6.119 modificări
Modificări
nou
În Biserica Ortodoxă, '''trapeza''' (din gr. ''trapeza'', masă) este sala de mese a [[mănăstire|mănăstirilor]]. În tradiţia occidentală, este cunoscută sub numele de '''refectoriu''' (din lat. ''refectorium''). Frecvent, în mănăstirile româneşti, aceasta este integrată în corpul de chilii, uneori alăturată arhondaricului (casei de oaspeţi) şi/sau stăreţiei. Alteori, trapeza este adăpostită într-o clădire separată. Uneori, ea poate fi construită într-o extensie a unei clădirii care adăposteşte un [[altar]], ca în bisericile obişnuite, cum este cazul trapezei [[Mănăstirea Sfânta Treime-Sfântul Serghie|Lavrei Sf. Treime-Sf. Serghie]] din Rusia.
==Organizarea spaţiului==
În mănăstirile ortodoxe, trapeza este considerată un loc sfinţit. Frecvent, aceasta este în întregime pictată, iar [[erminie|erminiile]] (manualele vechi de iconografie) codifică un program iconografic specific pentru trapeză, gândit pentru a se potrivi cu destinaţia locului.
În orice trapeză mănăstirească există însă cel puţin o [[icoană]] lângă care arde o [[candelă]], aşezată pe peretele dinspre Răsărit.
În unele locuri, trapeza este organizată întru totul ca o biserică, având propriul ei [[altar]] şi [[iconostas]].
În mod tradiţional, mesele trapezei sunt organizate în formă de U, cu două bănci sau mese lungi unite la un capăt printr-o masă mai mică, la care sunt aşezaţi de obicei stareţul (stareţa) sau egumenul (egumena) mănăstirii sau schitului, [[preot]]ul sau preoţii mănăstirii şi invitaţii de onoare ai mănăstirii. Pe masa stareţului (stareţei) se găseşte de obicei un clopoţel prin care acesta anunţă începutul şi sfârşitul mesei.
Frecvent, în trapeză este instalat şi un [[analog]] sau tetrapod, pe care sunt aşezate cărţile (vieţile sfinţilor, paterice sau alte cărţi duhovniceşti) din care unul din monahi citeşte cu glas tare în timpul mesei.
Dispun de o trapeză, de obicei, mănăstirile [[chinovie|de obşte]], şi mai rar cele de sine (idioritmice), unde monahii mănâncă frecvent separate, fiecare în chilia (sau căsuţa) lui. Unele mănăstiri de sine pot avea totuşi o trapeză unde se reuneşte o parte a comunităţii monastice sau numai pentru una dintre mesele zilei
==Masa la mănăstire==
De obicei, în funcţie de [[anul bisericesc|sezonul liturgic]], la mănăstire se mănâncă de două ori (la prânz şi seara) sau o dată pe zi (seara). Pelerinii sunt uneori întâmpinaţi şi serviţi separat cu o gustare sau, în funcţie de mănăstire şi de aranjamentele făcute prealabil, pot lua masa la alte ore decât comunitatea monahală. Potrivit tradiţiei, în multe mănăstiri orice fel de mâncare oferită la trapeză trebuie binecuvântată, motiv pentru care în bucătărie se păstrează frecvent [[aghiasmă|apă sfinţită]].
La mănăstiri se respectă de obicei cu mai mare stricteţe decât în lume rânduiala [[postul|posturilor]] de peste an, potrivit tradiţiei bisericeşti, iar această practică se extinde şi la felurile de mâncare oferite pelerinilor. În unele mănăstiri, precum cele de la Muntele Athos, dar şi în unele mănăstiri româneşti, nu se mănâncă deloc carne.
Mesele mănăstireşti încep şi se încheie întotdeauna cu [[rugăciune]]<ref>De obicei rugăciunile la vremea mesei pe care trebuie să le rostească orice creştin, adică cele disponibile [http://www.resurse-ortodoxe.ro/rugaciuni/rugaciuni/rugaciuni-la-vremea-mesei/ aici], cu unele variaţii.</ref>
Cerând binecuvântare de la stareţ(ă) sau de la preot, unul dintre monahi (de obicei cel însărcinat cu citirea în timpul mesei) rosteşte, înaintea icoanei sau a altarului, unde există, rugăciunile mesei. Acestea se încheie tot cu binecuvântarea mai-marelui mănăstirii aflat de faţă. După care, tot cu binecuvântare, începe să citească din cartea sau cărţile care i-au fost date în acest scop.
