[[Solomon]] îl îndeamnă pe lacom, dacă stă la masă cu unul din cei mari, să ia seama ce are dinainte şi să-şi pună un cuţit în gât şi îl sfătuieşte să nu poftească la mâncărurile alese ale acestuia, căci ele sunt o hrană înşelătoare. [[Iisus]] arată că viaţa este mai mult decât hrana: [[Dumnezeu]] va avea grijă de fiii săi, iar calitatea hranei nu va face o diferenţă semnificativă în viaţa nici unuia. Creştinul se va mulţumi cu un minimum de hrană şi îmbrăcăminte, căutând la împărăţia lui Dumnezeu (deci muncind pentru câştigarea pâinii) şi toate celelalte lucruri (hrană, băutura, îmbrăcămintea) îi vor fi date pe deasupra. Inima omului se va întări prin [[har]], nu cu mâncăruri, căci ele n-au fost de niciun folos celor care au umblat cu ele. El se va mulţumi să ceară „pâinea care-mi trebuie” precum Agur sau „pâinea cea de toate zilele”, aşa cum i-a învăţat Isus pe apostoli să se [[rugăciunea|roage]]. Îmbuibarea ca şi beţia, aduce belşug de [[iubirea de arginţi|sărăcie]] oamenilor obişnuiţi, iar celor [[iubirea de arginţi|bogaţi]] le îngreunează somnul, aducându-le în casă [[cearta|ceartă]] şi [[ura|ură]]. Iisus avertizează că lăcomia de mâncare şi băutură îngreunează, alături de îngrijorări, inima astfel încât, fără [[veghe]] şi [[rugăciunea|rugăciune]], ele ne exclud de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.

===Păcatul lăcomiei de mâncare===

[[Solomon]] îl îndeamnă pe lacom, daca stă la masă cu unul din cei mari, să ia seama ce are dinainte şi să-şi pună un cuţit în gât <ref>Prov 23.1-2</ref><ref name="Concordanţă"/> şi îl sfătuieşte să nu poftească la mâncărurile alese ale acestuia căci ele sunt o hrană înşelătoare.<ref>Prov 23.3</ref><ref name="Concordanţă"/>

Poporului evreu, aflat în pustie, i-a venit pofta şi a început să se plângă că nu are carne, spunând că îşi aduce aminte de peştii pe care -i mânca în Egipt, şi care nu îl costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de prăji, de ceapă şi de usturoi. Evreii adaugă că li s-a uscat sufletul de la [[mana]] pe care o primeau de la Dumnezeu în fiecare zi . Atunci Dumnezeu suflă un vânt care le aduce o mare de prepeliţe. Oamenii încep să mănânce, dar [[Dumnezeu]] loveşte de moarte pe cei mai tari din ei, şi doboară pe tinerii lui Israel, pe când erau cu mâncarea în dinţi. Mormintele lăcomiei stau mărturie pentru urgia cu care Dumnezeu a pedepsit poporul apucat de poftă de carne.<ref>Num11.4-20; 11.32-34 </ref><ref name="Concordanţă"/>

:Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

:De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?