{{Îmbunătăţire}}'''Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş''', [[Mitropolit]]ul Timişoarei, s-a născut pe la anul 1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, fiind vlah de origine ca şi [[Sfinţi]]i [[Nicodim cel Sfinţit de la Tismana]], [[Dimitrie cel Nou din Basarabi|Dimitrie cel Nou Basarabov]] de la catedrala patriarhală din Bucureşti, Cuvioasa [[Paraschiva de la Iaşi]] şi Sfânta Muceniţă [[Filofteia|Filofteia de la Curtea de Argeş]] şi primind la [[botez]] numele ''Iacob''.

Tatăl său a murit de timpuriu, iar când băiatul avea 12 ani, mama sa l-a trimis la şcoală în oraşul Ohrida. La 15 ani intră în [[viaţa monahală]], fiind închinoviat la [[mănăstire]]a din [[Ohrida]], unde rămâne timp de 5 ani, după care merge apoi la [[Muntele Athos]], la [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mânăstirea Pantocrator]], unde devine [[schimonah]], cu numele '''Iosif'''. Aici este foarte preţuit pentru viaţa sa aleasă, pentru darurile cu care fusese înzestrat (era vestit pentru darul vindecării), astfel că a fost hirotonit [[preot]] şi pus [[duhovnic]], apoi egumen în [[Mânăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopol]]. Apoi este ales [[egumen]] al [[Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos)|mânăstirii Cutlumuş]] din Athos, din a cărei obşte făceau parte mulţi [[călugăr]]i români. După moartea mitropolitului Timişoarei , românii bănăţeni s-au gândit la '''Cuviosul Iosif''' , stabilit între timp în preajma [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|mânăstirii VatopeduVatopedi]], ca cel mai potrivit păstor al Bisericii locale. Astfel, în anul 1650, în luna iulie, deşi era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este [[Hirotonie|hirotonit]] [[arhiereu]] şi instalat Mitropolit al Timişoarei. Se spune că în ziua în care a sosit în Timişoara, credincioşii i-au adus un olog bolnav de mulţi ani, pe care Sfântul l-a vindecat cu [[rugăciune]]a. Rămâne în [[scaun]]ul mitropolitan timp de trei ani, după care datorită vârstei înaintate, după ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieţii duhovniceşti şi prin înţeleapta chivernisire a treburilor bisericeşti, se retrage la mânăstirea Partoş. Locul cârmuirii sale vlădiceşti, precum şi al activităţii sale [[monah]]ale de început s-au legat de numele său pentru totdeauna, fiind numit „de la Partoş” şi „Mitropolitul Timişoarei”, într-un cuvânt, patronul sau ocrotitorul Mitropoliei Banatului.

Mânăstirea Partoşului era cunoscută ca un important centru bisericesc, cu o şcoală pentru preoţi şi care număra nu numai călugări din Banat, ci şi din Ţara Românească, ceea ce se constituie într-un argument pentru dovedirea legăturilor permanente care existau între cele două provincii româneşti. Vieţuirea de aici a Sfântului, timp de 3 ani, a mărit importanţa şi rosturile aşezământului, spre el îndreptându-se cu şi mai mare zel, pasul credincioşilor. În acest loc, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1656, '''Sfântul Iosif''', în vârstă de 88 de ani şi-a încredinţat sufletul Celei sub al cărei acoperământ s-au aflat mânăstirile unde a ucenicit şi s-a desăvârşit Sfântul. Se spune că la moartea sa clopotele mânăstirii au început să bată singure.

===Proslăvirea===[[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca Mitropolitul Iosif cel Nou de la Partoş să fie trecut în rândul [[sfinţi]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[15 septembrie]]. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la [[21 octombrie]] 1955, în catedrala mitropolitană din Timişoara.

Mormântul său din biserica mânăstirii Partoş a fost străjuit cu devotament timp de trei secole, până în ziua de [[7 octombrie]] 1956, când, după dreapta socotinţă, Sfintele sfintele sale [[moaşte ]] au fost strămutate în catedrala mitropolitani mitropolitană din Timişoara.

Înaintea sfintelor sale [[moaşte]], credincioşii au îngenuncheat mereu cu credinţa rodirii rugăciunilor spre cele de folos întregii obşti. În invocarea numelui său, Biserica adaugă şi darul facerii de minuni. Viaţa întreagă i-a fost minunată prin faptele săvârşite din dragoste de [[Dumnezeu]] şi de oameni. Icoane din această viaţă, eternizate printr-o măiastră lucrare, împodobesc acea raclă în care Biserica din Banat îşi păstrează cu aleasă preţuire „comoara legii străbune”, cum este numit Sfântul în acatistul său. Spiritul său ecumenic îl determina să nu facă deosebire între oamenii de diferite credinţe, atunci când aceştia se aflau la strâmtorare. Era recunoscut şi prin jertfelnicia sa pentru obşte, prin binecuvântarea muncii şi roadelor câmpului şi prin grija de ferirea de orice pagubă şi primejdie a cetăţii păstorite. Nu mai prejos erau respectul pentru dreptate, prin pedepsirea răufăcătorilor şi mercenarilor nevolnici, de a căror silnicie mulţi alergau, aşa cum iarăşi arată acatistul '''Sfântului Ierarh Iosif''', la ajutorul său, ca la un scut tare. De altfel, aceste nepreţuite însuşiri care exprimă cu adevărat sfinţenia, trebuiau să se dovedească nestinse prin sufletele celor ce intrau în moştenirea sa duhovnicească, după cum iarăşi pomeneşte rugăciunea înălţată : „''Şi aşa virtuţilor tale urmând, '''Sfinte Iosif''', neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea de Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii”''. '''Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş'mântuirii'' este prăznuit de [[Biserica Ortodoxă]] la data de [[15 septembrie]]”.

:Bucură-te, ierarhe al Mântuitorului Hristos; :Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească dreapta credinţă; :Bucură-te, scăparea celor ce aleargă la tine; :Bucură-te, ajutorul şi limanul celor necăjiţi; :Bucură-te, stâlp neclintit al strămoşeştii noastre credinţe; :Bucură-te, că ai arătat şi păgânilor puterea lui Dumnezeu; :Bucură-te, că ai fost scut Bisericii tale; :Bucură-te, cel ce purtător de biruinţă asupra celor răi ai fost; :Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatului; :Bucură-te, cel ce ai arătat cunoştinţa dumnezeiască celor ce umblau întru întunericul neştiinţei; :Bucură-te, cel ce cu blândeţe ai primit la tine pe cei greşiţi; :Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi; :Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!