Practica citirii la masă avea în vechime un rol eminamente didactic, fixând atenţia monahilor asupra lucrurilor duhovniceşti chiar şi în timpul mesei. Aceste citiri funcţionau şi ca un avertisment împotriva lăcomiei la mâncare, dar şi un îndemn de a impune respectarea tăcerii la masă, pentru a evita vorbirea deşartă. Erau totodată încă o formă de predare colectivă a învăţăturilor duhovniceşti către obştea adunată laolaltă.
De obicei, în mănăstiri aşezarea la masă se face în funcţie de ierarhia internă a mănăstirii, cei mai apropiaţi de masa stăreţească fiind clericii şi monahii cu cea mai mare vechime în mănăstire, sau cei care se bucură de o cinstire deosebită. În mănăstirile mari din vechime, fraţii începători şi cei mai tineri stăteau la o masă separată de monahii mai vârstnici. De obicei, pelerinii şi oaspeţii care nu erau călugări mâncau şi ei la o masă separată. Frecvent, în mănăstirile destul de mari pentru a avea mai multe mese, practica aşezării pelerinilor la mese separate de cele ale [[chinovie|obştii]] se păstrează până în prezent.
La masă slujesc unul sau mai mulţi călugări şi fraţi anume desemnaţi de stareţ. De obicei, la masa mănăstirească se mănâncă în tăcere, ascultând ce se citeşte. Masa ia sfârşit când stareţul sau persoana care îi ţine locul sună din clopoţel. În acel moment, toată lumea se ridică de la masă. Potrivit tradiţiei, după rostirea rugăciunilor de încheiere a mesei, nimeni nu se mai aşeza la masă, dacă nu terminase de mâncat, cu excepţia celor care întârziau la masă din motive binecuvântate (aflându-se la diferite ascultări) şi care aveau permisiunea specială a stareţului de a mânca mai târziu. În prezent, se îngăduie frecvent – mai ales pelerinilor – să îşi continue masa şi după rugăciunile de încheiere.
===Pregătirea şi aşezarea mesei===
Pregătirea mâncării la mănăstire o face un monah (monahie) sau frate (soră) special desemnat pentru aceasta, care este bucătarul mănăstirii. Acesta se îngrijeşte de pregătirea diferitelor feluri de mâncare, de pregătirea conservelor şcl. În tradiţia bisericească mai veche, slujba sa era distinctă de cea a chelarului, responsabil cu aprovizionarea şi depozitarea în bune condiţii a alimentelor şi ustensilelor de bucătărie, dar în prezent, ţinând seama şi de dimensiunile mai reduse ale mănăstirilor, cele două slujiri sunt frecvent cumulate. Bucătarul poate avea unul sau mai multe ajutoare permanente sau temporare, în funcţie de mărimea mănăstirii şi de nevoile momentului.
Acolo unde se pregăteşte în mănăstire şi pâinea pentru obşte şi pelerini, brutăria poate reprezenta şi ea o slujire diferită. În această situaţie, brutarul pregăteşte şi coace pâinea zilnică şi alte produse de brutărie şi/sau patiserie necesare în funcţie de sezon. Frecvent, brutarul este cel însărcinat să pregătească şi [[prescură|prescurile]] pentru [[Sfânta Liturghie]], [[artos]]ele şi alte produse necesare pentru slujbele bisericeşti. Această slujire poate fi însă şi separată, cel care o îndeplineşte fiind cunoscut sub numele de prescurar.
Însărcinat cu aşezarea mesei şi cu slujirea la masă este un monah anume desemnat pentru această ascultare, şi care este cunoscut sub numele de trapezar. Acesta aşază şi strânge masa, aduce felurile de mâncare la masă şi se îngrijeşte apoi de strângerea meselor şi de spălarea şi aşezarea vaselor şi tacâmurilor la locul lor, şi mănâncă separat. După caz, el poate avea unul sau mai multe ajutoare. În unele mănăstiri, aceştia pot accepta şi ajutorul pelerinilor care se oferă să îi ajute. Trapezarul colaborează în îndeplinirea ascultării sale cu bucătarul şi cu ajutoarele acestuia (cu excepţia comunităţilor foarte mici, cele două slujiri rămân distincte).
