Gavrilia (Papaiannis)

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Maica Gavrilia (1897-1992)

Gherontissa Gavrilia (1897-1992), a fost o monahie ortodoxă de naţionalitate greacă, cu viaţă sfântă.

Viaţa

Gherontissa Gavrilia s-a născut în Constantinopole (sau Istanbul) cu peste o sută de ani în urmă, pe 2/15 Octombrie 1897, din Elias şi Victoria Papaianni, ca al patrulea şi cel din urmă copil al familiei, cel mai iubit (Alexandros, fratele ei, fiind primul, iar surorile ei Vasiliki şi Pavelina - al doilea, respectiv al treilea).

Gherontissa înseamnă nu doar o maică bătrână (care supraveghează pe tineri), ci mai cu seamă o persoană înduhovnicită care îi îndrumă pe ceilalţi cu sfaturi înţelepte şi cunoştiinţă de la Dumnezeu, în rugăciune. Întreaga viaţă a Gherontissei Gavrilia a fost o înşiruire de minuni.

A crescut în oraş până ce familia s-a mutat la Thessalonic, în 1923. A plecat în Anglia în 1938 şi a rămas acolo pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. S-a pregătit pentru a fi ortoped şi psihoterapeut. În Anglia, pentru serviciile aduse în război şi după, i s-a oferit să devină cetăţean britanic, însă ea a refuzat politicos.

În 1945, s-a întors în Grecia, unde a lucrat cu Friends Refugee Mission şi American Farm School în Thessalonic, în primii ani de după război. Mai târziu, şi-a deschis propriul cabinet medical în Atena, unde a lucrat până în 1954. În luna Martie a acelui an, mama ei a murit, iar cabinetul a fost închis. Sora Gavrilia a părăsit Grecia şi a călătorit pe uscat până în India, unde a lucrat cu cei mai săraci dintre cei săraci, chiar şi cu leproşi, vreme de cinci ani. A lucrat împreună cu Baba Amte şi familia sa, cei ce au construit şi au organizat comunităţi săteşti pentru leproşii Indiei. Nu a păstrat pentru ea nici un bănuţ, ci s-a încredinţat pe deplin în mâinile Domnului.

Abia în 1959 merge la Mănăstirea Sf. Maria şi Marta din Vithania (Betania), în Palestina, ca să se călugărească. Ajungând acolo, l-a întrebat pe Păr. Theodosie, eclesiarhul, ce rânduială de rugăciune să urmeze. Părintele Theodosie a fost surprins să afle că ea ştia să citească chiar şi în greacă veche, zicând: "Marii Stareţi de care am auzit nu mai sunt acum. Eu, cu siguranţă, nu sunt unul dintre ei. Ai venit aici căutând să te mântuieşti. Dacă îţi voi da eu o rânduială de rugăciune, îţi vei pierde sufletul, dimpreună cu al meu. Iată-l, însă, pe Părintele Ioan. El îţi va fi Stareţ." Astfel că, pentru primul an în mănăstire, i-a dat ascultare să citească doar Evangheliile şi pe Sfântul Ioan Scărarul. (Trebuie menţionat că la acea vreme Scara încă nu fusese publicată în neo-greacă).

A stat trei ani în Vithania. În Aprilie 1962, s-a aflat că Patriarhul Athenagoras al Constantinopolei dorea să trimită un monah ortodox la Taize, în Franţa. Sora Gavrilia s-a dus la Taize (ştia fluent franceza, încă din copilărie) şi apoi, la scurtă vreme, în America.

