{{În curs}}

'''Toaca''' (gr. σήμαντρον, ''simandron'' sau σημαντήριον, ''semanterion''; ru: било, ''bilo'';bg., mk., sr. клепало, ''klepalo'') este un instrument muzical de percuție din clasa idiofonelor folosit în liturghia ortodoxă. Toaca și clopotele sunt singurele instrumente muzicale acceptate de [[Biserica Ortodoxă]].

Toaca este constituită cel mai adesea dintr-o scândură de lemn sau, uneori, dintr-o placă groasă de fier încovoiată, în care se bate cu unul sau două ciocănașe, la începutul slujbelor bisericeşti. Percuția se face în mod ritmic și, în funcție de locul în care placa de lemn sau metal este lovită, se pot obține sunete cu înălțimi diferite. Se crează astfel o linie melodică simplă.

==Rolul liturgic==

Toaca și clopotul au rolul de a anunta începutul slujbei și de a chema credincioșii. În liturgia ortodoxă toaca are un rol de delimitare temporală (trecerea de la timpul profan la cel liturgic) și spațială (delimitarea spațiului liturgic de cel cotidian prin înconjurarea bisericii cu toaca),<ref> Violina Galaicu-Păun, „Însemnele identitare ale limbajului muzical bizantin”, în ''[http://books.google.fr/books?id=7FzdpyZz9W8C&pg=PA188&dq=Toacă&hl=fr&ei=faQ1TvKIKs3vsgbLwe24Ag&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CC8Q6AEwATge#v=onepage&q=Toacă&f=false La francopolyphonie: langues et identités]'', vol. 2, Pierre Morel (editor), Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale, 2007, ISBN 9789975934374, pp. 188-189</ref> ritmând astfel viaţa Bisericii.

==Tipuri de toacă==

În funcţie de materia din care este făcută, toaca poate fi de două feluri: de lemn şi de metal. Toaca de lemn se face în mod tradiţional din lemn de fag sau de tei, durabil şi cu o rezonanţă plăcută, dar poate fi făcută şi din alte esenţe: paltin, cireş etc. Ciocănelele se fac din lemn de esenţă mai tare (carpen, corn, salcâm). Toaca de metal se face de obicei din fier, dar poate fi făcută şi din alte metale (bronz, aluminiu etc). Toate tipurile de toacă pot fi împodobite cu diferite motive sculptate, turnate, gravate sau pot fi foarte simple.

În funcţie de dimensiuni şi de rolul liturgic îndeplinit, există trei feluri de toacă:

# Toaca mică de lemn, portabilă se foloseşte de obicei la bisericile mănăstireşti, la catedrale. Aceasta se bate la începutul fiecărei slujbe bisericeşti. Impropriu numită „mică”, ea poate avea 2-3 metri lungime şi între 20-30 cm lăţime, fiind de grosime variabilă, cu o adâncitură pe mijloc, pentru a putea fi ţinută stabil în mână. Uneori este perforată la cele două capete, pentru a putea fi folosită şi ca toacă fixă. În toaca portabilă se bate cu un singur ciocănel, fiind ţinută cu cealaltă mână.

==Când şi cum se bate toaca==

Toaca se bate de obicei la începutul slujbelor bisericeşti sau în momente mai însemnate ale slujbelor. Se bat singure sau împreună cu [[clopot]]ele (le precedă, se bat alternativ sau simultan, după caz).

Tochiţa de fier se bate pentru a semnala unele momente mai importante ale slujbei. La mănăstiri, se mai bate toaca (tochiţa de fier) şi pentru a chema obştea la masă.

Potrivit [[tipic]]ului bisericesc, se diferenţiază între modul în care se bate toaca în zilele de rând (obişnuite) şi cel din zilele de sărbătoare (sâmbăta seara şi duminica dimineaţa, la [[Praznice Împărăteşti|Praznicele împărăteşti]] şi la sărbătorile sfinţilor cu [[polieleu]]. Există însă variaţii locale în folosirea toacei.

===În zilele obişnuite===

La începutul slujbei:

b. La [[Vecernia|Vecernie]] <ref> De la toaca vestitoare a Vecerniei a rămas expresia populară românească „''pe la toacă''”, care desemnează orele 15-16 după-amiaza (când se apropia slujba de seară). </ref>, la [[Utrenia|Utrenie]] şi la [[Sfânta Liturghie|Liturghie]] se bate mai întâi în toaca mică, apoi cea mare, după care se trage clopotul mic, într-o singură stare, pentru a vesti începutul slujbei.

Dacă [[Sfânta Liturghie]] începe imediat după Utrenie, se bate la [[Doxologie|Doxologia]] Utreniei în toaca mică, în jurul bisericii, apoi se bate toaca mare şi se trage clopotul, într-o singură stare, pentru a vesti începutul Liturghiei. Dar dacă Utrenia şi Ceasul I s-au făcut noaptea, dimineaţa se bate în toaca mică, apoi în cea mare şi se trage clopotul când se începe Ceasul al III-lea, iar în timpul Ceasului al VI-lea se mai bat o dată, în aceeaşi ordine, pentru a vesti Sfânta Liturghie.

===În zilele de sărbătoare===

La începutul slujbei:

*La Ceasul al IX-lea, la Pavecerniţă şi la Miezonoptică se bate doar în toaca mică (portabilă).