==Aspecte liturgice==
Pe lângă rugăciunile obişnuite din timpul mesei, în funcţie de tradiţia locală, la trapeză pot fi oficiate şi unele slujbe bisericeşti speciale. Astfel, la sfârşitul mesei se poate oficia o slujbă numită [[ridicarea Panaghiei]]<ref> Ridicarea Panaghiei, în tradiţia românească, se referă la o altă practică liturgică, posibil inspirată din aceasta, legată de cultul morţilor, în cursul căreia, la pomenirea de patruzeci de zile a celui adormit, preotul binecuvintează şi împarţite celor de faţă părticele dintr-un colac anume pregătit în acest scop, după ce acesta este aşezat pe icoana care fusese aşezată pe pieptul mortului (a se vedea în acest sens:[http://www.parohiamacin4.org/ghid_inmormantare_parastas.htm Ce trebuie şi ce nu trebuie să facem la înmormântare şi pomeni]).</ref>, în cursul căreia prescura din care s-a scos la Sfânta Liturghie părticica pentru [[Maica Domnului]] este împărţită celor de faţă (şi consumată imediat)<ref>Vasul în care se păstra prescura Maicii Domnului (de unde numele „Panaghia”, „Preasfânta” dat acesteia) purta numele de panaghiar</ref> . Slujba s-a întâlnit şi în practica liturgică românească <ref> Astfel, de exemplu, în patrimoniul Mănăstirii Putna se păstrează mai multe panaghiare şi alte obiecte liturgice, unele datând din vremea lui [[Ştefan cel Mare şi Sfânt|Ştefan cel Mare]] (1457-1504), destinate sau evocând oficierea acestei slujbe (a se vedea siteul [http://www.putna.ro/ Mănăstirii Putna]).</ref>, însă în prezent este întâlnită mai ales la mănăstirile de tradiţie greacă.
În [[Duminica Izgonirii lui Adam din Rai|Duminica Iertării]], înainte de începutul [[Postul Mare|Postului Mare]], în unele mănăstiri, slujba Iertării se face în trapeză.
==Note==
<references/>
==Surse==
*[[w:Refectory|Wikipedia:Refectory]]
*[[:en:Refectory|OrthodoxWiki:Refectory]]
==Legături externe==
*gr: [http://www.youtube.com/watch?v=itfRUunOpc4&feature=player_embedded Slujba de ridicare a Panaghiei] la o mănăstire din Grecia, în prezenţa IPSS Mitropoliţi Hierotheos Vlachos şi Atanasie de Limassol (video)
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Ascetism]]
[[Categorie:Arhitectura bisericească]]
[[Categorie:Liturgică]]
[[Categorie:Termeni din limbajul bisericesc]]
==Organizarea spaţiului==
În mănăstirile ortodoxe, trapeza este considerată un loc sfinţit. Frecvent, aceasta este în întregime pictată, iar [[erminie|erminiile]] (manualele vechi de iconografie) codifică un program iconografic specific pentru trapeză, gândit pentru a se potrivi cu destinaţia locului.
În orice trapeză mănăstirească există însă cel puţin o [[icoană]] lângă care arde o [[candelă]], aşezată pe peretele dinspre Răsărit.
În unele locuri, trapeza este organizată întru totul ca o biserică, având propriul ei [[altar]] şi [[iconostas]].
În mod tradiţional, mesele trapezei sunt organizate în formă de U, cu două bănci sau mese lungi unite la un capăt printr-o masă mai mică, la care sunt aşezaţi de obicei stareţul (stareţa) sau egumenul (egumena) mănăstirii sau schitului, [[preot]]ul sau preoţii mănăstirii şi invitaţii de onoare ai mănăstirii. Pe masa stareţului (stareţei) se găseşte de obicei un clopoţel prin care acesta anunţă începutul şi sfârşitul mesei.
Frecvent, în trapeză este instalat şi un [[analog]] sau tetrapod, pe care sunt aşezate cărţile (vieţile sfinţilor, paterice sau alte cărţi duhovniceşti) din care unul din monahi citeşte cu glas tare în timpul mesei.
