==Istorie==

Prima atestare documentară a Episcopiei Ortodoxe a Aradului apare la începutul secolului al XVIII-lea, într-o diplomă imperială acordată la 15 aprilie 1706 [[ierarh]]ului Isaia Diacovici, primul episcop al Aradului (1706-1708), cu ocazia mutării acestuia de la vechea reședință eparhială a Ienopolei la Arad.<ref name=istoric>[https://www.arhiepiscopiaaradului.ro/organizare/protopopiate/protopopiatul-arad/ ''Arhiepiscopia Aradului - Istoricul Eparhiei Aradului''], accesat la 22 decembrie 2021</ref> Episcopia Aradului are deci o continuitate de peste trei sute de ani.

În momentul venirii episcopului Isaia Diacovici la Arad, aici existau două comunități de ortodocși: una a credincioșilor de neam românesc și alta a credincioșilor de neam sârbesc. Aradul fiind situat într-o zonă condusă administrativ-bisericesc de Patriarhia Sârbă de la Carloviț (''Karlowitz''), era firesc ca și ierarhul locului să fie tot de neam sârb, astfel că șirul ierarhilor de origine sârbă a continuat până în 1815, când murit episcopul Pavel Avacumovici. În 1829, după o perioadă de paisprezece ani de ''sede vacans'' a tronului arhieresc, a fost ales la Arad primul ierarh de neam românânesc: Nestor Ioanovici (1829-1830), originar din părțile Făgărașului.<ref name=istoric/>

| Pavel Nenadovici || 1748-1749 || de etnie sârbă

|-

|-

| Pahomie Cnezevici || 1770-1783 || de etnie sârbă