lavre]]. Cei doi [[sfinți]] erau uniți de o mare [[iubirea|dragoste]], întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovnicești și pentru a lupta împreună împotriva [[eretic]]ilor.  Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei [[Monofizitism|monofizite]]. După ce a predicat de la amvonul [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Bisericii Sfântului Mormânt]], la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Calcedon]] și că cei care nu-l primesc sunt [[anatema]], împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) - un miofizit moderat - l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi papa Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei.  Atins, către sfârşitul sfârșitul zilelor, de o lungă şi și dureroasă boală, a suportat totul ca [[Iov]], dând slavă lui [[Dumnezeu]]. Cuvios Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o moară curând. A trecut la cele veşnice veșnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa. ==Imnografie și spiritualitate==:''Acest subcapitol reproduce câteva fragmente din lucrarea „Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioșilor din Mineiul pe luna ianuarie” http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm''[[Image:Theodosius the Cenobiarch s17.jpg|left|frame|'''Sfântul Teodosie cel Mare „Chinoviarhul”''' - icoană rusească din secolul al XVII-lea cu scene din viața sfântului]]===Sedealnă, la utrenie===La slujba cuviosul Teodosie de la Utrenie, Biserica îi cântă sfântului această [[sedealnă]]: :''Împodobindu-ți sufletul tău cu înfrânare, cu dureri și cu rugăciuni, cu dumnezeiasca cuviință te-ai făcut părtaș cuvioșilor, pururea slăvite, și daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputințele celor ce te cinstesc pe tine cu credință. Drept aceea și mulțimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har (dar), de Dumnezeu purtătorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.'' <ref>''Mineiul'' - luna ianuarie, ed. 1954</ref> Această alcătuire este – privind viața cuviosului – un foarte complet și de esență rezumat al vieții sale. Pentru că „dintre toate virtuțile sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moștenire vie (imortalizate cu precizie în această sedealnă): o severă (aspră) asceză („Împodobindu-ți sufletul tău cu înfrânare…”), până la moarte, însoțită de o credință nestrămutată, („…cu dureri…” – punctează pe scurt sedealna, compusă fără îndoială de ucenicii săi: căci „atins, către sfârșitul zilelor, de o lungă și dureroasă boală, el suportă totul, precum Iov, dând slavă lui Dumnezeu, refuză să-L roage pe Dumnezeu să-l dezlege și nu slăbește întru nimic regula sa de asceză și rugăciune” <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>), mila față de săraci și bolnavi (că pentru aceasta „…daruri de minuni cu adevărat ai primit spre a tămădui neputințele celor ce te cinstesc pe tine cu credință. Drept aceea și mulțimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har, de Dumnezeu purtătorule Teodosie”), și sârguința neîncetată către rugăciune și către lauda lui Dumnezeu (…„și cu rugăciune”)<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>. Dar acestor « podoabe » el a adăugat „cuviința cea dumnezeiască”, desăvârșita pază a celor dinăuntru (acesta fiind sensul maximalist, monahal al « fecioriei, curăției »), după cum zice avva Agathon; că fiind întrebat acest avvă: „Ce este mai mare: osteneala cea trupească sau paza celor dinăuntru?”, a răspuns: „Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: tot pomul care nu face roadă bună se taie și în foc se aruncă ([[Evanghelia după Matei|Mt.]] 7, 19), arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minții. Dar este trebuință și de acoperământul și de podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupești.” <ref>Agaton 8, ''Patericul egiptean'', ed.cit., p. 25.</ref> Și, rămânând în cadrul analogiei bătrânului, aș adăuga că frunzele, adică ostenelile cele trupești, sunt încă și mai mult decât acoperământ („zid” – cum ziceam la alcătuirea cuviosului [[Gheorghe Hozevitul]]) și podoabă (deși „podoabă” are un înțeles foarte puternic, cum ne arată viersul „Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” – [[Psalmi|Ps.]] 92, 1 – , [[prochimen]]ul vecerniilor de sâmbăta seara): ostenelile trupești, ca și frunzele pomului, sunt indispensabile pentru roadă; ele sunt cele care atrag și absorb lumina (Lumina!). De aici marea prețuire a ostenitorilor, dusă uneori până la extrem. Pentru această desăvârșire a sfântului putem să-i cerem rugăciunile: „Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.” E aici și o particularitate demnă de remarcat. Se zice: Roagă-te! – dar cu precizarea: mai ales pentru cei ce-ți prăznuiesc pomenirea. Înainte de moarte, cuviosul Teodosie, ca de altfel toți marii conducători de oameni (și urmând modelul Mântuitorului), făgăduiește o mijlocire specială pentru mănăstirea sa<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377.