Totul porneşte de la pasajul cuprins în [[Evanghelia după Matei]], capitolul 16, versetul 18:

:Iar ei au răspuns:«Unii: Ioan BotezatorulBotezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi».

:Iar Iisus, raspunzandrăspunzând, i-a zis: «Fericit eşti , Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu din Ceruri. Şi Și eu iţi îţi spun că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui»."

Prin aceasta şi prin faptul că [[Apostolul Petru|Sfântul Apostol Petru ]] a suferit moarte [[mucenic|martirică ]] la Roma, catolicii se văd superiori tuturor. Cu privire la aceasta, teologii ortodocşi susţin că:

:<b>a)</b> Sfântul Petru s-a bucurat dintotdeauna de o cinste deosebită din partea Mântuitorului, cât şi din partea celorlalţi Apostoli pentru vârsta sa înaintată. În acelaşi timp, avea un temperament aprins, care-l făcea să se afirme inaintea înaintea celorlalţi. În cazul de faţă, însaînsă, el răspunde în numele tuturor Apostolilor; dacă vreunul din Apostoli n-ar fi fost de acord cu răspunsul său, de bună seamă că ar fi intervenit şi l-ar fi corectat.

:Că nu poate fi vorba de o întaietate întâietate reală a Apostolului Petru, rezultă şi dintr-un episod ulterior: mama fiilor lui Zevedei (Iacob Iacov şi Ioan) vine la Iisus impreuna împreună cu fii fiii ei, ca să ceară pentru aceştia locurile de cinste în Împarăţia Sa. Dacă Apostolii ar fi avut constiinţa conștiinţa că Petru le este superior, că primul loc i se cuvine lui, n-ar fi indrăznit îndrăznit să formuleze o astfel de cerere faţă de Iisus, nici [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel ]] nu l-ar fi certat pe Petru, mai ales în public ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=2 Galateni 2, 14]).

:În plus, dacă totuşi Mântuitorul ar fi intenţionat să-i acorde această cinste lui Petru, cel puţin acum, pentru a nu se creea crea confuzii şi neînţelegeri intre între ucenici, şi-ar fi descoperit planurile Sale. Dar Mântuitorul spune clar că "voi toţi sunteţi fraţi" ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23 Matei 23, 8]), iar în acelaşi capitol, versetul 11, mai târziu Mântuitorul îi lămureşte: "care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru" ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23 Matei 23, 11]; [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=10 Marcu 10, 22-24]).

:<b>b)</b> Piatra pe care avea Mântuitorul sâ să zidească Biserica Sa nu era persoana lui Petru, care, oricât de desăvârşită ar fi fost ea, rămânea o creatură cu lipsuri, nedemnă să stea la originea unei zidiri de sorginte divină, Biserica. Piatra pe care se va zidi Biserica este afirmaţia, mărturisirea că Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia.

:Analiza filologică din greacă conduce la aceeaşi concluzie: "o petros" inseamnă înseamnă "piatră" şi este substantiv de genul masculin, iar "e petra" este substantiv de genul feminin şi inseamnă înseamnă eminamente "stâncă". Aşadar, traducerea riguros exactă este: "tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Biserica Mea", dar, în acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte în virtutea căruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon, în Petru. Totuşi, Mântuitorul îi spune limpede: "... voi zidi Biserica Mea" nu "Biserica Ta".

:<b>c)</b> În continuare, Mântuitorul anunţă moartea Sa, Patimile. Petru auzind acestea şi văzând în Hristos un erou naţional, cum făcea făceau şi majoritatea iudeilor, un lider politic, îi spune îngrijorat: "Fie-Ţi milă de Tine, Doamne! asta să nu Ţi se intampleîntâmple"! [(Matei 16, 22]). Greşeala lui Petru este că vrea să-L convingă pe Mântuitorul să se mulţumească cu rolul unui Mesia politic, pământesc şi să renunţe la misiunea înaltă a unui Mesia Sa reală, care avea menirea presupunea ca El să se Se aducă pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru împăcarea întregii omeniri cu Dumnezeu. Petru, care anterior mărturisise în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, iată că greşestegreşește, pentru că, zice istoricul Zigaben: "Ceea ce i s-a descoperit, Petru a mărturisit, iar ceea ce nu i s-a descoperit, a greşit, ca să ştim că fără Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus".

Aşadar, Biserica a fost intemeiată întemeiată pe Cuvântul Mântuitorului, pe jertfa Lui şi din ea fac parte toţi cei ce, asemenea lui Petru , mărturisesc credinţa în [[Iisus Hristos ]] ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi tot din Evanghelia după Matei ne dăm seama de ambivalenţa lui Petru, care mărturiseşte credinţa, dar refuză pocăinţa [Matei 16, 16-22]; se leapadă dar se pocăieşte ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26 Matei 26, 33-35; 69-75]); işi îşi arată curajul , dar se şi îndoieşte ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=14 Matei 14, 28-31]).

