Nifon Niculescu
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| |
| Afiliere canonică (jurisdicție) |
Biserica Ortodoxă Română |
| Funcția episcopală | |
| Reședință | Galați |
| Titlul | Episcop |
| Formulă de adresare | Preasfinția Voastră |
| Perioada | 1909-1922 |
| Predecesor | - |
| Succesor | - |
| Cariera ecleziastică | |
| Hirotonire preot | 1883 |
| Hirotonire episcopală | 25 martie 1895, la București |
| Episcopi consecratori | IPS Ghenadie Petrescu PS Silvestru Bălănescu al Hușilor PS Partenie al Dunării de Jos |
| Titluri precedente (scaune episcopale) |
Arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura „Ploieșteanul” (1895-1909) |
| Alte funcții | |
| Date personale | |
| Data nașterii | 1 iulie 1858 |
| Locul nașterii |  București
|
| Data morții | 27 februarie 1923 |
| Locul morții | București |
Nifon Niculescu (pe numele de mirean Nicolae Niculescu; n. 1 iulie 1858, București – d. 27 februarie 1923, București) a fost un ierarh român, episcop al Dunării de Jos între anii 1909-1922.[1][2]
Viața
S-a născut în București, la 1 iulie 1860, fiind botezat cu numele Nicolae. Din inscripția păstrată pe crucea mormântului său, rezultă că părinții lui se numeau Nicolae și Maria, iar bunicii din partea tatălui ori a mamei, trecuți și ei pe monument, au purtat prenumele Vișan și Dumitra.[2]
După studiile primare de la Școala „Silvestru”, care funcționa pe lângă cunoscuta biserică bucureșteană cu hramul Sf. Silvestru, a urmat cursurile Seminarului Central între 1872-1880. S-a căsătorit în anul 1881 și, după mai multă vreme în care fusese cântăreț de strană și canonarh la Biserica Krețulescu din centrul Capitalei, a fost hirotonit diacon. După doi ani a fost hirotonit preot la „Biserica Albă” (frumosul lăcaș de pe Calea Victoriei, cu hramul Sf.Nicolae). Dar, la numai o zi sau două de la bucuria primirii harului preoției, soția sa, preoteasa Teodora, fiica preotului protoiereu Vasile Popp de la Biserica „Sfânta Vineri” - Herasca, s-a stins din viață, deși era foarte tânără. Spre mângâierea distinselor familii preoțești îndoliate, slujba de înmormântare a fost săvârșită de episcopul Inochentie Ploieșteanul, la Biserica Albă.[2]
Până în anul 1895, a primit, pe rând, ascultările de protoiereu, revizor eclesiastic și însemnata funcție de director al Cancelariei Mitropolitane a Ungro-Vlahiei. În 1895 s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, primind numele monahal Nifon. Cu o bogată experiență didactică și administrativ-bisericească, foarte talentat psalt, caligraf și liturghisitor, a fost remarcat de Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu, care l-a propus pentru treapta arhieriei.[1] A fost ales arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura Nifon Ploieșteanul, la 3 martie 1895 și hirotonit în ziua prăznuirii Bunei Vestiri (25 martie), în Catedrala Mitropoliei, de către IPS Ghenadie Petrescu, PS Silvestru Bălănescu al Hușilor și PS Partenie Clinceni al Dunării de Jos.[2]
La 22 martie 1909 a fost ales episcop al Dunării de Jos, unde a păstorit până la 1 ianuarie 1922. Eparhia Dunării de Jos, cu reședința la Galați, avea în acea perioadă o jurisdicție foarte întinsă din punct de vedere geografic, incluzând județele Covurlui, Brăila, Tulcea și Constanța, precum și județele Caliacra și Durostor din Cadrilater (după anul 1913).[2] În decursul celor 13 ani în care a fost în fruntea aceastei eparhii, a manifestat o grijă pastorală susținută, mai ales în regiunea multiconfesională a Dobrogei, unde a cercetat frecvent parohiile și mănăstirile, hirotonind noi slujitori ai bisericii. A preluat construirea catedralei episcopale din Galați, aflată în stadiu de șantier, de la înaintașul său, IPS Pimen Georgescu, care fusese ales mitropolit al Moldovei, încununând această lucrare de căpătâi cu evenimentul târnosirii săvârșite la 6 august 1917, chiar la apogeul bătăliei de la Mărășești (tunurile care trăgeau acolo se auzeau și în Galați).[2]
În perioada păstoririi sale, au fost refăcute așezămintele monahale de la Celic-Dere și Cocoș (în Dobrogea), precum și mai multe biserici din satele întregii eparhii, la unele dintre ele contribuind chiar cu fonduri proprii.[2]
Renumit liturghisitor și bun cunoscător al muzicii psaltice, a publicat o Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci (București, 1902). De asemenea, a publicat lucrări despre morala creștină și a susținut numeroase conferințe și cuvântări, multe dintre acestea fiind apoi tipărite.[1]
Lucrări publicate - selecție
- Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci, București, 1902
- Viețile Sfinților (12 volume)
- Mântuirea păcătoșilor
- Mângâietorul celor întristați
- Catehismul ortodox
Note
Bibliografie
- Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6