</ref>. Aceste ultime cuvinte ale alcătuirii noastre ne integrează în fapt pe toți cei ce-l prăznuim cu dragoste în comunitatea sa, în comuniunea de iubire cu el. Cum ziceam și în Introducere, sfântul care în viață a fost în fruntea unei comunități pe care a îndrumat-o, este acum în capul adunării euharistice – a sinaxei liturgice – ca prim-slujitor (chiar de n-ar fi fost preot în viață), ca protos, conducându-ne tainic viața, dacă pricepem să ne lăsăm pătrunși de duhul său<ref>Aș mai preciza că tot această accentuare (uneori paritară) între « nevoințe » și « curăție » se găsește în mai toate alcătuirile. Voi da un singur exemplu: „Cuvioase părinte, de Dumnezeu purtătorule Teodosie, cu cuviința te-ai învrednicit de viața cea fericită, pe aceasta aflând-o prin nevoințe și curăție /…/” – Stihira a treia de la „Doamne strigat-am…”.</ref>. ===Stihoavna vecerniei mari===Cuviosului Teodosie „purtătorul de Dumnezeu” (teoforul) îi cântăm și o altă alcătuire, la stihoavna Vecerniei („Slava…” stihoavnei vecerniei, alcătuită de [[Teodor Studitul]]), însă o alcătuire cu un oarecare caracter de generalitate: pentru „îndreptătorii călugărilor”. De aceea o și întâlnim și în slujbele altor cuvioși<ref>La cuviosul [[Antonie cel Mare]] se găsește în același loc: la slava stihoavnei vecerniei mari; la cuviosul [[Eftimie cel Mare]] ca slavă a stihoavnei utreniei; ș.a.m.d.</ref>. Iată cuprinsul acestei cântări: :''Mulțimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă. Fericit ești că lui Hristos ai slujit și ai biruit puterea vrăjmașului. Cela ce ești împreună vorbitor cu îngerii, și cu drepții și cu cuvioșii împreună-locuitor, cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref> E o cântare de laudă, de cinstire, de slavă (nu degeaba e pusă ca „Slavă…” a stihoavnei) a cuviosului, mai ales – cum ziceam – ca „îndreptător” al călugărilor. E o cântare scrisă de un călugăr (Sfântul [[Teodor Studitul]]) pentru un călugăr sfânt (Sfântul Teodosie) și pentru călugări, cântată (sau făcută să fie cântată) de călugări: „Mulțimile călugărilor (până la urmă, iarăși, în obștea cuviosului s-au «încadrat» toți călugării) te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, («Părinte unic, Teodosie, luase grija fiecăruia și arăta tuturor, prin purtarea și învățăturile sale, un chip viu al lui Hristos»<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 376.</ref>), că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă (explicarea a ceea ce tocmai am spus: „cărarea cea dreaptă” e cărarea călugăriei, cel mai abrupt și mai scurt drum, dar desigur și cel mai greu – la viteze mari cea mai mică greșeală poate fi fatală… De „cărarea cea dreaptă” vorbea și troparul cuviosului Antonie cel Mare, punând-o în legătură cu Sfântul Ioan Botezătorul – adică cu cel ce striga: „În pustie gătiți calea Domnului!” –, cu sfântul prooroc Ilie, care și el a trăit monahicește și prin pustie , sau cu patriarhul Avraam, la a cărui poveste lui Teodosie îi plăcea atât de mult să mediteze în copilărie, socotindu-l „modelul tuturor celor ce s-au exilat prin dragostea Domnului” – [[Cartea Facerii|Gen.]] 12 <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 374.</ref>)…” Și cinstirea, lauda continuă: „…Fericit ești că lui Hristos ai slujit și ai biruit puterea vrăjmașului. Cela ce ești împreună-vorbitor cu îngerii (poate era aici mai fericită traducerea: «împreună-cuvântător», și-atunci era mai clar că-i vorba nu de « iscuțiile» cu îngerii, ci de slăvirea lui Dumnezeu împreună cu îngerii, și mai ales cu îngerii din prima ierarhie, care, cum zice dumnezeiescul Dionisie, “fiind așezată ierarhic în mod nemijlocit lângă obârșia a toată sfințenia, pentru o înălțare directă spre El, fiind plină de cea mai sfântă curăție a luminii celei nemăsurate ce se răspândește din lucrarea de sfințire cea mai presus de desăvârșire – este curată, luminată și desăvârșită. Ea e netulburată de vreo aplecare spre cele de jos…” <ref>Sfântul [[Dionisie Areopagitul]], ''Despre ierarhia cerească'', VII, §.3: trad. Pr. Prof. [[Dumitru Stăniloae]], în volumul « pere complete», Ed. Paideia, București, 1996, p. 25.