Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Omri

104 octeți adăugați, 19 decembrie 2023 09:27
m
fără descrierea modificării
{{VechiulTestament}}
'''Omri''' a fost căpetenia oştirii oștirii lui [[Israel ]] (3Regi16.[[Cartea a III-a a Regilor|3 Regi]] 16, 16) şi și apoi rege al Israelului timp de 12 ani la sfârşitul sfârșitul secolului al IX-leaî. Hr. El "a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi și a lucrat mai rău decât toţi toți cei ce fuseseră înaintea lui"." A umblat în toată calea lui [[Ieroboam I]] şi și s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin [[închinarea la dumnezei străini|idol]]ii lor pe Domnul, [[Dumnezeu]]l lui Israel.(3Regi 3 Regi 16., 25-26).
==Domnia==
Iată cum este evocată domnia lui Omri în Cartea 3 Regi 16, 21-28:
21. Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat în două părţipărți; jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi și jumătate era pentru Omri.
22. Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi și Omri a domnit.
23. În al treizeci şi și unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase șase ani la TirţaTirța,
24. a cumpărat de la Şemer Șemer muntele Samariei, cu doi talanţi talanți de argint; a întărit muntele, şi și a pus cetăţii cetății pe care a zidit-o, numele [[Samaria]], după numele lui ŞemerȘemer, domnul muntelui.
25. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi și a lucrat mai rău decât toţi toți cei ce fuseseră înaintea lui.
26. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi și s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
27. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el, şi și isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor împăraților lui Israel?
28. Omri a adormit cu părinţii părinții săi, şi și a fost îngropat la Samaria. Şi Și în locul lui a domnit fiul său [[Ahab]].
==Descoperiri arheologice==
Dinastia lui Omri a fost cea mai influentă din istoria Regatului de Nord. De fapt, la zeci de ani după moartea lui Omri, textele regale asiriene încă se referă la Israel ca fiind ,,casa „casa lui Omri”.<ref>J.K. Hoffmeier- , ''Arheologia Bibliei'', pag p. 102, Editura Casa Cărţii Cărții Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref> În Stela regelui Meşa Meșa din capitala Dibon, aflată la Luvru şi și descoperită în 1868, Meşa menţionează Meșa menționează că Omri, ,,rege „rege al Israelului”, a cucerit oraşul orașul moabit Medeba şi și zona învecinată şi și l-a ocupat vreme de 40 de ani.<ref>http://www.kchanson.com/ancdocs/westsem/mesha.html</ref><ref>J.K. Hoffmeier- , ''Arheologia Bibliei'', pag p. 102, Editura Casa Cărţii Cărții Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref> ==A se vedea și==* [[Samaria]] 
==Note==
<references />
 
==Bibliografie==
#''Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi și Noului Testament'', ISBN 0 564 01708 6.
#http://www.encyclopedia.com/topic/Omri.aspx#1
#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea şi și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, 1997, BucureştiBucurești, ISBN 973-9130-88-7.#''English Standard Version Bible'', 1971.#Nicolae Ciudin- , ''Studiul Vechiului Testament'', Editura Institului Institutului Biblic şi și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pag #Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, ''Studiul Vechiului Testament'', pag, Editura RenaştereaRenașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
[[Categorie:Împărați și regi]]
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.894 de modificări