Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.304 modificări
Modificări
Pagină nouă: miniatura|dreapta|Harta Egiptului monastic Cuviosul '''Visarion''' (gr. Βισαρίων) a fost unul din Părinții pustiei care a...
[[Fișier:Carte-egypte-monastique.jpg|miniatura|dreapta|Harta Egiptului monastic]]
[[Cuvios]]ul '''Visarion''' (gr. Βισαρίων) a fost unul din [[Părinții pustiei]] care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în pustia [[Schetia]] din Egipt. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[20 februarie]].
==Viața==
[[Avva]] Visarion a fost unul din bătrânii primei generații a Schitului (Schetia)<ref>Într-o apoftegmă care nu este cuprinsă în colecția principală în limba română, îl vedem pe avva Visarion împreună cu avva [[Pamvo]], cu avva Isaia, cu avva Paisie și cu avva [[Atre de la Nitria|Atre]] răspunzând preotului de la [[Nitria]] cum trebuie să petreacă frații: „Întru mare nevoință și păzind conștiința către aproapele”. (SC 387, p. 228; Jean-Claude Guy, ''Recherches sur la tradition grecques des Apophthegmata Patrum'', Bruxelles, 1962.</ref>. Trăia ca un [[pustnic]] rătăcitor, fără să aibă o locuință permanentă, dar împlinind în același timp [[Iubirea|porunca iubirii]]. Mare iubitor de nevoințe trupești și duhovnicești, și prieten al marilor [[Sfinți]] ai pustiei, a primit de la [[Dumnezeu]] un mare dar al facerii de [[minuni]]. Printre minunile care sunt puse pe seama lui este și aceea că, neavând mijloc să treacă Nilul, a făcut [[semnul crucii]] și a mers pe deasupra apelor râului ca pe uscat, spre marea uimire a ucenicului său.
Apoftegma 12 este una dintre cele mai frumoase scurte biografii din tot cuprinsul [[Patericul egiptean|Patericului egiptean]].
Cuvântul pe care l-a dat pe patul de [[moarte]] (Visarion 11 - „trebuie să fie [[călugăr]]ul ca Heruvimii și Serafimii, tot ochi”) este este una dintre cele mai înalte și mai frumoase definiții a [[monahism]]ului din câte s-au rostit vreodată.
==Apoftegme==
:''Patericul egiptean'' - Pentru avva Visarion
1. Zicea avva Dula, [[ucenic]]ul lui avva Visarion: “Călătorind noi odată pe țărmurile marii, am însetat”. Și am zis lui avva Visarion: “Avvo, foarte îmi este sete”. Și făcând rugăciune bătrânul, mi-a zis: “Bea din mare”. Și s-a îndulcit apa și am băut, dar eu am luat și în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Și văzând bătrânul, mi-a zis: “Pentru ce ai luat în vas?” I-am zis lui: “Iartă-mă, ca nu cumva mai încolo să însetez”. Și a zis bătrânul: “Dumnezeu aici și pretutindenea Dumnezeu”.
2. Altădată având trebuință a făcut [[rugăciune]] și a trecut râul Hrisoroa<ref>''Hrisoroa'' (gr. Χρυσορόαν) este un este un epitet care desemnează metaforic Nilul ca „râul care are curgerea ca de aur”. - cf. P. M. Chaîne, S.J., „Le texte original des Apophthegmes des Pères”, p. 567, în ''Mélanges de l'Université Saint-Joseph'', Année 1912, 5-2, pp. 541-569.</ref> pedestru și a mers de cea parte. Iar eu minunându-mă, am pus [[metanie]] lui, zicând: “Cum îți simțeai picioarele, când umblai pe apă?” Și a zis bătrânul: “Până la glezne simțeam apa, iar cealaltă era tare”.
3. Altădată iarăși mergând noi la un bătrân, a venit soarele să apună. Și rugându-se bătrânul, a zis: “Mă rog ție, Doamne, să stea soarele, până ce voi ajunge la robul tău!” Și s-a făcut așa.
