[[ImageImagine:Epitaphios procession.jpg|right|thumb|200px|Procesiune cu Sf. Epitaf în [[Săptămâna Patimilor|Joia Mare]] la Mănăstirea Maicii Domnului din Balamand, Liban]] '''Epitaful''' (gr. Επιτάφιος, ''epitaphios'', sau Επιτάφιον, ''epitaphion''; sl. Плащаница, ''plaşcianiţaplașcianița''; ar. نعش, ''naash'') este o [[icoană]], astăzi cel mai adesea găsit sub forma unei pânze mari<ref>De obicei de dimensiunea [[Sfânta Masă|Sfintei Mese]] a [[altar|altarului]] bisericii.</ref> pictate sau brodate, bogat ornamentată, care este utilizată în timpul slujbelor din [[Săptămâna Patimilor|Sfânta şi și Marea Vineri]] și [[Săptămâna Patimilor|Sâmbăta Mare]]. De asemenea, epitaful există și în formă pictată sau ca mozaic pe pereții bisericii, pe iconostas sau pe panouri de lemn.

[[ImageImagine:The Burial Lamentations by Theophanes the Cretan.jpg|right|thumb|Plângerea la mormânt, Sf. Mănăstire [[Mănăstirea Stavronikita (Muntele Athos)|Stavronikita]], Muntele Athos, jumătatea sec. al XVI-lea]][[ImageImagine:D005-1.jpg|right|thumb|Epitaf]]Icoana reprezintă trupul lui Hristos după coborârea Sa de pe cruce, întins, pregătit pentru aşezarea așezarea în mormânt. Scena este inspirată din [[Evanghelia după Ioan]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=19#38-42 19, 38-42]. În jurul Său pot fi reprezentaţireprezentați, jelindu-L, [[Maica Domnului|mama Sa]] şi și [[Apostolul Ioan|Ioan]], ucenicul cel iubit, apoi [[Iosif din Arimateea]], [[Maria Magdalena]] şi și mai mulţi mulți îngeri. Mai pot apărea şi și alte personaje precum [[Dreptul Nicodim]]. Alteori este reprezentat doar trupul lui Hristos întins, ca şi și cum ar fi gata să fie aşezat așezat în mormânt. [http://www.shroudforum.com/exhibit/images/simplezoom.jpg]. Astfel apare, de exemplu, în cea mai veche icoană brodată de acest fel (VeneţiaVeneția, cca. 1200 d. Hr.). Echivalentul acestei teme în iconografia apuseană este "ungerea lui Hristos cu miruri", or ''Plângerea la mormânt'' (cuprinzânt mai multe personaje) sau ''Pietà'', în care este reprezentată doar Maica Domnului ţinând ținând în braţe brațe trupul mort al lui Hristos.

:'' Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurânduînfășurându-L, cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.

În perioada bizantină târzie, această imagine era de obicei reprezentată şi și dedesubtul icoanei lui [[Hristos Pantocrator]] din absida [[proscomidiar]]ului bisericii, ilustrând astfel un imn liturgic care aminteşte amintește de Hristos ca aflându-se în acelaşi același timp în mormânt cu trupul, dar şi și pe Tronul ceresc. <ref>G Schiller, ''Iconography of Christian Art, Vol. II'',1972 (English trans from German), Lund Humphries, London, p.199, ISBN 853313245</ref> Această icoană şi și îndeosebi o reprezentare în mozaic ce a fost dusă la Roma probabil în secolul al XII-lea a dus la dezvoltarea în Apus a reprezentării lui Hristos ca Omul durerilor, extraordinar de răspândită spre sfârşitul sfârșitul Evului Mediu, imagine în care Hristos este înfăţişat înfățișat însă viu şi și de obicei cu ochii deschişideschiși.

Eputaful este folosit, în ritul bizantin, în ultimele zile ale [[Săptămâna Patimilor|Săptămânii Mari]] în cadrul slujbelor care evocă moartea şi și învierea lui Hristos. Apoi el este aşezat așezat pe [[altar|Sfânta Masă]], unde rămâne de-a lungul întregii perioade de prăznuire a PaştilorPaștilor.

