Iosif Flavius s-a născut în anul 30 d.Hr ca descendent din familia Haşmoneilor Hașmoneilor dinspre bunică, într-o familie nobilă, având un frate mai mare. A avut o educaţie educație solidă inclusiv religioasă, fiind la curent cu doctrinele [[farisei]]lor, [[saduchei]]lor şi și [[esenieni]]lor. Potrivit mărturiei sale, la vârsta de 13 ani era numit deja rabin în Ierusalim. După o vreme petrecută în sihăstrie, în deşertul deșertul din apropiere, Iosif Flavius se va înrola în armata evreiască, unde va comanda, vreme de 16 ani, un detaşament detașament din Galileea. Încă din tinereţe tinerețe a fost un remarcabil apărător al confraţilorconfraților, mergând chiar până la Roma ca să le apere interesele. Astfel, la vârsta de 27 de ani, Iosif este trimis la Roma, spre a negocia eliberarea unor preoţi preoți evrei, ţinuţi ținuți prizonieri de soldaţii soldații lui Nero. S-a implicat în revolta contra Romei, care izbucnise în anul 66 d.Hr. A fost învins în primele confruntări , trebuind să se retragă la Iotopata. Acolo a continuat lupta până la bătălia decisivă, când oraşul orașul a căzut în mâinile duşmanilordușmanilor. Pentru a nu fi prinşi prinși de vii de romani, autorităţile autoritățile au decis să se [[uciderea|sinucidă]]. Rămas doar cu un singur om, Iosif a decis să se predea. Cu această ocazie, Iosif ar fi spus că generalul Vespasian va deveni împărat roman, lucru care se va şi și împlini. Vespasian l-a eliberat în anul 69 şi și l-a luat la Roma. Făcând parte din anturajul lui Titus, fiul lui Vespasian, l-a însoţit însoțit pe acesta în asediul împotriva Ierusalimului. Revenit la Roma, a primit cetăţenie cetățenie romană, luându-şi și supranumele de Flavius, care era de fapt numele de familie al lui Vespasian, în semn de recunoştinţă faţă recunoștință față de eliberatorul său. A murit probabil în jurul anului 100.

Prima soţie soție a lui Iosif Flavius a murit în Ierusalim, împreună cu părinţii părinții săi, în cadrul asediului roman. Mai apoi însă, Vespasian l-a ajutat să se [[căsătorie|căsătorească]] cu o evreică ostatică, care însă îl va părăsi fugind. În jurul anului 70, el se va [[căsătorie|recăsători]] cu o evreică din Alexandria, împreună cu care va avea trei fii. Dintre aceştiaaceștia, numai Flavius Hyrcanus a supravieţuit supraviețuit copilăriei. Iosif va divorţa divorța de această soţie soție în jurul anului 75, [[căsătorie|căsătorindu-se]] cu o a patra, o evreică din Creta, membră a unei familii de seamă. Cu aceasta din urmă va avea doi fii, Flavius Justus şi și Flavius Simonides Agrippa.

[[Image:Iosif Flaviu 2.jpg|thumb|200px|right|Pagină din Antichităţile Antichitățile iudaice de Iosif Flaviu, 1466, limba latină]]

1) „Războiul iudaic” (lat. ''De bello iudaico'') este format din 7 cărţi şi cărți și a fost publicat mai întâi în limba aramaică pentru comunităţile comunitățile iudaice din Mesopotamia în anii 77-78 d.Hr.. În prima carte sunt rezumate evenimentele cuprinse în timpul domniei persecutorului iudeilor, Antiohus al IV-lea Epifanes (175 î.Hr), continuând până la moartea lui Irod. Cartea a doua cuprinde perioada de la Arhelau (anul 6 d.Hr) până la anul 66 iar cărţile cărțile a treia şi și a şasea șasea redau insurecţia insurecția romană din Galileea. Cartea a şaptea șaptea îl evocă pe împăratul Titus, fiul lui Vespasian şi și triumful acestuia împotriva ultimelor rezistenţe rezistențe iudaice şi și consolidarea domniei; cartea este relevantă pentru [[arheologia biblică|arheologia biblică]] graţie grație descrierii amănunţite amănunțite a oraşului orașului [[Ierusalim]] şi și mai ales a [[Templul din Ierusalim|Templului]] înainte de distrugerea definitivă de către romani în anul 70.

2) „Antichităţi „Antichități iudaice” este o scriere în 21 cărţicărți, în care este evocată istoria iudeilor de la Creaţie Creație până la anul 66 d.Hr.; scrisă în anii 93-94 d.Hr.. În prima parte până în epoca lui Simon Macabeul, Iosif Flaviu parafrazează [[Sfânta Scriptură|Biblia]] ebraică. Pentru perioada Haşmoneilor şi Hașmoneilor și a lui Irod istoricul a folosit o lucrare a unui oarecare Nicolas din Damasc, care, din păcate, s-a pierdut. Este interesantă pentru arheologia biblică, mai ales cea nou testamentară, căci dă multe amănunte despre Irod Agrippa I. În partea numită "Testamentul lui Flavius", autorul aminteşte amintește de trei ori de [[Iisus Hristos]].

3) ''Autobiografia'' este scrisă ca şi și o completare a ,,Războiului iudaic”. În aceasta, Iosif se străduieşte străduiește să clarifice evenimentul de la Jotapata, când camarazii s-au [[uciderea|sinucis]], iar el a trecut de partea romanilor.

Meritul lui Iosif Flaviu a fost acela că a făcut cunoscută istoria şi și religia poporului iudeu unui public de limbă greacă, demonstrând vechimea iudaismului, care o depăşeşte depășește cu mult pe cea a grecilor. În plus, el a umplut un gol în istorie şi și anume epoca de după Macabei, până la anul 70 d.Hr.. Opera sa este valoroasă prin informaţiile informațiile despre lumea iudaică transmise posterităţiiposterității.

#Petre Semen- Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei şi și Bucovinei, IaşiIași, 1997, ISBN 973-9272-01-0