În 1963, s-a întors în Grecia. Gherontissa a fost tunsă în schima mică de către Egumenul Amfilohie (Makris) din Patmos în Peştera Sfântului Antonie, ţinând de Mănăstirea Bunei-vestiri (Evanghelismos), cu puţin înainte de a pleca din nou în India, împreună cu Maica Tomasina. Stareţul Amfilohie a fost entuziasmat la ideea unei monahii cu deschidere pentru un misionarism activ în întreaga lume. În India, ea a stat vreme de trei ani în Nani Tal, din Uttar Pradeş, loc în care se găsea Părintele Lazăr(Moore); el s-a consultat cu Gherontissa Gavrilia în traducerile sale din Sfinţii Părinţi şi din Psalmi. Între 1967 şi 1977, Gherontissa a purtat mai multe călătorii misionare în Africa răsăriteană, în Europa, în cadrul cărora a vizitat nişte prieteni vechi, cunoscuţii părinţi duhovnici Lev Gillet şi Sofronie de la Essex, apoi iarăşi în America, şi o scurtă vizită în Sinai, unde Arhiepiscopul Damian încerca să reintroducă monahismul feminin.

A călătorit foarte mult, având multă grijă şi dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. Unii dintre fiii ei duhovniceşti au aflat-o în Ierusalim, lângă Mormântul lui Hristos; alţii au aflat-o pe câmpul misionar din Africa răsăriteană. În anii 1950 - 1960, avea câteva mii de prieteni duhovniceşti în întreaga lume, pentru care obişnuia să se roage zi şi noapte!

Începând din 1977, a trăit ascunsă într-un mic apartament, "Casa Îngerilor" din Patissia, în mijlocul hărmălaiei, fumului şi a zgomotului din centrul Atenei - un locşor ascuns şi de mare preţ pentru cei care o cunoşteau.

În 1989 s-a mutat în schitul Sfântului Acoperământ din insula Eghina, în apropierea bisericii Sf. Nectarie. Acolo şi-a chemat ultimele două fiice duhovniceşti să se facă monahii şi să vieţuiască lângă ea. A continuat şi aici să primească mulţi vizitatori. În 1990, la începutul Marelui Post, a fost spitalizată pentru cancer limfatic. A stat în spital patruzeci de zile, plecând în Săptămâna Patimilor şi împărtăşindu-se de Paşti. Şi, spre stupefacţia doctorilor, cancerul a dispărut. Încă nu i se plinise vremea.

Gherontissa s-a retras, în cele din urmă, la linişte. Împreună cu o singură altă maică, s-a mutat pentru cea din urmă oară în viaţa aceasta, în insula Leros. Acolo, cele două au întemeiat sihăstria Sfinţilor arhangheli. Abia în ultimul an al vieţii a primit Schima Mare de la Părintele Dionisie de la Schitul Sf. Ana Mică din Sfântul Munte. Acesta a venit să-i dea schima în Paraclisul Maicii Domnului din Kastro, în vârful Lerosului.

Gherontissa Gavrilia a părăsit această lume pe 28 Martie 1992, fără să construiască niciodată o mănăstire. De-a lungul anilor, şase din fiicele ei duhovniceşti s-au călugărit, însă nu s-au aflat cu ea decât una sau două în acelaşi timp. Doar îngerii pot număra vieţile pe care Dumnezeu le-a atins şi le-a schimbat printr-însa. Biografia şi o culegere a scrierilor ei au fost publicate în greacă în 1996, lucrare săvârşită de ultima ei fiică duhovnicească, monahie, şi cu ajutorul a mulţi alţii care au ţinut mult la Gherontissa.

Oricine a avut prilejul să o cunoască pe Gherontissa Gavrilia şi-a dat seama că Dumnezeu nu ne-a lăsat fără sfinţii săi, chiar şi în ziua de astăzi. Cele câteva cuvinte notate aici arată în mică măsură limpezimea şi dragostea din sufletul ei. Cuvintele sunt doar nişte unelte ale lumii acesteia; minunea Gherontissei a fost învăluită în taina tăcerii lumii ce va să vie.

N-a căutat niciodată să capete renume. Nu a îngăduit să se publice nimic despre ea în cursul lungii sale vieţi, şi le-a îngăduit doar fiilor duhovniceşti să o fotografieze în ultimii ani de viaţă. Cei atinşi de Dumnezeu prin intermediul ei o numeau Gherontissa; ea nu s-a socotit nimic altceva decât monahia Gavrilia.