Dispun de o trapeză, de obicei, mănăstirile [[chinovie|de obşte]], şi mai rar cele de sine (idioritmice), unde monahii mănâncă frecvent separate, fiecare în chilia (sau căsuţa) lui. Unele mănăstiri de sine pot avea totuşi o trapeză unde se reuneşte o parte a comunităţii monastice sau numai pentru una dintre mesele zilei
==Masa la mănăstire==
De obicei, în funcţie de [[anul bisericesc|sezonul liturgic]], la mănăstire se mănâncă de două ori (la prânz şi seara) sau o dată pe zi (seara). Pelerinii sunt uneori întâmpinaţi şi serviţi separat cu o gustare sau, în funcţie de mănăstire şi de aranjamentele făcute prealabil, pot lua masa la alte ore decât comunitatea monahală. Potrivit tradiţiei, în multe mănăstiri orice fel de mâncare oferită la trapeză trebuie binecuvântată, motiv pentru care în bucătărie se păstrează frecvent [[aghiasmă|apă sfinţită]].
La mănăstiri se respectă de obicei cu mai mare stricteţe decât în lume rânduiala [[postul|posturilor]] de peste an, potrivit tradiţiei bisericeşti, iar această practică se extinde şi la felurile de mâncare oferite pelerinilor. În unele mănăstiri, precum cele de la Muntele Athos, dar şi în unele mănăstiri româneşti, nu se mănâncă deloc carne.
Mesele mănăstireşti încep şi se încheie întotdeauna cu [[rugăciune]]<ref>De obicei rugăciunile la vremea mesei pe care trebuie să le rostească orice creştin, adică cele disponibile [http://www.resurse-ortodoxe.ro/rugaciuni/rugaciuni/rugaciuni-la-vremea-mesei/ aici], cu unele variaţii.</ref>
Cerând binecuvântare de la stareţ(ă) sau de la preot, unul dintre monahi (de obicei cel însărcinat cu citirea în timpul mesei) rosteşte, înaintea icoanei sau a altarului, unde există, rugăciunile mesei. Acestea se încheie tot cu binecuvântarea mai-marelui mănăstirii aflat de faţă. După care, tot cu binecuvântare, începe să citească din cartea sau cărţile care i-au fost date în acest scop.
Practica citirii la masă avea în vechime un rol eminamente didactic, fixând atenţia monahilor asupra lucrurilor duhovniceşti chiar şi în timpul mesei. Aceste citiri funcţionau şi ca un avertisment împotriva lăcomiei la mâncare, dar şi un îndemn de a impune respectarea tăcerii la masă, pentru a evita vorbirea deşartă. Erau totodată încă o formă de predare colectivă a învăţăturilor duhovniceşti către obştea adunată laolaltă.
De obicei, în mănăstiri aşezarea la masă se face în funcţie de ierarhia internă a mănăstirii, cei mai apropiaţi de masa stăreţească fiind clericii şi monahii cu cea mai mare vechime în mănăstire, sau cei care se bucură de o cinstire deosebită. În mănăstirile mari din vechime, fraţii începători şi cei mai tineri stăteau la o masă separată de monahii mai vârstnici. De obicei, pelerinii şi oaspeţii care nu erau călugări mâncau şi ei la o masă separată. Frecvent, în mănăstirile destul de mari pentru a avea mai multe mese, practica aşezării pelerinilor la mese separate de cele ale [[chinovie|obştii]] se păstrează până în prezent.
La masă slujesc unul sau mai mulţi călugări şi fraţi anume desemnaţi de stareţ. De obicei, la masa mănăstirească se mănâncă în tăcere, ascultând ce se citeşte. Masa ia sfârşit când stareţul sau persoana care îi ţine locul sună din clopoţel. În acel moment, toată lumea se ridică de la masă. Potrivit tradiţiei, după rostirea rugăciunilor de încheiere a mesei, nimeni nu se mai aşeza la masă, dacă nu terminase de mâncat, cu excepţia celor care întârziau la masă din motive binecuvântate (aflându-se la diferite ascultări) şi care aveau permisiunea specială a stareţului de a mânca mai târziu. În prezent, se îngăduie frecvent – mai ales pelerinilor – să îşi continue masa şi după rugăciunile de încheiere.
===Pregătirea şi aşezarea mesei===
Pregătirea mâncării la mănăstire o face un monah (monahie) sau frate (soră) special desemnat pentru aceasta, care este bucătarul mănăstirii. Acesta se îngrijeşte de pregătirea diferitelor feluri de mâncare, de pregătirea conservelor şcl. În tradiţia bisericească mai veche, slujba sa era distinctă de cea a chelarului, responsabil cu aprovizionarea şi depozitarea în bune condiţii a alimentelor şi ustensilelor de bucătărie, dar în prezent, ţinând seama şi de dimensiunile mai reduse ale mănăstirilor, cele două slujiri sunt frecvent cumulate. Bucătarul poate avea unul sau mai multe ajutoare permanente sau temporare, în funcţie de mărimea mănăstirii şi de nevoile momentului.
