14.992 de modificări
Modificări
m
→Viaţa
Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul [[Serghie I de Constantinopol]] l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acţiune de reorganizare a armatei imperiale.
În 626, avarii şi slavii au asediat Constatinopolul[[Constantinopol]]ul, profitând şi de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorităţii armelor bizantinilor şi a curajului cu care şi-au apărat cetatea, avarii şi slavii au fost nevoiţi să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească.
Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armată reorganizată, la sfârşitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obţinând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Şahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritorile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.
Iniţial, [[Serghie I de Constantinopol|Serghie]] a afirmat că Hristos a făcut toate faptele sale printr-o acţiune a unei singure entităţi divin-umane, într-un singur mod de activitate (''energeia''), dar [[Sofronie]] (mai târziu patriarh al Ierusalimului) a obiectat. Atunci, Serghie a adoptat termenul "o singură voinţă", sau "voinţă unică" (''Mia thelesis''), utilizat de către Papa Honoriu într-o scrisoare pe care i-o adresase. Această formulă a fost folosit în ''[[Ecthesis]]'' întocmită de Serghie şi promulgată de Împăratul Heraclie în anul 638. Iniţial acceptată de către episcopi, această formulă a căzut în dizgraţie, fiind respinsă ulterior. Acest compromis ([[monotelism]]ul) a rămas o problemă pentru succesorii lui Heraclie, iar în final a fost respins de către al şaselea [[Sinoade Ecumenice|Sinod Ecumenic]] (al treilea Sinod de la Constantinopol) în anul 680. Sfinţii Părinţi adunaţi în acest Sinod (pomeniţi în Biserică pe [[23 ianuarie]]) au respins monotelismul, declarând că în persoana lui Hristos, după întrupare, coexistau ''două voinţe'', cea dumnezeiască și cea omenească.
În anul 629, Heraclie s-a autoîntitulat ''Basileus'' (basileu), titlu care a înlocuit pe cel vechi de ''Augustus''. Acest titlu, de basileu, a fost purtat de toţi împăraţii, până la căderea Bizanţului. În timpul lui Heraclie s-a terminat procesul de elenizare a imperiului, prin adoptarea limbii greceşti ca limbă oficială (limba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonialuri, ca o tradiţie). Mulţi istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclius Heraclie ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanţului şi obişnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată.
Pentru a îmbunătăţi organizarea apărării în Anatolia, Heraclie a introdus conceptul de ''theme'' (''themata''), un serviciu militar bazat pe subvenţii ereditare de terenuri pentru diviziile de soldaţi. Acestea erau guvernate sub administraţie militară în fiecare themă, comandată de un guvernator militar (''strategos'').