Asta Aceasta referitor la persoana Sfântului Apostol Petru. Pe de altă parte , există dubii asupra faptului că Petru ar fi fost primul [[episcop ]] al [[Biserica Romei|Romei]].

In În "Constituţiile Apostolice", Sfântul Pentru aminteşte de [[Linus ]] ca fiind primul episcop al Romei: "În ce priveşte episcopii pe care i-am hirotonisit hirotonit din timpul vieţii noastre, aceştia sunt [...] pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonisit hirotonit de Pavel, iar după moartea lui, al doilea a fost [[Clement]], hirotonisit hirotonit de mine, Petru". Cuvintele Sfântului Apostol Petru sunt credibile , de vreme ce Pavel a ajuns inaintea înaintea lui Petru in în Roma , fiind deci mai în masură măsură pentru a numi un episcop.

Sfântul [[Irineu de Lyon|Irineu]], ucenicul Sfantului Sfântului [[Policarp, episcop de Smirna|Policarp]], ulterior episcop de Smirna, de asemenea confirmă numirea lui Linus. Acesta scrie : "După ce au întemeiat şi pus în rânduială Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelaşi Linus este amintit şi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=79&cap=4 II TIM. Timotei 4:, 21]). Succesorul lui a fost [[Anaclet ]] [''Adv. haereses'', III, iii, 3; Irenai Opera Lib. III. C.I.]."

In În legatură cu primatul doctrina primatului papal , nu putem să nu mentionam menționăm faptul că Apusenii apusenii nu s-au ferit sa să falsifice chiar documente prin care să-şi revendice autoritatea. Aşa este spre exemplu şi cazul cu "Donariul lui Constantin" şi "Decretele Pseudo-Isidoriene".

<b>"DONARIUL LUI CONSTANTIN"</b> - [[Donatio Constantini]] - este un document formulat ca un edict roman imperial, născocit redactat în realitate probabil intre între anii 750 şi -850. Nu reiese clar scopul inițial al alcătuirii sale , dar este cert că apără apăra interesele Papei, - probabil împotriva pretenţiilor bizantinilor sau a ale francilor lui Charlemagne care şi-au asumat continuitatea imperiala imperială în VestApus. Unii spun că a fost scris pe vremea Papei Ştefan al II-lea, în jurul anului 752.

Pretinzându-se a fi emis de împăratul [[Constantin cel Mare]], Donariul acorda acordă Papei [[Silvestru I al Romei|Silvestru I]] şi urmaşilor săi, ca succesori ai Sfântului Petru, stăpânirea peste Roma şi peste vestul imperiuluiImperiul de Apus, urmând ca Imperiul Roman de Est Răsărit sa fie condus din Constantinopol de către împaratul Constatinîmpăratul Constantin. La inceputul începutul documentului se afirmă că aceasta este rasplata împaratului răsplata împăratului Constantin către Papa Silvestru pentru catehizarea lui, botezul creştin şi miraculoasa vindecare de lepră.

Donariul a fost folosit de către papii medievali pentru a-şi susţine pretenţiile teritoriale şi puterea seculară în Italia. A fost acceptat mai peste tot, deşi împăratul romano-german Otto al III-lea a denunţat documentul ca fiind fals. Totuşi, pe la mijlocul secolului al XV-lea, Biserica şi-a dat seŞama seama că documentul este o făcătură. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit in încă din 1440 că Donariul este un fals, analizând limbaîn care acesta fusese redactat, şi arătând că în document apăreau anumite formule formulări și titluri imperiale şi latine, care nu existau la acea datăpe vremea împăratului Constantin. Ulterior s-a demonstrat şi faptul că vindecarea lui Constantin de lepră de către papa Silvestru este o legendă.

<b>"DECRETELE PSEUDO-ISIDORIENE"</b> reprezintă o colecţie alcatuită cu mare măiestrie în Franţa, probabil de Isidor Mercator. Colecţia însumează peste 700 de pagini cu scris mic şi cuprinde diverse decrete adunate şi "completate", prin care Papa câştiga o putere mai mare, mai ales în privinţa problemelor religioase. Deşi , spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii vesticeoccidentale, totuşi ele cuprind şi referiri la credinţa ortodoxă, mai ales la persoanele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi ]] şi aspecte litugice. Astăzi, nimeni nu se mai îndoieşte de falsitatea acestor decrete.