'''Bogomilismul''' (în bulgară: Богомилство) a fost o [[sectă]] dualistă gnostică [[Erezie|eretică]], cu o învățătură care constituia o sinteză între paulicianismul armean și mișcarea de reformă a Bisericii Slavone Bulgare, care a apărut în Bulgaria între 927 și 970 și apoi s-a răspândit în Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), Serbia, Bosnia, Italia și Franța. Bogomilii se mai numeau paulicieni, babuni, patareni, albigenzi etc.

Cea mai veche mențiune despre teologia bogomilistă se găsește în lucrarea intitulată: ''Contra nou-apărutei [[erezie|erezii]] a bogomililor'' scrisă în staro-slavă de Cosma în secolul al X-lea. O lucrare din secolul al XII-lea a lui Eutimie Zigabenus pretindea că bogomilii cred că [[suflet]]ul omului a fost creat de [[Dumnezeu]], dar toată materia a fost inventată de Satana, fiul cel mare al lui Dumnezeu. Ca o consecință a credinței lor că Duhul lui Dumnezeu nu poate adera la carne / materie, bogomilii credeau că Hristos a avut numai o aparență de trup uman - [[dochetism]]. De asemenea, ei resping [[Euharistia]] și celelalte [[taine]], dar și [[moaște]]le, din cauza legăturii acestora cu firea materială. Ei mai practicau o [[asceză]] foarte severă, vegetarianismul și [[celibat]]ul, la fel ca și catarii și albigenzii, datorită urii lor pentru propriile trupuri de carne.