'''Coborârea de pe Cruce.''' Înainte de ''Apokathelosis'' (lit. "coborârea de pe lemn"), la [[Vecernie|Vecernia]] din după-amiaza Sfintei şi și Marii Vineri, preotul şi și diaconul aşază așază Epitaful pe Sfânta Masă. Uneori, preotul unge epitaful cu uleiuri parfumate. Deasupra este aşezat așezat un [[procovăţprocovăț|acoperâmânt]] folosit pentru Sfântul Potir şi și o [[Evanghelie (liturgică)|Evanghelie]] (fie Evangheliarul mare folosit la vremea [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]], fie unul mai mic). În timpul citirii Evangheliei, care cuprinde fragmente din toate cele patru Evanghelii ce relatează moartea lui Hristos, o icoană ce reprezintă ''soma'' (trupul) lui Hristos este luată de pe o cruce care fusese mai înainte aşezată așezată în mijlocul bisericii. Acest ''Trup'' este înfăşurat înfășurat în pânză albă şi și dus apoi în altar.

Spre sfârşitul sfârșitul slujbei, preotul şi și diaconul, însoţiţi însoțiți de [[acolit|acoliţiacoliți]] (în zilele noastre: de paracliser, cântăreţcântăreț, subdiacon sau de băieţi băieți ori bărbaţi nehirotoniţi bărbați nehirotoniți care ajută la slujire) purtând lumânări şi și tămâie, iau Sf. Epitaf de pe Sfânta Masă şi și o poartă, în procesiune, până în mijlocul bisericii, aşezândașezând-o pe o masă anume rânduită (adeseori împodobită anume pentru acest scop) [http://www.saintelias.com/foto/big/gtfrivespsermon.jpg]. Deasupra Sf. Epitaf este aşezată așezată Sfânta Evanghelie. În unele biserici greceşti grecești (mai rar şi și în unele biserici sau mănăstiri din România), deasupra epitafului este aşezat așezat un baldachin sculptat şi și bogat împodobit Această masă ori catafalc reprezintă Mormântul lui Hristos. Frecvent, Mormântul este împodobit cu petale de flori şi și lumânări şi și stropit cu apă de trandafiri [http://xeniteia.typepad.com/photos/orthodoxy_in_korea/epi.html]. Mormântul se [[cădelniţăcădelniță|cădeştecădește]] apoi, în semn de respect şi și se bat clopotele. În unele ţări țări ortodoxe, drapelele sunt coborâte în bernă. Apoi preotul, ceilalţi ceilalți slujitori şi credincioşii și credincioșii se închină înaintea Sf. Epitaf, în timp ce [[strană|strana]] intonează cântările potrivite. În practica românească, se obişnuieşte obișnuiește ca Mormântul să fie împodobit cu flori. Când se închină înaintea Sf. Epitaf, credincioşii credincioșii aduc la rândul lor flori pe care le aşază așază peste Sf. Epitaf, până ce acesta este practic complet acoperit de flori. În bisericile de tradiţie tradiție slavă, slujba continuă cu [[pavecerniţapavecernița]] în timpul căreia se cântă un [[canon (imn)|canon]] special care aminteşte amintește de tânguirea Maicii Domnului.

Credincioşii Credincioșii continuă să vină la mormânt şi și să se închine înaintea Sf. Epitaf până seara, la începutul [[Utrenia|Utreniei]], care se slujeşte slujește în Săptămâna Mare în cursul serii, pentru ca un număr cât mai mare de credincioşi credincioși să poată participa la aceste slujbe. Modul în care se face închinarea înaintea Sf. Epitaf diferă de la o tradiţie tradiție locală la alta. În unele locuri, credincioşii credincioșii fac trei [[metanie|metanii mari]] înaintea Sf. Epitaf, apoi sărută imaginea lui Hristos reprezentată pe acesta, precum şi și Sfânta Evanghelie aşezată așezată deasupra acestuia. În alte locuri, credincioşii credincioșii trec şi și pe sub masa pe care a fost aşezat așezat Sf. Epitaf, gest care simbolizează moartea noastră împreună cu Hristos şi și respectiv învierea împreună cu El. În alte locuri, credincioşii credincioșii se mulţumesc mulțumesc să aprindă o lumânare şiși/sau să spună o scurtă rugăciune, plecându-şi și capul.

