Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Eutihie

17 octeți șterși, 11 septembrie 2011 14:55
m
Implicarea în controversele hristologice: corecturi
==Implicarea în controversele hristologice==
Principala controversă hristologică din secolul al V-lea era modul în care s-ar fi putut ţine cont simultan de natura divină şi de cea umană a lui Hristos. Dupa condamnarea nestorianismului la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes), dezacordurile deja existente dintre [[Biserica din Alexandria]] şi cea din [[Antiohia]] au fost adâncite de către reprezentanţii celor două Biserici. [[Doctrina]] alexandrină a fost susţinută de către [[Chiril al Alexandriei]], în timp ce poziţia antiohiană a fost deţinută era susţinută de Theodoret din Cyrus şi [[Ioan I al Antiohiei|Ioan al Antiohiei]] Deşi ambele biserici acceptaseră deciziile Sinodul de la Efes, iar ulterior Chiril al Alexandriei şi Theodoret din Cyrus ajunseseră la o reconciliere, partizanii lor nu au fost convinşi şi au continuat să se critice în mod public. Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase şi laice, Eutihie a luat o poziţie extremă, fiind influenţat şi de ministrul monofizit Chrysaphius al împăratului [[Teodosie al II-lea]], ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părţi susţineau că urmează adevărata credinţă, aşa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.
Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase şi laice, Eutihie a luat o poziţie extremă, fiind influenţat şi de ministrul Hrisafie al împăratului [[Teodosie al II-lea]] (care era monofizit), ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părţi susţineau că urmează adevărata credinţă, aşa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.
==Surse==
14.992 de modificări