OrthodoxWiki - Schimbări recente [ro]

Luca (Voino-Iasenețki) de Simferopol și Crimeea

2026-05-28T00:17:06Z

Format:29 mai

2026-05-28T00:14:09Z

Gherman al Parisului

2026-05-28T00:05:14Z

Format:9 octombrie

2026-05-27T23:56:57Z

Liturghia Sfântului Gherman al Parisului

2026-05-27T23:44:42Z

Gherman al Parisului

2026-05-27T22:41:28Z

Pagină nouă: thumb|Sf. Gherman al Parisului Cel întru sfinți Părintele nostru '''Gherman al Parisului''' a fost episcop de Paris între anii 536 și 576....

Pagină nouă

[[Image:Saint germain.jpg|thumb|Sf. Gherman al Parisului]]
Cel întru [[sfinți]] Părintele nostru '''Gherman al Parisului''' a fost [[episcop]] de Paris între anii 536 și 576. El a căutat cu curaj, însă în mare parte fără succes, să pună capăt conflictelor civile și să stăvilească cruzimea regilor franci. A întemeiat o [[mănăstire]] la Paris, cunoscută astăzi sub numele de Saint-Germain-des-Prés. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[28 mai]].

==Viața==

Sfântul nostru Părinte Gherman s-a născut la începutul secolului al VI-lea, la Autun. După încheierea studiilor, s-a retras la unul dintre rudele sale și a dus împreună cu acesta, timp de cincisprezece ani, o viață plăcută lui [[Dumnezeu]], în nevoință [[Asceză|ascetică]], [[rugăciune]] și cântări sfinte. Buna mireasmă a [[Virtuți|virtuților]] sale răspândindu-se în regiune, episcopul de Autun l-a hirotonit [[preot]] (530), iar succesorul acestuia l-a pus în fruntea vestitei mănăstiri Saint-Symphorien. Asprimea vieții sale îl aducea uneori în conflict cu episcopul, astfel încât, odată, a fost chiar aruncat în închisoare. Ușa celulei s-a deschis singură, însă sfântul nu a acceptat să iasă decât după ce a primit poruncă.

În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de regele Childebert și desemnat pentru a fi hirotonit episcop al cetății. În această nouă slujire, smeritul Gherman nu a schimbat nimic din austeritatea vieții și nici din îmbrăcămintea sa. Până la sfârșitul zilelor sale a rămas monah și ascet, adăugând râvnei sale pentru desăvârșirea evanghelică grija pentru mântuirea poporului său, pe care îl îndemna neîncetat.

Predica sa era întărită în chip minunat de darul facerii de minuni, pe care Dumnezeu i-l dăruise din belșug. Vindeca mulțime de neputincioși și bolnavi prin rugăciune și îi izbăvea pe cei demonizați, pe care îi ținea mai multe zile lângă el pentru a se ruga pentru ei. Faima sa de făcător de minuni s-a răspândit departe, astfel încât oamenii foloseau orice obiect pe care îl binecuvântase sau doar îl atinsese, pentru a-l trimite celor încercați, iar prin harul lui Dumnezeu aceștia se izbăveau de suferințele lor.

Neobosit în milostenie, Gherman dedica acesteia cea mai mare parte a resurselor Bisericii sale, iar atunci când acestea nu erau suficiente, apela la regele Childebert, care îl admira foarte mult după ce fusese vindecat de sfânt de o boală gravă. Mila sfântului Gherman se întindea asupra tuturor, buni și răi; și, când putea, obținea eliberarea tuturor prizonierilor și răscumpăra sclavi de toate neamurile. În persoana lui, creștinii din Paris credeau că îl văd din nou viu pe Sfântul Dionisie, ocrotitorul lor [9 octombrie].

El a încurajat cultul sfinților locali și purta o grijă deosebită frumuseții și demnității slujbelor liturgice: se consideră că multe dintre particularitățile Liturghiei galicane de atunci s-au datorat probabil influenței sale. Cu sprijinul regelui, a întemeiat o mănăstire închinată Sfintei Cruci și Sfântului Vincențiu, cunoscută mai târziu sub numele de Saint-Germain-des-Prés. A adus acolo monahi de la Saint-Symphorien, pentru a respecta regula lor, provenită din mănăstirea Lérins.

Bun cunoscător al tradiției bisericești, Sfântul Gherman veghea cu multă grijă la pacea și unitatea Bisericii Galiei. A avut un rol de seamă la Sinodul de la Tours (566) și a convocat două sinoade la Paris (557 și 573).

După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit al lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop aceeași cinstire ca și fratele său, datorită influenței soției sale, Sfânta Radegonda [13 august]. Când regina a hotărât să ia vălul monahal în mănăstirea Sfintei Cruci pe care o întemeiase la Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu se împotrivească chemării ei și a întreținut apoi cu ea o legătură constantă de povățuire duhovnicească.

La sfârșitul scurtei domnii a lui Clotaire (561), regatul a fost din nou împărțit între cei patru nepoți ai săi: Caribert, Gontran, Sigebert și Chilperic. Caribert, regele Parisului, era un om nelegiuit și desfrânat; jefuia bisericile și se căsătorise cu două surori. El a disprețuit excomunicarea rostită de sfânt, dar curând după aceea Dumnezeu l-a lovit cu moartea, împreună cu una dintre soțiile sale.

Sfântul Gherman s-a străduit, însă fără izbândă, să le împace pe Brunhilda, soția lui Sigebert, și pe Fredegonda, soția lui Chilperic. După uciderea surorii Brunhildei, la instigarea Fredegondei (575), Sigebert a pornit război împotriva lui Chilperic. Trecând prin Paris, l-a întâlnit pe sfântul episcop, care a încercat să-l facă să renunțe la dorința de răzbunare și i-a spus: „Dacă sapi groapă fratelui tău, vei cădea tu însuți în ea.” Sigebert nu a ținut seama de acest sfat și a murit asasinat.

După ce a fost vreme îndelungată făuritor de pace și păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 și a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris. În timpul marelui incendiu care a pustiit Parisul în 585, el s-a arătat pentru a-i elibera pe prizonieri, care au alergat îndată să se refugieze la mormântul său. Mai târziu, a rămas unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai poporului, atât la Paris și în Galia, cât și în întreaga Biserică latină.