4. Altădată, iarăși am venit la [[Chilie|chilia]] lui și l-am aflat pe el stând la rugăciune și mâinile lui erau întinse spre cer. Și a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcând. Și după aceea m-a chemat pe mine și mi-a zis: “Vino după mine!” Și ieșind ne-am dus în pustie. Și însetând, am zis: “Avvo, îmi este sete”. Și luând bătrânul cojocul meu, s-a depărtat ca o zvârlitura de piatra și făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apa. Și umblând, am venit deasupra unei peșteri. Și intrând înăuntru, am aflat un frate șezând și lucrând funie de coșnițe și necăutând în sus la noi, nici închinându-se, nici vrând să ia cuvânt cu noi. Și mi-a zis bătrânul: “Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrânul să vorbească cu noi”. Și ne-am dus la [[Licopolis|Lico]], până ce am ajuns la avva [[Ioan din Licopolis|Ioan]] și închinându-ne lui, am făcut rugăciune. Apoi au șezut ei să vorbească pentru vedenia care a văzut-o el. Și a zis avva Visarion: “A ieșit poruncă să se surpe capiștile idolilor”<ref>Lavsaicon 35, Avva [[Ioan din Licopolis]]. Hotărârea aceasta s-a dat în anul 391 de către [[Teodosie cel Mare (împărat)|împăratul Teodosie cel Mare]].</ref>. Și s-a făcut să și s-au surpat. Iar când ne-am întors noi, am venit iarăși la peștera aceea, unde am văzut pe fratele acela. Și mi-a zis bătrânul: “Să intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi!” Și cum am intrat, l-am aflat pe el săvârșit. Și mi-a zis mie bătrânul: “Vino, frate, să strângem trupul, lui! Că pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici”. Și strângându-l noi, ca să-l îngropăm, am aflat că a fost femeie cu firea. Și s-a minunat bătrânul și a zis: “Iată cum și femeile biruiesc pe [[Satan|Satana]], iar noi prin cetăți petrecem cu neorânduială”. Și proslăvind pe Dumnezeu, pe apărătorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.
5. A venit odată un îndrăcit la Schetia și s-a făcut rugăciune pentru dânsul în [[biserică]] și nu ieșea dracul, că era aspru. Și au zis [[cler]]icii: “Ce să facem dracului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Și de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem: iată, vine dimineața mai înainte de toți la biserică. Să facem pe cel ce pătimește să șadă în locul lui și, când va intra, să stăm la rugăciune și să-i zicem lui: « Deșteaptă și pe fratele, avvo! »” Și au făcut așa. Și venind bătrânul dimineața, au stătut ei la rugăciune, și i-au zis: “Deșteaptă și pe fratele!” Și îi zice lui: “Scoală-te, ieși afară!” Și îndată a ieșit dracul dintr-însul și s-a vindecat în ceasul acela.
6. Zis-a avva Visarion: “Patruzeci de zile și nopți am petrecut în mărăcini, stând, nici dormind”.
7. Un frate greșind, s-a despărțit de la biserică de către [[preot]]. Iar avva Visarion sculându-se, a ieșit împreună cu el, zicând că și el este păcătos.
8. Acestași avva Visarion a zis: “Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci șezând, sau stând, dormeam”.
9. Acestași a zis: “Când ești în pace și nu ai alta lupta, atunci mai mult te smerește, ca nu cumva bucurie străina intrând, să ne lăudăm și să fim dați la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputințele noastre, nu ne lăsa să fim dați spre luptă, ca să nu pierim”.
10. Un frate locuind împreună cu alt frați, a întrebat pe avva Visarion: “Ce voi face?” I-a zis lui bătrânul: “Taci și nu te număra pe tine cu ceilalți”.
11. Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca Heruvimii și Serafimii, tot ochi.
12. Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viața lui: “Că a fost, ca una din păsările cele din văzduh sau din pești, sau din jivinele cele de pe uscat, fără tulburare și fără grija de casă, nici pofta de vreun loc n-a stăpânit sufletul lui, nici săturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de cărți, ci cu totul s-a arătat desăvârșit, slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se și cu întărirea credinței și sprijinindu-se, răbda ca un rob aici și acolo, în ger și în golătate petrecând, de văpaia soarelui arzându-se, fără de acoperemânt fiind totdeauna. Trăind prin prăpăstiile pustiilor, ca un rătăcit și prin lățimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblând. Iar de s-ar fi întâmplat să vina la vreun loc, unde își au călugării viață cea de obște, afară de ușă șezând, plângea. Și ca unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie, se văieta. Apoi, ieșind vreunul din frați de-l găsea șezând ca pe un cerșetor din săracii cei din lume jalnic îl întreba, zicând: Ce plângi, omule? De ai trebuință de ceva din cele de nevoie, din câte ne este nouă cu putință, vei lua, numai intră înăuntru de mănâncă cu noi la masă, ca să dobândești mângâiere. Iar el răspunde, că nu poate să rămână sub acoperământ, până ce nu va afla avuția casei sale zicând că a pierdut multa bogăție pentru multe feluri de pricini. Că și în tâlhari de mare am căzut, zicea el, și spargere de corabie am pătimit și din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcându-mă. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrând și luând pâine, îi da zicând: ia aceasta, părinte, iar celelalte: moșie și neam și bogăția care ai zis, ți le va da Dumnezeu. Iar el încă mai mult jelindu-se, striga zicând: nu știu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavând odihna de necazurile mele cele fără număr. Că mi se cade des umblând, rătăcindu mă să săvârșesc alergarea mea”.
:''Patericul egiptean'' - Pentru avva Pimen
79. Zis-a avva [[Pimen cel Mare|Pimen]] că un frate locuind împreună cu alți frați, l-a întrebat pe avva Visarion: Ce voi face? Iar bătrânul i-a zis lui: Taci și nu te socoti pe tine!
==Note==
<references />
==Surse==
* ''Patericul egiptean'' - ediția românească
* ''Les sentences des Pères du désert'' - collection alphabétique, Solesmes, 1981
* ''Pateric Egyptean'', ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
* ''Patericul Mare, Apoftegmele Părinților pustiei - colecția tematică'', Editura Bizantină, București, 2015 (traducere, introducere și note de Pr. Prof. Constantin Coman).
[[Categorie:Cuvioși]]
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]
[[Categorie:Episcopi]]
[[Cuvios]]ul '''Visarion''' (gr. Βισαρίων) a fost unul din [[Părinții pustiei]] care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în pustia [[Schetia]] din Egipt. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[20 februarie]].
==Viața==
[[Avva]] Visarion a fost unul din bătrânii primei generații a Schitului (Schetia)<ref>Într-o apoftegmă care nu este cuprinsă în colecția principală în limba română, îl vedem pe avva Visarion împreună cu avva [[Pamvo]], cu avva Isaia, cu avva Paisie și cu avva [[Atre de la Nitria|Atre]] răspunzând preotului de la [[Nitria]] cum trebuie să petreacă frații: „Întru mare nevoință și păzind conștiința către aproapele”. (SC 387, p. 228; Jean-Claude Guy, ''Recherches sur la tradition grecques des Apophthegmata Patrum'', Bruxelles, 1962.</ref>. Trăia ca un [[pustnic]] rătăcitor, fără să aibă o locuință permanentă, dar împlinind în același timp [[Iubirea|porunca iubirii]]. Mare iubitor de nevoințe trupești și duhovnicești, și prieten al marilor [[Sfinți]] ai pustiei, a primit de la [[Dumnezeu]] un mare dar al facerii de [[minuni]]. Printre minunile care sunt puse pe seama lui este și aceea că, neavând mijloc să treacă Nilul, a făcut [[semnul crucii]] și a mers pe deasupra apelor râului ca pe uscat, spre marea uimire a ucenicului său.
Apoftegma 12 este una dintre cele mai frumoase scurte biografii din tot cuprinsul [[Patericul egiptean|Patericului egiptean]].
Cuvântul pe care l-a dat pe patul de [[moarte]] (Visarion 11 - „trebuie să fie [[călugăr]]ul ca Heruvimii și Serafimii, tot ochi”) este este una dintre cele mai înalte și mai frumoase definiții a [[monahism]]ului din câte s-au rostit vreodată.
