Accepţiunea principală a pururea-fecioriei Maicii Domnului este dată de înţelegerea Fecioarei Maria ca fiind noul Chivot al Legământului, o creaţie care, cumva, L-a putut cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins. Motivul pentru care [[Dreptul Iosif]], ("Logodnicul", cum îl numeşte Tradiţia) nu a avut relaţii maritale cu ea este că el a văzut-o ca fiind aleasă, pusă deoparte pentru a fi folosită de Dumnezeu (tot astfel cum ar putea cineva înţelege Arca sau Chivotul Legământului), astfel că pântecele ei fusese, într-un anume sens, transformat într-un templu. Limbajul folosit în [[Noul Testament]] pentru a face referire la Fecioara Maria se aseamănă cu cel folosit pentru Arca din vechime:

:Pentru prima dată prezenţa lui Dumnezeu s-a pogorît asupra unei persoane, făcând din ea o nouă Arcă (sau Chivot) a(l) Legământului... Rene Laurentin vorbeşte de subtila utilizare a imaginilor referitoare la Chivot [la începutul Evangheliei după Luca]. De exemplu, arată cum în [[Cartea II a Regilor|II Regi]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=67&cap=6 6] există o referire la faptul că Arca legământului a călătorit spre dealurile (munţii) lui Iuda. Aceeaşi frază este folosită pentru a descrie călătoria Mariei: "sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda... ([[Evanghelia după Luca|Luca]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=1#39 1, 39]). Și David, şi Maria, "sculându-se... s-au dus". Laurentin merge mai departe cu descrierea: când, la II Regi 6,2 şi Luca 1, 39, Chivotul şi Maria ajung la destinaţie, ambele sunt întâmpinate cu "strigăte de bucurie". Iar cuvântul folosit pentru a exprima "închinarea" Elisabetei, ''anafametezein'', este unul foarte rar. Este folosit numai în legătură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului. Tradus literal, înseamnă 'a striga cu glas tare', 'a proclama' sau 'a intona'.