Lângă Sf. Epitaf, [[preot]]ul poate asculta şi și [[spovedanie|spovedania]] credincioşilor credincioșilor sau să îi ungă cu mir pe credincioşii credincioșii care nu au reuşit reușit să ajungă la slujba [[Maslu|Sfântului Maslu]] din zilele anterioare.

'''Îngroparea Domnului'''. În timpul utreniei, se cântă ''[[Prohodul Domnului|Prohodul]]'' (Greek: Επιτάφιος Θρήνος, ''epitaphios thrênos'', lit. "plângerea înaintea giulgiului"; sau Εγκομια, ''enkomia'', "laudele") înaintea Epitafului – mormântul lui Hristos, în timp ce toţi credincioşii ţin toți credincioșii țin în mâini lumânări aprinse. Versurile Prohodului sunt intercalate cu versetele Psalmului [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=118 118] (cântarea acestui psalm ocupă un loc foarte important în slujba înmormântării din Biseriuca Ortodoxă). Psalmul şi și Prohodul în ansamblul său sunt împărţite împărțite în trei segmente numite ''stări'', fiecare cântată pe o altă melodie (două melodii pentru starea a treia). La începutul fiecărei stări, preotul sau diaconul [[cădelniţăcădelniță|cădeştecădește]]. În timpul cântării ultimei Stări a Prohodului, preotul sau stropeşte stropește Sf. Epitaf şi și pe credincioşii adunaţi credincioșii adunați cu apă de trandafiri, evocând astfel ungerea cu miresme a trupului lui Hristos. În bisericile slave şi și în tradiţia tradiția românească, doar Sf. Epitaf este purtat, precedat de prapori (steagurile bisericii), însoţit însoțit de lumânări şi și de cădelniţe cădelnițe cu tămâie.[http://www.saintelias.com/foto/big/gtfrivespprocessplasfrdav.jpg], fiind purtat pe mâini sau ridicat ca un baldachin cu ajutorul unor pari. În mai multe biserici de limbă greacă, nu doar Sf. Epitaf este purtat în procesiune, ci întregul catafalc, dimpreună cu baldachinul său sculptat. [http://www.greektravel.com/greekislands/kea/easter/DSC09111_JPG_view.htm] In unele locuri unde tradiţia creştinătăţii tradiția creștinătății e mai puternică, procesiunea poate să fie una foarte lungă [http://www.greecetravel.com/easter/epitaphios.jpg], procesiunile pornind din mai multe parohii întâlnindu-se apoi în punctul central. Acolo unde acest lucru nu se poate face, procesiunea se limitează la înconjurarea clădirii bisericii de trei ori la rând, în timp ce cântăreţii şi cântăreții și poporul cântă [[Trisaghion]]ul, de obicei pe melodia tânguitoare folosită la înmormântări. Uneori, cei care nu ajung să ia parte la procesiune ies totuşi totuși măcar până pe balcon la vremea procesiunii, ţinând ținând în mâini lumânări aprinse şi și uneori câte o [[căţuiecățuie]] aprinsă. În mai multe sate din Grecia, Epitaful este purtat în procesiune şi și prin cimitir, printre morminte, amintind astfel făgăduinţa vieţii veşnice făgăduința vieții veșnice de care au parte şi și cei adormiţiadormiți.

La sfârşitul sfârșitul procesiunii, Sf. Epitaf este adus înapoi în biserică. În unele locuri, inclusiv în practica românească, preoţii şi ceilalţi preoții și ceilalți slujitori bisericeşti bisericești care poartă epitaful se opresc imediat după intrarea în bisericii, ridicând Sf. Epitaf în dreptul uşiiușii, astfel încât toţi toți cei care intră acum în biserică să treacă pe sub el (intrând astfel în chip simbolic în mormânt odată cu Hristos), apoi sărută Sfânta Evanghelie. În bisericile de limbă greacă şi și în practica românească, Epitaful este apoi purtat direct în Altar şi și este aşezat așezat pe Sfânta Masă, unde rămâne până la [[Înălţarea Înălțarea Domnului]]. În bisericile de tradiţie tradiție slavă, Epitaful este readus pe catafalcul din mijlocul bisericii, este cădit din nou, împodobit iarăşi iarăși cu petale de flori şi și stropit cu apă de trandafiri, rămânând acolo până la Miezonoptica din Sfânta şi și Marea Sâmbătă, la privegherea pascală. Dacă Epitaful rămâne în mijlocul bisericii, credincioşii credincioșii continuă să vină să se închine înaintea lui şi și în Sâmbăta Mare.

