Monofizitism: Diferență între versiuni
m |
m |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | '''Monofizitismul''' (grec. ''mono-physis'' = „o singură fire”) este o [[erezie]] [[Hristologie|hristologică]] apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost [[Eutihie]] (378 - c. 454), [[călugăr]] din [[Constantinopol]], discipol al [[patriarh]]ului [[Chiril al Alexandriei]], învățând că, după Întrupare, [[Iisus Hristos]] a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicție cu [[miafizitism]]ul propovăduit de bisericile [[Biserici Vechi-Orientale|ortodoxe orientale]] | + | '''Monofizitismul''' (grec. ''mono-physis'' = „o singură fire”) este o [[erezie]] [[Hristologie|hristologică]] apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost [[Eutihie]] (378 - c. 454), [[călugăr]] din [[Constantinopol]], discipol al [[patriarh]]ului [[Chiril al Alexandriei]], învățând că, după Întrupare, [[Iisus Hristos]] a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicție cu [[:en:Miaphysitism|miafizitism]]ul propovăduit de bisericile [[Biserici Vechi-Orientale|ortodoxe orientale]] |
Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită [[eutihianism]], poziție care este în afara Hristologiei formulate de [[Chiril al Alexandriei]] și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia [[nestorianism]]ului, care împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinței ortodoxe). | Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită [[eutihianism]], poziție care este în afara Hristologiei formulate de [[Chiril al Alexandriei]] și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia [[nestorianism]]ului, care împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinței ortodoxe). | ||
Versiunea curentă din 12 noiembrie 2021 19:10
Monofizitismul (grec. mono-physis = „o singură fire”) este o erezie hristologică apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost Eutihie (378 - c. 454), călugăr din Constantinopol, discipol al patriarhului Chiril al Alexandriei, învățând că, după Întrupare, Iisus Hristos a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicție cu miafizitismul propovăduit de bisericile ortodoxe orientale
Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită eutihianism, poziție care este în afara Hristologiei formulate de Chiril al Alexandriei și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia nestorianismului, care împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinței ortodoxe).
O altă ramură a monofizitismului, numită apolinarianism, susține că Hristos a avut un trup uman și o „esență vie” umană, dar că Logosul Divin a luat locul nous-ului sau al „esenței gânditoare”, analog dar nu identic cu ceea ce în zilele noastre numim minte.
Monofizitismul, (în special varianta lui Eutihie), a fost condamnat la Sinodul IV Ecumenic, care a avut loc la Calcedon în 451. Apolinarianismul fusese condamnat anterior, la Sinodul II Ecumenic din 381.
