Chiriac din Palestina: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: miniatura|dreapta|Cuviosul Chiriac sinastrul din Palestina Cuviosul Părintele nostru '''Chiriac''' a fost un călugăr cu viață sf...)
 
(Nicio diferență)

Versiunea curentă din 27 septembrie 2024 15:37

Cuviosul Chiriac sinastrul din Palestina

Cuviosul Părintele nostru Chiriac a fost un călugăr cu viață sfântă din Palestina în secolele V-VI. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 29 septembrie.

Viața

Sfântul Chiriac (gr. Κυριακός - Kyriakos) s-a născut în anul 448, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Tânăr, în Corint. Era fiul unui preot al bisericii din Corint, numit Ioan, și al unei femei evlavioase, Eudoxia sau Evdochia. La vârsta de optsprezece ani, a fost hirotesit citeț de către Petru, episcopul orașului, care era și unchiul său patern. Având inima aprinsă de o dorință arzătoare pentru Dumnezeu, tânărul a fugit în taină la Ierusalim. Ajuns în Cetatea Sfântă, a auzit despre faptele minunate ale Sfântului Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie) și a cerut să fie primit printre ucenicii săi. Sfântul Eftimie l-a îmbrăcat în sfântul veșmânt îngeresc, dar nu i-a permis să rămână în lavra sa, de teamă să nu-i smintească pe ceilalți părinți din cauza tinereții sale. Cum Sfântul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie), căruia îi încredința de obicei formarea celor mai tineri ucenici, plecase în locul celor Drepți (+467), l-a trimis pe Chiriac la mănăstirea Sfântului Gherasim (prăznuit la 4 martie), lângă Iordan. Tânărul călugăr și-a îndeplinit cu râvnă ascultarea de bucătar și toate celelalte ascultări care i-au fost încredințate. Respectând cu strictețe regulile vieții comunitare, el ducea însă și o viață de asceză ca un pustnic, hrănindu-se doar cu pâine și apă, o dată la două zile, după ceasul al nouălea (aproximativ ora 15), dedicându-se totodată cu un zel crescând rugăciunii nocturne. Admirând progresul său rapid, Sfântul Gherasim l-a îndrăgit și a acceptat să-l ia cu el în deșertul Ruba, în fiecare an, de la sfârșitul Epifaniei până în Duminica Floriilor. De acolo, Gherasim a avut descoperirea trecerii sufletului Sfântului Eftimie la cer și a plecat împreună cu Chiriac pentru a-i îngropa trupul (473).

În al nouălea an al șederii lui Chiriac în mănăstire, Sfântul Gherasim s-a mutat în pace la Domnul (475). Ajuns la vârsta de douăzeci și șapte de ani, Chiriac a fost primit în lavra Sfântului Eftimie. A rămas acolo timp de zece ani în singurătate, favorizând transformarea lavrei într-o mănăstire de obște. Tot acolo a fost hirotonit diacon. Dar, deoarece dragostea se răcise între monahi, au izbucnit certuri continue între mănăstirea sa și cea a Sfântului Teoctist, situată puțin mai jos. Ca să evite să fie martor la orice scandal sau tulburare, Chiriac a plecat și s-a stabilit în lavra Sfântului Hariton (prăznuit la 28 septembrie) la Suka. A rămas acolo treizeci și nouă de ani, slujindu-i pe frați cu blândețe și smerenie în multe ascultări, cum ar fi cele de brutar, infirmier, arhondar și econom. Ajuns la vârsta de patruzeci de ani, a fost hirotonit preot și i s-a încredințat funcția de schevofilax (păstrător al odoarelor) și canonarh. În toți acești ani, fericitul nu s-a mâniat nici măcar o dată și soarele nu l-a văzut niciodată luându-și masa.

Ajuns la vârsta de șaptezeci și șapte de ani, s-a retras cu un singur ucenic în deșertul Natufas, îndurând toate felurile de suferințe din dragoste pentru Hristos și hrănindu-se doar cu bulbi sălbatici pe care Dumnezeu, la rugăciunea sa, îi lipsea miraculos de amărăciune. În al cincilea an al șederii sale în acest deșert, omul lui Dumnezeu a vindecat fiul unui țăran. Zvonul acestei minuni s-a răspândit curând, iar, fugind de faima sa, Chiriac a decis să părăsească locul și să se mute în deșertul Ruba, unde a rămas cinci ani (530-535). Urmărit din nou de renumele său de făcător de minuni, s-a retras în adâncul deșertului Sussakim, unde nimeni nu îndrăznise vreodată să se așeze. În sfârșit singur cu Dumnezeu, a rămas în contemplația tainelor dumnezeiești timp de șapte ani, până când, o epidemie de ciumă izbucnind, monahii lavrei din Suka au venit la Chiriac, rugându-l să se întoarcă să trăiască alături de ei, pentru a-i proteja prin rugăciunile sale.

În timpul celui de-al doilea sejur la lavra Suka (542-547), sfântul s-a stabilit în peștera Sfântului Hariton și a luptat cu ascuțitul sabiei cuvântului și cunoașterii sale duhovnicești împotriva ereziei origeniștilor, care înșelau atunci mulți monahi din Palestina. Odată restabilită pacea, Sfântul Chiriac, care ajunsese la vârsta de nouăzeci și nouă de ani, sătul de tulburările prilejuite de apropierea oamenilor, s-a întors în retragerea sa din Sussakim. A mai trăit acolo încă opt ani, în compania unui leu îmblânzit care îi păzea mica grădină de hoți și de animale sălbatice. Locul fiind complet arid, își uda puținele legume cu apa care se aduna iarna în crăpăturile stâncilor. Cu doi ani înainte de plecarea sa către locul sfinților, monahii lavrei Suka au reușit să-l convingă să își încheie viața pământească în peștera Sfântului Hariton. În ciuda vârstei sale foarte înaintate, Sfântul Chiriac și-a continuat luptele ascetice și a continuat să primească vizitatorii, oferindu-le învățăturile sale. Când s-a îmbolnăvit, i-a chemat pe părinții lavrei pentru a le da ultimul sărut al păcii, apoi s-a odihnit în pace, însoțit de îngeri și de sfinți, la 29 septembrie 557, la vârsta de o sută nouă ani.

Surse