==Apoftegme==
:''Patericul egiptean'' - Pentru avva Visarion
1. Zicea avva Dula, [[ucenic]]ul lui avva Visarion: “Călătorind noi odată pe țărmurile marii, am însetat”. Și am zis lui avva Visarion: “Avvo, foarte îmi este sete”. Și făcând rugăciune bătrânul, mi-a zis: “Bea din mare”. Și s-a îndulcit apa și am băut, dar eu am luat și în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Și văzând bătrânul, mi-a zis: “Pentru ce ai luat în vas?” I-am zis lui: “Iartă-mă, ca nu cumva mai încolo să însetez”. Și a zis bătrânul: “Dumnezeu aici și pretutindenea Dumnezeu”.
2. Altădată având trebuință a făcut [[rugăciune]] și a trecut râul Hrisoroa<ref>''Hrisoroa'' (gr. Χρυσορόαν) este un este un epitet care desemnează metaforic Nilul ca „râul care are curgerea ca de aur”. - cf. P. M. Chaîne, S.J., „Le texte original des Apophthegmes des Pères”, p. 567, în ''Mélanges de l'Université Saint-Joseph'', Année 1912, 5-2, pp. 541-569.</ref> pedestru și a mers de cea parte. Iar eu minunându-mă, am pus [[metanie]] lui, zicând: “Cum îți simțeai picioarele, când umblai pe apă?” Și a zis bătrânul: “Până la glezne simțeam apa, iar cealaltă era tare”.
3. Altădată iarăși mergând noi la un bătrân, a venit soarele să apună. Și rugându-se bătrânul, a zis: “Mă rog ție, Doamne, să stea soarele, până ce voi ajunge la robul tău!” Și s-a făcut așa.
4. Altădată, iarăși am venit la [[Chilie|chilia]] lui și l-am aflat pe el stând la rugăciune și mâinile lui erau întinse spre cer. Și a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcând. Și după aceea m-a chemat pe mine și mi-a zis: “Vino după mine!” Și ieșind ne-am dus în pustie. Și însetând, am zis: “Avvo, îmi este sete”. Și luând bătrânul cojocul meu, s-a depărtat ca o zvârlitura de piatra și făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apa. Și umblând, am venit deasupra unei peșteri. Și intrând înăuntru, am aflat un frate șezând și lucrând funie de coșnițe și necăutând în sus la noi, nici închinându-se, nici vrând să ia cuvânt cu noi. Și mi-a zis bătrânul: “Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrânul să vorbească cu noi”. Și ne-am dus la [[Licopolis|Lico]], până ce am ajuns la avva [[Ioan din Licopolis|Ioan]] și închinându-ne lui, am făcut rugăciune. Apoi au șezut ei să vorbească pentru vedenia care a văzut-o el. Și a zis avva Visarion: “A ieșit poruncă să se surpe capiștile idolilor”<ref>Lavsaicon 35, Avva [[Ioan din Licopolis]]. Hotărârea aceasta s-a dat în anul 391 de către [[Teodosie cel Mare (împărat)|împăratul Teodosie cel Mare]].</ref>. Și s-a făcut să și s-au surpat. Iar când ne-am întors noi, am venit iarăși la peștera aceea, unde am văzut pe fratele acela. Și mi-a zis bătrânul: “Să intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi!” Și cum am intrat, l-am aflat pe el săvârșit. Și mi-a zis mie bătrânul: “Vino, frate, să strângem trupul, lui! Că pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici”. Și strângându-l noi, ca să-l îngropăm, am aflat că a fost femeie cu firea. Și s-a minunat bătrânul și a zis: “Iată cum și femeile biruiesc pe [[Satan|Satana]], iar noi prin cetăți petrecem cu neorânduială”. Și proslăvind pe Dumnezeu, pe apărătorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.