A fost smerenie şi dragoste întrupată.

Din Apoftegmele Gherontissei

Cuvinte alese

Maica Gavrilia

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.

3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.

8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.

13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.

14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.

15. Scopul este ca, chiar și atunci cănd avem "paraziți" în cap... să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem "Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ"

17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.

18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem "Bună ziua", cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.

21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)

22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul - Domnul - ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece "altul". Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: "Vreau ceva?" - "Nu" - "Îmi trebuie ceva?" "-Nu." - "Îmi lipsește ceva?" - "Nu". Asta e!

28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.

29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.

30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: "De ce mi s-a întâmplat mie asta?" Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi "De ce li s-a întâmplat lor asta?" Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.

36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.

38. Când te-ai gândit să critici... la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.

66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.

69. O relație este dificilă atunci când "Eu" este pus înaintea lui "Tu".

70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.

71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.

74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.

80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate... care se foiesc de colo-colo... prinși în multe activități... le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!

95. Domnul a zis: "Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru". Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

100. Dacă ai ști că nu ești "aici", atunci ai fi "dincolo".

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.

107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, cănd e cerut de Biserică!

113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.

114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.

115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem "pentru totdeauna".

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.

125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.

136. Liniștește-te și cunoaşte... nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.

137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).

150. Hristos ne-a zis: "Mergând, învățați toate neamurile". Și noi, care tăcem din gură, ce facem?

179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin 'vămile văzduhului'. I-am spus: "Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!"

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.

244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.

259. Orice om este "trimis".

267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

Convorbiri

Have Faith

Only one thing do I know that I have always, and it is not pride, nor fantasy, but that which I have day and night, wherever I find myself--three things: first, Faith; second, Faith; third, Faith. That’s all! Nothing else can I say to you. It has directed all my life. When we believe and someone says, “Do you want to come to Lebanon with me?�? I say, “Yes.�?

“How do you say Yes to everything?�?

I say yes because I believe that if it is not for my good God will make it so that the No will come from the very one who invited me. Some paper will not be ready, or something will happen.

Today I am ninety years old--may you live so long! I read again and again and again in the Gospels, and I see something strange. Jesus Christ comes and says to the Apostles, “Leave now what you have and follow Me.�?

Now, if they said, “And who are you? Why should we lose what we have? Why should we lose our profit? Where will you take us? What will you do with us?�?--if they had said that, what would have happened? They would have remained in darkness.

They said Yes to some Unknown who came and said, “Throw all that away!�? Why? Because they believed in God, and they waited for the One who would say to them, “Come!�? And that was the beginning.

Because if we say No, what will happen? . . . One or the other: If you believe, you will walk on the water like St. Peter. If you are scared--Bloop! Nothing else.

Through all my life it has been like that. They called me to the strangest and most distant place in India. One night they sent me a message: “Come and see someone who is sick.�? We started out in an ox cart driven by some shepherd boy. And as we were going up the mountain in the forest, what do I see above us? Two eyes shining, a tiger. What do you say then? “Lord have mercy on me, and may Your will be done on earth as it is in heaven.�?

So I closed my eyes and saw that written within me. Because He said to us, “Why do you worry? Why do you worry? Even the hairs of your head are numbered!�? Why worry? Faith is lacking. May we have faith.

Languages

Once when I was there where I was, some foreign missionary came and said to me, “You may be a good woman, but you’re not a good Christian.�?

I said, “Why?�?

“Because you have been here so long and you only go about speaking English. What local languages have you learned?�?

I said to him, “I haven’t managed to learn any of the local languages, because I travel a great deal from place to place. As soon as I learn one dialect, they start speaking another. I’ve only learned ‘Good morning’ and ‘Good evening.’ Nothing else.�?

“Bah, you’re no Christian. How can you evangelize? All the Catholics and Protestants learn all the local dialects in order to . . .�?

Then I said, “Lord, give me an answer for him.�? I asked it with all my heart, and then I said, “Ah. I forgot to tell you. I know five languages.�?