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=?|
titlu=Episcop al Parisului|
ani= 536-576|
după=?}}
{{end box}}

==Surse==
* Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
* https://en.orthodoxwiki.org/Germanus_of_Paris

==A se vedea și==
* [[Liturghia Sfântului Gherman al Parisului]]

[[en:Germanus of Paris]]

Format:28 mai

2026-05-27T22:31:20Z

Format:27 mai

2026-05-27T22:08:43Z

Format:3 februarie

2026-05-27T22:02:47Z

Format:27 mai

2026-05-27T21:57:48Z

ENERGII NECREATE ȘI LUMINĂ TABORICĂ

2026-05-27T15:29:17Z

Pagină nouă: Introducere Învățătura despre energiile necreate constituie un pilon dogmatic distinctiv al teologiei ortodoxe. Formulată sistematic în secolul al XIV-lea de Sf. Grigorie Pal...

Pagină nouă

Introducere
Învățătura despre energiile necreate constituie un pilon dogmatic distinctiv al teologiei ortodoxe. Formulată sistematic în secolul al XIV-lea de Sf. Grigorie Palama în contextul controverselor isihaste, ea răspunde la o problemă ontologică și soteriologică fundamentală: cum poate Dumnezeu rămâne absolut transcendent în ființa Sa, făcându-se totuși real accesibil creaturii? Această doctrină nu este o inovație speculative, ci articulare dogmatică a experienței biblice și patristice a îndumnezeirii (theosis). Teologii contemporani Dumitru Stăniloae și Nikolaos Matsoukas au aprofundat, actualizat și sistematizat această învățătură, evidențiind relevanța ei pentru antropologie, ecleziologie, liturghie și spiritualitatea contemporană.
________________________________________
1. Fundamentul dogmatic: Distincția reală esență–energii
Sf. Grigorie Palama, consfințit de sinoadele din 1341, 1347 și 1351, a formulat distincția reală (nu conceptuală sau logico-lingvistică) între ființa (ousia) și energiile (energeiai) divine.
• Ființa lui Dumnezeu rămâne necunoscută, inaccesibilă și neîmpărtășită creaturii, chiar și în viața veșnică. Dumnezeu nu poate fi „prins” conceptual sau ontologic în Sine.
• Energiile sunt manifestările reale, necreate, eterne și participabile ale lui Dumnezeu . Nu sunt creaturi, nu sunt esența, dar sunt Dumnezeu însuși în actul Său de iubire, har și prezență. Distincția este reală, unitatea este indivizibilă în simplitatea divină.
Această arhitectură dogmatică păstrează simultan transcendența absolută și imanența harică, respingând atât deismul (Dumnezeu absent), cât și panteismul sau confuzia dintre creat și necreat.
________________________________________
2. Realitatea experiențială: Isihasmul și Lumina Necreată
Palamismul nu pornește de la speculație metafizică, ci de la experiența verificată a sfinților: rugăciunea inimii, curățirea duhovnicească (nepsis), hesychia și vederea Luminii Taborice.
• Lumina văzută de apostoli și de isihaști nu este un simbol, un fenomen fizic, o iluminare intelectuală sau o stare psihologică.
• Ea este energia necreată însăși – Slava dumnezeiască vizibilă ochilor curățiți prin har, realitate ontologică care garantează îndumnezeirea și anticipează eshatologic Împărăția.
Fără realitatea acestei lumini, isihasmul ar degenera în exercițiu respirator sau subiectivism mistic; cu ea, devine întâlnire obiectivă cu Hristos cel viu, validată de Tradiția Bisericii.
________________________________________
3. Actualizarea personalistă: Părintele Dumitru Stăniloae
Stăniloae interpretează energiile necreate prin prisma personalismului ortodox și a ontologiei comuniunii:
• Energiile sunt modul personal al lui Dumnezeu de a ieși din Sine în iubire, de a crea, susține și îndumnezeii. Harul nu este o „substanță creată” (contra scolasticii latine), ci Dumnezeu însuși în actul de dăruire – prezența Duhului Sfânt care unește fără a confunda.
• Îndumnezeirea este participare reală la energiile divine, realizată în sinergie: libertatea umană răspunde chemării necreate, fără a absorbi sau distruge natura creată.
• Stăniloae extinde dimensiunea energetică la întreg cosmosul și la viața liturgică: Biserica este spațiul în care energiile necreate devin accesibile prin cuvânt, sacrament și rugăciune. Fără distincția esență–energii, teologia riscă fie raționalismul uscat, fie subiectivismul mistic.
________________________________________
4. Sistematizarea ontologică și liturgică: Nikolaos Matsoukas
Matsoukas aduce o focalizare precisă pe statutul ontologic și eclezial al energiilor, în special al Luminii Necreate:
• Energiile nu sunt „părți” sau „intermediare” ale lui Dumnezeu, ci modul în care El există și acționează în afara ființei Sale inaccesibile – „viața lui Dumnezeu în mișcare”.
• Lumina necreată este forma supremă a energiei divine, o realitate obiectivă în sens teologic, validată nu de starea psihologică, ci de curățirea ontologică a persoanei și de Tradiție.
• Matsoukas subliniază caracterul liturgic și comunitar al experienței luminii: ea nu este privată, ci aparține Trupului lui Hristos, fiind prezentă în Sf. Liturghie, în Taine și în icoane. Prin această abordare, palamismul devine o sinteză vie între apofatic (ființa inaccesibilă) și catafatic (energiile revelate), păstrând misterul și revelația în echilibru.
________________________________________
5. Implicații teologice și relevanță contemporană
Distincția esență–energii are consecințe profunde, structurate pe patru planuri:
1. Soteriologic: Mântuirea nu este moralism sau transformare psihologică, ci îndumnezeire reală, ontologică, prin participarea la harul necreat.
2. Epistemologic: Cunoașterea lui Dumnezeu este participativă și experiențială, dar nu subiectivistă; este validată de Tradiție, liturghie și sfințenie.
3. Antropologic: Omul este capax Dei nu prin natură, ci prin har, care îl înalță fără a-l anihila.
4. Contemporan: Într-o epocă marcată de secularizare, reducționism psihologic și criză metafizică, palamismul actualizat oferă un cadru în care transcendența și imanența, rațiunea și rugăciunea, dogma și viața, se împletesc armonios. Dumnezeu nu este departe, ci Se dăruiește în energiile Sale necreate, așteptând nu o demonstrație, ci o întâlnire.
________________________________________
Concluzie
Învățătura despre energiile necreate este condiția de posibilitate a mântuirii în Ortodoxie. Sf. Grigorie Palama a păstrat taina distincției reale esență–energii; Dumitru Stăniloae a deschis-o spre dimensiunea personală, comunionistă și cosmică a harului; Nikolaos Matsoukas a ancorat-o în realitatea ontologică a Luminii Necreate și în viața liturgică a Bisericii. Împreună, ei formează un arc teologic care respiră în duhul Sfinților Părinți și răspunde întrebărilor omului contemporan: Dumnezeu este absolut transcendent în ființa Sa, dar cu totul prezent și lucrător în energiile Sale necreate, făcând posibilă îndumnezeirea reală a omului și transfigurarea întregii creații.

Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Sa cu Fiul

2026-05-27T12:48:31Z

Afișare diferențe

Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Sa cu Fiul

2026-05-26T21:04:39Z

Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Sa cu Fiul

2026-05-26T21:01:59Z

Pagină nouă: Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Sa cu Fiul Perspectiva școlilor Alexandrină și Antiohiană și sinteza dogmatică a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae Introducer...

Pagină nouă

Purcederea Sfântului Duh din Tatăl și relația Sa cu Fiul
Perspectiva școlilor Alexandrină și Antiohiană și sinteza dogmatică a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae
Introducere
Tema purcederii Sfântului Duh din Tatăl și a relației Sale eterne cu Fiul constituie unul dintre nucleele centrale ale dogmaticii trinitare creștine. În istoria teologiei, această problemă a fost abordată cu rigurozitate de către Sfinții Părinți, în special în cadrul celor două mari școli patristice: cea Alexandrină și cea Antiohiană. Divergența dintre Orient și Occident privind clauza Filioque („și din Fiul”) a scos în evidență necesitatea unei delimitări clare între planul ontologic (purcederea eternă) și planul economic (trimiterea în istorie). Prezentul referat urmărește să sintetizeze învățătura celor două școli patristice și să o coreleze cu sinteza dogmatică modernă a Părintelui Profesor Doctor Dumitru Stăniloae, care a sistematizat și actualizat moștenirea patristică în cadrul Teologiei Dogmatice Ortodoxe.
________________________________________
I. Școala Alexandrină: unitatea de ființă și purcederea „prin Fiul”
Școala din Alexandria, reprezentată de Sf. Atanasie cel Mare, Didim Orb și Sf. Chiril al Alexandriei, a pus accent pe unitatea de ființă (homoousios) dintre cele Trei Persoane și pe rolul Sfântului Duh în opera de divinizare a omului.
• Sf. Atanasie cel Mare, în Epistolele către Serapion, afirmă cu claritate că Duhul este „din Tatăl” și „propriu Fiului”, subliniind că Duhul nu este o creatură, ci împărtășește aceeași fire dumnezeiască. Pentru Atanasie, purcederea este actul personal al Tatălui, iar Fiul primește Duhul nu ca izvor, ci ca Cel prin care Duhul se comunică lumii în planul mântuirii.
• Sf. Chiril al Alexandriei folosește frecvent expresia „din Tatăl prin Fiul” (διὰ τοῦ Υἱοῦ), în special în Comentariul la Evanghelia după Ioan și în tratatele antineastoriene. Această formulă nu indică o purcedere ontologică din Fiul, ci o transmitere economică și o manifestare a Duhului prin Fiul întrupat. Chiril insistă că Fiul este „canalul” prin care Duhul ajunge la omenire, nu izvorul Său veșnic.
• Specificul alexandrin: accentul cade pe unitatea intratrinitară, pe perihoreza timpurie și pe rolul Duhului ca „pecete” a comuniunii dintre Tatăl și Fiul. Școala evită orice subordonare a Duhului, dar nu acceptă nici ideea unei duble surse ontologice.
________________________________________
II. Școala Antiohiană: distincția persoanelor și sobrietatea economică
Școala din Antiohia, reprezentată de Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Teodoret de Cir și, ulterior, de Sf. Ioan Damaschin (care sintetizează ambele tradiții), a preferat o abordare mai sobră, centră pe economia revelației și pe distincția clară a Persoanelor divine.
• Sf. Ioan Gură de Aur, în Omiliile la Ioan și în comentariile pauline, citează explicit cuvintele Domnului: „Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15,26), subliniind că Tatăl este singurul izvor al Duhului. Ioan evită speculațiile ontologice, concentrându-se pe rolul Duhului în inspirarea profeților, în iluminarea apostolilor și în sfințirea credincioșilor.
• Sf. Teodoret de Cir și alți reprezentanți antiohieni insistă pe faptul că purcederea este o proprietate personală a Tatălui, care nu poate fi împărțită sau multiplicată. Relația Duhului cu Fiul este înțeleasă în planul comuniunii și al misiunii, nu al izvorului ontologic.
• Specificul antiohian: distincția precisă între ființă și persoane, refuzul oricărei confuzii între eternitate și timp, și o abordare pastoral-istorică a purcederii. Școala antiohiană a contribuit decisiv la fixarea formulării dogmatice de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381), care a consfințit purcederea Duhului „din Tatăl”, fără adaosuri.
________________________________________
III. Sinteza dogmatică a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae
Părintele Dumitru Stăniloae, titular al Catedrei de Dogmatică de la Institutul Teologic din București, a oferit în Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. I) o sinteză riguroasă a tradiției patristice, integrând elementele celor două școli într-un sistem coerent, centrat pe comuniune și personalism trinitar.
1. Monarhia Tatălui și refuzul Filioque
Stăniloae reafirmă cu claritate că Tatăl este singurul izvor ontologic al Treimii. Purcederea Sfântului Duh este un act etern și personal al Tatălui, care nu poate fi atribuit Fiului fără a se confunda planul ontologic cu cel economic. Părintele Stăniloae consideră că Filioque, deși apare în Occident din dorința de a sublinia unitatea Treimii, introduce o ambiguitate dogmatică: riscă să transforme Duhul într-un „produs” al Tatălui și Fiului, slăbindu-i astfel personalitatea și statutul de Persoană deplină.
2. Relația eternă a Duhului cu Fiul
Deși purcede doar din Tatăl, Duhul are o relație veșnică și intrinsecă cu Fiul:
• Duhul este „Duhul Fiului” (Gal. 4,6), nu pentru că ar avea în Fiul izvorul, ci pentru că în planul veșnic al comuniunii trinitare, Duhul este legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul.
• Stăniloae folosește conceptul de perihoreză (împenetrare reciprocă a Persoanelor) pentru a explica cum Duhul, purzând din Tatăl, este totodată „în Fiul” și „cu Fiul”, fără ca aceasta să însemne o dublă purcedere.
• În plan economic, Fiul trimite Duhul (Ioan 15,26; 16,7), dar această trimitere este o manifestare în timp a unei relații veșnice, nu o schimbare a izvorului ontologic.
3. Duhul ca „Legământ personal” al Treimii
Stăniloae dezvoltă o viziune profund personalistă: Treimea nu este o ierarhie sau un proces abstract, ci comuniune de iubire. Duhul este Cel care desăvârșește unitatea dintre Tatăl și Fiul, fiind totodată Cel care aduce această unitate în creație și în om. Astfel, relația Duh-Fiu este una de reciprocitate iubitoare, nu de dependență cauzală.
________________________________________
IV. Sinteză comparativă și concluzii teologice
Aspect Școala Alexandrină Școala Antiohiană Dumitru Stăniloae
Accent principal Unitatea de ființă, Duhul ca pecete a comuniunii Distincția persoanelor, economia revelației Perihoreză, personalism, monarhia Tatălui
Formulă cheie „Din Tatăl prin Fiul” (economic) „De la Tatăl purcede” (ontologic) „Din Tatăl, etern legat de Fiul în iubire”
Atitudine față de Filioque Implicit respins (nu există dublu izvor) Explicit respins (claritate biblică și sinodală) Respins dogmatic (confuzie ontologie/economie)
Relația Duh-Fiu Manifestare și transmitere în timp Misiune comună în istorie Comuniune veșnică, Duhul ca „legământ personal”
Toate trei perspectivele converg în afirmarea a trei adevăruri dogmatice fundamentale:
1. Tatăl este singurul izvor ontologic al Sfintei Treimi.
2. Sfântul Duh are o relație eternă cu Fiul, dar aceasta este de comuniune, iubire și perihoreză, nu de purcedere cauzală.
3. Diferența dintre ontologie și economie trebuie păstrată cu sfințenie pentru a nu compromite nici unitatea, nici distincția Persoanelor divine.
________________________________________