5. A venit odată un îndrăcit la Schetia și s-a făcut rugăciune pentru dânsul în [[biserică]] și nu ieșea dracul, că era aspru. Și au zis [[cler]]icii: “Ce să facem dracului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Și de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem: iată, vine dimineața mai înainte de toți la biserică. Să facem pe cel ce pătimește să șadă în locul lui și, când va intra, să stăm la rugăciune și să-i zicem lui: « Deșteaptă și pe fratele, avvo! »” Și au făcut așa. Și venind bătrânul dimineața, au stătut ei la rugăciune, și i-au zis: “Deșteaptă și pe fratele!” Și îi zice lui: “Scoală-te, ieși afară!” Și îndată a ieșit dracul dintr-însul și s-a vindecat în ceasul acela.
6. Zis-a avva Visarion: “Patruzeci de zile și nopți am petrecut în mărăcini, stând, nici dormind”.
7. Un frate greșind, s-a despărțit de la biserică de către [[preot]]. Iar avva Visarion sculându-se, a ieșit împreună cu el, zicând că și el este păcătos.
8. Acestași avva Visarion a zis: “Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci șezând, sau stând, dormeam”.
9. Acestași a zis: “Când ești în pace și nu ai alta lupta, atunci mai mult te smerește, ca nu cumva bucurie străina intrând, să ne lăudăm și să fim dați la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputințele noastre, nu ne lăsa să fim dați spre luptă, ca să nu pierim”.
10. Un frate locuind împreună cu alt frați, a întrebat pe avva Visarion: “Ce voi face?” I-a zis lui bătrânul: “Taci și nu te număra pe tine cu ceilalți”.
11. Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca Heruvimii și Serafimii, tot ochi.
12. Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viața lui: “Că a fost, ca una din păsările cele din văzduh sau din pești, sau din jivinele cele de pe uscat, fără tulburare și fără grija de casă, nici pofta de vreun loc n-a stăpânit sufletul lui, nici săturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de cărți, ci cu totul s-a arătat desăvârșit, slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se și cu întărirea credinței și sprijinindu-se, răbda ca un rob aici și acolo, în ger și în golătate petrecând, de văpaia soarelui arzându-se, fără de acoperemânt fiind totdeauna. Trăind prin prăpăstiile pustiilor, ca un rătăcit și prin lățimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblând. Iar de s-ar fi întâmplat să vina la vreun loc, unde își au călugării viață cea de obște, afară de ușă șezând, plângea. Și ca unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie, se văieta. Apoi, ieșind vreunul din frați de-l găsea șezând ca pe un cerșetor din săracii cei din lume jalnic îl întreba, zicând: Ce plângi, omule? De ai trebuință de ceva din cele de nevoie, din câte ne este nouă cu putință, vei lua, numai intră înăuntru de mănâncă cu noi la masă, ca să dobândești mângâiere. Iar el răspunde, că nu poate să rămână sub acoperământ, până ce nu va afla avuția casei sale zicând că a pierdut multa bogăție pentru multe feluri de pricini. Că și în tâlhari de mare am căzut, zicea el, și spargere de corabie am pătimit și din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcându-mă. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrând și luând pâine, îi da zicând: ia aceasta, părinte, iar celelalte: moșie și neam și bogăția care ai zis, ți le va da Dumnezeu. Iar el încă mai mult jelindu-se, striga zicând: nu știu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavând odihna de necazurile mele cele fără număr. Că mi se cade des umblând, rătăcindu mă să săvârșesc alergarea mea”.
:''Patericul egiptean'' - Pentru avva Pimen
79. Zis-a avva [[Pimen cel Mare|Pimen]] că un frate locuind împreună cu alți frați, l-a întrebat pe avva Visarion: Ce voi face? Iar bătrânul i-a zis lui: Taci și nu te socoti pe tine!
==Note==
<references />
==Surse==
* ''Patericul egiptean'' - ediția românească
* ''Les sentences des Pères du désert'' - collection alphabétique, Solesmes, 1981
* ''Pateric Egyptean'', ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
* ''Patericul Mare, Apoftegmele Părinților pustiei - colecția tematică'', Editura Bizantină, București, 2015 (traducere, introducere și note de Pr. Prof. Constantin Coman).
[[Categorie:Cuvioși]]
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]
[[Categorie:Episcopi]]