5.288 de modificări
Modificări
ortografie
Predicator strălucit de limbă latină, Augustin este [[Hirotonie|hirotonit]] [[preot]], în ovațiile ale poporului care îl auzise predicând, asistându-l în păstorirea credincioşilor pe episcopul Valeriu. Acesta îi dăruieşte un teren în apropierea bisericii cetății ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii", care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos. Pentru această mănăstire, Augustin a scris o "Regula", rânduială monahală care se află la originea instituției occidentale a [[canon]]icilor, preoţi care trăiesc în lume, dar după o rânduială monahală.
===Episcop de Hipona===
Devine coadjutor coajutor (cu drept de succesiune) al episcopului Valeriu în anul 395/396, apoi episcop de drept al Hipponei până la moartea sa. În această perioadă scrie foarte mult. În această perioadă redactează şi cea mai mare parte a lucrărilor sale cu caracter pastoral – s-au păstrat de la el peste opt sute de predici pe subiecte foarte diferite. Ca episcop, se arată foarte milostiv faţă de săraci şi se îngrijeşte de buna înţelegere între clerici şi, pe cât putea, între cetăţenii oraşului.
De asemenea, în această perioadă călătoreşte mult prin Africa romană, pe atunci străbătută de mai multe [[erezie|erezii]], profund divizată de o serie de [[schismă|schisme]] şi încă în parte [[păgânism|păgână]]. A participat la [[sinod|sinoadele]] locale şi a scris lucrări în care a combătut [[maniheism]]ul, [[novaţianism]]ul, [[pelagianism]]ul.
Împotriva novaţienilor, argumentează validitatea [[Sfintele Taine|Tainelor]] oficiate de preoţi indiferent de vrednicia lor. Nereuşind însă să îi convingă să renunţe la erezia lor, face apel la autoritatea seculară pentru a suprima ierarhia paralelă pe care aceştia o întemeiaseră.
====Lupta împotriva pelagianismului====
[[Pelagianism]]ul era o erezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului, afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe; pelagienii negau totodată posibilitatea transmiterii păcatului strămoşesc şi nu acceptau botezul copiilor, pe care îl considerau inutil. În strădaniile lui prelungite de a combate erezia pelagiană, antrenat în dispută şi căutând mereu soluţii raţionale la problemele privind credinţa, Augustin merge însă puţin prea departe, stabilind o opoziţie puţin cam prea strictă între natură şi Har, într-o formă care avea să aubă aibă urmări nefaste în Occident. În Răsărit, Părinţii greci, care îl cunoşteau puţin pe Augustin, nu erau atât de implicaţi în disputa cu pelagienii şi înţelegeau raporturile dintre natură şi Harul dumnezeiesc ca pe o formă de cooperare ("sinergie"). Încercând să pătrundă şi să raţionalizeze tainele preştiinţei divine, Augustin ajunge să propună o perspectivă riscantă asupra predestinării. În contextul operei lui, aceasta poate fi interpretată în sens ortodox dacă se conisideră consideră că „predestinarea” era înţeleasă drept consecinţa unor acte săvârşite liber de om şi prevăzute din veşnicie – dar nu determinate – de Creator. Însă pe interpretări ale ideilor lui Augustin s-au întemeiat o serie de greşeli doctrinare occidentale şi tot din opera lui s-au inspirat reformatorii din secolul al XVI-lea precum Luther sau Calvin.
Sf. Augustin reușeşte să obțină ca pelagienii să fie condamnați de Sinoadele de la Cartagina (411) și d Roma (417), însă erezia continuă să existe.
[[Image:Augustine-Rose.jpg|left|thumb|250px|Coperta cărţii lui Seraphim Rose]]
Există mai multe mărturii din tradiţia Bisericii nedespărţite, ca şi de după schismă, care arată că Augustin era cinstit printre sfinţii ortodocşi. Astfel, la [[Sinodul V Ecumenic|Sinodul al V-lea Ecumenic]]de la Constantinopol din anul 553, numele lui Augustin este trecut în rândul celorlalţi [[Sfinţii Părinţi|Părinţi ai Bisericii]], însă actele Sinodului nu fac nicio menţiune explicită cu privire la viziunea lui [[teologie|teologică]]:
:''Încă mai mărturisim că ne ţinem de hotărârile celor patru Sinoade şi ca îi urmăm în toate chipurile pe Sfinţii Părinţi [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], [[Vasile cel Mare|Vasile]], [[Grigorie Teologul]], [[Grigorie de Nyssa]], [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]], Teofil, [[Ioan Gură de Aur|Ioan Gură de Aur]], [[Chiril al Alexandriei|Chirill]], '''Augustin''', Proclu, [[Leon cel Mare|Leo]] şi scrierile lor despre credinţa cea adevărată. ''[http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2-14/Npnf2-14-111.htm] (trimitere în engleză; sublinierea noastră).
Teologul grec [[Christos Yannaras]], în schimb, consideră că Augustin este "sursa întregii alienări, a întregii alterări a adevărului eclezial în Occident" (''Libertatea moralei'', trad. rom de Mihai Cantuniari, Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 156, n. 10).
Prin urmare, se poate afirma că, dacă Augustin poate fi cinstit ca un sfânt ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale de [[teolog]], cât calităților sale pastorale, precum și pentru viaţa lui personală indiscutabil sfântă de după convertire. Astfel, Sfântul [[Fotie cel Mare]] scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinții şi învăţătorii noștri s-au abătut de la credinţă în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au rătăcit, dar continuăm să-i îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - "PG" 102, 813). În spiritul tradiţiei ortodoxe, este necesar şi suficient să facem distincția între viața lui Augustin, marcată de râvna fierbinte pentru Hristos şi Biserica Lui și posteritatea nefericită a intepretărilor interpretărilor lui doctrinare.
==Bibliografie==