Vincențiu de Lerins

2026-05-25T20:29:31Z

Pagină nouă: Sfântul '''Vincențiu de Lerins''' (în latină: ''Vincentius Lirinensis'') a fost un călugăr, teolog și scriitor bisericesc din Galia meridională a secolului al V-lea...

Pagină nouă

Sfântul '''Vincențiu de Lerins''' (în latină: ''Vincentius Lirinensis'') a fost un [[călugăr]], [[teolog]] și scriitor bisericesc din Galia meridională a secolului al V-lea, mort în jurul anilor 445-450. Scrierea sa cea mai cunoscută este ''Commonitorium''-ul, redactat în jurul anului 434 sub pseudonimul ''Peregrinus''. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[24 mai]].

==Biografie==

Viața sa este cunoscută în principal din lucrarea ''De viris illustribus'' a lui [[Ghenadie de Marsilia]].

Vincențiu s-a născut printre leuci din nordul Galiei, în ''Civitas Leucorum'', astăzi episcopia de Toul. Era fiul lui Epiroc și fratele mai mare al lui [[Lup de Troyes]] (prăznuit la [[29 iulie]]), provenind dintr-o familie ilustră a Galiei. La început a îmbrățișat cariera armelor și a ocupat funcții importante în lume, dar a știut să se desprindă la timp de această deșartă frământare și s-a retras la [[mănăstirea]] Lérins, în Provence lângă Cannes, întemeiată cu puțin timp înainte de Sfântul Honorat de Arles (prăznuit la [[16 ianuarie]]). Acolo s-a dedicat, în liniștea [[Isihie|isihiei]], studiului stăruitor al [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] și al [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] și a devenit vestit atât prin știința și elocința sa, cât și prin [[Sfințenie|sfințenia]] vieții.

În urma alcătuirii unei colecții de extrase teologice din [[Fericitul Augustin]], în jurul anului 434, la puțin timp după [[Sinodul III Ecumenic|Sinodul ecumenic de la Efes]] (431), simțind apropierea morții, el a redactat ''Commonitorium''-ul sau „Îndrumarul (instrucțiunea scrisă) Pelerinului împotriva [[eretic]]ilor”, care reprezintă un adevărat discurs metodologic în [[Teologie]], în care formulează criteriile prin care se poate distinge dacă o doctrină este [[Erezie|eretică]] sau conformă credinței creștine. Această lucrare a devenit una dintre lecturile de referință ale Occidentului creștin.

Sfântul Vincențiu și-a încheiat viața în pace la mănăstire și a adormit în [[Hristos]] în jurul anului 445 și, probabil, nu mai târziu de anul 450.

==''Commonitorium''-ul==

Vincențiu de Lérins explică trei criterii pentru a distinge eroarea eretică de credința adevărată.

* Primul criteriu constă în unitatea credinței de-a lungul timpului și spațiului: „Trebuie să avem cea mai mare grijă să ținem drept adevărat ceea ce a fost crezut pretutindeni, întotdeauna și de către toți” — ''Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est''.

* Al doilea criteriu constă în verificarea coerenței progresului în credință: „Se cuvine, așadar, ca înțelegerea, cunoașterea și înțelepciunea fiecăruia dintre creștini și ale tuturor să crească și să înainteze mult, atât cea a fiecărei persoane, cât și cea a întregii Biserici, de-a lungul veacurilor și generațiilor, cu condiția să crească potrivit firii lor proprii, adică în același sens, după aceeași dogmă și aceeași gândire.”