</ref>), și cu drepții și cuvioșii împreună-locuitor (cuvioșii au fost împreună-locuitori pustiului în viață și sunt acum împreună-locuitori în cetatea cea cerească), cu care, roagă­-te Domnului să miluiască sufletele noastre”. ===Canonul===Canonul cuviosului Teodosie cel Mare de la utrenie stă în strânsă legătură cu Botezul Domnului, căci praznicul cuviosului cade în perioada de după-prăznuire a Botezului. Astfel, în stihira a treia a cântării a 3-a (ed. 1954) „părăsirea lumii și a celor din lume” e pusă în legătură cu “goliciunea Stăpânului, celei ce s-a făcut în Iordan”. În cuvinte puține imnograful cuprinde un univers foarte larg de înțelesuri. Când zice „urmarea Stăpânului”, el nu se poate gândi acum decât la Stăpânul Cel ce S-a botezat în Iordan de către Ioan. Urmarea Stăpânului este deci urmarea ''kenozei'' (= goliciunii, golirii, deșertării) Stăpânului, a smereniei, a smeririi Sale: El, Cel fără de prihană, a acceptat să se boteze cu botezul pocăinței. Chemările fiecăruia sunt unice, pentru că persoana este unică și irepetabilă, și pentru că Hristos Însuși e Cel ce face chemarea. Nu importă situația, nu importă momentul (poate să fie banal), ceea ce importă e că Hristos Însuși se înfățișează de o anume manieră (pentru noi, cei exteriori, banală sau ridicolă, dar pentru cel în cauză unică, revelatoare, ș.a.m.d.) celui pe care l-a ales, fără ca el să aibă nici un dubiu asupra întâlnirii, asupra chemării. Pentru că nu cuvântul lui Dumnezeu atinge propriu-zis sufletul, ci Cuvântul lui Dumnezeu, pe care nu-L interesează formele, ci persoanele. Asemenea, stihira întâi a cântării a 5-a: :''Lipindu-ți mintea de Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni, înțelepțește ți-ai întărit trupul tău cel slăbit cu pustnicia și cu chinuirea, prea fericite Teodosie.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref> Tot ce a lucrat Mântuitorul în trup a avut rezonanță deplină în trupul, în firea umană, care în El nu era fragmentată, despărțită și împărțită de păcat. Astfel, El ne-a recapitulat pe toți (câți am fost, suntem și vom fi) întru Sine, și tot ce a făcut întru Sine a făcut și întru noi. Și pentru că tot ce a lucrat El a fost „bun foarte” (Fac. 1, 31), totul, a produs înnoire în noi. O înnoire pe care o socotim mai degrabă tainică, având, cuprinzând « rezerve de lucrare », ce nouă ne scapă. Așa și aici. Putem spune unele lucruri, care pot fi adevărate, dar taina rămâne taină și „nu suferă ispitire”, cum cântăm la Întruparea Domnului. Putem aici să luăm expresia „Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni” ca referindu-se la botezul nostru (ceea ce, dogmatic, e improbabil, pentru că teologia ortodoxă distinge clar între botezul lui Ioan – cu care S-a botezat și Domnul – și botezul Mântuitorului, cu care ne botezăm noi) sau ca referindu­-se la înnoirea smereniei, pe care Mântuitorul a întărit-o cu Botezul Său în Iordan, cum arătam și în comentariul la stihira precedentă. Optând pentru această din urmă variantă, „lipirea minții de Domnul” este acea alipire de Dumnezeu prin golirea, lepădarea de sine (și de lume și de cele ale lumii, cum zicea stihira precedentă) și hrănirea din El – hrănirea din (cu) Trupul și Sângele Său „adevărată mâncare” și „adevărată băutură”: “Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură” – In. 6, 55. Căci hrănirea cu Pâinea Vieții - „Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit /…/ Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.” (In. 6, 48-49, 58) - e cea care întărește trupul „cel slăbit cu pustnicia și cu chinurile”. ===Troparul și condacul cuviosului=== [[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea::Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. [[Condac]], glasul al 8-lea::Sădit fiind în locașurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune ai înflorit și ai înmulțit fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm ție: Bucură-te, Părinte Teodosie! ==Iconografie==[[Imagine:Theodosius-Cenobiarch-tomb.JPG|thumb|390px|Mormântul Sfântului Teodosie în cripta funerară din mănăstirea sa]][[Dionisie din Furna]] arată că Sfântul Cuvios Teodosie Chinoviarhul se zugrăvește bătrân, cu barba despărțită în două, purtând în mână înscrisul: „De nu veți părăsi toate cele ale lumii, nu veți putea fi călugări.” (''Erminia picturii bizantine'', Sophia, București, 2000, pp. 158, 195).

