Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.489 de modificări
Modificări
→Viața
Teodosie a intrat de tânăr în [[monahism]] și, din râvnă pentru Locurile Sfinte, a pornit spre Ierusalim, pe vremea când se adunase la Calcedon [[Sinodul IV Ecumenic]], la anii 451. Și trecând prin Antiohia, s-a dus la marele [[Simeon Stâlpnicul]] (prăznuit la [[1 septembrie]]), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare.
Apoi, după ce a viețuit un timp în apropiere de Ierusalim sub ascultarea unui mare [[bătrân]], [[pustnic]]ul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea [[Betleem]]ului, unde despre care [[tradiția]] spune că era peștera în care cei trei [[Magi]] au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului [[Iisus Hristos]]. Aici, timp de 30 de ani , Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi şi roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieţii sale de [[ascet]], în jurul său s-a adunat mulţi [[ucenic]]i, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.
Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: ''Patericul sinaitic'', Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref>. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un [[arhondaric]] pentru [[călugăr]]ii străini, un altul pentru primirea săracilor şi a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţi. Aşezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte, în alta în siriacă, în alta în armeniană şi a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin [[minuni]] şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţii.
Atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, a suportat totul ca [[Iov]], dând slavă lui [[Dumnezeu]]. Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice la 105 ani, în anul 529.
==Imnografie==
===Sedealnă, la utrenie===
La<ref>Fragment din http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm</ref> slujba cuviosul Teodosie de la Utrenie, Biserica îi cântă sfântului această sedealnă:
:''Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare, cu dureri şi cu rugăciuni, cu dumnezeiasca cuviinţă te-ai făcut părtaş cuvioşilor, pururea slăvite, şi daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har (dar), de Dumnezeu purtătorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.'' <ref>Mineiul - luna ianuarie, ed. 1954</ref>
Această alcătuire este – privind viaţa cuviosului – un foarte complet şi de esenţă rezumat al vieţii sale.
Pentru că “dintre toate virtuţile sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moştenire vie (imortalizate cu precizie în această sedealnă): o severă (aspră) asceză (“Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare…”), până la moarte, însoţită de o credinţă nestrămutată, (“…cu dureri…” – punctează pe scurt sedealna, compusă fără îndoială de ucenicii săi: căci “atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, el suportă totul, precum Iov, dând slavă lui Dumnezeu, refuză să-L roage pe Dumnezeu să-l dezlege şi nu slăbeşte întru nimic regula sa de asceză şi rugăciune” <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>), mila faţă de săraci şi bolnavi (că pentru aceasta “…daruri de minuni cu adevărat ai primit spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har, de Dumnezeu purtătorule Teodosie”), şi sârguinţa neîncetată către rugăciune şi către lauda lui Dumnezeu (“…si cu rugăciune”) <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>. Dar acestor « podoabe » el a adăugat “cuviinţa cea dumnezeiască”, desăvârşita pază a celor dinăuntru (acesta fiind sensul maximalist, monahal al « fecioriei, curăţiei »), după cum zice avva Agathon; că fiind întrebat acest avvă: “Ce este mai mare: osteneala cea trupească sau paza celor dinăuntru?”, a răspuns: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi în foc se aruncă (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minţii. Dar este trebuinţă şi de acoperământul şi de podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti.” <ref>Agaton 8, ''Patericul egiptean'', ed.cit., p. 25</ref> Şi, rămânând în cadrul analogiei bătrânului, aş adăuga că frunzele, adică ostenelile cele trupeşti, sunt încă şi mai mult decât acoperământ (“zid” – cum ziceam la alcătuirea cuviosului [[Gheorghe Hozevitul]]) şi podoabă (deşi “podoabă” are un înţeles foarte puternic, cum ne arată viersul “Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat” – Ps. 92, 1 – , prochimenul vecerniilor de sâmbăta seara): ostenelile trupeşti, ca şi frunzele pomului, sunt indispensabile pentru roadă; ele sunt cele care atrag şi absorb lumina (Lumina!). De aici marea preţuire a ostenitorilor, dusă uneori până la extrem.
Pentru această desăvârşire a sfântului putem să-i cerem rugăciunile: “Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.”
E aici şi o particularitate demnă de remarcat. Se zice: Roagă-te! – dar cu precizarea: mai ales pentru cei ce-ţi prăznuiesc pomenirea. Înainte de moarte, cuviosul Teodosie, ca de altfel toţi marii conducători de oameni (şi urmând modelul Mântuitorului), făgăduieşte o mijlocire specială pentru mănăstirea sa<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>.
Aceste ultime cuvinte ale alcătuirii noastre ne integrează în fapt pe toţi cei ce-l prăznuim cu dragoste în comunitatea sa, în comuniunea de iubire cu el. Cum ziceam şi în Introducere, sfântul care în viaţă a fost în fruntea unei comunităţi pe care a îndrumat-o, este acum în capul adunării euharistice – a sinaxei liturgice – ca prim-slujitor (chiar de n-ar fi fost preot în viaţă), ca protos, conducându-ne tainic viaţa, dacă pricepem să ne lăsăm pătrunşi de duhul său <ref>Aş mai preciza că tot această accentuare (uneori paritară) între « nevoinţe » şi « curăţie » se găseşte în mai toate alcătuirile. Voi da un singur exemplu: “Cuvioase părinte, de Dumnezeu purtătorule Teodosie, cu cuviinţa te-ai învrednicit de viaţa cea fericită, pe aceasta aflându-o prin nevoinţe şi curăţie /…/” – Stihira a treia de “Doamne strigat-am…”.</ref>.
==Posteritatea==