* Al treilea criteriu constă în citirea Scripturilor în cadrul [[Sfânta Tradiție|Sfintei Tradiții]]: „Canonul dumnezeiesc trebuie interpretat potrivit tradițiilor Bisericii universale și regulilor dogmei catolice.”

Sfântul Vincențiu de Lérins definește astfel în mod admirabil Tradiția Bisericii, nu ca pe un ansamblu de formule încremenite, ci ca pe un trup viu care crește și se dezvoltă, rămânând totuși mereu identic cu sine însuși.

Această lucrare a cunoscut un succes considerabil în Occident și rămâne până astăzi unul dintre cele mai sigure îndrumare ale credinței ortodoxe.

==Surse==
* Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
* https://fr.wikipedia.org/wiki/Vincent_de_L%C3%A9rins
* https://nominis.cef.fr/contenus/saint/1212/Saint-Vincent-de-L%C3%A9rins.html

[[Categorie:Monahi]]
[[Categorie:Sfinți francezi]]

Format:24 mai

2026-05-25T14:28:37Z

@@ Linia 4: / Linia 4: @@
 Doctor în Medicină, profesor universitar și cercetător reputat (Premiul de Stat, în URSS), din 1944 a fost Arhiepiscop de  Tambov și Michurinsk, iar mai târziu Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Deși era cleric și episcop, sfântul Luca a continuat să practice medicina în calitate de chirurg și să publice cărți și articole despre specialitățile lui, anestezia locală și chirurgia.
-În noiembrie 1995 este proclamat [[Sfinți|Sfânt]] de Biserica Ortodoxă din Ucraina și proslăvit de [[Biserica Ortodoxă Rusă]] la 25 mai 1996. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[11 iunie]] (29 mai după vechiul calendar), data la care a adormit în Domnul.
+În noiembrie 1995 este proclamat [[Sfinți|Sfânt]] de Biserica Ortodoxă din Ucraina și proslăvit de [[Biserica Ortodoxă Rusă]] la 25 mai 1996. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[11 iunie]] ([[29 mai]] după vechiul calendar), data la care a adormit în Domnul.
 ==Viața==
@@ Linia 21: / Linia 21: @@
 ===Cariera===
-During his early career he published many scientific treatises and eventually became the head surgeon and professor of surgery at the hospital in Tashkent in March 1917. In October, Lenin took over the government and civil war erupted in Tashkent in January 1919. Lenin’s government disfavored any religious witness. Valentine was under constant threat, especially when treating party members but he refused to operate under any circumstances without the Icon of the [[Mother of God]]. His results were outstanding.
+În timpul primei părți a carierei sale, el a publicat numeroase tratate științifice și, în cele din urmă, a devenit chirurg-șef și profesor de chirurgie la spitalul din Tașkent, în martie 1917. În octombrie, Lenin a preluat puterea, iar în ianuarie 1919 a izbucnit războiul civil la Tașkent. Guvernul lui Lenin privea cu ostilitate orice mărturisire religioasă. Valentin se afla sub o amenințare permanentă, mai ales atunci când îi trata pe membrii partidului, însă el refuza, în orice împrejurare, să opereze fără icoana Maicii Domnului. Rezultatele sale erau remarcabile.
-<blockquote>“I ought to tell you that what God did to me as amazing and incomprehensible...My pursuing surgery completely satisfied the goal I always had to serve the poor and the suffering, to dispose all my strength for the comfort of their pains, and to help them in their needs.”</blockquote>
+<blockquote>„Trebuie să spun că ceea ce a făcut Dumnezeu cu mine a fost uimitor și de neînțeles… Faptul că am urmat chirurgia a împlinit pe deplin scopul pe care l-am avut întotdeauna: să-i slujesc pe cei săraci și suferinzi, să-mi pun toate puterile în slujba alinării durerilor lor și să-i ajut în nevoile lor.”</blockquote>
-These are some of the introductory comments from the memoirs of Saint Luke, that were kept by his secretary, E.P. Leikfeld. His words are not vainglorious, but a commentary on how God's plan was fulfilled through the life and example of Saint Luke. Living in the Ukraine during the oppressive period of communism, St. Luke stood out among his fellow physicians both as a surgeon and as a Christian. Even the communists coveted his talents for healing the body.
+Acestea sunt câteva dintre observațiile introductive din memoriile Sfântului Luca, păstrate de secretara sa, E. P. Leikfeld. Cuvintele sale nu sunt o laudă de sine, ci o mărturie despre felul în care planul lui Dumnezeu s-a împlinit prin viața și exemplul Sfântului Luca. Trăind în Ucraina în perioada apăsătoare a comunismului, Sfântul Luca s-a remarcat printre colegii săi medici atât ca chirurg, cât și ca creștin. Chiar și comuniștii râvneau la talentul său de a vindeca trupul.
 ===Hirotonirea și persecuția===

@@ Linia 4: / Linia 4: @@
 Cuv. Părintele nostru [[Alexandru al Alexandriei|Alexandru]], [[patriarh]] al [[Alexandria|Alexandriei]]<br>
 Sf. Mc. un bărbat și soția sa<br>
-Sf. Nou Mucenic Nan, sau Ioan din Tesalonic
+Sf. Nou Mucenic Nan, sau Ioan din Tesalonic<br>

@@ Linia 5: / Linia 5: @@
 Sf. [[Mucenic|Muceniță]] Poplia<br>
 Sf. Cuvios Petru<br>
-Sf. Drept [[Avraam]] și nepotul său [[Lot]]
+Sf. Drept [[Avraam]] și nepotul său [[Lot]]<br>