[[Slujba Ceasurilor|Ceasurile]] din Sâmbăta Mare se citesc lângă Sf. Epitaf, iar unele părţi părți ale Liturghiei care se slujesc de obicei înaintea Uşilor împărăteşti Ușilor împărătești ([[ectenie|ectenii]], citirea Evangheliei, Vohodul Mic etc) se slujesc înaintea Sf. Epitaf.

În practica Bisericilor slave, la miezonoptica de după binecuvântarea de început şi și Psalmul 50, se cântă Canonul Sâmbetei Mari (a doua oară după slujba Utreniei din noaptea precedentă), care constituie un fel de reflecţie reflecție asupra semnificaţiei morţii semnificației morții lui Hristos şi și a biruinţei biruinței Sale asupra iadului. În timpul ultimei ode a Canonului, la cuvintele "Nu te tângui pentru Mine Maică, căci voi învia...", preotul şi și diaconul ridică dintr-o dată Sf. Epitaf (care reprezintă trupul mort al lui Hristos) de pe catafalc şi și îl duc în Altar, aşezânduașezându-l pe Sfânta Masă, unde va rămâne de-a lungul perioadei de prăznuire pascală, ca o amintire a giulgiului rămas în mormântul (Ioan 20,5).

În Săptămâna Luminată (Săptămâna PaştilorPaștilor), [[Uşile ÎmpărăteştiUșile Împărătești]] ale Altarului rămân deschise, ca un simbol al mormântului gol al lui Hristos. Sf. Epitaf se poate vedea prin uşile ușile deschise, arătând astfel, în chip simbolic, poporului giulgiurile rămase în mormânt după Învierea Domnului.

La sfârşitul sfârșitul Săptămânii Luminate, Sfintele Uşi Uși sunt închise, dar Epitaful rămâne pe Sfânta Masă vreme de 40 de zile, amintind astfel prezenţa prezența fizică a lui Hristos în mijlocul ucenicilor până la înălţarea înălțarea Sa la Cer.

Există şi și un Epitaf al Maicii Domnului. Şi aceasta este o icoană brodată, bogat împodobită, reprezentând însă trupul adormit al Maicii Domnului. [http://www.uncutmountainsupply.com/prodimages/lg/epitaph.jpg] Acesta este folosit l prăznuirea [[Adormirea Maicii Domnului|Adormirii]] Maicii Domnului din ziua de [[15 august]], cunoscută în Occident ca Ridicarea la Cer a Sfintei Fecioare Maria. Înaintea Epitafului Maicii Domnului, aşezat şi așezat și el pe un catafalc, se cântă Prohodul Maicii Domnului, [http://home.clara.net/orthodox/theotokos_shroud.jpg], şi și acest Epitaf este purtat în procesiune la fel ca Epitaful pe care este reprezentat Hristos, însă Epitaful Maicii Domnului nu este niciodată aşezat așezat pe Sfânta Masă.

Slujba "Îngropării Maicii Domnului" îşi își are originile la Ierusalim, de unde a fost introdus în [[W:Cathedral of the Dormition|Catedrala Adormirii Maicii Domnului]] din Moscow şi și a ajuns şi și pe teritoriul României de astăzi. Această slujbă s-a răspândit destul de lent în rândul ortodocşilor ruşi şi ortodocșilor ruși și români. Nu se slujeşte slujește în toate parohiile, catedralele şi și nici măcar pretutindeni la mănăstiri. La Ierusalim, prohodul Maicii Domnului se cântă în timpul privegherii de toată noaptea pentru Adormirea Maicii Domnului. În unele biserici şi și mănăstiri ruseştirusești, se slujeşte slujește la trei zile după Adormirea Maicii Domnului.