Acolo unde se pregăteşte în mănăstire şi pâinea pentru obşte şi pelerini, brutăria poate reprezenta şi ea o slujire diferită. În această situaţie, brutarul pregăteşte şi coace pâinea zilnică şi alte produse de brutărie şi/sau patiserie necesare în funcţie de sezon. Frecvent, brutarul este cel însărcinat să pregătească şi [[prescură|prescurile]] pentru [[Sfânta Liturghie]], [[artos]]ele şi alte produse necesare pentru slujbele bisericeşti. Această slujire poate fi însă şi separată, cel care o îndeplineşte fiind cunoscut sub numele de prescurar.
Însărcinat cu aşezarea mesei şi cu slujirea la masă este un monah anume desemnat pentru această ascultare, şi care este cunoscut sub numele de trapezar. Acesta aşază şi strânge masa, aduce felurile de mâncare la masă şi se îngrijeşte apoi de strângerea meselor şi de spălarea şi aşezarea vaselor şi tacâmurilor la locul lor, şi mănâncă separat. După caz, el poate avea unul sau mai multe ajutoare. În unele mănăstiri, aceştia pot accepta şi ajutorul pelerinilor care se oferă să îi ajute. Trapezarul colaborează în îndeplinirea ascultării sale cu bucătarul şi cu ajutoarele acestuia (cu excepţia comunităţilor foarte mici, cele două slujiri rămân distincte).
==Aspecte liturgice==
Pe lângă rugăciunile obişnuite din timpul mesei, în funcţie de tradiţia locală, la trapeză pot fi oficiate şi unele slujbe bisericeşti speciale. Astfel, la sfârşitul mesei se poate oficia o slujbă numită [[ridicarea Panaghiei]]<ref> Ridicarea Panaghiei, în tradiţia românească, se referă la o altă practică liturgică, posibil inspirată din aceasta, legată de cultul morţilor, în cursul căreia, la pomenirea de patruzeci de zile a celui adormit, preotul binecuvintează şi împarţite celor de faţă părticele dintr-un colac anume pregătit în acest scop, după ce acesta este aşezat pe icoana care fusese aşezată pe pieptul mortului (a se vedea în acest sens:[http://www.parohiamacin4.org/ghid_inmormantare_parastas.htm Ce trebuie şi ce nu trebuie să facem la înmormântare şi pomeni]).</ref>, în cursul căreia prescura din care s-a scos la Sfânta Liturghie părticica pentru [[Maica Domnului]] este împărţită celor de faţă (şi consumată imediat)<ref>Vasul în care se păstra prescura Maicii Domnului (de unde numele „Panaghia”, „Preasfânta” dat acesteia) purta numele de panaghiar</ref> . Slujba s-a întâlnit şi în practica liturgică românească <ref> Astfel, de exemplu, în patrimoniul Mănăstirii Putna se păstrează mai multe panaghiare şi alte obiecte liturgice, unele datând din vremea lui [[Ştefan cel Mare şi Sfânt|Ştefan cel Mare]] (1457-1504), destinate sau evocând oficierea acestei slujbe (a se vedea siteul [http://www.putna.ro/ Mănăstirii Putna]).</ref>, însă în prezent este întâlnită mai ales la mănăstirile de tradiţie greacă.
În [[Duminica Izgonirii lui Adam din Rai|Duminica Iertării]], înainte de începutul [[Postul Mare|Postului Mare]], în unele mănăstiri, slujba Iertării se face în trapeză.
==Note==
<references/>
==Surse==
*[[w:Refectory|Wikipedia:Refectory]]
*[[:en:Refectory|OrthodoxWiki:Refectory]]
==Legături externe==
*gr: [http://www.youtube.com/watch?v=itfRUunOpc4&feature=player_embedded Slujba de ridicare a Panaghiei] la o mănăstire din Grecia, în prezenţa IPSS Mitropoliţi Hierotheos Vlachos şi Atanasie de Limassol (video)
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Ascetism]]
[[Categorie:Arhitectura bisericească]]
[[Categorie:Liturgică]]
[[Categorie:Termeni din limbajul bisericesc]]