@@ Linia 2: / Linia 2: @@
 [[Image:Saint germain.jpg|thumb|Sfântul Gherman din Paris, 496-576]]
-''''Sfânta Liturghie a Sfântului Gherman din Paris''''' sau '''La divine liturgie selon Saint Germain de Paris''' este principala [[liturghie]] a [[Biserica Catolică Ortodoxă a Franţei|Bisericii Catolice Ortodoxe a Franţei]] şi a [[Biserica Ortodoxă a Galilor|Bisericii Ortodoxe a Galilor]].
+'''Liturghia Sfântului Gherman al Parisului'''  este principala [[liturghie]] a ritului galican, folosită în principal în structura eclezială necanonică numită [[Biserica Catolică Ortodoxă a Franței|Bisericii Catolice Ortodoxe a Franței]].
 ==Istoricul restaurării acestei liturghii==
-Înainte de restaurarea acestei liturghii în Biserica franceză, liturghia galicană a fost reconstituită de Pr. Pierre Lebrun al Oratoriului (1661-1729), Pr. Vladimir Guettée (1816-1892) şi de către abatele Louis Marie Olivier Duchesne (1843-1922). După constituirea Bisericii Ortodoxe a Franţei în 1936, [[preot]]ul [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis|Evgraf Kovalevsky]], ulterior [[Episcop]]ul [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis|Jean de Saint-Denis]] a demarat restaurarea ritului galican pentru uzul Bisericii franceze. Principalele documente pe care le-a folosit şi care nu fuseseră disponibile predecesorilor săi sunt două scrisori atribuite Sfântului Gherman din Paris (496-576) care descriau liturghia din Parisul secolului al VI-lea. Kovalevsky a căutat în scrierile numeroşilor [[sfânt|sfinţi]] gali din aceeaşi perioadă informaţii despre practicile liturgice ale galilor, precum și ''Missale'' (liturghiere), ''[[w:Sacramentary|Sacramentarii]]'', lecționare și antifoane existente. Liturghia restaurată a cunoscut mai multe variante (1956, 1968, 1973, 1975 şi 1998). Unii ortodocşi din afara Bisericii Franţei au răspândit zvonul potrivit căruia această liturghie ar fi fost pur şi simplu rodul imaginaţiei lui Kovalevsky. Ca răspuns la aceste zvonuri, [[Arhiepiscop]]ul [[Ioan Maximovici]] a înfiinţat o comisie liturgică specială care a studiat Liturghia Sfântului Gherman din Paris cuvânt cu cuvânt, comparând-o cu izvoarele acesteia. Raportul comisiei din 1961 a declarat liturghia ca fiind autentică. A fost aprobată pentru slujire de [[Biserica Ortodoxă Rusă]], de [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]], de [[Biserica Ortodoxă Română]] şi de [[Biserica Ortodoxă Sârbă]].
+Înainte de restaurarea acestei liturghii zisă a Sf. [[Gherman al Parisului]], liturghia galicană a fost reconstituită de Pr. Pierre Lebrun al Oratoriului (1661-1729), Pr. Vladimir Guettée (1816-1892) şi de către abatele Louis Marie Olivier Duchesne (1843-1922). După constituirea Biserica Catolică Ortodoxă a Franței în 1936, [[preot]]ul [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis|Evgraf Kovalevsky]], ulterior [[Episcop]]ul [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis|Jean de Saint-Denis]] a demarat restaurarea ritului galican. Principalele documente pe care le-a folosit şi care nu fuseseră disponibile predecesorilor săi sunt două scrisori atribuite Sfântului Gherman din Paris (496-576) care descriau liturghia din Parisul secolului al VI-lea. Kovalevsky a căutat în scrierile numeroşilor [[sfinți]] gali din aceeaşi perioadă informaţii despre practicile liturgice ale galilor, precum și ''Missale'' (liturghiere), ''[[w:Sacramentary|Sacramentarii]]'', lecționare și antifoane existente. Liturghia restaurată a cunoscut mai multe variante (1956, 1968, 1973, 1975 şi 1998). Unii ortodocşi din afara Bisericii Franţei au răspândit zvonul potrivit căruia această liturghie ar fi fost pur şi simplu rodul imaginaţiei lui Kovalevsky. Ca răspuns la aceste zvonuri, [[Arhiepiscop]]ul [[Ioan Maximovici]] a înfiinţat o comisie liturgică specială care a studiat Liturghia Sfântului Gherman din Paris cuvânt cu cuvânt, comparând-o cu izvoarele acesteia. Raportul comisiei din 1961 a declarat liturghia ca fiind autentică. Totuși, această liturghie nu este primită în Bisericile ortodoxe canonice.
 [[Image:Arch jean st irenee.jpg|thumb|Sfântul [[Ioan Maximovici|Ioan de Shanghai]] slujind liturghia galicană restaurată în Paris]]
-==Slujirea acestei liturghii în zilele noastre==
+==Critici==
-În afara [[parohie|parohiilor]] din Biserica Franţei, Biserica Galilor şi Biserica Franceză dar care în prezent fac parte din Biserica României şi din [[Biserica din Alexandria (coptă)]] şi de unele care sunt în comuniune cu Biserica Sârbă.
+===Restaurare autentică sau reconstrucție modernă?===
 {{Ortodoxiaderitapusean}}
 ==Structura obişnuită a acestei liturghii==
-În continuare este prezentată structura liturghiei galicane aşa cum a fost ea restabilită în secolul XX de către Biserica Ortodoxă a Franţei. Spre deosebire de ritul roman şi cel milanez, cel galican nu are o anafora fixă, folosind în schimb diferite texte înainte şi după cuvintele instituirii ("Acesta este Trupul Meu..." și urm.).
+În continuare este prezentată structura liturghiei galicane aşa cum a fost ea restabilită în secolul XX de către Biserica Catolică Ortodoxă a Franței. Spre deosebire de ritul roman şi cel milanez, cel galican nu are o anafora fixă, folosind în schimb diferite texte înainte şi după cuvintele instituirii ("Acesta este Trupul Meu..." și urm.).
 *Pregătirea Darurilor
@@ Linia 61: / Linia 108: @@
 ==Legături externe==
-*[http://orthodoxie.free.fr/the_divine_liturgy_of_saint_germanus.htm The Divine Liturgy of St Germanus]
+*[https://www.holy-trinity.org/modern/western-rite/ware.html Bishop Kallistos (Ware) of Diokleia, Some Thoughts on the "Western Rite" In Orthodoxy]