„Dintre toate [[virtuţivirtuți]]le sfântului Teodosie, trei vor rămânea rămâne ucenicilor săi ca o moştenire moștenire vie: o severă asceză până la moarte, însoţită însoțită de o [[credinţăcredința|credință]] nestrămutată; [[mila]] fată de săraci şi și bolnavi, şi sârguinţa și sârguința neîncetată către [[rugăciune]] şi și către lauda lui Dumnezeu.” <ref>''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', (adaptare franceză de monahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras), Tesalonic, 1988, pp. 375-377.</ref> Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de ''Chinoviarhul'', adică „începător al vieții de obște”. Sfântul Teodosie, conducătorul și îndrumătorul celor ce duceau viața comunitară în Palestina și Țara Sfântă, numit „dascălul pustiei”, a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual. În mănăstirea Sfântului Teodosie (distrusă de perși la marea invazie din anul 614) au trăit o mulțime de [[sfinți]], între care [[Ioan Moshu]] și [[Sofronie I al Ierusalimului|Sofronie]], viitor patriarh al Ierusalimului. Fragmente din moaștele Sf. Teodosie se găsesc și în România, la mănăstirea Râncăciov, județul Argeș <ref>Sursă: http://www.pelerinaj.ro/</ref>.

Pentru lucrarea ==Galerie de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii)imagini==<gallery>Image:St-Theodosius-Monastery-Holy-Land2.JPG|<small>Mănăstirea Sfântul-Teodosie, precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă</small>Image:St-Theodosius-Monastery-Holy-Land.JPG|<small>Mănăstirea Sfântul-Teodosie, Sfântului Țara Sfântă</small>Image:Burial-crypte-thodosius-palestine.JPG|<small>Cripta funerară a Mănăstirii Sfântul Teodosie i s, unde este și mormântul sfântului</small>Image:Theodosius-a dat supranumele de ''Cenobiarch-tomb.JPG|<small>Mormântul sfântului Teodosie Chinoviarhul'', adică „începător al vieţii de obşte”.în cripta funerară a Mănăstirii lui</small></gallery>

* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie11.htmSinaxar, 11 ianuarie]

* [http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioșilor din Mineiul pe luna ianuarie] (Iulian Nistea- teză de licență în Teologie)

==NoteLegături externe==<references *[http:/>/paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-11-cv_teodosie_cel_mare.html Viața Cuviosului Teodosie cel Mare], în ''Viețile sfinților'' pe ianuarie.*[http://prgabriel.wordpress.com/2009/01/08/moastele-cuviosului-teodosie-cel-mare-incepatorul-vietii-de-obste/ Moaștele cuviosului Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște] (icoane ale Sf. Cuv. Teodosie și detalii despre fragmentele din [[moaște]]le sfântului aflate la biserica spitalului Sf. Luca din București, pe blogul ''Chipul nemuritor al lui Dumnezeu'').*Despre [http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-teodosie-mare-betleem-122901.html Mănăstirea Sf. Teodosie cel Mare din valea Iordanului], pe crestinortodox.ro

[[Categorie:SfinţiSfinți|Teodosie cel Mare]][[Categorie:CuvioşiCuvioși|Teodosie cel Mare]]