“Really? What are these five?�?

“The first is the smile; the second is tears. The third is to touch. The fourth is prayer, and the fifth is love. With these five languages I go all around the world.�?

Then he stopped and said, “Just a minute. Say that again so I can write it down.�?

With these five languages you can travel the whole earth, and all the world is yours. Love everyone as your own--without concern for religion or race, without concern for anything.

Everywhere are people of God. You never know if the one you see today might tomorrow be a saint.

388. Come let us be silent.

Mulţumirea

Când preţuim cu adevărat darurile pe care ni le face Dumnezeu, nu mai avem vreme să ne mai ocupăm de altceva. Ne grăbim să spunem mulţumesc. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc. Vedem o persoană... mulţumesc. Vedem o floare... mulţumesc. Vedem un pahar cu lapte... mulţumesc. Pentru toate... mulţumesc. Şi o bucurie aşa de mare pătrunde în viaţa noastră, încât mulţi nici nu o pot înţelege, chiar de ne sunt apropiaţi; "Ce-i asta?"... Mi-au spus odată în Anglia: "Ce s-a întâmplat? De ce sunteţi aşa voioasă?" "Pentru că trăiesc şi pentru că vă văd!" Să aveţi o zi bună!

— Sfântul Acoperământ, Eghina, 1989

Sfânta Împărtăşanie

Nu noi trebuie să hotărâm când trebuie sau când nu trebuie să ne împărtăşim. Nu este uşor să vedem limpede noi înşine, îndeosebi din latura noastră cea aflată în neorânduială. Pentru aceasta trebuie să avem îndrumătorul duhovnicesc. Trebuie să ne spovedim, ca să scoatem din lăuntrul nostru tot ce nu ar trebui să fie acolo.

—Leros, 1 Ianuarie, 1991

Obştea călugărească

Domnul le-a zis ucenicilor Săi: "Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fieştecare la ale sale şi pe mine singur să mă lăsaţi; şi nu sunt singur, căci Tatăl meu cu mine este". La fel e şi cu noi, dacă stăm să ne gândim. Nu suntem niciodată singuri. De îndată ce ne întoarcem către Dânsul într-o străfulgerare de gând, ne vom afla în poziţia cuvenită faţă de El, şi apoi şi faţă de aproapele. Aşadar, dacă dorim ceva anume, să aflăm luminare, să fugim degrabă la Evanghelie (aceasta, cu siguranţă, atunci când nu găsim o persoană potrivită) - eu aşa fac, pentru început. În Evanghelie se găseşte Viaţa Veşnică, adică Domnul Însuşi. Dumnezeu ne-a dăruit o conştiinţă: Evanghelia Sa. În această conştiinţă vom afla mereu răspuns... Un alt lucru de mare ajutor, după cum ştim, este rugăciunea deasă. Nu e ceva care să stea în cuvinte, nici în gânduri. Rugăciunea nu este ceva făcut de noi: este o stare a sufletului. Şi oriunde te-ai afla, orice ai face, în orice tovărăşie ai fi, sufletul său poate fi în starea Rugăciunii. Căci sufletul e de la Dumnezeu. Apoi, când este ajutat prin rugăciune şi cu Rugăciunea lui Iisus să se unească cu Sfântul Său Nume, atunci aceasta continuă, orice ai face.

Sources and external links

• The Ascetic of Love, the complete life and sayings of Gerontissa Gabrielia, published by toperivoli.gr
• Gerontissa Gavrielia from the website of St. Gregory Palamas Monastery
• Gerontissa (Elder) Gabrielia and some of her sayings
• The Ascetic of Love: Sayings (Apophthegmata)
• "Mother Gavrilia(1897-1992): 'a Holocaust to His Love'" by John Brady; published in In Communion, the journal of the Orthodox Peace Fellowship
• Orthodox Poetry Of Gerondissa (Abbess) Xeni Of Aegina, Greece (1867-1923) - Compiled by Father Demetrios Serfes, Boise, Idaho, USA