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 [[Sfinți|Sfântul]] [[Mucenic]] Eutihie cel din Melitina<br>
-[[Cuvios]]ul Nichita [[Mărturisitor]]ul, [[episcop]]ul Calcedonului <br>
+[[Cuvios]]ul Nichita [[Mărturisitor]]ul, [[episcop]]ul Calcedonului, care a mărturisit în timpul [[iconoclasm]]ului (726-775), împreună cu Nichita și Ignatie<br>
 Sf. Mc. Eliconida<br>
 Sf. Mc. Crescent, Pavel și Dioscorid<br>
 Sf. Andrei cel [[nebun pentru Hristos]]<br>
-Sf. Noul Mucenic Dimitrie, care s-a nevoit la anii 1794
+Sf. Noul Mucenic Zaharia din Prusa<br>

@@ Linia 6: / Linia 6: @@
 Sfântul nostru Părinte Gherman s-a născut la începutul secolului al VI-lea, la Autun. După încheierea studiilor, s-a retras la unul dintre rudele sale și a dus împreună cu acesta, timp de cincisprezece ani, o viață plăcută lui [[Dumnezeu]], în nevoință [[Asceză|ascetică]], [[rugăciune]] și cântări sfinte. Buna mireasmă a [[Virtuți|virtuților]] sale răspândindu-se în regiune, episcopul de Autun l-a hirotonit [[preot]] (530), iar succesorul acestuia l-a pus în fruntea vestitei mănăstiri Saint-Symphorien. Asprimea vieții sale îl aducea uneori în conflict cu episcopul, astfel încât, odată, a fost chiar aruncat în închisoare. Ușa celulei s-a deschis singură, însă sfântul nu a acceptat să iasă decât după ce a primit poruncă.
-În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de regele Childebert și desemnat pentru a fi hirotonit episcop al cetății. În această nouă slujire, smeritul Gherman nu a schimbat nimic din austeritatea vieții și nici din îmbrăcămintea sa. Până la sfârșitul zilelor sale a rămas monah și ascet, adăugând râvnei sale pentru desăvârșirea evanghelică grija pentru mântuirea poporului său, pe care îl îndemna neîncetat.
+În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de regele Childebert și desemnat pentru a fi hirotonit episcop al cetății. În această nouă slujire, smeritul Gherman nu a schimbat nimic din austeritatea vieții și nici din îmbrăcămintea sa. Până la sfârșitul zilelor sale a rămas [[monah]] și ascet, adăugând râvnei sale pentru desăvârșirea evanghelică grija pentru mântuirea poporului său, pe care îl îndemna neîncetat.
-Predica sa era întărită în chip minunat de darul facerii de minuni, pe care Dumnezeu i-l dăruise din belșug. Vindeca mulțime de neputincioși și bolnavi prin rugăciune și îi izbăvea pe cei demonizați, pe care îi ținea mai multe zile lângă el pentru a se ruga pentru ei. Faima sa de făcător de minuni s-a răspândit departe, astfel încât oamenii foloseau orice obiect pe care îl binecuvântase sau doar îl atinsese, pentru a-l trimite celor încercați, iar prin harul lui Dumnezeu aceștia se izbăveau de suferințele lor.
+Predica sa era întărită în chip minunat de darul facerii de [[minuni]], pe care Dumnezeu i-l dăruise din belșug. Vindeca mulțime de neputincioși și bolnavi prin rugăciune și îi izbăvea pe cei demonizați, pe care îi ținea mai multe zile lângă el pentru a se ruga pentru ei. Faima sa de făcător de minuni s-a răspândit departe, astfel încât oamenii foloseau orice obiect pe care îl binecuvântase sau doar îl atinsese, pentru a-l trimite celor încercați, iar prin harul lui Dumnezeu aceștia se izbăveau de suferințele lor.
-Neobosit în milostenie, Gherman dedica acesteia cea mai mare parte a resurselor Bisericii sale, iar atunci când acestea nu erau suficiente, apela la regele Childebert, care îl admira foarte mult după ce fusese vindecat de sfânt de o boală gravă. Mila sfântului Gherman se întindea asupra tuturor, buni și răi; și, când putea, obținea eliberarea tuturor prizonierilor și răscumpăra sclavi de toate neamurile. În persoana lui, creștinii din Paris credeau că îl văd din nou viu pe Sfântul Dionisie, ocrotitorul lor [9 octombrie].
+Neobosit în milostenie, Gherman dedica acesteia cea mai mare parte a resurselor Bisericii sale, iar atunci când acestea nu erau suficiente, apela la regele Childebert, care îl admira foarte mult după ce fusese vindecat de sfânt de o boală gravă. Mila sfântului Gherman se întindea asupra tuturor, buni și răi; și, când putea, obținea eliberarea tuturor prizonierilor și răscumpăra sclavi de toate neamurile. În persoana lui, creștinii din Paris credeau că îl văd din nou viu pe Sfântul Dionisie, primul episcop al Parisului (prăznuit la [[9 octombrie]]).
-El a încurajat cultul sfinților locali și purta o grijă deosebită frumuseții și demnității slujbelor liturgice: se consideră că multe dintre particularitățile Liturghiei galicane de atunci s-au datorat probabil influenței sale. Cu sprijinul regelui, a întemeiat o mănăstire închinată Sfintei Cruci și Sfântului Vincențiu, cunoscută mai târziu sub numele de Saint-Germain-des-Prés. A adus acolo monahi de la Saint-Symphorien, pentru a respecta regula lor, provenită din mănăstirea Lérins.
+El a încurajat cultul [[sfinți]]lor locali și purta o grijă deosebită frumuseții și demnității slujbelor liturgice: se consideră că multe dintre particularitățile Liturghiei galicane de atunci s-au datorat probabil influenței sale. Cu sprijinul regelui, a întemeiat o mănăstire închinată Sfintei Cruci și Sfântului [[Vincențiu de Lerins|Vincențiu]] (prăznuit la [[24 mai]]), cunoscută mai târziu sub numele de Saint-Germain-des-Prés. A adus acolo monahi de la Saint-Symphorien, pentru a respecta regula lor, provenită din mănăstirea Lérins.
 Bun cunoscător al tradiției bisericești, Sfântul Gherman veghea cu multă grijă la pacea și unitatea Bisericii Galiei. A avut un rol de seamă la Sinodul de la Tours (566) și a convocat două sinoade la Paris (557 și 573).
-După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit al lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop aceeași cinstire ca și fratele său, datorită influenței soției sale, Sfânta Radegonda [13 august]. Când regina a hotărât să ia vălul monahal în mănăstirea Sfintei Cruci pe care o întemeiase la Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu se împotrivească chemării ei și a întreținut apoi cu ea o legătură constantă de povățuire duhovnicească.
+După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit al lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop aceeași cinstire ca și fratele său, datorită influenței soției sale, Sfânta Radegonda (prăznuită la [[13 august]]). Când regina a hotărât să ia vălul monahal în mănăstirea Sfintei Cruci pe care o întemeiase la Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu se împotrivească chemării ei și a întreținut apoi cu ea o legătură constantă de povățuire duhovnicească.
-La sfârșitul scurtei domnii a lui Clotaire (561), regatul a fost din nou împărțit între cei patru nepoți ai săi: Caribert, Gontran, Sigebert și Chilperic. Caribert, regele Parisului, era un om nelegiuit și desfrânat; jefuia bisericile și se căsătorise cu două surori. El a disprețuit excomunicarea rostită de sfânt, dar curând după aceea Dumnezeu l-a lovit cu moartea, împreună cu una dintre soțiile sale.
+La sfârșitul scurtei domnii a lui Clotaire (561), regatul a fost din nou împărțit între cei patru nepoți ai săi: Caribert, Gontran, Sigebert și Chilperic. Caribert, regele Parisului, era un om nelegiuit și desfrânat; jefuia bisericile și se căsătorise cu două surori. El a disprețuit [[Excomunicare|excomunicarea]] rostită de sfânt, dar curând după aceea Dumnezeu l-a lovit cu [[moartea]], împreună cu una dintre soțiile sale.
 Sfântul Gherman s-a străduit, însă fără izbândă, să le împace pe Brunhilda, soția lui Sigebert, și pe Fredegonda, soția lui Chilperic. După uciderea surorii Brunhildei, la instigarea Fredegondei (575), Sigebert a pornit război împotriva lui Chilperic. Trecând prin Paris, l-a întâlnit pe sfântul episcop, care a încercat să-l facă să renunțe la dorința de răzbunare și i-a spus: „Dacă sapi groapă fratelui tău, vei cădea tu însuți în ea.” Sigebert nu a ținut seama de acest sfat și a murit asasinat.
-După ce a fost vreme îndelungată făuritor de pace și păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 și a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris. În timpul marelui incendiu care a pustiit Parisul în 585, el s-a arătat pentru a-i elibera pe prizonieri, care au alergat îndată să se refugieze la mormântul său. Mai târziu, a rămas unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai poporului, atât la Paris și în Galia, cât și în întreaga Biserică latină.
+După ce a fost vreme îndelungată făuritor de pace și păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 și a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris.
 {{start box}}
@@ Linia 38: / Linia 42: @@
 ==A se vedea și==
 * [[Liturghia Sfântului Gherman al Parisului]]
 [[en:Germanus of Paris]]

