6.119 modificări
Modificări
nou
'''Arhieraticonul''' (gr. ἀρχιερατικόν, sl. ''Cinovnic'') este o carte de slujbă folosită la slujbele bisericeşti care se săvârşesc de către [[episcop]]i. Cuprinde rânduiala slujbei [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] (a Sf. [[Ioan Gură de Aur]], a Sf. [[Vasile cel Mare]] şi [[Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite|Liturghia Sf. Grigorie Dialogul]]), precum şi rânduiala pentru alte slujbe care intră în atribuţiile ierarhilor: rânduiala pentru [[hirotonie|hirotonia]] şi [[hirotesie|hirotesia]] [[cler|clericilor]] de diferite grade, pentru sfinţirea [[antimis]]elor, pentru [[târnosire|sfinţirea bisericilor]], precum şi pentru sfinţirea Sfântului şi Marelui [[Mir]]. Este echivalentul pentru arhierei al [[Liturghier]]ului.
==Răspândirea în Ţările Române==
Potrivit prof. [[Ene Branişte]], până în secolul al XVIII-lea, arhieraticonul a circulat în Ţările Române în limbile de cult ale vremii, greaca şi [[slavona veche|slavona]].
Prima traducere românească a arhieraticonului datează din 1688, când apare „Slujebnicul” Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, ediţie manuscrisă trilingvă greacă, slavonă şi română. Primul text integral românesc (într-o variantă restrânsă, cuprinzând doar slujbele esenţiale) a fost publicat tot în manuscris, în jurul anului 1705 de către un copist moldovean, Axinte Uricarul , viitorul cronicar al lui [[Nicolae Mavrocordat]] în timpul domniei acestuia în Moldova (1709-1710 şi 1711-1716).
În Ardeal, prima ediţie românească a Arhieraticonului a fost publicată în manuscris de episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein în 1748, iar prima ediţie tipărită a Arhieraticonului în limba română a fost publicată la Blaj sub patronajul unui alt episcop greco-catolic român, Grigore Maior, în anul 1777, fiind tradus din limba greacă.
În anul 1926 apare o nouă ediţie a Arhieraticonului în limba română. Următoarea ediţie, datând din anul 1976, a fost completată pentru a cuprinde rânduiala tuturor slujbelor săvarşite cu arhiereu, inclusiv rânduiala Liturghiei cu arhiereu, a diferitelor [[ierurgie|ierurgii]] şi a sfinţirii Marelui Mir.
A treia ediţie apare în 1926 şi abia în 1976 apare următoarea ediţie, într-o redactare nouă completată cu slujbe noi ca: Rânduiala Liturghiei arhiereşti, Sfinţirea bisericii şi obiectelor de cult, Rânduiala sfinţirii Marelui Mir. O nouă ediţie a Arhieraticonului a apărut în anul 1993 (ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).
==Surse==
*Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, ''Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase'', Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2, ''[http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=YXJoaWVyYXRpY29u&dL=A Arhieraticon]''
*Ion Buzaşi, [http://www.romlit.ro/scrieri_ale_crturarilor_bljeni?makePrintable=1 Scrieri ale cărturarilor blăjeni], ''România literară'', nr. 19, 2001.
==Resurse online==
*[http://www.scribd.com/doc/61757586/Arhieraticon-1993 Arhieraticon. Rânduiala slujbelor săvârşite cu arhiereu], ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.
*Inochentie Micu Klein: [http://www.scribd.com/doc/36445312/Arhieraticon-vechi Arhieraticon], ediţie după originalul manuscris. Studiu introductiv de Ioan Chindriş. Transcrierea textului: Florica Nuţiu şi Ioan Chindriş, România Press, Bucureşti, 2000.
[[Categorie:Cărţi de cult]]
[[:en:Archieratikon]]
==Răspândirea în Ţările Române==
Potrivit prof. [[Ene Branişte]], până în secolul al XVIII-lea, arhieraticonul a circulat în Ţările Române în limbile de cult ale vremii, greaca şi [[slavona veche|slavona]].
Prima traducere românească a arhieraticonului datează din 1688, când apare „Slujebnicul” Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, ediţie manuscrisă trilingvă greacă, slavonă şi română. Primul text integral românesc (într-o variantă restrânsă, cuprinzând doar slujbele esenţiale) a fost publicat tot în manuscris, în jurul anului 1705 de către un copist moldovean, Axinte Uricarul , viitorul cronicar al lui [[Nicolae Mavrocordat]] în timpul domniei acestuia în Moldova (1709-1710 şi 1711-1716).
În Ardeal, prima ediţie românească a Arhieraticonului a fost publicată în manuscris de episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein în 1748, iar prima ediţie tipărită a Arhieraticonului în limba română a fost publicată la Blaj sub patronajul unui alt episcop greco-catolic român, Grigore Maior, în anul 1777, fiind tradus din limba greacă.
În anul 1926 apare o nouă ediţie a Arhieraticonului în limba română. Următoarea ediţie, datând din anul 1976, a fost completată pentru a cuprinde rânduiala tuturor slujbelor săvarşite cu arhiereu, inclusiv rânduiala Liturghiei cu arhiereu, a diferitelor [[ierurgie|ierurgii]] şi a sfinţirii Marelui Mir.
A treia ediţie apare în 1926 şi abia în 1976 apare următoarea ediţie, într-o redactare nouă completată cu slujbe noi ca: Rânduiala Liturghiei arhiereşti, Sfinţirea bisericii şi obiectelor de cult, Rânduiala sfinţirii Marelui Mir. O nouă ediţie a Arhieraticonului a apărut în anul 1993 (ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).
==Surse==
*Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, ''Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase'', Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2, ''[http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=YXJoaWVyYXRpY29u&dL=A Arhieraticon]''
*Ion Buzaşi, [http://www.romlit.ro/scrieri_ale_crturarilor_bljeni?makePrintable=1 Scrieri ale cărturarilor blăjeni], ''România literară'', nr. 19, 2001.
==Resurse online==
*[http://www.scribd.com/doc/61757586/Arhieraticon-1993 Arhieraticon. Rânduiala slujbelor săvârşite cu arhiereu], ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.
*Inochentie Micu Klein: [http://www.scribd.com/doc/36445312/Arhieraticon-vechi Arhieraticon], ediţie după originalul manuscris. Studiu introductiv de Ioan Chindriş. Transcrierea textului: Florica Nuţiu şi Ioan Chindriş, România Press, Bucureşti, 2000.
[[Categorie:Cărţi de cult]]
[[:en:Archieratikon]]