5.288 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)
[[Apostolul Pavel ]] scrie efesenilor:
10.În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte.(Flp4.13)
2) Alegerea virtuţii trebuie să fie de bună voie, adică să respecte [[libertate]]a omului:
Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată."(1Cor9.17)
3)Virtutea trebuie să se arate prin fapte:
Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)
4) Virtuţile creştinilor izvărăsc izvorăsc din [[iubirea|dragoste]]
Iată ce spune apostolul Pavel:
a)'''Virtuţi teologice'''
1)[[Credinţa]] este una din cele trei virtuţi teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] şi [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] şi [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii şi [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morţilor, în [[Judecată]] şi în ([[rai]]ul şi [[iad]]ul) care urmează după viaţa pământească.
2)[[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] şi în fagăduinţele sale ([[învierea|învierea]] morţilor, viaţa veşnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuţi teologice. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârşit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi el va fi scăpat din nevoi şi ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului.
3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind [[credinţa]] şi [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel]] (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) şi dragostea este de la [[Dumnezeu]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârşită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul [[credinţa|credinţei]] perfecte, darul [[mila|milei]] absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuieşte]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândeşte la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi [[răbdarea|îndelung-răbdător]], şi bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credinţa|crede]] totul, [[nădejdea|nădăjduieşte]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învaţă [[Solomon]] (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi proroocii, după cum spune [[Iisus]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea vrăjmaşilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.