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
-[[Sfinți|Sfântul]] [[Mucenic]] Eladie<br>
+[[Sfinți|Sfântul]] Mucenic Eladie<br>
 Sf. [[Mucenic]] Terapont, [[Episcop]]ul Sardiei<br>
 Sf. Mc. [[Iuliu Veteranul din Durostor]]<br>
 Sf. Mc. Evseviot, care prin foc s-a săvârșit<br>
 Sf. Mc. Alipie, care s-a săvârșit zdrobindu-i-se capul de piatră<br>
-Sf. [[Ioan Rusul]], [[mărturisitor]]ul și [[făcător de minuni|făcătorul de minuni]]
+Sf. mucenici Pavel și sora lui Iuliana<br>
-Sf. [[Augustin de Canterbury]]
+Sf. [[Ioan Rusul]], [[mărturisitor]]ul și [[făcător de minuni|făcătorul de minuni]]<br>

@@ Linia 6: / Linia 6: @@
 Sf. Claudiu<br>
 Sf. Ier. [[Nicolae al Japoniei|Nicolae]], luminătorul Japoniei<br>
-Sf. [[Ansgar]], [[Apostoli|Apostolul]] Nordului și Luminătorul Danemarcei
+Sf. [[Ansgar]], [[Apostoli|Apostolul]] Nordului și Luminătorul Danemarcei<br>

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 27 mai 2026 21:57
Linia 5:		Linia 5:
	Sf. Mc. Alipie, care s-a săvârșit zdrobindu-i-se capul de piatră<br>		Sf. Mc. Alipie, care s-a săvârșit zdrobindu-i-se capul de piatră<br>
	Sf. [[Ioan Rusul]], [[mărturisitor]]ul și [[făcător de minuni\|făcătorul de minuni]]		Sf. [[Ioan Rusul]], [[mărturisitor]]ul și [[făcător de minuni\|făcătorul de minuni]]
		+	Sf. [[Augustin de Canterbury]]

@@ Linia 38: / Linia 38: @@
 .	Sfântul Duh are o relație eternă cu Fiul, dar aceasta este de comuniune, iubire și perihoreză, nu de purcedere cauzală.
 .	Diferența dintre ontologie și economie trebuie păstrată cu sfințenie pentru a nu compromite nici unitatea, nici distincția Persoanelor divine.
 ________________________________________

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 25 mai 2026 14:28
Linia 1:		Linia 1:
	[[Cuvios]]ul [[Simeon Noul Stâlpnic\|Simeon din Muntele cel minunat]]<br>		[[Cuvios]]ul [[Simeon Noul Stâlpnic\|Simeon din Muntele cel minunat]]<br>
−	[[Praznic\|Pomenirea]] [[sfinți]]lor [[mucenic]]i Meletie Stratilatul și a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic magul, și a celor 12 comiți și tribuni, și a celor 3 femei: Marchiana, Paladia și Sosona și a celor 2 prunci: Chiriac și Hristina, și a tuturor celor 11.208 care împreună cu dânșii au mărturisit	+	[[Praznic\|Pomenirea]] [[sfinți]]lor [[mucenic]]i Meletie Stratilatul și a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic magul, și a celor 12 comiți și tribuni, și a celor 3 femei: Marchiana, Paladia și Sosona și a celor 2 prunci: Chiriac și Hristina, și a tuturor celor 11.208 care împreună cu dânșii au mărturisit<br>
		+	Cuv. [[Vincențiu de Lerins]]